KorAP: Find »[drukola/base=zăcea & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...101 102 103 ...218 >

5,438 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621

poată lua mostre din sos, în timp ce stătea deasupra lui... Ca un om posedat, se strecură de-a lungul crengilor. Primatele se foiau neliniștite la ivirea zorilor. Armata urca pe drumul dinspre bazar. Pe platforma din spate a jeep-ului brigadierului zăcea băiatul Hungry Hop, încâlcit în plase pentru maimuțe, legat bine ca să nu mai facă necazuri pe străzile cu sens unic. — Dați-mi drumul, strigase el, zbătându-se. Dați-mi drumul. Azi trebuie să-mi hotărăsc viața. Nu hotărăști nimic, îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
de guava. În copacii vecini. În tufe. În spatele stâncilor. Priviră din nou în sus printre crengi, la compoziția netulburată de frunze și fructe clătinându-se în sus și-n jos. La patul său dureros de gol. Dar, stați! Pe pat zăceau un fruct de guava, un singur fruct care era mult, mult mai mare decât celelalte; mai rotund, cu baza în formă de stea, uscat... Era înconjurat de maimuțele argintii, care îl priveau cu fețele lor de cărbune. Pe o parte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201

m-am bărbierit, m-am schimbat - și cu toate astea arăt în continuare ca dracu’. Iisuse, m-am îngrășat într-un asemenea hal încât mă apucă groaza de mine însumi și când sunt în cadă, și când stau pe closet. Zac pe tronul de forma unui jug ca o țeavă amărâtă, parcă aș fi ceainicul rablagit al unui bătrân vagabond bătut de soartă. Cum a fost posibil? Nu poate fi vorba doar de băutura și semipreparatele pe care le-am vârât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
bine. S-a încruntat inocent și a adulmecat aerul. Ar fi putut să-mi arunce o singură privire - sau să se uite la scrumieră, la sticlă, la cele patru cești de cafea, la fața mea și la burta mea care zăcea ca o piatră pe dunga albă a prosopului - ar fi putut să-mi arunce o singură privire și ar fi știut ce fel de combustibil consum. În luminatorul de sub camera mea e legat un câine. E un lătrător talentat, latră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
Ai ceva împotrivă dacă ne uităm și noi? Fata ajunsese deja pe linia de margine și își începuse încălzirea. Vă puteți uita, spuse ea, dar nu aveți voie să ascultați... Rahat! Eu mă clătinam pe picioare. După zece minute, mai zăceam încă, luptându-mă să respir, pe un scaun pliant din antecameră, când l-am auzit pe Fielding tropăindu-și pașii. M-a apucat de umăr. — Îmi pare rău. Eu... — Liniștește-te, moșule, mi-a spus el. Te-ar costa vreo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
ce are el să-ți dea de cheltuială. Cea mai cumplită, extremă violență - dintr-o dată. Extrema este singurul element de surpriză. Lovește-i cu orice. Fără milă. Pe teren am scos untul din mine, îți spun eu. La hotel am zăcut șaptezeci și două de ore în pat. Acufena funcționa tot timpul cât se poate de bine și durerea de măsea se complicase: mă smulgea din somn, dându-mi alarma cu sirena durerii: tare, ucigătoare, sfredelitoare, răsucindu-se aidoma curenților unui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
păpușă tâmpită din care străbat amenințări și lingușiri ventriloce. Fă așa, gândește așa, prefă-te așa. Apoi a apărut vocea omenească. Mă trântisem pe pat lățit cât cuprinde, mascul până-n ultima fibră, în chiloții mei pleoștiți. Tăticu, sunt o forță. Zăceam acolo, asudând și înjurând, încercând să adorm. Apoi telefonul și-a făcut numărul. Una dintre marile nasoleli legate de Selina era că, de când cu disparițiile ei, eram obligat să răspund la telefon ori de câte ori suna. Și, cum mintea mea năzuia spre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
la sfârșit. Așa am impresia. S-a făcut dimineață și m-am trezit... Ceea ce nu este deosebit de interesant sau dificil, nu-i așa? Pun pariu că asta faci și tu de fiecare dată. Ia ascultă - am o problemă. De exemplu, zăceam cu fața-n jos sub o tufă sau un boschet sau un arbust uscat pe un teren viran care mustea de apă, plin de urzici, pachete de țigări strivite, prezervative folosite și cutii de bere goale. Era locul cel mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
la diverse exhalații și organe de bază femeiești despre care nu mai auzisem niciodată până atunci. — Okay, uite poliția, spuse doamna, după care se întoarse spre casă... Am început să mă zvârcolesc, agitându-mi mâinile, dar cum Agnes continua să zacă frântă peste mine, alături de toate celelalte lucruri, printre care și sticla de whisky, n-am reușit să mă trag în sus. Apoi se deschise ușa din dreptul meu și lumina dinăuntru se aprinse ca un reflector, dezvăluindu-mi un pește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
care vorbea tare nefericită la telefon și am încercat să o binedispus, ceea ce am continuat să fac și după apariția soțului sau prietenului ei. Nu mi-a plăcut tonul lui Am avut o altercație scurtă în urma căreia m-am trezit zăcând cu fața în jos pe un pat jilav din cutii de carton la piciorul unei scări mascate. Ăsta a fost nenorocul doamnei care manifesta un interes deosebit. După ce mi-am revenit, am salutat câteva staruri, așezându-mă pentru câteva clipe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
domnule. — Bine. Aruncă-le acolo. Glumeam. I-am dat o hârtie de zece și a plecat. O hârtie de zece... În următoarea oră am intrat în posesia multor altor cumpărături, majoritatea pe care nu-mi aminteam să le fi făcut Zăceam pur și simplu pe pat și beam. După o vreme am simțit ceea ce, fără îndoială, trebuie să fi simțit lady Diana în ziua nunții ei, când au început să sosească trenurile pline de cadouri din Commonwealth. Un set de pahare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
Ai citit-o? — Hă? Păi, nu chiar. Am citit nouă pagini în timpul zborului transatlantic, dar mi-a mai rămas destul. Am fost bolnav. Când ne putem vedea? — Ce faci toată ziua când ești bolnav? — Cea mai mare parte a timpului zac. Pentru că sunt bolnav* — Nu prea am nimic de făcut, îmi spuse ea. Ossie e iar la Londra. — Minunat. Ce zici de seara asta? — O să ai timp? Să citești cartea, vreau să spun... Alo? — Mai sunt aici încă. — Ei, hai. Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
penurie de țâțe mari prin Manhattan. Nici o problemă. Se pare că aproape toate le au așa aici... Apoi am văzut ceva ce se întâlnește ades prin părțile astea: un om sărac, unul cu adevărat lipit pământului, un nomad newyorkez care zăcea cu fața în jos pe lespezile de piatră ca un buștean putred, în drumul fluviului de buzunare pline, care se perindau în valuri mai mari sau mai mici. În timp ce pășeam peste el, mi-am aruncat privirea în jos (părul țepos

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
Dar în cele din urmă am rămas întins pe toată lungimea cearșafului și, cu ajutorul lacrimilor mele și a leneș trezitelor ei amintiri, i-am preschimbat punga uscată într-un portmoneu plin și apoi nimic. * Telefonul a sunat la ora unsprezece. Zăceam pe pat, neavând altceva de făcut. — Am în față o listă cu nume, îmi spuse Terry Linex. Unul din ele e al lui. Oprește-mă dacă l-ai mai auzit înainte. — Ăsta e, am spus eu după o vreme. — Ceva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
cotește, nu oprește“. Le aud deja râsul în timp ce eu urc la volan și o iau cu salturi de cangur spre capătul fostelor grajduri, azi garaje. A doua zi, mă întorc remorcat. Mașinii ăsteia nu-i place să fie condusă. Să zacă prin garaje scumpe, asta îi place. Pot să jur că nenorocitul ăsta de Fiasco m-a costat mai mulți bani decât ar fi putut să stoarcă vreodată de la mine micuța Selina. — Vreau să spun, am continuat eu, că ar trebui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
După care continuă, ca și cum o hotărâre bruscă sau o decizie luată de multă vreme ar fi bătut-o ușor pe umăr: De ce nu te bagi în pat? Fac un duș și vin și eu imediat. Era opt seara. Cred că zăcusem mult pe scări. Cred că ziua avea și o culoare ciudată... La zece, am telefonat la un magazin după mâncare rece și vin. Eram în pat și m-am ridicat în capul oaselor. Mâncarea avea un gust straniu și neplăcut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-mi timpul tău. Am știut de la bun început că nu va fi o poveste cu dansuri din buric și rahat turcesc. Am știut că va fi vorba de ceva serios. Ceea ce îi place ei e să se zvârcolească și să zacă, să descopere esența, și-apoi, după ce a prins perfect ritmul, după ce s-a prins perfect în el, să danseze elegantul dans, cu pasiune, cu îndemânare, cu... cu sentiment. Lucrează în priză directă. Așa îi place ei, în felul ăsta, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
și cu răul și cu urâtul. Dar nu-mi pot sălta măciuca pentru Martina Twain, nu, nicicum, domnule. E ca și cum n-ar fi destul de bună pentru bătrâna mea ciocănitoare. — Nu face nimic, a spus ea aseară a douăsprezecea oară. Eu zăceam lângă ea, o lacrimă de nouăzeci de chile, clipind îndurerată din ochi, toată numai sare. — Da? am croncănit eu. M-a îmbrățișat și, cu șoapta ei fierbinte, mi-a spus tot ce se putea omenește spune. Da? am croncănit eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
îi place să țină aparatul de aer condiționat în funcțiune și să umble cu răcoritoare prin geantă. Eu o țin în brațe. Sunt plin de dorințe abstracte și de altceva pe care nu-l înțeleg și nu îl pot identifica. Zac pe pat, inuman, non-animal, un nimic, și îmi frământ creierii în căutarea săruturilor și a atingerii lipsite de patimă, a tandreții fără pasiune. După care toate devin pornografice... Atmosfera sălii de proiecție din capul meu (foarte exclusivistă, doar pentru membri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
agitat de jos douăsprezece pahare de whisky - da, asta e, îți iei amarul - și am format numărul Martinei până când degetul meu crăpat a început să sângereze. Nici un răspuns. Nici un răspuns. Ocupat. Ocupat. Sunetul ăla ticălos. Ocupat, ocupat, ocupat. Și în timp ce zăceam mototolit la bar, scotocind după ultimii bani, așa cum fac bețivanii de obicei, am auzit ceva ce n-am crezut niciodată că mi-ar face vreo plăcere, mi-am auzit propriul nume - John Self - rostit pe pagerul localului. M-am dus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
parcă multă atenție, până la sfârșitul jocului, când nu mai ai cum să nu te gândești la propriu-ți suflet. Acești patru skin-heads albi veneau spre mine ca niște invadatori spațiali pe un ecran cuprins de turbulențe. Parapeții frânți ai negrului zăceau gâfâind, când, încă o dată, luptătorii mei au fost dați peste cap. — De mirare e, făcu Fielding gânditor, de mirare e că Fielding n-a doinit-o mai devreme. Probabil că era prea vârât și prins în toate mânăriile lui. Scamatorul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
poate că s-a întâmplat, poate că moartea e exact ca viața, aceeași poveste, doar ceva mai rău. Au încercat să mă facă să borăsc, dar n-au reușit. Am împrumutat zece lire de la menajeră. Am înfruntat bărbătește restul zilei, zăcând într-o cârciumă undeva. Știi ce m-a salvat? Cred că tranchilizantele Martinei erau placebo. Îmi amintesc că am dizolvat două din ele o dată, când eram în New York, și am fost surprins de asemănarea lor cu aspirinele. Plus că aveau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311

vieții și albastra veșnicie a morții. Joe-Sue le-a luat și a fugit în cortul său, scormonind pământul, ca să le îngroape sub rogojina pe care dormea. Când a ieșit din nou afară, sticla cea galbenă era goală, iar cea albastră zăcea în țăndări pe stânca unde ședea Prepelicarul. — Moarte, a zis ea. Moarte morții. Dar Joe-Sue nu a băut-o pe a lui. Asta va provoca în curând o ruptură între ei. După o lungă tăcere, în timpul căreia distanțele se întindeau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
pădurile întunecate de pe povârnișurile întunecate ale muntelui vrăjit e tăcere. Până și marea și cerul au fost reduse la tăcere. Vultur-în-Zbor dormea, dar femeia cea urâtă, plină de griji, stătea întinsă pe rogojina de pe podea și era trează. Virgil Jones zăcea în balansoarul său, ca un morman imens de carne, ascuns parțial sub o pătură mai mult decât sărăcăcioasă. Mișcările sale neregulate trădau faptul că și el era departe de a visa. Ochii i s-au închis pentru un moment. Când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
lăsăm să se odihnească. Ești de acord? Sigur că da, spuse Vultur-în-Zbor. Așa că o lăsară în colibă și o luară către vâlceaua lui Virgil și Dolores de noaptea trecută. După ce plecară, Dolores se duse șchiopătând către cufărul cel vechi, care zăcea închis într-un colț. Acolo stătea zăvorât trecutul, trecutul ei, neschimbat, de neschimbat. Se așeză jos și îmbrățișă cufărul, șoptindu-i. — Este ieri, murmură. în fiecare zi este ieri, deci fiecare zi e fixă. TREISPREZECE Vultur-în-Zbor, sensibil la schimbările din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]