25,772 matches
-
în exterior și înconjurau sanctuarele, întregeau cultură comună de care atenienii erau mândri. Calitatea artistică remarcabilă a ustensilelor vieții cotidiene începând cu ceramică, dovedesc că mediile populare cele mai largi participau în felul lor la o cultură artistică, vizuală și verbală, împărtășită de întreagă cetate. Dar piesă centrală a acestei culturi comune era teatrul. Teatrul, dincolo de substanță să cu totul ieșită din comun că originalitate și forță a expresiei ideatice și artistice, era o instituție fundamentală a cetății democratice. Spectacolele de
Grecia clasică () [Corola-website/Science/320929_a_322258]
-
venit!" Sunt în curs de dezvoltare toalete care măsoară și alți parametri. Aceste date ar putea fi trimise atunci unui medic printr-un telefon mobil preinstalat, conectat la internet. Este de asemenea în curs de dezvoltare toaleta care înțelege comenzi verbale. TOTO, NAIS și alte firme produc chiar și modele washlet portabile pentru călătorii, care funcționează cu baterii, care trebuiesc umplute cu apă caldă înainte de utilizare. Jetul de apă, la presiunea maximă, este folosit de către unii care suferă de constipație pentru
Toalete în Japonia () [Corola-website/Science/315359_a_316688]
-
permanente legături cu Dumnezeu. Poeta Ana Maria Tudoș, care pe, atunci era copilă, își amintește bine de el, arătând ce a impresionat-o: «... și-i aud vocea cu o blândețe infinită: "Doamne, fii mărit!". Spuneți-i cum doriți, numai "tic verbal" să nu-i spuneți acestei sintagme! Pentru că atunci când spui "tic" presupui ceva automat, ceva fără prea mare atenție, din pură obișnuință, ori Părintele Ilie Borz când spunea aceste cuvinte, le spunea cu mare încărcătură de adorație! Ceea ce presupune și atenție
Ilie Borz () [Corola-website/Science/317439_a_318768]
-
lege - "Legea 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, republicata 2014" - care se adresează acestei probleme. Definiția legală a violenței în familie din articolul 3 al acestei legi este: Legea recunoaște următoarele tipuri de violență în familie: violență verbală, violența psihologică, violența fizică, violența sexuală, violența economică, violența socială, violența spirituală. Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice (denumită și Convenția de la Istanbul) are următoarea definiție: Violența domestică include toate actele de
Violență în familie () [Corola-website/Science/321820_a_323149]
-
adoptată prima lege extrapenală împotriva violenței în familie, care a fost ulterior modificată în 2012 (când s-au introdus ordinele de protecție), și în 2014. În anul 2012, statisticile arătau că 75%-80% dintre femei sunt abuzate în spațiul domestic (verbal, psihologic, fizic, sexual). Cu toate acestea, în general, Poliția intervine doar pentru a aplana conflictul și pentru a aplica amenzi contravenționale agresorului. În aceste condiții, în România, femeile preferă să continue să locuiască împreună cu soțul violent, decât să ceară ajutor
Violență în familie () [Corola-website/Science/321820_a_323149]
-
nu doar că reușise unificarea a marte parte din nordul Germaniei sub coroana prusacă, dar stabilise înțelegeri și cu statele sudice până la 10 octombrie. Cu mâna forțată de publicațiile naționaliste din Germania de Nord, Bismarck a încercat să renege angajamentul verbal făcut cu Napoleon la Biarritz, și a amenințat cu războiul. Pentru a evita un război care ar fi putut angrena și țările lor, miniștrii altor țări s-au grăbit să ofere propuneri de compromis. Ministrul de externe al Austriei, contele
Criza luxemburgheză () [Corola-website/Science/321839_a_323168]
-
de negație sunt: Pentru negarea verbelor la modurile gerunziu, participiu și supin, se poate folosi prefixul negativ "ne-" (neștiind", nefăcut", "de necrezut"), dar sensul propozițiilor ce rezultă astfel este diferit de cel în cazul folosirii lui "nu" cu aceleași forme verbale: Nu muncind s-a îmbolnăvit" (= s-a îmbolnăvit din altă cauză decât munca) vs. Nemuncind s-a îmbolnăvit" (= s-a îmbolnăvit din cauză că nu a muncit). Negațiile se pot clasifica în câteva perechi antinomice: Negația independentă se realizează în registrul de
Negație (gramatică) () [Corola-website/Science/316336_a_317665]
-
În gramatică tradițională, participiul este o formă derivată din rădăcina verbului, existentă în mai multe limbi, care are trăsături atât verbale, cât și adjectivale. Numele său provine tocmai de la faptul că „participa” la cele două domenii. În unele gramatici este considerat mod, în altele formă nominală a verbului. În general este considerat nepersonal și nepredicativ. În gramaticile diferitelor limbi se iau
Participiu () [Corola-website/Science/316330_a_317659]
-
-să, -și, -se". Cu valoare adjectivala, participiul are forme de gen, număr și caz că adjectivele variabile de tipul "bun", precum și grade de comparație: "La bunici era mai iubita decât acasă", " El a fost cel mai lovit". l are valoare verbală sau adjectivala în diferite grade, în funcție de rolul său: Din punctul de vedere al diatezelor, participiul folosit autonom poate avea: Valoarea temporală a participiului este totdeauna de trecut, acțiunea pe care o exprimă fiind prezentată că terminată, cu efecte care persistă
Participiu () [Corola-website/Science/316330_a_317659]
-
autonom poate avea: Valoarea temporală a participiului este totdeauna de trecut, acțiunea pe care o exprimă fiind prezentată că terminată, cu efecte care persistă sau nu în momentul vorbirii. Complinirile și funcțiile sintactice ale participiului țin atât de natură să verbală, cât și de cea adjectivala. Participiul poate avea următoarele compliniri: Participiul poate exprima părți de propoziție care țin de natură să adjectivala, adică poate fi: În gramaticile limbii franceze se iau în seamă un participiu prezent și unul trecut. Participiul
Participiu () [Corola-website/Science/316330_a_317659]
-
limba vorbită, forma de participiu prezent este folosită mai mult ca adjectiv calificativ, acordându-se în gen și număr: De multe ori, participiul prezent este substantivat, desemnând persoane: "commerçant, commerçante" „comerciant, comercianta”, "passant, passante" „trecător, trecătoare”. Participiul prezent are valoare verbală în limba scrisă. Poate avea același subiect că verbul căruia i se subordonează, și în acest caz există construcții participiale echivalente cu două tipuri de propoziții subordonate: Există și construcții în care participiul prezent are propriul său subiect, fiind atunci
Participiu () [Corola-website/Science/316330_a_317659]
-
aceeași origine că participiul românesc. Se formează de regulă de la rădăcina perfectului simplu, cu sufixe diferite în funcție de clasă de conjugare: Și participiul trecut este mult folosit că adjectiv calificativ: "une porte ouverte" „o ușă deschisă”. Că în română, cu valoare verbală, participiul trecut este folosit în primul rând drept component al formelor temporale compuse: "elle a parlé" „(ea) a vorbit”, "îl est sorți" „(el) a iesit”, "îl s’était trompé" „(el) se înșelase”, "avoir choisi" „a fi ales” (infinitiv trecut), "elle
Participiu () [Corola-website/Science/316330_a_317659]
-
être" „a fi”, si participiul trecut al verbului cu sens lexical deplin. Exprimă o acțiune anterioară față de cea a verbului regent: În gramaticile limbilor sârbă și croată sunt tratate formele de participiu activ și de participiu pasiv, definite că forme verbale nepersonale, ambele cu valoare temporală de trecut. Participiul activ se formează în mod regulat de la rădăcina infinitivului. De regulă, dacă acesta se termină în vocală, i se adaugă sufixul "-l-", iar dacă se termină în consoana, sufixul are varianta "-al-
Participiu () [Corola-website/Science/316330_a_317659]
-
are varianta "-al-". Consoana l suferă o schimbare fonetica la masculin singular, sufixul devenind "-o", respectiv "-ao". Participiul activ se acordă în gen și număr, desinența de masculin singular fiind nulă. Exemple: Participiul activ se folosește aproape numai în formele verbale compuse: Mai rar, participiul activ poate avea valoare preponderent adjectivala, fiind atribut: "iščezli gradovi" „orașe(le) dispărute”. Participiu pasiv au numai verbele tranzitive. Se formează de regulă la unele verbe din rădăcina infinitivului, la altele din cea a indicativului prezent
Participiu () [Corola-website/Science/316330_a_317659]
-
prezent, si cu sufixele "-n, -en, -jen, -ven" sau "-ț". Formă de participiu pasiv se acordă în gen, număr și caz, declinându-se că adjectivele, având la nominativ masculin singular desinența zero. Exemple: Participiul pasiv se folosește cu valoare preponderent verbală în construirea diatezei pasive: "Škola je otvorena 1932. godine" „Școală a fost deschisă în anul 1932”. Oricare participiu pasiv poate fi folosit cu valoare preponderent adjectivala că atribut: kuvano meso" „carne gătită”, udata žena" „femeie măritata”. În gramaticile limbii maghiare
Participiu () [Corola-website/Science/316330_a_317659]
-
considerate numai de unul sau altul din ei. Categorii de particule: Barić 1997 și Klajn 2005 includ printre particule și așa-numitele cuvinte de umplutură, nepurtătoare de informație, care îi servesc vorbitorului să câștige timp de gândire, sau sunt ticuri verbale, de exemplu: "Bio sam tamo pa, ovaj, nisam vidio ništa" „Am fost acolo și, păi, n-am văzut nimic”. Čirgić 2010 tratează ca parte de vorbire aparte conectorii, dar Klajn 2005 îi include printre particule: "Lekovi treba uzimati uz jelo
Particulă (gramatică) () [Corola-website/Science/316341_a_317670]
-
moșia familiei Carp. În urma reformei agrare din 1945, moștenitorii familiei Carp au păstrat conacul și acareturile, plus 69 de hectare de teren. În martie 1949, proprietatea familiei Carp a fost confiscată de stat, printre clădirile preluate de autorități, conform procesului verbal întocmit cu acel prilej, aflându-se conacul cu 12 camere, o cramă, trei pivnițe, o lăptărie și locuința administratorului. La acel moment, imobilul era într-o stare nu prea bună, fiind necesare lucrări de reparații. Conacul a fost reparat, iar
Conacul Carp din Țibănești () [Corola-website/Science/316362_a_317691]
-
române. Diateza pasivă se formează, pe de o parte în mod analog cu cea din română ("Le" Barbier de Séville "a été composé par Rossini" „"Bărbierul din Sevilla" a fost compusă de Rossini”), pe de altă parte prin două perifraze verbale: "se faire" + verbul cu sens lexical plin la infinitiv ("L’orateur s’est fait huer par la foule" „Oratorul a fost huiduit de mulțime”) și "se voir" + infinitiv: "Ils se sont vu retirer le permis pour six mois" „Le-a
Diateză (gramatică) () [Corola-website/Science/316393_a_317722]
-
forme temporale marcate morfologic prin afixe și/sau verbe auxiliare, putând fi folosite și adverbe de timp, în altele sunt mai puține, valorile lor reieșind cu ajutorul adverbelor și/sau din context. De exemplu limba franceză este mai bogată în forme verbale temporale decât limba română. Numai la modul indicativ, prima are 15 forme temporale, pe când a doua - zece forme. Alt exemplu, limba maghiară, are numai trei forme temporale la indicativ: prezent, trecut și viitor. Relația dintre timpul gramatical și timpul real
Timp (gramatică) () [Corola-website/Science/316402_a_317731]
-
15 forme temporale, pe când a doua - zece forme. Alt exemplu, limba maghiară, are numai trei forme temporale la indicativ: prezent, trecut și viitor. Relația dintre timpul gramatical și timpul real nu este totdeauna univocă, adică una sau alta dintre formele verbale temporale nu indică timpul pe care îl denumește termenul respectiv. Astfel, în limba engleză, forma numită "present continuous" „prezent continuu” poate exprima și o acțiune viitoare "I’m going home tomorrow" „Mâine merg acasă”) sau trecută: "Last week I’m
Timp (gramatică) () [Corola-website/Science/316402_a_317731]
-
când verbul exprimă o stare sau o acțiune în desfășurare. Și în română forma de prezent poate avea valoare de viitor sau de trecut (vezi mai jos), de asemenea și în limbile din diasistemul slav de centru-sud. Există și forme verbale temporale echivalente din punct de vedere gramatical, care diferă numai prin registrul de limbă în care sunt folosite. Este cazul, de exemplu în română, al formelor de viitor: "am să adun / o să adun" (registrul curent) - "oi aduna" (registrul familiar) - "voi
Timp (gramatică) () [Corola-website/Science/316402_a_317731]
-
gramaticală, aspectele sunt totuși exprimate tocmai prin anumite forme temporale. Astfel, în limba română se poate vorbi de timpuri durative, cum este imperfectul, și de timpuri momentane, cum este perfectul simplu și perfectul compus. Limba română are mai puține forme verbale temporale decât franceza, de exemplu, dar este mult mai bogată în astfel de forme decât, bunăoară, maghiara. Prezentul indicativ are următoarele valori: Prezentul conjunctiv poate exprima: Prezentul condițional-optativ exprimă: Prezentul prezumtiv: Prezentul infinitiv are valori temporale diferite după funcțiile sale
Timp (gramatică) () [Corola-website/Science/316402_a_317731]
-
ul este un mod verbal personal și predicativ care exprimă o acțiune, o întâmplare sau o stare prezentată de vorbitor ca un fapt realizat în trecut, care se realizează în momentul vorbirii sau care se va realiza în viitor, dacă apare într-o propoziție enunțiativă
Indicativ () [Corola-website/Science/316433_a_317762]
-
Printre cei care susțineau etimologismul au fost Iosif Hodoș și Partenie Cosma. Învățătorii care întâmpinau greutăți din cauza ortografiei etimologice, cer Consistoriului să întocmească și să tipărească manuale cu ortografie fonetică. În 1879, fonetismul își face intrarea și în redactarea proceselor verbale, atât în sinodul arhidiecezan de la Sibiu, cât și în cel de la Brașov. A scris lucrări cu caracter istoric: "Din corespondența lui Simion Bărnuțiu și a contemporanilor săi", biografia "Simion Balint", "Din tinerețile lui Avram Iancu". Simțul omului realist pătrunde în
Enea Hodoș () [Corola-website/Science/322322_a_323651]
-
în ultimele sale scrieri - Hilary Putman vorbesc despre un realism direct, care este în mare măsură comparabil cu realismul naiv, de care se deosebește însă printr-o combatere mai fermă a pozițiilor antirealiste în sens semantic. După Devitt, între expresiile verbale și obiectele sau clasele cărora corespund există o relație cauzală. Unui obiect i se atribuie un cuvânt, obiectul în sine nu este însă doar o formă de interpretare verbală, ci însăși realitatea. Prin realism științific se înțelege acea poziție în
Realism (filozofie) () [Corola-website/Science/316822_a_318151]