3,591 matches
-
Hm! Să nu întârzie! (Atmosfera se conturează treptat pe sentimentul de așteptare și nerăbdare mascată; personajele devin simpli călători care așteaptă pe un peron; gesturi obișnuite de nerăbdare și îngrijorare; s-a întunecat și se simt pale de vânt; aerul vibrează în jurul gării și se aude un tremur al lucrurilor marcate de apropierea a ceva fabulos; această apropiere își trimite semne tot mai puternice, vântul răscolește lucrurile aruncate pe ferestre, pătrunde în camerele părăsite și le golește de senzația locuibilului; în spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
cu obrazul în mâini și vârfurile ascuțite ale celor șase aripi desenând universul, zâmbește. Cât timp stă el așa zâmbind peste oraș? Dar cât timp el stă acolo nu există timp. Aripile uriașe al căror vâjâit nu se oprește niciodată vibrează ca aerul deasupra unui foc, dar mult, mult mai tare. Se perindă astfel un veac, un mileniu, o eră geologică, în trecut, în viitor, în orice direcție, iată-ne din nou pe vremea Ghiculeștilor ctitorindu-și ba mănăstire ba palat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
dar în același timp cântecul ne e întreg în memorie, de unde îl tragem puțin câte puțin până se desfășoară tot. Și totuși nu pleacă nici de acolo și rămâne tot întreg chiar și după ce aerul a încetat de mult să vibreze. ─ Și eu am citit ceva care seamănă cu povestea asta. Ceva din Chaucer, care se cheamă Casa faimei. E un templu suspendat în văzduh, frunzișul murmură necontenit printre pilaștri și pe frontoane, iar înăuntru se păstrează pentru vecie fiecare șoaptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
în ea, în tot trupul ei, nu venea de niciunde și nu era închipuire, nu era părere și nu era nicidecum răsfăț. Zvâcni din pat și deschise ușile șifonierului. Oglinda dublă îi arătă noua ei înfățișare. Un mesteacăn alb, înalt, vibrând ușor în adierea brizei venind dinspre balcon. Se studie îndelumg, răsucindu-se pe toate părțile, mișcându-se când mai aproape de oglindă, când spre televizorul din capătul celălalt al dormitorului. Nu-i displăcea noua înfățișare. O tulbura doar gândul că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Preda, a fost șef pe la biblioteci pă vremuri, a avut niște necazuri cu gestiunea de s-a nenorocit, fiu-su lucrează la vidanje, Preda face discursurile pentru civili, mai cu sentiment, cu citate din cărți, dar e cam moale, nu vibrează, când am comenzi mai cu sentiment mult, îl pun de le rescrie de mai multe ori, până plânge și cazmaua, celălalt, maiorul Vichentie Bronzetti, de la veterani, e altfel, altă vână, patriotic, bate fanfara, le scrie pentru cei de la armată, pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
displayul albastru îi aureola capul. - Alo? Am continuat mișcarea și când i-am atins, în sfârșit, talia, a zâmbit și nu s-a retras. Am tras-o spre mine. Voiam să-i sărut gâtul încordat, în care mărul lui Adam vibra într-un mormăit ușor de satisfacție. Faptul că vorbea la telefon mă excita. Mi-am apropiat buzele și m-am gândit că ar fi frumos să-i șoptesc ceva în cealaltă ureche, însă vorbele mi-au fost acoperite de țipătul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
dispreț la cele șase luni de izolare în care nu se uitase decât la aurora boreală și la foci. Față de realitatea trupurilor care se zbenguiau pe muzică și își semnalau unul altuia pofta de viață pe ringul de lemn ce vibra, pinguinii, focile și aurora erau ca niște năluci îndepărtate. Stau la Dråffen, spunea el fetelor care la început nu-l credeau. La Dråffen, pe cuvântul meu, întărea, cerșind mirarea și admirația de pe fețele lor veșnic roșcate. În afară de ai mei, n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
portocalii; am urcat la o nouă mănăstire, căreia nu-i cunoșteam numele. Aici am iernat. Pe urmă n-am mai vrut să plec, deși caprele negre și vulturii începuseră să mă sâcâie. L-am întâlnit pe maestrul Sakha și am vibrat din aură. Aveam și eu slăbiciunile mele. Mi-a vorbit despre Samsara stârnind în mine ecouri care au ignorat cu pace cunoștințele despre funcționarea encefalului, despre explicația științifică a tunelului negru cu luminiță în capăt, despre celule. Știau să facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
au râs cu lacrimi, ce prostie, ce prostie... Repetau întruna „ce prostie”, deși uitaseră amândouă despre ce era vorba (probabil un nou banc, sau pur și simplu pocnetul șampaniei). Adormiră înainte de ora unsprezece. Apartamentul se potoli și pereții nu mai vibrară. Se auzeau doar chiotele obișnuite din vecini. Ceasul din perete ticăia cuminte, însoțind sonorul slab al televizorului uitat aprins. Perdelele fuseseră trase pe jumătate, așa că înăuntru abia pătrundea lumina orașului în sărbătoare. La miezul nopții, străluciri fantomatice se proiectară pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
Virginia Woolf era fix, singurul lucru care atârna făcea parte din cicloramă, o bară curbată, care ajungea până în spatele decorului, susținând pânza de fond, de care era atârnată iedera falsă, de o mie de lire. Din când în când, barele vibrau ușor, lăsând să pătrundă lumina, care apoi aluneca de o parte și de alta, fără a găsi un mediu prea propice pe metalul lipsit de luciu. Totul era hipnotizant, în mod ciudat. Alea sunt din plumb, spuse Bez în mod
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
cadavrul unei fete strangulate și să vezi câte speculații apar, cu o plăcere morbidă, despre ce avea să se întâmple după. Ăsta e un lucru pe care și eu aș fi vrut să-l aflu. Mi se părea că aud vibrând strune subterane, nu din cauza veștilor, ci a tensiunii atât de mari încât nervii tuturor erau puși la grea încercare. Drept dovadă, Bez și Steve aproape că săriseră la bătaie cu o zi înainte; Ben, care sărea din orice; Margery în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
pentru că sunt înzestrați cu vocația dăruirii, a formării gândirii critice, a educării și modelării comportamentelor celor cărora am ales să ne dedicăm prin profesia noastră. Viața acestei instituții confirmă faptul că o școală nu se poate clădi decât cu sufletul vibrând, cu multă dragoste pentru omul tânăr care se formează aici, învățând ce e viața, adevărul, cinstea și frumosul. Director adjunct al Liceului Teoretic “Miron Costin” Iași, Profesor Genovica Vulpoi
Liceul - loc al devenirii spirituale. In: ARC PESTE TIMP 40 ANI 1972 – 2012 by Genovica Vulpoi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/288_a_579]
-
primitoare. Sparse trei ouă și le aruncă în tigaie. Uleiul sfârâia provocator, iar scriitorul puse pe farfuria întinsă câțiva castraveți murați, apoi turnă apă în ibric și aprinse încă un ochi al aragazului. Mirosul de prăjeală îi făcu nările să vibreze, se simți cuprins de o foame teribilă, ca și cum nu ar mai fi mâncat nimic de o perioadă lungă de timp, însă prepară meticulous ouăle, luând uleiul încins cu o linguriță și împrăștiindu-l peste gălbenușuri, până ce acestea se întăriră. Apa
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
să stea fără el, fără mângâierea lui letală, fiindcă tutunul, după cum știm... dar să nu deviem...), clătinând ușor din cap, cu o șuviță de păr negru, ondulat (reflexe albastreverzui), lăsându-se pătrunsă până în străfunduri de patima aceea muzicală a instrumentistului, vibrând împreună cu fiecare trăire a sa, mișcându-și o mână pe coapsă, sus-jos, sus-jos, sus-jos, cuprinsă de freamătul interior care o putea duce chiar în (patul imens din mijlocul atelierului de pictor cu mustață á la Dali) brațele celui de pe scenă
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
credincioși la sfârșitul slujbei. Pentru că în fericire ne dă înțelegere și statornicie... iar în necaz ne alină și învie cerească nădejde!... Dumnezeu ne ocrotește! Să tragem nădejde... Amin!” La Biserica Sf. Gheorghe, din cimitir, Sf. Liturghie se terminase, dangătul clopotelor vibra aerul cu înfiorare în carne. În genunchi lângă mormânt, Iorgu cu ochii închiși se ruga... Pentru o clipă nu mai văzu nimic înaintea ochilor... Dădu să strige dar glasul nu-l asculta, parcă un clește îl strânse de gât. Un
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
nedreptăți, ne-ai promis, Doamne, Raiul și cu Iadul?!... Ne-ai oferit un vis, ceva care vine după... adică, ”viața de dincolo”, care nu se vede!... La...”Anotimpurile” lui Vivaldi ori melodia morții Isoldei, sau, Antigona ori Andromaca... de ce, Doamne, vibrez eu atât de tare la auzul lor?!... Care-i Taina?!... Sunt venite de undeva!... Numai Tu, Doamne, puteai face să se întâlnească în simțurile mele, și ale multor alții, o potrivire atât de minunată, încât să nu poată fi decât
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
de dimineață voi merge la Sf. Liturghie cu pomelnicul, și apoi, către amiază, la cimitir, la Fata... Ea mă așteaptă, că-i ziua ei!.. Clopotele de la biserică tăcură, slujba de la Vecernie se sfârșise, dar dangătul lor de bronz continuă să vibreze în văzduh vălurind. Se înnoptase. In pat, culcat cu fața în sus, repeta cu grijă tot ce avea de făcut a doua zi. Sărmanii cimitirului îl cunosc pentru inima lui bună, îi dau binețe cum îl văd, de la distanță. Dar
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
cu foc; ai fi zis că este un bărbat îndrăgostit de când lumea de colega lui. Aceasta fugi imediat în curte și se duse direct în cameră.Se așeză pe pat și se gândi la săruturile cu George. Tot corpul îi vibra a bucurie și fericire, îi venea să zburde prin casă. Se uită în oglindă. Toată fața îi era îmbujorată. Deodată se auzi glasul tatălui ei care venise din grajd, unde mulsese vaca: - Ai venit, Frusină? - Da, tată, răspunse, apărând în
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
După duș au căzut amandoi obosiți și au adormit repede. Toate zilele petrecute la mare au fost pentru ei, un vis. Acum făceau dragoste de trei ori pe zi și nu se mai săturau. Se înțelegeau de minune; trupurile lor vibrau, parcă vorbeau, fără ei. Se simțeau suflete pereche.Au trecut cele șapte zile așa de repede, că nu le venea să mai plece. Se bronzaseră frumos, uniform. Toate zilele cât au stat la mare, a fost soare. Erau amândoi parcă
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
sfârșit nu mai sunt virgină. Nu m-a crezut. Desigur, asta nu avea nici o importanță. Ne-am despărțit În cei mai buni termeni și nu ne-am mai văzut nicio- dată. În primul grad de distilare a sufletului scrii pentru că vibrezi, pentru că ești fericit și iubești - totul, simplu. Crești În tine un copac care se Înalță nervos spre cer, sfidând forța gravitației, pentru a găuri cerul cu crengile lui, ca să te uiți prin găurile cerului. „Fiecare zi este un tort de
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
univers, ca pe Vremea Poeziei. iar dacă vreo muză rătĂcită bătea la poarta mea, ademenindu-mă cu vreuna dintre lumile văzute sau nevăzute, Îi trânteam ușa În nas, ca unei tentații frivole. Știam că pot fi un diapazon, că pot vibra, că pot avea orgasme peste orgasme și că pot scrie bine tot felul de tâmpenii. Așteptam Însă să mă nasc Într-o lume nouă, necreată, pentru că lumea expresiei Îmi devenise Îngustă. Agitate de nesfârșitul du-te-vino, fărĂ nici o supapă de ieșire
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
să plâng. Unde fusese muzica aceea până atunci, de ce nu mi se arătase În nopțile de agonie și confuzie ? Nu aveam să o mai uit de acum niciodată, aveam să o fac să-mi intre În adâncul oaselor și să vibreze acolo pentru tot restul existenței mele. Am Înțeles Într-o clipită ce trebuia să fac : să transform chiar atunci acea vibrație pe care o primeam În adâncul ființei În cuvinte omenești, să rezonez cu ea. Am pornit astfel demersul anevoios
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
-o rezonând În centrul propriei mele ființe - În inimă. inspirând, expirând, blocându-mi respirația ca să mă curăț de tot balastul rezidual al existenței mele de până atunci, mă acordam, cu fiecare cuvânt așternut pe hârtie, la inima anga‑ lok-ului care vibra În același timp Înăuntrul și În afara mea, conectat la rândul lui cu o inimă mult mai mare decât a lui, care pulsa discret, Îndepărtat. Astfel am scris cel mai important Adina Dabija 190 poem din viața mea, care a legat
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
În sfârșit nu mai sunt virgină. Nu m-a crezut. Desigur, asta nu avea nici o importanță. Ne-am despărțit în cei mai buni termeni și nu ne-am mai văzut niciodată. În primul grad de distilare a sufletului scrii pentru că vibrezi, pentru că ești fericit și iubești - totul, simplu. Crești în tine un copac care se înalță nervos spre cer, sfidând forța gravitației, pentru a găuri cerul cu crengile lui, ca să te uiți prin găurile cerului. „Fiecare zi este un tort de
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
univers, ca pe Vremea Poeziei. Iar dacă vreo muză rătăcită bătea la poarta mea, ademenindu-mă cu vreuna dintre lumile văzute sau nevăzute, îi trânteam ușa în nas, ca unei tentații frivole. Știam că pot fi un diapazon, că pot vibra, că pot avea orgasme peste orgasme și că pot scrie bine tot felul de tâmpenii. Așteptam însă să mă nasc într-o lume nouă, necreată, pentru că lumea expresiei îmi devenise îngustă. Agitate de nesfârșitul du-te-vino, fără nici o supapă de ieșire
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]