26,130 matches
-
spusele lui Iorga, Beck "nu avea încredere în armata română"137. Să aruncăm o privire asupra relației lui Iorga cu evoluția situației interne din acești ani fatidici. Odată cu dezlănțuirea vîrtejului, Iorga vedea tot mai mult în rege o garanție a stabilității, mai cu seamă că destabilizarea situației internaționale se reflecta în România printr-o radicalizare a aripii drepte. El repeta fără încetare: "Eu sînt alături de rege". Iorga (ca orice naționalist) spera să realizeze unitatea națională în jurul regelui, continuînd să ia atitudine
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
încă din 1933 instituirea unui "regim creativ". El explica limpede că nu-i pasă dacă acest regim creativ era bazat pe o singură persoană sau pe Parlament 148. Și afirma că va sprijini chiar și împăciuitorismul dacă acesta ar menține stabilitatea internă, iar pe plan extern ar garanta perpetuarea sistemului de la Versailles. Dar nu avea să fie așa. În primăvara lui 1937, Chamberlain, arhitectul împăciuitorismului, a devenit prim-ministru al Angliei. Iorga sprijinea politica conciliantă a acestuia cu unele rezerve, deși
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
în domenii legate de artă, literatură și moralitate erau completări la principala sa preocupare: România. L-a sprijinit pe rege (care era, din păcate, Carol II) și monarhia deoarece credea că în acest vîrtej amețitor regele era o garanție a stabilității, constituid un bastion al unității naționale împotriva hrăpărețelor partide politice, cu "Suprafanarul" lor, pe de o parte, și detestata "anarhie" a Legiunii, pe de alta. În zilele Anschluss-ului și ale isteriei pe care am descris-o mai sus, Iorga comenta
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
birocrație, vechi politicieni, ofițeri superiori de armată și din înaltul cler, iar liderul lor a devenit Mareșalul Antonescu. Germanii (pe care legionarii contau cu atîta naivitate) și-au pus speranțele în vechea ordine, întrucît erau interesați în primul rînd de stabilitate. Prin ianuarie a devenit limpede că o asemenea stabilitate nu va fi realizată prin anarhie legionară și experimente sociale arhanghelice. Hitler s-a întîlnit cu Antonescu la mijlocul lui ianuarie 1941 și i-a spus acest lucru. După ce s-a întors
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
înaltul cler, iar liderul lor a devenit Mareșalul Antonescu. Germanii (pe care legionarii contau cu atîta naivitate) și-au pus speranțele în vechea ordine, întrucît erau interesați în primul rînd de stabilitate. Prin ianuarie a devenit limpede că o asemenea stabilitate nu va fi realizată prin anarhie legionară și experimente sociale arhanghelice. Hitler s-a întîlnit cu Antonescu la mijlocul lui ianuarie 1941 și i-a spus acest lucru. După ce s-a întors de la Berlin, între 21 și 23 ianuarie, Antonescu a
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
prăbușirea vechilor imperii erau sărace, instabile, nesigure și nemulțumite de vecinii lor. Între războaie, Europa era plină de state „revizioniste”: Rusia, Germania, Austria, Ungaria și Bulgaria fuseseră Învinse În primul război mondial și așteptau ocazia unei reparații teritoriale. După 1918, stabilitatea internațională nu a fost restaurată și nici echilibrul dintre puteri nu s-a restabilit; a existat doar un interludiu cauzat de extenuare. Violența războiului nu s-a stins. A fost doar transpusă În afacerile interne: În polemici naționaliste, prejudecăți rasiale
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În Bulgaria și Turcia - a scos În relief nu numai actuala reticență În fața unei varietăți tot mai mari, ci și ușurința cu care alteritatea „moartă” din trecutul Europei era ștearsă din memorie. După 1989, a devenit mult mai clar În ce măsură stabilitatea Europei postbelice se baza pe realizările lui Iosif Stalin și Adolf Hitler. Au fost de ajuns doi dictatori, sprijiniți de colaboratorii lor din perioada războiului, pentru a netezi demografic terenul și a pune bazele unui continent nou și mai puțin
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
statelor-națiune din Vest. Dar nu neapărat și ca substanță. Înainte de 1939, ungurii, românii, cehii, polonezii, croații și balticii se uitau poate cu invidie peste gard, la locuitorii mai norocoși ai Franței sau țărilor de Jos. Dar aveau propriile aspirații la stabilitate și prosperitate: românii se visau la Paris, iar economia cehă o depășea În 1937 pe cea austriacă, rivalizând cu cea belgiană. Războiul a schimbat totul. La est de Elba, sovietele și reprezentanții lor locali au moștenit un subcontinent unde ruptura
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a unui regim conservator. Eliminarea sau periclitarea politicienilor și a oamenilor de afaceri care lucraseră cu italienii ori cu germanii puteau avea implicații serioase Într-o țară În care stânga revoluționară era pe punctul de a prelua puterea. Pe scurt, stabilitatea În zona Mării Egee și În sudul Balcanilor nu mai era amenințată de armata germană, acum În retragere, ci de comuniștii greci și de partizanii lor din munți. Foarte puțini oameni au fost pedepsiți pentru colaborarea cu puterile Axei; În schimb
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
instaurarea regimurilor de ocupație, la construcția Zidului Atlantic pentru a preveni invazia Franței de către Aliați sau la aprovizionarea forțelor germane au fost lăsați În funcții, pentru a oferi aceleași servicii regimurilor democratice care au urmat, garantând o anumită continuitate și stabilitate. Probabil că astfel de compromisuri erau inevitabile. Colapsul moral și amploarea distrugerilor din 1945 Însemnau că puținul care mai rămăsese trebuia folosit ca piatră de temelie pentru viitor. Guvernele provizorii din lunile de eliberare erau aproape neputincioase. Cooperarea necondiționată (și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Germaniei la sfârșitul războiului. Aranjament care se potrivea cu teoria lui Winston Churchill despre originile prusace ale nazismului (generația sa fusese obsedată de emergența Prusiei În ultima treime a secolului al XIX-lea și de pericolul reprezentat de aceasta pentru stabilitatea europeană). Dar le convenea și celorlalți Aliați - cum Austria avea o poziție crucială În Europa Centrală, al cărei viitor politic era deocamdată incert, părea mai prudent ca soarta ei să fie separată de cea a Germaniei. Însă Austria nu era
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
care discursul socialist sau comunist nu putea scăpa, chiar și În versiunea sa temperată, creștin-democrații (Maurice Schumann și Georges Bidault În Franța, Alcide De Gasperi În Italia și Konrad Adenauer În Germania Federală) au pus Întotdeauna accentul pe reconciliere și stabilitate. Creștin-democrația a evitat să apeleze la sensibilitatea unei clase anume, punând În schimb accentul pe reforme sociale și morale. A insistat În special asupra importanței familiei, o temă creștină cu implicații politice semnificative Într-o perioadă În care nevoile familiilor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cu implicații politice semnificative Într-o perioadă În care nevoile familiilor monoparentale, fără locuințe și mijloace de subzistență, erau mai mari ca niciodată. Astfel, partidele creștin-democrate erau ideal plasate pentru a profita de fiecare aspect al situației postbelice: dorința de stabilitate și siguranță a zilei de mâine, speranța schimbării, absența alternativelor tradiționale de dreapta și nădejdea pusă În stat - pentru că, spre deosebire de politicienii catolici din generațiile precedente, liderii partidelor creștin-democrate, precum și mai tinerii lor simpatizanți radicali, nu ezitau să folosească puterea de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
eticheta de partid, vechii oameni de stat ai Europei deveniseră toți practicanți sceptici, pragmatici ai artei posibilului. Această distanțare personală de dogmele brutale ale politicii interbelice reflecta fidel starea de spirit a electoratului. Erau zorii erei post-„ideologice”. șansele de stabilitate politică și reformă socială În Europa postbelică depindeau În primul rând de redresarea economiei continentului. Nici planificarea de stat, nici orientarea politică nu puteau disimula sarcina gigantică a europenilor În 1945. Cel mai vizibil, războiul afectase locuințele. Pagubele din Londra
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
care conțin obiective tactice sau zone situate strategic, care au potențial industrial substanțial, care posedă efective civile și militare organizate În număr semnificativ sau care, din motive politice sau psihologice, pot ajuta SUA să exercite o mai mare influență pentru stabilitate mondială, securitate și pace”. Acesta este contextul mai larg al Planului Marshall - un peisaj politic și militar În care interesele americane erau indisolubil legate de cele ale unui subcontinent european fragil și bolnav. Cei mai bine informați destinatari europeni ai
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
până la sfârșitul anilor ’40, va exista o convertibilitate internațională universală, dar nu au luat În calcul consecințele economice și politice ale Războiului Rece (sau măcar ale Planului Marshall). Cu alte cuvinte, idealurile creatorilor de noi instituții presupuneau o eră a stabilității și cooperării internaționale din care toți ar fi avut de câștigat. Inițial, sistemul financiar propus la Bretton Woods includea URSS, care avea să fie al treilea cotizant, ca mărime, la resursele Fondului Monetar Internațional (FMI). Poate era naiv din partea americanilor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
orice caz, impedimentul a fost evitat printr-un expedient foarte simplu: nici francezii și nici rușii nu au fost consultați la trasarea acestor planuri. Cu toate acestea, ei credeau cu adevărat că beneficiile reciproce obținute prin dezvoltarea comerțului internațional și stabilitate financiară vor depăși În cele din urmă barierele naționale și neîncrederea politică. Iar când Uniunea Sovietică a anunțat subit, la Începutul anului 1946, că nu va adera la instituțiile de la Bretton Woods, Ministerul de Finanțe american a fost sincer uimit
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mărit prețurile reale, făcând ca bunurile să devină inaccesibile majorității locuitorilor), noua valută a fost rapid acceptată când magazinele s-au umplut de marfă pe care producătorii și comercianții erau dispuși să o vândă la prețuri fixe pentru a asigura stabilitatea mediului de schimb. La 23 iunie, autoritățile sovietice au răspuns emițând o nouă marcă, est-germană, și tăind liniile ferate ce legau Berlinul de vestul Germaniei (trei săptămâni mai târziu aveau să Închidă și canalele). În ziua următoare, autoritățile militare occidentale
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
prevalent era mortalitatea prematură, avea o importanță epocală. Nebănuită de contemporani, o nouă Europă se năștea. PARTEA A DOUATC "PARTEA A DOUA" Prosperitatea și neajunsurile ei: 1953-1971tc "Prosperitatea și neajunsurile ei\: 1953‑1971" VIIItc "VIII" Politica de stabilitatetc "Politica de stabilitate" Cei mai mulți vor fi Înțeles, chiar Înainte ca al doilea război mondial să nu lase urmă de Îndoială, că a trecut de mult vremea când țările europene se ciondăneau Între ele pentru dominația mondială. Europa nu mai are ce spera În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ar Încuraja să dorească același lucru. John F. Kennedy Tratatele, vedeți dumneavoastră, sunt ca fetele și trandafirii: durează cât durează. Charles de Gaulle Numai instituțiile politice pot forma caracterul unei națiuni. Madame de Staël În faimosul său studiu despre creșterea stabilității politice În Anglia de la Începutul secolului al XVIII-lea, istoricul J.H. Plumb notează: „Burke și istoricii secolului al XIX-lea au Împământenit credința populară că stabilitatea politică se consolidează lent, ca un recif de corali: fruct al timpului, Împrejurărilor, Înțelepciunii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
pot forma caracterul unei națiuni. Madame de Staël În faimosul său studiu despre creșterea stabilității politice În Anglia de la Începutul secolului al XVIII-lea, istoricul J.H. Plumb notează: „Burke și istoricii secolului al XIX-lea au Împământenit credința populară că stabilitatea politică se consolidează lent, ca un recif de corali: fruct al timpului, Împrejurărilor, Înțelepciunii, acumulat Încet de-a lungul secolelor... Nimic nu este, după părerea mea, mai departe de adevăr. (...) Stabilitatea politică, atunci când există, apare Într-o societate peste noapte
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
secolului al XIX-lea au Împământenit credința populară că stabilitatea politică se consolidează lent, ca un recif de corali: fruct al timpului, Împrejurărilor, Înțelepciunii, acumulat Încet de-a lungul secolelor... Nimic nu este, după părerea mea, mai departe de adevăr. (...) Stabilitatea politică, atunci când există, apare Într-o societate peste noapte, la fel de subit cum se transformă apa În gheață”1. Ceva asemănător s-a Întâmplat pe neașteptate În Europa, la Începutul anilor ’50. Din 1945 până la Începutul lui 1953, europenii au trăit
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
intenții, dar sortite eșecului. E de Înțeles că scepticii momentului nu le-au dat prea multă importanță. Cu toate acestea, după moartea lui Stalin și sfârșitul războiului din Coreea, Europa Occidentală a pășit pe nesimțite Într-o eră remarcabilă de stabilitate politică. Pentru prima oară În patruzeci de ani, statele din jumătatea vestică a continentului nu erau nici În război și nici imediat amenințate, cel puțin În cercul lor. Conflictele politice interne se domoliseră. Partidele comuniste de pretutindeni, cu excepția Italiei, erau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
că cele două mari puteri semănau mai mult decât le plăcea să creadă. Dacă Moscova Își propunea să nu redeschidă subiectul statutului Aliaților În Berlin, Washingtonul accepta existența unui guvern est-german și urma să reziste cererii vest-germane de arme nucleare. Stabilitatea În centrul Europei era În interesul ambelor părți; mai la obiect, URSS și Statele Unite erau sătule de solicitările clienților lor germani. Primul deceniu al Războiului Rece le conferise politicienilor germani din Est și din Vest o influență fără precedent asupra
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
comunist, republican și liberal. Din punctul de vedere al „Omului Economic”, sistemul avea pierderi imense și contraria inițiativa privată și eficiența fiscală. „Miracolul economic” italian s-a produs, cum vom vedea, mai degrabă În ciuda sistemului decât datorită lui. și totuși, stabilitatea politică a Italiei postbelice a fost condiția crucială pentru progresul economic al țării și transformarea socială care i-a urmat. Iar acea stabilitate se baza, oricât de paradoxal ar părea, tocmai pe aranjamentele instituționale neobișnuite descrise mai sus. În Italia
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]