50,154 matches
-
a Regelui Mihai. Urmează ani grei de adaptare, sau mai degrabă, de inadaptare în Occident. Publică sistematic în paginile ziarului La Nation Roumaine, scos de Comitetul Național Român. Colaborează, din 1958 până în 1987, la posturile de radio Europa Liberă și Vocea Americii. Redactează dintr-un foc romanul Parages, după o rețetă inedită, sinteză între Proust și "noul roman" francez, atunci în vogă. Cartea apare în 1963 la prestigioasa editură Gallimard. Editura semnează cu autorul cinci contracte pentru viitoarele romane, care însă
Theodor Cazaban: "În Scânteia erau asemenea minciuni, încît mi s-a părut un ziar mai mult decît suprarealist" by Cristian Bădiliță () [Corola-journal/Journalistic/16541_a_17866]
-
care, dacă am fi fost prinși, ajungeam la NKVD. Asta se întîmpla în decembrie '47. Deci ne-am pomenit luminați ca ziua de acest far. Eu atunci - o singură dată mi s-a întîmplat în viața mea să aud o voce interioară; nu cred că e doar reacția unui instinct de pază, de speranță - am auzit realmente spunîndu-mi-se: Nu se va întîmpla nimic". Prins în lumina farului, Bodolea a dus mîna la buzunarul de la piept, ca să arunce documentele. Grănicerul - nu putea
Theodor Cazaban: "În Scânteia erau asemenea minciuni, încît mi s-a părut un ziar mai mult decît suprarealist" by Cristian Bădiliță () [Corola-journal/Journalistic/16541_a_17866]
-
părinților n-a funcționat și cu produsul acelei căsnicii pasionale. Pe cît de neverosimil s-au iubit ei, pe atît de neverosimil se suportă Florence și Vincent. Totul se prăbușește fără zgomot așa cum toată povestirea e construită oarecum in sotto voce. Delicatețea și simplitatea pe care le degajă acest roman nu se uită însă ușor. Yvette Z'Graggen este o scriitoare elvețiană de expresie franceză care a publicat pînă acum 14 volume. Deși are peste 70 de ani, mesajul pe care
Din liniștita Elveție by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/16591_a_17916]
-
armă violentă (agresoare) și o parte a corpului. De pildă: e "ca și cum" (spune victima) un burghiu mi-ar fi intrat în creier. Că arma și rana nu există, uneori, decât sub formula "ca și cum", aceasta ține de retorica durerii. Tortura deconstruiește vocea victimei. Majoritatea supliciaților își descarcă durerea prin urlet; unii îl utilizează ca scut sonor, alții semnalizează prin urlet sau se identifică acestuia. Nu este vorba despre un urlet propriu-zis, ci despre un sunet rău, un sunet niciodată auzit până atunci
LIMBAJELE DURERII by Ruxandra Cesereanu () [Corola-journal/Journalistic/16576_a_17901]
-
victimei, ci devine un "organ" independent de ea: acest urlet se desprinde de trup și primește propriul său trup, ca într-o decorporalizare. Au existat supliciați care au asistat parcă dintr-o lojă la explozia propriilor lor urlete, în care vocea umană se preschimba, datorită durerii, într-un personaj de-sine-stătător. Analiștii au observat că urletul supliciaților face parte dintr-o dimensiune pre-verbală și pre-lingvistică, distrugerea trupurilor fiind acompaniată, intenționat, de distrugerea limbii. La început nu a fost cuvântul (deși torționarul așteaptă
LIMBAJELE DURERII by Ruxandra Cesereanu () [Corola-journal/Journalistic/16576_a_17901]
-
propriile lor urlete de durere. Torționarii păcălesc, uneori, victimele cu țipetele false ale rudelor acestora: există, de altfel, o întreagă tehnică a țipătului înregistrat pe bandă, care trebuie să fragilizeze victima și să o îngenuncheze. Din fericire, majoritatea victimelor cunosc vocile celor dragi lor, prin care ar putea fi șantajate. Vocea falsificată păcălește rar. Și, totuși, țipătul acesta nu este întotdeauna fals, pentru că, în multe cazuri, el îi aparține unei victime anonime. Dar acest lucru nu neagă identitatea urletului înregistrat și
LIMBAJELE DURERII by Ruxandra Cesereanu () [Corola-journal/Journalistic/16576_a_17901]
-
țipetele false ale rudelor acestora: există, de altfel, o întreagă tehnică a țipătului înregistrat pe bandă, care trebuie să fragilizeze victima și să o îngenuncheze. Din fericire, majoritatea victimelor cunosc vocile celor dragi lor, prin care ar putea fi șantajate. Vocea falsificată păcălește rar. Și, totuși, țipătul acesta nu este întotdeauna fals, pentru că, în multe cazuri, el îi aparține unei victime anonime. Dar acest lucru nu neagă identitatea urletului înregistrat și catalizat de durere. De o supliciere anume are parte gura
LIMBAJELE DURERII by Ruxandra Cesereanu () [Corola-journal/Journalistic/16576_a_17901]
-
sale, drept care gura acesteia este astupată, iar gâtul, sufocat, pentru ca urletul să rămână înăuntru. Țipătul este un stindard auditiv de care torționarul nu vrea să ia cunoștință, căci l-ar învinovăți, iar tortura pe care o aplică ar deveni personalizată. Vocea poate fi o armă a supliciatului, care îl face pe torționar să ia aminte la condiția sa. Dar acest lucru este valabil doar pentru schingiuitorii care supliciază în tăcere, nu și pentru aceia care sunt excitați (ca de un afrodisiac
LIMBAJELE DURERII by Ruxandra Cesereanu () [Corola-journal/Journalistic/16576_a_17901]
-
alcătuind mai degrabă o rugăciune, decât un bocet. Legați între ei prin acest limbaj lichid al chipului, supliciații sunt niște "camarazi ai plânsului" și niște "rude în lacrimă". Unele victime ajung la capătul durerii: plâng și urlă până la refuz, până când vocea dispare și lacrimile seacă. Trupul lor și-a epuizat atât lichidele, cât și sonoritatea; din răni, inclusiv sângele curge subțiat. În acest caz, nu mai există nici un fel de limbaj posibil al durerii: dacă, totuși, lacrimi mai curg încă și
LIMBAJELE DURERII by Ruxandra Cesereanu () [Corola-journal/Journalistic/16576_a_17901]
-
și artiști. Artiști importanți, cu studii, cu turnee internaționale și concerte ținute în atenee și filarmonici. Au încercat să nuanțeze puterea cuvîntului, să-l exprime și altfel. Au poposit în două culturi. Cea rusească și cea spaniolă. Tradiționale. Cu o voce dramatică impresionantă, gravă, ludică - Maria Răducanu - și cu o ghitară clasică fermă, hipersensibilă - Maxim Belciug. De ce? Pentru că nu s-au închis, în ei, în alții, pentru că îi privesc pe oameni, pentru că îi doare masca sub care ne ascundem tot mai
Amintiri cu Papa by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11829_a_13154]
-
de împăcare pe care e imposibil să le uiți. Am avut șansa de a-l vedea de aproape, la Cotroceni. Cînd a intrat în sala mare era transpirat și părea obosit. Cînd a început să vorbească , în franceză, avea o voce slabă, încît și ce-i care-și șopteau impresii au tăcut ca să-l poată auzi. Treptat vocea i-a crescut în intensitate, ajungînd prin difuzoare pînă în fundul sălii. Din cauza imperfecțiunilor instalației de sonorizare, vocea Papei avea un vag ecou. Un
Papa, vizionarul by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/11849_a_13174]
-
aproape, la Cotroceni. Cînd a intrat în sala mare era transpirat și părea obosit. Cînd a început să vorbească , în franceză, avea o voce slabă, încît și ce-i care-și șopteau impresii au tăcut ca să-l poată auzi. Treptat vocea i-a crescut în intensitate, ajungînd prin difuzoare pînă în fundul sălii. Din cauza imperfecțiunilor instalației de sonorizare, vocea Papei avea un vag ecou. Un discurs simplu, clar, riguros construit despre misiunea intelectualilor în țara lor și în lume. Toți cei care
Papa, vizionarul by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/11849_a_13174]
-
să vorbească , în franceză, avea o voce slabă, încît și ce-i care-și șopteau impresii au tăcut ca să-l poată auzi. Treptat vocea i-a crescut în intensitate, ajungînd prin difuzoare pînă în fundul sălii. Din cauza imperfecțiunilor instalației de sonorizare, vocea Papei avea un vag ecou. Un discurs simplu, clar, riguros construit despre misiunea intelectualilor în țara lor și în lume. Toți cei care se pregătiseră să explice în mass media ce a vrut să spună Papa nu și-au putut
Papa, vizionarul by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/11849_a_13174]
-
ceașcă, de felul cum își soarbe cafeaua. Totuși, "cu adevărat liber e doar cel care poate să aleagă, de tine depinde, la urma urmelor, totul." Și piesa ar fi fost bine să se termine, se aude, la un spectacol, o voce din off, pe replica "trebuie să trăim"... Radu Ciobanu, Steaua fiecăruia, Editura Excelsior Art, Timișoara, 2004, 190 pag.
Oameni de prisos by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11837_a_13162]
-
Român - au fost marcate prin talentul, prin meșteșugul dirijoral datorat celor doi muzicieni comemorați. Mă gândesc la prezentarea în concert, sub bagheta lui Mihai Brediceanu, a operei Orfeu de Gluk, concert realizat cu decenii în urmă cu participarea acelei unice voci care a fost mezzosoprana Elena Cernei, plecată și ea pe drumul cel fără de întoarceri; ...mă gândesc la acele momente de elevație artistică de care am avut parte atunci când, sub bagheta lui Mihai Brediceanu am audiat Simfonia în re minor de
Destine paralele by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/11846_a_13171]
-
dificile. Există instalată, de pildă în teatru, un soi de comoditate a actorului, pe de o parte, precum și a regizorului, pe de altă parte. Puțini actori au grijă, zilnic, ca muzicienii sau ca balerinii, de "instrumentele" lor, de corp, de voce, de provocarea întîlnirii cu personajul, de lumile lui. Există o anumită suficiență, chiar o aroganță față de limitele fizicului și ale psihicului. Care conviețuiesc cu noi. Și nu întotdeauna ușor. Astfel, limitele sînt forțate în salturi, în jurul unui rol, al unei
Studii by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11866_a_13191]
-
un frumușel, îl iau pe cutărică, îmi trebuie o gospodină, e bună X, o vampă, atunci Y. Imprevizibilul distribuirii, lucrul cu actorul pe registre noi poate și pentru el însuși funcționează, iarăși, ca o frumoasă excepție. Sînt actori care au voci sau disponibilități corporale speciale. Dar care s-au pierdut pe drum. Și se recuperează foarte greu sau deloc. Pe scenă auzim voci neîngrijite, lăsînd la o parte neglijența și nepriceperea rostirii, agresarea limbii. Vedem corpuri abandonate, chiar la actorii tineri
Studii by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11866_a_13191]
-
pe registre noi poate și pentru el însuși funcționează, iarăși, ca o frumoasă excepție. Sînt actori care au voci sau disponibilități corporale speciale. Dar care s-au pierdut pe drum. Și se recuperează foarte greu sau deloc. Pe scenă auzim voci neîngrijite, lăsînd la o parte neglijența și nepriceperea rostirii, agresarea limbii. Vedem corpuri abandonate, chiar la actorii tineri, inexpresive, uitate în civilie. Discuția este, fără îndoială, mult mai complicată. Se stimulează pe negativ lipsuri fundamentale ale școlii făcute și comoditățile
Studii by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11866_a_13191]
-
sinceritate Desperado, aș zice. E personal, fără sfială și sfâșietor de tandru. Porți tandrețea ca pe cătușe la mâini. Majoritatea poeților de azi își ascund vulnerabilitatea. La fel ca Ruth Fainlight, o arăți tuturor dar o și depășești. Ai o voce puternică în poem. Te consideri feministă? Când i-am spus lui Ruth Fainlight că nu cred că e feministă, n-a fost tocmai încântată. M-a contrazis. Nu cred că ești feministă. Sau ești? E.F. Sunt multe feluri de feminism
Elaine Feinstein "Îmi descopăr vocea pe măsură ce scriu" by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/11847_a_13172]
-
a femeii de a fi parte dintr-un cuplu unit, bazat pe iubire. Romanele mele mă explică foarte bine, dar dacă e să privim traiectoria evoluției mele poetice, îmi dau seama că la început simțeam clar că nu am o voce integrabilă în poezia engleză și de aceea m-am apropiat de americani, fiindcă îmi plăceau ritmurile și inflexiunile lor. Mi-am făcut chiar o revistă a mea ca să-i fac cunoscuți pe Charles Olson și Denise Levertov publicului englez. L.V.
Elaine Feinstein "Îmi descopăr vocea pe măsură ce scriu" by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/11847_a_13172]
-
biologia moleculară - și percepția aproape religioasă a lumii de către poet. S-a supărat atât de tare că îi văd pe oamenii de știință ca vânători de tipare când ei de fapt caută dovezi, că n-am mai citit-o cu voce tare în prezența lui, cu toate că e unul dintre poemele pe care auditoriul le ascultă cu cea mai mare plăcere. Cât despre iubire, nu... E poate dorința de a o oferi. L.V.A Prayer for My Sons amintește, fie și doar
Elaine Feinstein "Îmi descopăr vocea pe măsură ce scriu" by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/11847_a_13172]
-
se poate de reale. L.V. Unul din poemele tale are titlul unui ciclu de Ruth Fainlight, Sybil. Ești prietenă cu Ruth Fainlight? Aveți în comun un sentiment de vinovăție, tipic evreiesc, ca și un număr de teme, cu toate că nu aveți voci deloc asemănătoare. E.F. Da, Ruth îmi e prietenă. Pe ea o interesează poetul ca vizionar, pe mine mai puțin. Amândouă suntem influențate de Ted Hughes. Dar eu am scris un poem lung, The Celebrants, care mă distanțează de atracția lui
Elaine Feinstein "Îmi descopăr vocea pe măsură ce scriu" by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/11847_a_13172]
-
un strop de ironie, "cel puțin pe cei despre care scrie încearcă să-i facă fericiți." Însă fericirea nu trebuie să anestezieze conștiința, "umbra" unui scriitor, despre care scrie Gaëtan Picon. Nu există, în artă, naivitate, chiar "strigătele inimii sînt voci ale conștiinței" și, poate, de aici melancolia. Din teoretizarea ei și-a făcut un crez Jean Starobinski, autorul cu care se încheie seria întîlnirilor frumoase dintre geometrie și finețe. Ironia este o melancolie jucată, și invers. }ine, în orice caz
Critica în arabesc by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11859_a_13184]
-
care servea, cu grijă maternă, tanti Miți. Pentru studentul timișorean la litere, care eram la vremea respectivă, pătrunderea în acest spațiu (al pierzaniei?) era echivalentă cu întrezărirea unui miracol. Numele de pe cotoarele cărților din bibliotecă dobîndeau dintr-o dată chipuri și voci, uneori în răspăr cu cele zămislite de propria mea imaginație. În acest context al celebrităților întîlnite în restaurantul Uniunii Scriitorilor, Petre Stoica m-a fascinat din primul moment. Mai degrabă tăcut în vacarmul din local (de multe ori se discuta
Viața în paranteze mici by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11877_a_13202]
-
fitzgeraldean și anumite opțiuni creatoare sau critice autohtone. Rezultă o încadrare complexă, dintr-un unghi tributar studiilor culturale, a operei lui Fitzgerald, pe un mapamond al artelor unde, pentru prima oară în exegeza închinată acestui important autor al modernismului american, vocea românească se aude distinct. În prima parte a studiului se demonstrează argumentat cum potențialul de reflectare simbolică a condiției umane, de care dispunea jazzul încă din primele sale faze de dezvoltare, a fost valorificat în premieră în marea literatură de către
Contribuție românească în fitzgeraldistică by Virgil Stanciu () [Corola-journal/Journalistic/11890_a_13215]