2,752 matches
-
verdele accentua zâmbetul ori că ocrul nuanța o umbră, ci, mai ales, forma de a privi În adâncurile acestei teme. Structura. A luat felinărașul și l-a apropiat de zid, observând asemănările deliberate dintre orașul care ardea pe deal și vulcanul roșiatic pictat Într-un plan mai Îndepărtat, spre dreapta, la capătul unor ogoare sfârtecate, care sângerau ca și cum pământul ar fi fost Înjunghiat de o mână uriașă și puternică. O cunoscuse pe Olvido Ferrara În fața unui vulcan așijderea; ori, ca să fie
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
ardea pe deal și vulcanul roșiatic pictat Într-un plan mai Îndepărtat, spre dreapta, la capătul unor ogoare sfârtecate, care sângerau ca și cum pământul ar fi fost Înjunghiat de o mână uriașă și puternică. O cunoscuse pe Olvido Ferrara În fața unui vulcan așijderea; ori, ca să fie mai riguros, În fața vulcanului din care acesta se inspira, ori avea pretenția s-o facă: pânza de 168 X 168 centimetri atârnată Într-o sală a Muzeului Național de Artă din Mexic, pe care Faulques avea
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
un plan mai Îndepărtat, spre dreapta, la capătul unor ogoare sfârtecate, care sângerau ca și cum pământul ar fi fost Înjunghiat de o mână uriașă și puternică. O cunoscuse pe Olvido Ferrara În fața unui vulcan așijderea; ori, ca să fie mai riguros, În fața vulcanului din care acesta se inspira, ori avea pretenția s-o facă: pânza de 168 X 168 centimetri atârnată Într-o sală a Muzeului Național de Artă din Mexic, pe care Faulques avea s-o descopere cu stupoare privind spre stânga
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
descopere cu stupoare privind spre stânga, lângă un colț al peretelui: un loc unde putea trece cu ușurință neobservată de vizitatorii care intrau În sală și mergeau Înainte, spre celelalte tablouri ce atrăgeau luarea-aminte În fund și la dreapta. Erupția vulcanului Paricutín. Nu auzise nicicând vorbindu-se de doctorul Atl. Nu știa nimic despre el, nici despre faptul că-l obsedau vulcanii, nici despre peisajele lui de gheață și foc, nici despre adevăratul său nume (Gerardo Murillo), nici despre Carmen Mondragón
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
care intrau În sală și mergeau Înainte, spre celelalte tablouri ce atrăgeau luarea-aminte În fund și la dreapta. Erupția vulcanului Paricutín. Nu auzise nicicând vorbindu-se de doctorul Atl. Nu știa nimic despre el, nici despre faptul că-l obsedau vulcanii, nici despre peisajele lui de gheață și foc, nici despre adevăratul său nume (Gerardo Murillo), nici despre Carmen Mondragón, alias Nahui Ollín, cea mai frumoasă femeie din Mexic, care Îi fusese amantă până când, mai mult sau mai puțin, Îl lăsase
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
cu nume și aer de tenor italian, pe numele lui Eugenio Agacino. Când l-a descoperit pe doctorul Atl, Faulques ignora toate acestea, dar a stat foarte liniștit În fața tabloului, contemplând cu sufletul la gură, Înspăimântat, trunchiul de piramidă al vulcanului, licărul roșiatic al lavei care curgea pe povârniș, pământul devastat de reflexele de foc și argint, care confereau adâncime scenei, efectul extraordinar al luminii pe copacii golași, vâlvătăile și panașul de cenuși negre ce se năruiau la dreapta, În fața privirii
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
N-avea să poată face nicicând o asemenea fotografie, se gândise În clipa aceea. Dar totul - absolut totul - era explicat acolo: regula oarbă și impasibilă tradusă În volume, drepte, curbe și unghiuri cu ajutorul cărora, ca pe niște șine inevitabile, lava vulcanului curgea, ca să acopere lumea. Venindu-și În fire, Faulques privise Într-o parte și dăduse de niște ochi verzi, mari și lichizi, care priveau aceeași pânză. Din Întâmplare, Încrucișaseră două zâmbete politicoase și oarecum complice, făcuseră un comentariu scurt despre
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
moment Îi schimba sensul Întregii vieți. Suntem, avea să gândească mai târziu, rodul regulilor oculte ce guvernează Întâmplările: de la simetria Universului la clipa când traversezi o sală de muzeu. Faulques a apropiat felinărașul de zid, cam pe unde era pictat vulcanul. L-a cercetat o vreme, apoi a ieșit afară, a pus În funcțiune generatorul și reflectoarele cu halogen, a căutat pensule și vopsele și s-a pus pe pictat. Ecoul discuției cu Ivo Markovic conferea nuanțe noi peisajului circular care
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
coloana de fum și cenușă, apoi, accentuând baza cerului cu albastru cobalt mixat cu alb, a uitat de precauții și a marcat focul și oroarea cu tușe viguroase, aproape brutale, de lac stacojiu și alb, portocaliu de cadmiu și cinabru. Vulcanul Își sângera lava până la marginea câmpului de bătaie, ca un Olimp indiferent la râvna furnicuțelor cu lănci ridicate care se Înfruntau la poalele lui, și era brăzdat acum de linii deschise În evantai, creste și găvane ce păreau să pună
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
sfârșit, a lăsat deoparte penelurile și s-a tras câțiva pași Înapoi, ca să-și cerceteze roadele muncii, Faulques și-a arcuit buzele Într-un surâs satisfăcut, apoi și le-a muiat Într-un alt pahar cu coniac. Bun sau rău, vulcanul era oarecum deosebit de cei pictați de doctorul Atl - și se chinuise și el cu câțiva - În decursul Întregii sale vieți. Aceia erau minuni ale naturii grandioase și eroice, o viziune extraordinară a transformării lumii, a forțelor telurice care o creează
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
fugară a unei fotografii prinse Într-o clipă, că ea era singura pe care n-avea s-o uite nicicând. Prin ferestrele deschise ale turnului ajungea acum vuietul valurilor tot mai mari la picioarele falezei, iar pictorul de război privea vulcanul de pe perete. Alcoolul băut, penumbra ori un efect al luminii răspândite de felinarul cu gaz i-a trecut o umbră prin fața ochilor. Cutremurat, a căutat locul de pe vasta frescă murală unde se ascunsese umbra. După altă clipă, a dat din
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
ca să facă o cafea și să dea pe gât o ceașcă În picioare, În fața picturii, Înainte de a se ocupa În continuare de cavalerii călare care, În grup, lângă montantul stâng al ușii turnului, așteptau să intre În lupta de la poalele vulcanului. Deși caii nu erau rezolvați (Faulques avea probleme tehnice cu ei), dintre cei trei călăreți, unul În prim-plan și ceilalți În spate, doi erau aproape gata, armurile În culori reci, albastru-cenușiu și albastru-violet, colțurile și muchiile armelor străluceau, trasate
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Îmbrățișați, unul căzut peste celălalt, Înjunghindu-se Îndârjiți, cu culorile vii ale racursiurilor lor violente potolite de straturi de albastru marin amestecat cu un pic de carmin pentru umbre, al cărui efect provenea de la vâlvătăile Încrucișate ale orașului În flăcări și vulcanului din depărtare. Pictorul de război lucrase multă vreme la acel detaliu, acordându-i o atenție deosebită. Avea vagi reminiscențe din Bătaie cu ciomegele de Goya: doi bărbați care se luptau Îngropați În pământ până la genunchi constituiau cel mai crud simbol
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
oxid de culoarea ocrului, filoanele epuizate, spălătoriile de nisipuri aurifere, al căror noroi crăpat și cenușiu, după ce alunecase pe taluzuri sparte, tapisa fundul viroagelor, printre limba-soacrei uscate și smochini morți, ca niște limbi de lavă solidificată și veche. Pare un vulcan rece, murmurase Olvido, uimită, când Faulques oprise mașina, luase geanta cu camerele foto, și merseseră amândoi prin acel peisaj de o frumusețe sumbră, ascultând scrâșnetul pietrelor sub pașii lor, În tăcerea absolută a imensității pustii, părăsită de mâinile omului de
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
să fotografieze nu omul, ci urma lui. Omul nud care coboară pe o scară. Dar Înainte eu nu-l văzusem nicicând așa. Era doar un tablou Într-un muzeu. Dumnezeule, Faulques! Dumnezeule - lumina roșiatică Îi lumina chipul precum vâlvătăile unui vulcan atârnat pe perete. Un muzeu e doar o chestie de perspectivă. Îți mulțumesc că m-ai adus aici. Din ziua aceea, ea Îl Însoțise mereu. Vâna În felul ei, concentrată asupra viziunii ei despre lume, care nu era aidoma viziunii
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
pe care le făcea - cel mult, un picior mort cu talpa găurită a unui pantof, o mână moartă cu verighetă -, sângele semăna cu limbile de noroi cenușiu pe care le văzuse printre spălătoriile de minereu ruinate din Portmán. Lava unui vulcan rece. În turn, tăcerea era absolută. Nici măcar marea nu se auzea. Faulques a pus la loc fotografia În care apăreau amândoi - el și fantoma ei În oglinda spartă - și a Închis sertarul. Apoi a dat paharul pe gât și a
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
ca În cântecul italienesc cu fata de pe acoperiș. Eu mă Îmbăiez În incendii de noapte. Și, când el Îi mângâiase pielea ca de găină, muiată În lumina stacojie care n-o Încălzea fiindcă era rece și depărtată ca a unui vulcan de pe peretele unui muzeu și ca a peisajului chinuit din Portmán, Olvido se răsucise delicat În brațele lui, iar el se gândise o clipă la diferențele dintre cuvintele „Înfiorare” și „presentiment”. Ivo Markovic tot mai privea marea. — Cred că ai
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
cel mai din față deschidea gura ca să scoată un urlet tăcut de oroare. Și Olvido Ferrara, În toate colțurile și În toate liniile peisajului vast care ar fi fost cu neputință de observat și compus fără prezența ei. Ca În vulcanul cel roșu, negru și brun, care era vârful picturii murale, punctul unde convergeau toate liniile, toate perspectivele, Întreaga tramă complexă și neîndurătoare a vieții și hazardului ei, guvernat de norme riguroase, drepte ca și traiectoria sinistrelor săgeți din tolba lui
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
a frescei. A mers de la Întunecos la luminos, accentuând lumina naturală care venea de la ușa deschisă - soarele intra acum pe ea, luminând interiorul turnului de la intensul dreptunghi auriu care se târa lent pe dușumea - pe lumina picturală, roșiatică, Îndepărtată, a vulcanului În erupție situat mai la stânga, de cealaltă parte și pe câmpul de luptă unde cavalerii se Înfruntau În lănci ori așteptau clipa intrării În luptă. Între aceste două lumini, În fund și sus, În culori răcite cu straturi de albastru
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
lumina care intra pe ușă imprima tonuri gălbui văruielii de pe peretele opus, unde, desenate În cărbune sub fereastra ce dădea spre răsărit, figuri cu un aer Între Bruegel și Goya - frontiera atrocității văzută cu ochi moderni - se Înșiruiau la picioarele vulcanului În flăcări: bărbatul care Îl răpunea pe rănit cu lovituri de archebuză, cel care Îi jefuia pe morți, câinele care devora cadavre, execuțiile, roata de tortură, copacul din care atârnau ciorchinii de trupuri ale spânzuraților. Răutatea mai presus de orice
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
și la copil, și o alta care constituia scheletul șirului de fugari. Și, cu toate acestea, totul atât de liniștit. Privirea observatorului se Îndrepta Întâi spre Hector și Andromaca, luneca firesc până la câmpul de luptă, printre cavalerii care luptau sub vulcanul indiferent, și, după ce trecea printre ravagiile războiului, se oprea la copilul mort și la copilul viu, cel din urmă victimă și totodată viitor călău propriu - numai copiii morți nu erau călăii de mâine. În ciuda cruzimii lor, dezastrele războiului rămâneau În
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
forma care le Înconjurau; iar ochii privitorului se opreau pe ochii războinicilor care așteptau lupta, pe soldatul de fier, pe femeia din fruntea șirului de fugari, pe coapsele celeilalte femei, căzută la pământ. Și, la sfârșit, formând un triunghi, pe vulcanul echidistant dintre orașul În flăcări, la stânga, și celălalt oraș, care se deștepta În negură și nu știa că-și trăia ultima zi. Compoziția era bună, a hotărât Faulques. Ori, cel puțin, destul de bună. Ca sunetul muzicii pentru auz, ea obliga
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
pe jos ca un covor, reflectau incendiile din apropiere, de orizonturile cu sonde de petrol În flăcări, de orașele care izbucneau În contralumini negre pe fundalul unor tablouri imposibile, al căror realism era totuși la limită. Era, În rezumat, umbra vulcanului, ori, mai curând, a obiectelor luminate de el; proiecția povârnișurilor lui opuse, decupate, conturate cu strălucirea În racursiu a craterului ce punea stăpânire, din vârful lui olimpian și letal, pe punctul superior al triunghiului, impunând Împrejurimilor simetria sa roșie. În
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
o clipă, a amestecat carmin de garanza, umbră arsă și puțin albastru de Prusia, ca să obțină un negru cald, și l-a aplicat pe loc, ca să reliefeze conturul rănilor În zigzag, aidoma fulgerelor În roșu și ocru căzute pe povârnișurile vulcanului. S-a dat câțiva pași Înapoi (atingându-se cu mâna, și-a murdărit cu vopsea bărbia nerasă), a privit rezultatul și s-a uitat jur-Împrejur neliniștit, Îndreptându-se spre partea frescei rămasă În umbră. Trupurile care atârnau În copaci, una
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
cele două oști care se Înfruntau pe câmpie, câteva nave din dreapta ușii erau tot schițe În cărbune pe varul peretelui. Încercând să nu se gândească la lucrul acesta (o singură noapte nu oferea prea mult), Faulques și-a reluat lucrul. Vulcanul era terminat, ori aproape. Ceea ce completa cele trei pătrimi ale suprafeței prevăzute. A ales un penel rotund, mijlociu și, Într-un colț curat de pe tavă, a amestecat la iuțeală alb, galben, puțin carmin și un strop de albastru. Apoi, apropiindu
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]