25,868 matches
-
două tipuri pentru că, în materie de caracter, pentru toată lumea noblețea și josnicia construiesc diferențele), adică fie mai bun sau mai rău decât noi, fie asemănătoare cum fac pictorii: Polignot pictează cele mai bune personaje ale sale, Pauson pe cele mai rele, Dionisos asemănătoare -, este evident că fiecare dintre reprezentările despre care am vorbit va comporta și ea diferențe și va fi altceva pentru că ea va reprezenta alte obiecte sub raportul pe care tocmai l-am indicat. De fapt, aceste deosebiri se
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
a flautului, a țiterei, ca și în cazul operelor în proză sau în versuri fără acompaniament muzical; exemplu: Homer a reprezentat personaje mai bune, Cleophon asemănătoare, Hegemon din Thasos, primul autor de parodii, și Nicochares, autorul Deiliadei, pe cele mai rele. Chiar pe această diferență și stă distincția între tragedie și comedie: una vrea să reprezinte personaje mai rele, cealaltă personaje mai bune decât oamenii actuali" (cap. 2). Datorită acestei serii de criterii, Aristotel face un tabel de clasificare a genurilor
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Homer a reprezentat personaje mai bune, Cleophon asemănătoare, Hegemon din Thasos, primul autor de parodii, și Nicochares, autorul Deiliadei, pe cele mai rele. Chiar pe această diferență și stă distincția între tragedie și comedie: una vrea să reprezinte personaje mai rele, cealaltă personaje mai bune decât oamenii actuali" (cap. 2). Datorită acestei serii de criterii, Aristotel face un tabel de clasificare a genurilor. Dacă tragedia și comedia au același mod de reprezentare, pentru că amândouă arată personajele în acțiune, ele diferă prin
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de plânsete și văicăreli; și mai puțin le vom permite să o imite în stare de bolnavă, îndrăgostită sau în chinurile facerii. Nu-i vor imita pe sclavi, bărbați sau femei, în activitățile lor servile. Nici, fără îndoială, pe oamenii răi la suflet și lași care acționează invers decât ceea ce ceream noi acum câtva timp, care se insultă și se batjocoresc unii pe alții și spun lucruri obscene, fie la beție, fie cu sânge rece, nici toate cuvintele sau acțiunile prin
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cuvintele sau acțiunile prin care acest fel de oameni se degradează pe ei înșiși și-i degradează și pe alții. Cred că nu trebuie nici să-i obișnuim să imite limbajul și conduita nebunilor; căci trebuie să-i cunoști pe răi și pe nebuni, bărbați sau femei; dar nu trebuie să faci nimic, nici să nu imiți nimic din ceea ce fac". (395d-e, 396a) 2.3. Urmașii lui Platon Mulți teoreticieni, după Platon, în special printre părinții Bisericii, vor taxa teatrul drept
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
uniți, încât par să fi uneltit împreună împotriva virtuții: astfel, palatul lui Venus este și casa lui Bachus." Teatrul este nociv, în însăși esența sa, după părerea lui Tertulian, căci emoția suscitată în cursul spectacolului reactivează la spectator toate înclinațiile rele, furie, mânie etc. pe care încearcă să le înfrâneze, cu dificultate, în viață. "Căci pretutindeni unde există plăcere, există pasiune, fără de care plăcerea ar fi insipidă: pretutindeni unde există pasiune, există emulație, fără de care pasiunea ar fi neplăcută. Or emulația
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cu episoade", pe care le numim astăzi "piese cu sertare" ("pièces à tiroirs"). Ele nu erau fără îndoială decât un catalog de evenimente a căror succesiune dezordonată nu putea decât să obosească publicul. "Printre subiectele și acțiunile simple, cele mai rele sunt subiectele sau acțiunile "cu episoade"; numesc "istorisire cu episoade" cea în care episoadele se înlănțuie fără verosimilitate sau necesitate. Poeții nepricepuți compun acest gen de opere pentru că sunt ceea ce sunt, cei buni, din cauza actorilor; într-adevăr, cum compun piese
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
abandoneze ideea paricidului. Atunci, tragicul nu se poate produce, evenimentul patetic neavând loc. De aceea această configurație este rar exploatată. "Combinația în care, dispus fiind să acționezi în deplină cunoștință de cauză, nu se trece la fapte, este cea mai rea, căci ea trezește repulsia fără să producă tragicul din lipsa efectului violent." (cap. 14) Eroul acționează, deși știe contra cui. Este cazul Medeei, eroina lui Euripide, care-și sacrifică propriii copii. Un asemenea act de violență generează tragicul. Eroul nu
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de violență nu a avut loc, dar spectatorului i-a fost teamă de ceea ce va fi până la capăt. Tragedia ideală, pentru Aristotel, oferă spectacolul unei schimbări a sorții la sfârșitul unei înfruntări violente dintre personaje, nici complet bune nici complet rele, unite prin relații de alianță. Pateticul este maxim când eroul ignoră pentru un timp identitatea celui împotriva căruia acționează. Oedip Rege, pe care Aristotel o citează de zece ori în Poetica, realizează acest model ideal. O puternică emoție se naște
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
nu este nici "potrivit", nici "statornic". El păcătuiește față de bunăcuviința internă. Chapelain, în Despre Poezia reprezentativă (De la Poésie représentative), definește buna creștere în funcție de coerența trăsăturilor de comportament ca "nu ceea ce este cinstit, ci ceea ce se potrivește persoanelor fie bune, fie rele, așa cum sunt ele introduse, în piesă". Cuviincios este adesea la el echivalentul verosimilului. Calificată drept "impudică" și "scandaloasă", după cum reiese din judecata emisă de Chapelain în Sentimentele Academiei franceze asupra tragi-comediei Cidul, atitudinea Ximenei nu satisface "conveniența", căci ea este
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
tatălui său. Un asemenea comportament face dovada unei incoerențe, unei "inegalități" a moravurilor inadmisibile pentru publicul timpului. "Cel puțin nu se poate nega că ea este o Amantă prea sensibilă și fără pudoare contrar bunăcuviinței sexului său și o Fiică rea din fire contrar a ceea ce ar datora memoriei Tatălui său, scrie Chapelain. Oricât ar fi pasiunea sa de violentă, este clar că ea nu trebuia să-i slăbească dorința de răzbunare a morții Contelui și cu atât mai puțin să
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
calitatea", termen pe care Corneille îl traduce prin "bunătate". Numeroși comentatori au dat termenului o accepțiune morală făcând din el un sinonom al virtuții. Corneille se ridică împotriva unei asemenea interpretări căci, în piesele antice sau moderne, există multe personaje "rele, sau vicioase, sau pătate de vreo slăbiciune care se potrivește prost cu virtutea". După părerea lui Corneille, Aristotel denumește prin asta, "un caracter strălucit și înălțat printr-o obișnuință virtuoasă, sau criminală, după cum este ea specifică și potrivită cu persoana
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Tragedie) Corneille face de altfel din zugrăvirea viciilor și virtuților "a doua utilitate a poemului dramatic". Cât despre cea de-a treia utilitate, ea privește natura deznodământului care trebuie să prezinte, pentru a-l satisface pe spectator, spectacolul pedepsirii celor răi și al răsplătirii celor buni. Prima sa utilitate, să ne amintim, constă în "sentințele și instrucțiunile morale pe care le putem presăra acolo aproape peste tot", a patra rezidă în catharsis. Această "a treia utilitate", specifică teatrului clasic, îi este
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
specifică teatrului clasic, îi este străină teatrului antic, după cum constată Corneille. Anticilor nu le păsa de "recompensarea acțiunilor bune și de pedepsirea celor rele" în tragediile lor. În schimb, contemporanii săi își termină piesele cel mai adesea prin "pedepsirea acțiunilor rele și recompensarea celor bune, care nu este un precept al artei, ci un obicei pe care ni l-am făcut, de care fiecare știe să se delimiteze pe socoteala lui"53. Dacă Corneille și Racine sunt de acord cu Aristotel
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
consideră Aristotel ca atare, iar dacă el nu a vorbit deloc despre acest gen, e pentru că nu a văzut niciun astfel de exemplu în teatrul din vremea lui, când nu era moda să fie salvați cei buni prin distrugerea celor răi." (Discurs despre Tragedie) Însă Racine dă, cu Berenice, dovada cea mai strălucită că această configurație, respinsă de Aristotel, poate fi infinit de patetică. Moartea planează pe tot parcursul ultimului act în care Titus, Berenice și Antiohus, disperați că nu-și
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
prin aversiunea pe care o resimțim pentru el, însă cum aceasta nu este decât o pedeapsă justă, ea nu ne face nicidecum milă și nu ne inspiră nicio teamă, cu atât mai mult cu cât noi nu suntem atât de răi ca el, pentru a fi capabili de crimele sale, și să ne fie teamă de un sfârșit atât de funest. Trebuie deci de găsit o cale de mijloc între aceste două extreme, prin alegerea unui om care să nu fie
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
eroului tragic. El scrie, în Prefața la Andromaca, în 1667: "Aristotel, departe de a ne cere eroi perfecți, vrea dimpotrivă ca personajele tragice, adică cele a căror nefericire constituie catastrofa din tragedie, să nu fie nici complet bune, nici complet rele. El nu vrea ca ele să fie foarte bune, pentru că pedepsirea unui om de bine ar stârni mai mult indignarea decât mila spectatorului; nici ca ele să fie rele în exces, fiindcă nimănui nu-i este milă de un scelerat
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
această amantă geloasă voia să o împingă pe a ei rivală, (ea) merită să fie cumva pedepsită, fără ca prin asta să fie complet nedemnă de compasiune." În schimb, Corneille contestă excluderea din scena tragică a personajelor "foarte virtuoase" sau "foarte rele". "El (Aristotel) nu vrea ca un om complet inocent să ajungă în nenorocire, pentru că, acest lucru fiind abominabil, trezește mai mult indignarea împotriva celui care îl persecută, decât mila pentru nenorocirea lui; el nu vrea nici ca un om rău
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
a făcut să sufere, având în vedere că pedepsirea unei mari crime poate corecta în noi vreo imperfecțiune având legătură cu ea, cred că nu trebuie să ne opunem la expunerea pe scenă a unor oameni foarte virtuoși sau foarte răi aflați în nenorocire." (Discurs despre Tragedie) Dacă un om "foarte virtuos", persecutat de unul "foarte rău" , scapă dintr-un pericol în care acesta continuă să rămână, apare mila, fără să fie înăbușită de ura față de personajul care persecută. Configurația este
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
placă spectatorilor, iar ei nu le-ar putea plăcea decât punând în gura Actorilor lor cuvinte și sentimente conforme cu acelea ale unor persoane pe care le fac să vorbească, sau cărora le vorbesc. Or, nu sunt reprezentați decât oameni răi, și nu se vorbește decât în fața unor persoane de lume care au inima și spiritul corupte de pasiuni dereglate, și de maxime de proastă calitate. De aceea nu există nimic mai pernicios decât Morala Poetică și Romanescă, pentru că nu reprezintă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
sub forma unui personaj alegoric, și-l face să pronunțe, sub formă de prolog, următoarele cuvinte: "Timpul. Eu care unora le plac, care pun pe toată lumea la încercare, în același timp bucurie și teroare a celor buni și a celor răi, eu care fac și desfac eroarea, este timpul, acum, în numele Timpului, să mă folosesc de aripile mele. Nu faceți o crimă din asta, nici mie, nici trecerii mele rapide, dacă alunec peste șaisprezece ani și las neexplorate evenimentele acestui vast
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Aristotel, în dedicația la Medeea în 1639: "Nu trebuie luat în considerare de ce comportamentele sunt sau nu pline de virtuți, ci dacă sunt asemănătoare cu cele ale persoanei prezentate. De aceea poezia ne descrie în mod egal acțiunile bune sau rele, fără a ni le propune pe acestea din urmă drept exemplu." Ceea ce-l interesează este coerența personajelor, nu moralitatea lor. Partizan al Modernilor, nepotul său, Fontenelle (1657-1757) care, în Reflecții despre poetică (Réflexions sur la poétique, 1691), ar vrea să
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pentru poetul dramatic, ca și aspectele ridicole și viciile lor; iar piesele oneste și serioase vor reuși pretutindeni, dar cu mult mai sigur la un popor corupt decât altundeva. Prin mersul la teatru vor fi ei salvați din tovărășia celor răi din jurul lor; acolo îi vor găsi ei pe cei cu care le-ar plăcea să trăiască; acolo vor vedea specia umană așa cum este ea, și se vor împăca cu ea. Oamenii de bine sunt rari; dar există." Iar mai departe
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
râdem de el, dar îl și disprețuim? Îi apreciem celelalte caltăți de preț ale sale, așa cum trebuie să fie apreciate; și chiar, fără ele, nu ne-am distra pe socoteala lui. Să fie plasată această distracție în caracterul unui om rău la suflet și fără niciun merit, și să vedem atunci dacă mai găsim ceva de râs în asta! Ea ar fi neplăcută, respingătoare, odioasă, dar nicidecum rizibilă. Comedia își propune să corecteze prin râs, și nu prin bătaie de joc
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
chiar în râs, în exercițiul pe care ni-l facilitează de a simți ridicolul, de a-l descoperi ușor și repede, sub deghizamentul pasiunii și al modei, în toate combinațiile în care se amestecă cu alte calități încă și mai rele, sau chiar cu niște calități bune, și chiar în ridurile provocate de gravitatea solemnă. Să recunoaștem că Avarul lui Molière nu a îndreptat niciodată comportamentul vreunui avar, nici Jucătorul lui Regnard pe vreun jucător; să admitem că râsul nu poate
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]