26,130 matches
-
economic” italian s-a produs, cum vom vedea, mai degrabă În ciuda sistemului decât datorită lui. și totuși, stabilitatea politică a Italiei postbelice a fost condiția crucială pentru progresul economic al țării și transformarea socială care i-a urmat. Iar acea stabilitate se baza, oricât de paradoxal ar părea, tocmai pe aranjamentele instituționale neobișnuite descrise mai sus. În Italia nu exista o majoritate clară de partea unui partid sau program, iar sistemul electoral complicat de reprezentare proporțională genera parlamente prea divizate ca să
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
prăpastie politică Îi separa În Italia pe comuniști de catolici - a căror juxtapunere nu e tocmai „postideologică”14. Dar cele două cazuri erau În realitate similare. Togliatti și partidul său se distingeau prin importanța acordată, de-a lungul deceniilor postbelice, stabilității politice, păstrării și consolidării instituțiilor din viața publică democratică - chiar dacă, astfel, comuniștii pierdeau În credibilitate ca avangardă revoluționară. Italia era și ea administrată printr-un sistem de favoruri și funcții care semăna oarecum cu Proporz, cu toate că avantaja puternic una din
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din viața publică democratică - chiar dacă, astfel, comuniștii pierdeau În credibilitate ca avangardă revoluționară. Italia era și ea administrată printr-un sistem de favoruri și funcții care semăna oarecum cu Proporz, cu toate că avantaja puternic una din părți. Dacă Italia a dobândit stabilitatea politică În schimbul unui nivel intolerabil de corupție publică, pentru austrieci costul a fost mai puțin evident, dar la fel de pernicios. Un diplomat occidental compara Austria de după război cu „o operă interpretată de dubluri” - și nu se Înșela. În urma primului război mondial
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mult mai reușit În cazul Austriei. Un partid creștin-democrat cu intenții reformiste, o stângă parlamentară, consensul general că diviziunile ideologice sau culturale moștenite nu trebuiau Împinse până la polarizare sau destabilizare politică, precum și o populație depolitizată - acestea erau trăsăturile distinctive ale stabilității postbelice În Europa de Vest. Modelul italian sau austriac poate fi reperat, În configurații diverse, mai peste tot. Chiar și În Scandinavia mobilizarea politică s-a diminuat constant după apogeul atins la jumătatea anilor ’30: vânzările anuale de insigne pentru Ziua Muncii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
coaliție: social-democrații, conduși acum de Willy Brandt, se aflau la putere pentru prima oară după Weimar. Dar au plătit un preț ironic pentru șansele proaspăt dobândite. Câtă vreme Își menținuseră opoziția de principiu față de Adenauer, social-democrații germani contribuiau involuntar la stabilitatea politică a Republicii Federale. Partidul Comunist n-a avut niciodată succes În RFG (În 1947 a obținut numai 5,7% din voturi, În 1953 2,2%, iar În 1956 a fost scos În afara legii de Curtea Constituțională). PSD avea astfel
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nimănui să creadă În Partidul Comunist și cu atât mai puțin În nomenclatură, ci doar să se abțină de la orice manifestare de Împotrivire. Tăcerea lor urma să fie Înțeleasă drept consimțământ tacit. „Comunismul de gulaș” care a rezultat a Întărit stabilitatea Ungariei, iar amintirea lecției a asigurat, cel puțin În următorul deceniu, stabilitatea În restul blocului. Această stabilitate a avut Însă prețul ei. Sistemul socialist pierduse, pentru cei mai mulți oameni care trăiau sub comunism, toate promisiunile radicale, utopice și vizionare cu care
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nomenclatură, ci doar să se abțină de la orice manifestare de Împotrivire. Tăcerea lor urma să fie Înțeleasă drept consimțământ tacit. „Comunismul de gulaș” care a rezultat a Întărit stabilitatea Ungariei, iar amintirea lecției a asigurat, cel puțin În următorul deceniu, stabilitatea În restul blocului. Această stabilitate a avut Însă prețul ei. Sistemul socialist pierduse, pentru cei mai mulți oameni care trăiau sub comunism, toate promisiunile radicale, utopice și vizionare cu care fusese asociat odinioară și care erau o parte din atracția sa - În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
abțină de la orice manifestare de Împotrivire. Tăcerea lor urma să fie Înțeleasă drept consimțământ tacit. „Comunismul de gulaș” care a rezultat a Întărit stabilitatea Ungariei, iar amintirea lecției a asigurat, cel puțin În următorul deceniu, stabilitatea În restul blocului. Această stabilitate a avut Însă prețul ei. Sistemul socialist pierduse, pentru cei mai mulți oameni care trăiau sub comunism, toate promisiunile radicale, utopice și vizionare cu care fusese asociat odinioară și care erau o parte din atracția sa - În special pentru tineri - nu mai
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
un caracter mai puțin ideologic, dar și vederi mai Înguste. Purtătorii de cuvânt ai Partidului Laburist subscriau cu plăcere la obiectivele de ansamblu ale social-democraților de pe continent, Însă interesele lor erau mult mai practice și cu caracter local. Tocmai din cauza stabilității inerente a culturii politice britanice (sau cel puțin engleze) și mulțumită bazei muncitorești tradiționale (aflată, ce-i drept, În scădere), Partidul Laburist nu era interesat de măsurile inovatoare ce au caracterizat statul asistențial din Scandinavia și din țările vorbitoare de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
identificau automat cu mișcările politice și afiliațiile sociale din lumea părinților lor. Generația anilor ’30 se mulțumea acum cu siguranța economică, preferând să renunțe la mobilizare politică și riscurile aferente; generația anilor ’60, mult mai numeroasă, nu cunoștea decât pacea, stabilitatea politică și statul asistențial - pe care le credea În firea lucrurilor. Pe măsură ce influența tot mai mult locul de muncă și bunăstarea cetățenilor, statul Își pierdea din autoritatea asupra moralei și opiniilor acestora. Pe atunci, nimeni nu a fost surprins. Adepții
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de o largă coaliție de centru-stânga din care nu lipseau decât foștii fasciști și comuniștii. Republica Federală Germană a fost guvernată din 1966 de o „Mare Coaliție” a creștin-democraților și social-democraților care, Împreună cu liber-democrații, au monopolizat Bundestagul. Aceste aranjamente asigurau stabilitatea și continuitatea politică, dar au avut printre efecte faptul că, În cele trei mari democrații occidentale, opoziția radicală a fost nu doar marginalizată, ci exclusă complet din parlament. „Sistemul” părea, Într-adevăr, condus numai de „ei”, cum susținea de ceva
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
indezirabile. Compromisul era un eșec. Rămâne de discutat de ce marxiștii italieni „neoficiali” au preferat această cale. Partidul Comunist Italian era vulnerabil, prin strategia sa etern subtilă și flexibilă, la acuzația că lucrează În „sistem” și că e direct interesat de stabilitatea politică - fiind astfel, În cuvintele criticilor săi, „obiectiv reacționar”. Iar sistemul politic italian era deopotrivă corupt și imun la schimbare: În alegerile parlamentare din 1968, și creștin-democrații, și comuniștii au câștigat mai multe voturi, celelalte partide rămânând pe dinafară. Dar
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nimeni nu voia să vorbească despre „asta”. Părinții lor, germanii născuți Între 1910 și 1930, nu refuzau doar să discute trecutul. Sceptici În fața marilor idei și a promisiunilor politice, ei se concentrau permanent, cu o anumită crispare, pe confortul material, stabilitate și respectabilitate. După cum pricepuse Adenauer, identificarea lor cu „Vestul” și cu America reprezenta În primul rând un refuz de a asuma apăsătoarea „germanitate”. Efectul era că, pentru copiii lor, ei nu reprezentau nimic. Realizările lor materiale erau pătate de moștenirea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
copiii lor, ei nu reprezentau nimic. Realizările lor materiale erau pătate de moștenirea morală. Dacă a existat vreodată o generație a cărei revoltă pornea realmente din refuzarea a tot ceeea ce reprezentau părinții - tot: mândrie națională, nazism, bani, Vest, pace, stabilitate, lege și democrație -, aceștia erau „copiii lui Hitler”, radicalii vest-germani din anii ’60. În ochii lor, Republica Federală degaja suficiență și ipocrizie. Mai Întâi a fost afacerea Spiegel. În 1962, cel mai mare săptămânal german publicase o serie de articole
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ineluctabilă a teoriilor reformiste era că autoritatea centrală a partidului-stat va trebui temperată pentru ca viața economică normală să-și reia cursul. În fața acestei alegeri, partidele-stat comuniste optau invariabil pentru anormalitate economică. Între timp Însă, regimurile erau interesate mai ales de stabilitate. Existau pentru aceasta trei modele concurente: primul, kadarismul, nu era ușor de exportat - strategia liderului maghiar era chiar aceea de a asigura autoritățile de la Kremlin că nu există un „model maghiar”, ci cel mult o soluție practică parțială pentru dificultățile
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
fost mai greu de evocat, iar „prima excursie la Trieste” era exclusă. Iugoslavii nu erau prosperi și nici liberi, dar nici Întemnițați Într-un sistem Închis ermetic. „Titoismul” era opresiv, nu represiv. Pe atunci, diferența conta. A treia cale spre stabilitate era „stalinismul național”. Era opțiunea albaneză: o societate Închisă, oprimată, condusă tiranic de un autocrat din partidul local, paranoic și atotputernic. Descriere care se potrivea din ce În ce mai mult și României. Hrușciov, care detesta România (sentiment des Întâlnit la rușii din generația
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
un pericol. Mesajul Kremlinului fusese receptat: statele socialiste Înfrățite aveau o suveranitate limitată și orice fisură În monopolul puterii deținut de stat putea provoca o intervenție militară. Pierderea popularității, acasă sau În străinătate, nu era un preț prea mare pentru stabilitatea astfel garantată. După 1968, convingerea că Moscova nu va ezita să recurgă la forță În caz de necesitate garanta din nou siguranța zonei sovietice. Dar nu mai era posibil (și nici nu a mai fost vreodată posibil) - iar aceasta a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ceva mult mai riguros: un Sistem Monetar European (SME). Urma să fie stabilită o rețea de rate de schimb bilaterale fixe, conectate printr-o unitate de măsură pur noțională, unitatea valutară europeană (European Currency Unit sau écu5), rețea garantată de stabilitatea economiei germane și prioritățile antiinflaționiste ale Bundesbank. țările participante urmau să-și impună restricții economice interne pentru a-și menține poziția În SME. Era prima inițiativă germană de gen și ea echivala - În practică, dacă nu și În teorie - cu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
parte, Îndeosebi În Germania de Vest, energia emoțională investită În ura față de Republica Federală avea surse mai adânci și mai ascunse decât giumbușlucurile retorice prost adaptate ale radicalismului de secol al XIX-lea. Dorința de a prăvăli edificiul securității și stabilității În capul generației părinților era expresia extremă a unui scepticism mai general, În lumina trecutului recent, cu privire la credibilitatea locală a pluralismului democratic. Nu e o Întâmplare, așadar, că „teroarea revoluționară” a luat forma ei cea mai amenințătoare În Germania și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din RDG care puteau viziona programe TV din RFG nu vor mai simți nevoia să emigreze. Acestea și alte aranjamente, inclusiv familiile reunite și prizonierii politici redați Vestului, se adăugau la prestigiul Ostpolitik și reflectau Încrederea comuniștilor În politica de „stabilitate” și „previzibilitate” a Germaniei Federale. Conducătorii Germaniei de Est aveau toate motivele să fie mulțumiți de evoluțiile recente. În septembrie 1973, Națiunile Unite au recunoscut și acceptat RDG și RFG ca state suverane; În numai un an, Republica Democrată Germană
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
stăpâni imperiali), În stare de război cu Albania din 1940 (situație remediată abia În 1985), negând existența unei largi comunități slave la frontiera cu Iugoslavia și Bulgaria, conservatorii aflați la putere În Grecia postbelică au optat categoric pentru ordine și stabilitate, În detrimentul democrației sau reconcilierii. Îmbinând vechile preocupări naționale cu noile demarcații internaționale, regele grec, Împreună cu armata și miniștrii săi se prezentau În fața Occidentului drept aliați demni de Încredere Într-o regiune instabilă. Loialitatea le-a fost răsplătită din plin2. În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
foarte bogați, mortalitatea infantilă era cea mai ridicată din Europa, iar 32% dintre locuitori erau analfabeți. Salazar, un economist care predase un timp la Universitatea din Coimbra, nu era doar indiferent la Înapoierea Portugaliei, ci vedea În ea chiar secretul stabilității: informat că pe teritoriul portughez al Angolei s-au descoperit zăcăminte de petrol, el a exclamat: „Ce păcat!”. Ca și Ceaușescu, Salazar era obsedat de evitarea datoriei naționale și echilibra conștiincios fiecare buget anual. Mercantilist fanatic, el a adunat rezerve
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
economiei industriale a Germaniei de Est, poluantă și depășită. „Construind punți”, Înfrățind orașe, prezentându-și omagiile și distanțându-se de criticile Occidentului la adresa regimurilor din blocul estic, oamenii de stat de la Bonn au insuflat conducerii RDG o falsă impresie de stabilitate și securitate. Mai mult, „răscumpărând” oponenții și deținuții politici, Germania de Vest a privat opoziția est-germană de unii dintre cei mai cunoscuți protestatari ai săi. Nici o altă societate comunistă nu avea un doppelgänger vestic cu aceeași limbă. Tentația de a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
riscuri și să inoveze, temându-se să nu scadă nivelul producției pe termen scurt. În orice caz, ei nu aveau nici un motiv s-o facă: oricât de incompetenți, ei aveau posturile asigurate grație bine cunoscutei preferințe a lui Brejnev pentru „stabilitatea cadrelor” (devenită cuvânt de ordine Începând cu anul 1971). În schimb, maiștrii și directorii din fabrici se căzneau să ascundă de autorități surplusul de materiale și forță de muncă. Risipa și penuria se Întrețineau astfel reciproc. Efectul previzibil al unui
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
singurul mod de a umple rafturile În Est era să Împrumuți bani din Vest. Vestul abia aștepta. Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială și băncile private erau dornice să Împrumute bani țărilor din blocul sovietic: Armata Roșie era o garanție a stabilității, iar oficialii comuniști mințeau convingător despre producția și bogățiile țării 15. Numai În decursul anilor ’70, datoria În valută a Cehoslovaciei a crescut de douăsprezece ori. Cea a Poloniei a crescut cu 3.000% după ce prim-secretarul Gierek și colegii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]