4,773 matches
-
romboidală, simbolizând pământul, e prinsă cu o centură închisă cu un cap de mort și cu doi șerpi înnodați în față. În locul brațelor, alți doi șerpi. Iar în loc de picioare, gheare de acvilă. Văzînd-o, oricât de conchistadori vor fi fost spaniolii, zeița le va fi dat insomnii. Piatra era afumată cu esență de nopal în templul din Tenochtitlan și stropită cu sânge. Nu le-am putea reproșa oamenilor lui Cortes că n-au reușit ceea ce noi nu reușim după atâtea secole: s-
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
Lumea e sătulă de coșmare, nu mai vrea să se lovească de ele și în piatră. Dar să nu-i judecăm pe sculptorii azteci după criteriile noastre. În vechiul Mexic, chipeșul Paris ar fi rămas un simplu cioban anonim. Nici o zeiță nu l-ar fi căutat să-l facă atributul frumuseții, întrucît frumusețea nu-i interesa pe acei zei. Lucru greu de înțeles și poate și mai greu de acceptat, dar pe care trebuie să ni-l aducem aminte dacă vrem
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
și distrusă, Babilonul cel detestat de profeți, dărâmat, locuitorii uciși și pământul risipit în cele patru vânturi, cetatea Ninive arsă cu oameni cu tot, Persepolis incendiat, Capua și Corintul nimicite, Teba greacă făcută una cu pământul, ca și Halicarnas, templul zeiței Artemis din Efes, una din minunile lumii antice, incendiat de un individ care n-a găsit alt mijloc de a intra în istorie, ca și califul Omar care, după ce a poruncit ca toate papirusurile din biblioteca de la Alexandria să fie
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
găsesc alt sens vieții. Și, dacă Mexicul poate transforma un gând în obsesie, l-aș rezuma astfel: moartea e de ajuns pentru a da existenței un tâlc mai adânc. Nu despre asta vorbesc pietrele sacrificiilor? sau șerpii, încolăciți în părul zeițelor maya ca în părul Meduzei? Așadar, nu contest că în sterilitatea priveliștilor de aici din Yucatan sunt destule argumente pentru latura pesimistă a melancoliilor. Tot ce vreau să remarc acum este o curiozitate. Între cactuși și pietre, legendele și soarele
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
mulțimii, la spectacolele de charros. Întrucât în întîmpinarea Afroditei se grăbesc aici nu sculptorii, ci tinerii cu sombrero, foarte mândri de costumele lor, călcând plini de importanță și urmați de o orchestră de mariachis. O serenadă o va hotărî pe zeița frumuseții că locul ei nu este în muzeu printre statui, ci printre cei care se stropesc cu apă din valurile înspumate. Miturile sunt încă vii în Mexic și oamenii au nevoie de ele pentru a trăi, nu pentru a-și
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
venisem la ea sub pretextul cheii, să i-o înapoiez, sun și nu-mi deschide nimeni, cheia yale, o simplă cheie fără legătură o am în buzunarul pantalonului, aș putea numai, tentația e mare, să intru în templu în absența zeiței, să-i adulmec starea domestică, să-i surprind, să-i recompun după umbra lucrurilor ultima imagine a chipului ei înainte de a fi părăsit încăperea, ca un hoț deschid ușa, am închis-o apoi cu grijă în urma mea și temător fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
meargă acasă de un om bun cu care de altfel s-a și căsătorit, nouă luni mai târziu. Jeanie Geoffrey (asistenta editorului de modă) a primit o sticlă de șampanie de la un bărbat care i-a declarat că e „o zeiță“. Lui Gabbi Henderson (sănătate și frumusețe) i s-a furat poșeta. Iar Ally Benn (recent numită editor) s-a suit pe o masă dintr-un pub mai colorat de pe strada Wardour și a dansat ca nebuna până a căzut și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
pare rău să te dezamăgesc, dar ăla e al lui Clodagh. —Lui Clodagh îi place Simply Red? întrebă Ted cu fața împietrită. — Îi plăcea, în orice caz. — Dacă îi plăcea, e OK. Ted era ușurat. O considera pe Clodagh o zeiță, dar, dacă era una dintre fanele lui Mick Hucknall, trebuia să se mai gândească. Cu siguranță, o zeiță nu putea fi atât de lipsită de bungust. De îndată ce Mica Sirenă s-a terminat, Craig și Molly începură să facă gălăgie, cerând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
Ted cu fața împietrită. — Îi plăcea, în orice caz. — Dacă îi plăcea, e OK. Ted era ușurat. O considera pe Clodagh o zeiță, dar, dacă era una dintre fanele lui Mick Hucknall, trebuia să se mai gândească. Cu siguranță, o zeiță nu putea fi atât de lipsită de bungust. De îndată ce Mica Sirenă s-a terminat, Craig și Molly începură să facă gălăgie, cerând să fie amuzați. Atunci Ted și-a încercat numărul cu bufnițe pe ei. Molly i-a spus să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
o pelerină catifelată a nopții, cobora ușor peste noi toți. Încetul cu încetul, obiectele începeau să-și piardă conturul și atmosfera să capete un aer misterios. în ciuda așteptării noatre, ca prin farmec, luna și-a făcut regală apariția, asemeni unei zeițe, din valurile înspumate ale mării. Pentru o clipă emoția ne-a tăiat răsuflarea. Părea că ne aflăm într-o altă lume. Totul era învăluit într-o pulbere de lumină argintie. Lucrurile, care la lumina zilei îmi erau atât de cunoscute
Buchet de amintiri by Tudorina Andone () [Corola-publishinghouse/Imaginative/459_a_878]
-
o magie înălțătoare, sublimă, a imensei prezențe. Pe măsură ce barca se apropia de malurile insulei, în legănarea valurilor, coroana de raze a statuii vii se distingea din ce în ce mai impunătoare, gigantică, ținând o carte și o făclie aprinsă îndreptată spre cer, ca o zeiță ce împrăștia în jur o lumină prietenoasă, entuziastă și încrezătoare. Se înălța din ce în ce mai mult, în ritm amețitor, încât atunci când am pus piciorul pe mal, aproape dacă se mai zărea figura ei de raze undeva în înalt, la creștetul capetelor oamenilor
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
accent aspirat și dur. Îi spuse: — O să vină repede și vremea ta, după câte văd. Soldații râdeau. Ea lăsă cămașa să-i alunece pe umăr și-și descoperi un sân. Nu semăna deloc cu sânii mici, tari și inaccesibili ai zeițelor din marmură, nici cu ce putuse el zări la femeile din cortegiul mamei lui. Era o masă albă, compactă, cu vinișoare subțiri, albăstrii, și un sfârc mare, brun. Ea îi luă mâna și i-o puse pe sân. Nu avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
sălbatici. — A fost ultimul război în care zeii s-au implicat, ajungând să se lupte între ei, zise Zaleucos. După măcelul acela, ne-au lăsat pradă nebuniei noastre. Au debarcat și au mers până la cetate, unde se înălța templul Athenei, zeița războinică și violentă, singura învingătoare adevărată. Din tavan, prins cu două lanțuri, atârna un scut foarte greu, strălucitor. Potrivit mitului, fusese purtat de Achilles în ultima sa luptă. Preoții le-au povestit - greaca lor era cântată, exotică - cum, după cucerirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
pe locuitori. Dintr-odată îl întrebă pe Germanicus: — Vrei să străbați drumul parcurs de Alexandros Macedon, după victoria de pe malul Granicus-ului? Și cum Germanicus încuviință pe dată, îi conduse la marele templu aflat în vârful colinei, unde era venerată Artemis, zeița fecioară care poartă pe cap secera lunii și strivește cu piciorul un șarpe. Pe când caii urcau lent spre templu, le povesti că, în noaptea în care s-a născut Alexandros, un nebun a dat foc templului, iar marele preot, Megabyzus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
care s-a născut Alexandros, un nebun a dat foc templului, iar marele preot, Megabyzus, a profețit că vor avea loc mari schimbări. — De aceea Alexandros a venit aici cu armata lui și a dăruit mult aur pentru refacerea templului. Zeița i s-a arătat, i-a făgăduit că va face cuceriri atât de mari, încât va întemeia treisprezece cetăți care aveau să-i poarte numele: una pe marea Arabicus, și o alta pe Euphrates, și în Bactriana, și în Hircania
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
care aveau să-i poarte numele: una pe marea Arabicus, și o alta pe Euphrates, și în Bactriana, și în Hircania, și în ținutul parților. Ultima, cea în care avea să fie îngropat, urma să se afle pe Nilus. Dar zeița nu spuse că, pentru a întemeia acele cetăți și a muri, îi erau îngăduiți puțini ani. Căpitanul, sceptic până la a deveni obraznic, râse: — Fiecare oraș grecesc are un alt zeu. Iar Zaleucos, jignit, îl întrebă pe Gajus: — Ai vrea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
semne le-au dat oamenilor puterea de a-și transmite unii altora cuvinte și numere la distanțe imense, fără să se vadă ori să se audă: scrierea. Au fost darul făcut omenirii de Marea Mamă Isis... Băiatul întrebă cine era zeița aceea. — Numele ei parcă ar fi o adiere de vânt... Sacerdotul nu răspunse. Și voi, grecii, numiți scrierea noastră „hieroglifică“, nu-i așa? îi întrebă cu o ironie amabilă. Adică scriere sacră sculptată în piatră, scriere a zeilor. În vremea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
fu mult mai ușoară și mai rapidă -, acolo unde fluviul, apropiindu-se de vărsare, se lățea în nenumăratele canale ale deltei, când preotul spuse că spre miazănoapte se afla Alexandria, Germanicus îl întrebă: — Îmi poți spune cine este cu adevărat zeița care are, așa cum spune fiul meu, numele asemenea unei adieri de vânt? — Popoarele au inventat multe nume pentru divinitate, zise preotul. Marea Mamă Frigia, Pallas Attica, Aphrodite Cipriota, Proserpina din Sicilia, Diana din Candia, Ceres din Eleusis, Juno, Bellona, Hecate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
care a fost picurată în mințile noastre cu mii de ani în urmă. Dar aceasta nu poate fi dezvăluită. — Și-apoi? Preotul răspunse că nu se întâmpla nimic. — Nu se sacrifică animale pe altarul ei? — Nu, niciodată. Lumina nocturnă a zeiței este simbolul oamenilor care știu să trăiască în pace. Gajus crescuse în vâltoarea războiului, cu oameni împărțiți fără milă în prieteni de încredere și dușmani trădători, și-i văzuse împărțind și primind rațional moartea. Dar animalele nu. Animalele primeau moartea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
pe masă, îl despături și citi cum, cu cinci veacuri înaintea lui, bărbatul acela fusese în Aegyptus, fusese primit în templul din Sais și, pe lacul umplut de revărsarea Nilus-ului, asistase la ritul corăbiilor sacre: rugăciunea către Marea Mamă Isis, zeița cu numele asemenea unei adieri de vânt. Herodotus numise acel rit „Noaptea Făcliilor aprinse“, și spunea în încheiere: „Egiptenii definesc toate acestea drept «mistere». Și, cu toate că am învățat multe despre aceste ceremonii, voința mea este să nu scriu nimic și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
jumătate neîncrezătoare, pe jumătate complice, și îi mărturisi dintr-o suflare: — E Marea Mamă, Isis. Într-o clipă, Gajus se întoarse în urmă cu mulți ani; era din nou pe mica ambarcațiune care mergea pe Nilus, tatăl lui era viu. „Zeița cu numele asemenea unei adieri de vânt.“ Tiberius devastase micul ei templu roman, iar pe preoți îi deportase și-i ucisese. Numai inviolabila domus a Antoniei putea avea o asemenea încăpere în acele vremuri. Emoționat, Gajus îl întrebă pe bătrân
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
la templul din Sais? Bătrânul spuse: Când am fost luat sclav, m-am întors să-l privesc. Aveam zece ani. Tot ce știu mi-a spus tata. Cine era tatăl tău? Bătrânul răspunse că tatăl său oficia riturile secrete ale zeiței; când corăbiile sacre fuseseră scufundate, fusese ucis pentru că încercase să salveze instrumentele pentru cântecele rituale, nebi, seistrum-ul de aur. Era impresionant să audă un bărbat vârstnic vorbind despre tatăl său, mort de mulți ani, cu duioșia unui copil. Gajus își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
insuliței Antirrhodos, în portul din Alexandria. Îl întrebă ce știa despre acele rituri. Ceea ce știu trebuie să păstrez în memorie, pentru că aici nu am scrieri pe care să le consult și nici temple unde să citesc rugăciunile săpate în piatră. Zeița este Mamă, fiindcă iubirea ei pentru oameni e nețărmurită. Dar Isis e un nume, și numele ei pot fi o mie, toate numele care se nasc din singurătatea și din teama noastră, căci tu o poți chema pe Mama cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
roz reflecta tremurul flăcării parfumate. Gajus, retrăind spaimele inutile din Samothracia și din Didymaion, spuse: — N-am văzut și n-am auzit vreodată un zeu care să răspundă rugăciunilor noastre, chiar dacă sunt disperate. Bătrânul fu frapat de adânca lui tristețe. — Zeița nu se dezvăluie prin glas, îi zise blând. Printre noi a trăit un mag pe nume Arsenouphis. Ajunsese să stăpânească heka, Magia supremă, albă precum lumina... — Tu știi ce e magia? întrebă tânărul, gândindu-se că în viața lui nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
fi văzut vreodată -, erau închise binecuvântările, evocările, invocațiile, formulele magice vechi, tainice pe care, de secole, preoții și căpeteniile le recitau pentru a implora victoria, sacrificând victime înaintea bătăliilor. „Divi divaeque, qui maria terrasque colitis, vos precor quaesoque...“, zei și zeițe care sălășluiți în mări și pe pământ, vă rog și vă cer... Acestea erau lecturile preferate ale lui Tiberius? Invocau victoria, alungarea și moartea nemiloasă a dușmanilor. Fuseseră multe victorii în veacurile acelea, dușmanii fuseseră uciși și alungați. Așa se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]