26,844 matches
-
Duce de Toscana a fost un susținător entuziast al sistemului Larderel și i-a acordat titlul de "Conte de Montecerboli" un deceniu mai târziu. Un oraș, numit Larderello în onoarea muncii lui Larderel, a fost fondat la casa muncitorilor din fabrica de producție de acid boric. Regiunea a fost locul unui experiment de pionierat în producția de energie din surse geotermale în 1904, atunci când cinci becuri au fost aprinse de energia electrică produsă de aburul emergent din orificiile de ventilare din
Larderello () [Corola-website/Science/320228_a_321557]
-
prima centrală geotermală a fost construită în "Valle del Diavolo" ("Valea diavolului"), numită după apa fierbinte care se ridica de acolo. Acesta a fost singurul producător industrial din lume de energie electrică geotermală până în 1958, atunci când Noua Zeelandă a construit o fabrică proprie în Wairakei. În ultimii ani, preocupările au fost exprimate cu privire la durabilitatea aprovizionării cu aburi, aceste preocupări au fost determinate de scăderea cu 30% a nivelurilor de presiune ale aburului față de nivelurile maxime care au fost înregistrate în anii 1950
Larderello () [Corola-website/Science/320228_a_321557]
-
și Flak 36, fapt care creștea semnificativ viteza de ieșire a proiectilului. Acest tun trăgea cu un proiectil diferit, mai lung, cu o putere de perforare sporită. Porsche a fabricat circa o sută de șasiuri pentru proiectul "Porsche Tiger" în fabrica din Nibelungenwerk situată în Sankt Valentin, Austria. Șasiurile fabricate de Porsche și Henschel foloseau aceeași turelă proiectată de Krupp, modelul Henschel având turela mai mult sau mai puțin asezată în centrul șasiului, modelul Porsche având turela așezată mai aproape de partea
Elefant (vânător de tancuri) () [Corola-website/Science/320243_a_321572]
-
conductor și operatorul radio fiind așezați în față, separat. Datorită compartimentării, aceștia puteau fi contactați doar prin radio. Procesul de transformare a fost terminat între lunile martie-mai 1943. În septembrie 1943, toți vânătorii de tancuri Ferdinand au fost rechemați la fabrică pentru modificări bazate pe experiența dobândită în timpul Bătăliei de la Kursk. Între octombrie și noiembrie 1943, 48 din cele 50 de vehicule care au supravețuit luptelor au fost modificate, adăugându-le o mitralieră MG 34 (pentru a îmbunătăți capacitățile defensive contra
Elefant (vânător de tancuri) () [Corola-website/Science/320243_a_321572]
-
aceasta reprezentând cea mai scumpă achiziție realizată de o companie japoneză. Grupul este prezent și în România, cu mărcile "Saint George", "LD", "Smart", "Ronson", "State Line", "Memphis", "Sobranie" și "Hamlet". La sfârșitul anului 2005, Gallaher a deschis la București o fabrică de țigarete, extinzându-și activitatea în România de la distribuție la producție. În anul 2006, compania a ajuns la o cotă de piață de 3,4%.
Gallaher Group () [Corola-website/Science/320305_a_321634]
-
1944. Doi ani, până în 31 august 1935 lucrează ca proiectant de celule de avion, sub conducerea lui Elie Carafoli. Tot în această perioadă proiectează mai multe tipuri de elice. Alți doi ani, până în 15 septembrie 1937 lucrează ca proiectant la fabrica de motoare de avion, punând la punct compresoarele de supraalimentare cu acțiune mecanică ale motoarelor de avion fabricate acolo. Apoi, până în 31 ianuarie 1938 este șef de secție la încercarea prototipurilor și a compresoarelor. În continuare, până la sfârșit îndeplinește funcțiile
Ioan Vlădea () [Corola-website/Science/320308_a_321637]
-
31 ianuarie 1938 este șef de secție la încercarea prototipurilor și a compresoarelor. În continuare, până la sfârșit îndeplinește funcțiile de inginer șef al Serviciului de încercare a motoarelor, inginer șef al Serviciului de fabricație al motoarelor și director adjunct al Fabricii de reparat motoare de avion. După încheierea activității la IAR, între anii 1945 - 1948 a funcționat ca șef al Secției de reparat vagoane la fabrica „D. Voina” din Brașov. În octombrie 1945 Marin Bănărescu îl invită să țină la politehnica
Ioan Vlădea () [Corola-website/Science/320308_a_321637]
-
încercare a motoarelor, inginer șef al Serviciului de fabricație al motoarelor și director adjunct al Fabricii de reparat motoare de avion. După încheierea activității la IAR, între anii 1945 - 1948 a funcționat ca șef al Secției de reparat vagoane la fabrica „D. Voina” din Brașov. În octombrie 1945 Marin Bănărescu îl invită să țină la politehnica din Timișoara cursul de „Motoare Ușoare” (motoare de avion). În martie 1946 susține examenul de șef de lucrări la disciplina „Mașini termice”, fiind titularizat în
Ioan Vlădea () [Corola-website/Science/320308_a_321637]
-
înțeleg, de asemenea, motivele prezentate pe țesături, hârtie, porțelan etc. Pentru obținerea protecției desenului industrial este necesară (în România) înregistrarea la OSIM care eliberează un titlu de protecție denumit Certificat de Înregistrare a Desenului. "Mărci comerciale". O marcă comercială (de fabrică, de serviciu) este un semn distinctiv care este utilizat de întreprindere pentru a realiza deosebirea produselor, lucrărilor și serviciilor sale de cele similare sau identice ale unei alte întreprinderi. Mărcile pot consta din cuvinte, litere, cifre, reprezentări grafice, simboluri, culori
Managementul tehnologiilor () [Corola-website/Science/320333_a_321662]
-
grele, dar și mai suportabile. Inutil de spus că cei care lucrau în fața cazanelor sufereau mai mult decât cel care lucra, de exemplu, la controlarea pupitrului de comandă. Au fost circa 45 tipuri de lucrări în Centrală, de la munca în fabrică ca fochist până la munca în ateliere și electrician în substații. Domeniile de activitate în Centrală: În Piața Cărbunelui, muncitorii centralei, denumiți Oamenii Pieței, distribuiau cărbunele și făceau alimentarea cazanelor. Într-o zi normală de lucru erau circa 16 persoane la
Centrala Tejo (condiții de muncă) () [Corola-website/Science/321024_a_322353]
-
munca lor, efortul lor și uneori cu riscul propriei vieți, au făcut posibilă producția de energie electrică de care ei însăși nu se puteau bucura. Datorită lor și a altora ca ei, a fost posibilă alimentarea cu energie electrică a fabricilor din Lisabona și a burgheziei din cele mai nobile zone ale orașului. Companiile reunite de Gaz și Electricitate (CRGE) au pus în aplicare o politică socială pentru angajații lor, deoarece compania era una dintre cele mai mari din Portugalia și
Centrala Tejo (condiții de muncă) () [Corola-website/Science/321024_a_322353]
-
la numai patru ani de la introducerea pe piață a ultimei generații Omega B FL, și 17 ani de la introducerea modelului Omega A, producția acestui model s-a sfârșit fără un succesor. În 25 iunie 2003 ultimul Omega a iesit din fabrica din Rüsselsheim. A fost un Omega B FL de culoare gri metalizat cu motor de 3.2L V6 cu numarul 797,011.
Opel Omega () [Corola-website/Science/321029_a_322358]
-
este o fabrică de armament din România. Societatea produce muniție de infanterie, calibru Est și NATO, arme de infanterie și elemente pirotehnice. Din anul 2002, uzina este înregistrată ca filială a Companiei Naționale Romarm, societate cu capital integral de stat. După Revoluția din
Uzina Mecanică Sadu () [Corola-website/Science/321067_a_322396]
-
înregistrată ca filială a Companiei Naționale Romarm, societate cu capital integral de stat. După Revoluția din 1989, au avut loc disponibilizări masive, iar reorganizarea societății a dus la separarea Parcului Industrial. Uzina Mecanică a rămas doar cu producția de muniție. Fabrica este situată la Bumbești-Jiu din județul Gorj, în imediata apropiere a drumului european E79 Târgu Jiu - Petroșani. Din februarie 2009, administratorul special al fabricii este Marcel Hoară, consilierul ministrului Economiei de atunci, Adriean Videanu. De-a lungul timpului compania a
Uzina Mecanică Sadu () [Corola-website/Science/321067_a_322396]
-
societății a dus la separarea Parcului Industrial. Uzina Mecanică a rămas doar cu producția de muniție. Fabrica este situată la Bumbești-Jiu din județul Gorj, în imediata apropiere a drumului european E79 Târgu Jiu - Petroșani. Din februarie 2009, administratorul special al fabricii este Marcel Hoară, consilierul ministrului Economiei de atunci, Adriean Videanu. De-a lungul timpului compania a acumulat datorii istorice, având în anul 2010 o datorie totală de 100 milioane lei Număr de angajați: Creată în anul 1939, prin înaltul Decret
Uzina Mecanică Sadu () [Corola-website/Science/321067_a_322396]
-
de 100 milioane lei Număr de angajați: Creată în anul 1939, prin înaltul Decret regal nr. 3010/1939 care stipula înființarea „Pirotehniei Armatei” Sadu, prin transferul pe locația actuală a Pirotehniei Armatei din București a funcționat, încă de la început, ca fabrică de muniție de infanterie, producând calibrele care se utilizau în acel moment. După o scurtă perioadă de stagnare care a urmat celui de-al doilea război mondial, s-a reluat producția de muniție pentru calibre mici, de asta data cu
Uzina Mecanică Sadu () [Corola-website/Science/321067_a_322396]
-
7 km de sediul de bază, platforma Sadu II, destinată producerii de armament de infanterie, în special pistoale mitralieră Kalashnikov, amorse și dispozitive de inițiere pentru diversele tipuri de muniție fabricate în România și capse detonante miniere. În anul 1974 Fabrica Sadu II intră parțial în funcțiune, iar din 1979 începe să producă la capacitate, fiind adoptate tehnologii noi, moderne pentru fabricarea substanțelor pirotehnice, cât și subansamblele de mașini-unelte. La finele anului 1979 și începutul anului 1980, din rațiuni energetice se
Uzina Mecanică Sadu () [Corola-website/Science/321067_a_322396]
-
cercetător științific la „Institutul de Cercetări Sociale al României”. După cel de-al Doilea Război Mondial, fiind persecutat de autoritățiile comuniste, reușește să se angajeze ca referent la Ministerul Artelor. În 1952 este numit director al secției de artă a fabricii Decorativa din București. Începând cu anul 1953 lucrează la Muzeului Brukenthal din Sibiu, organizând Secția de etnografie și artă populară românească pe care a și condus-o, devenind director coordonator al muzeului din anul 1969. A colaborat cu Institutul Național
Cornel Irimie () [Corola-website/Science/321049_a_322378]
-
34. Din cauza pierderilor materiale și umane din 1941, Armata Roșie avea nevoie urgentă de un vehicul blindat care să sprijine infanteria. Acesta trebuia să fie simplu și ieftin de construit, insă eficient pe câmpul de luptă. Echipa de ingineri de la Fabrica Nr. 38 din Kirov a fost însărcinată cu dezvoltarea tunului autopropulsat la începutul anului 1942. Din cauza timpului scurt alocat proiectării și a nevoilor urgente de pe front, noul vehicul trebuia să folosească un sașiu aflat deja în producție. Inginerii sovietici au
SU-76 () [Corola-website/Science/321066_a_322395]
-
ușor Ț-60 și tunul ZiS-3 de calibru 76,2 mm. În urma testelor, prototipul nu s-a dovedit a fi o soluție viabilă, fiind instabil din cauza sașiului mult prea mic. În primăvara anului 1942, echipa condusă de generalul Grabin de la Fabrica Nr. 92 din Gorki, în cooperare cu echipa din Kirov, a dezvoltat un prototip bazat pe un sașiu extins al țancului ușor Ț-70. Noul sașiu avea un galet suplimentar pentru fiecare senila. O suprastructura complet închisă proteja echipajul și
SU-76 () [Corola-website/Science/321066_a_322395]
-
de 10 mm, iar în rest blindajul varia între 7 mm și 35 mm. Varianta ȘU-76M beneficia și de o mitralieră Degtyaryov de calibru 7,62 mm. GAZ a fost principalul producător al tunului autopropulsat ȘU-76. Alți producători au fost Fabrică Nr. 38 din Kirov și Fabrică Nr. 40 din Mîtișci. La sfârșitul războiului, producția în masă a fost oprită. Autotunul ȘU-76i era complet diferit de ȘU-76. Acest vehicul avea la bază sașiul țancurilor capturate Panzer III sau StuG III, fiind
SU-76 () [Corola-website/Science/321066_a_322395]
-
blindajul varia între 7 mm și 35 mm. Varianta ȘU-76M beneficia și de o mitralieră Degtyaryov de calibru 7,62 mm. GAZ a fost principalul producător al tunului autopropulsat ȘU-76. Alți producători au fost Fabrică Nr. 38 din Kirov și Fabrică Nr. 40 din Mîtișci. La sfârșitul războiului, producția în masă a fost oprită. Autotunul ȘU-76i era complet diferit de ȘU-76. Acest vehicul avea la bază sașiul țancurilor capturate Panzer III sau StuG III, fiind înarmat cu un tun ZiS-5 76
SU-76 () [Corola-website/Science/321066_a_322395]
-
ȘU-76. Acest vehicul avea la bază sașiul țancurilor capturate Panzer III sau StuG III, fiind înarmat cu un tun ZiS-5 76,2 mm montat într-o suprastructura nouă, de tip cazemata. Aproximativ 1200 de autotunuri ȘU-76i au fost transformate la Fabrica Nr. 38. ȘU-76 a fost proiectat pentru a fi folosit ca vânător de tancuri, ca un tun de asalt ușor și că artilerie autopropulsata. Totuși, tunul ZiS-3 de 76,2 mm era deja depășit când ȘU-76 a ajuns pe front
SU-76 () [Corola-website/Science/321066_a_322395]
-
MFA (Mechanical Factory for Armament) Mizil este o fabrică de armament din România. Compania este specializată în repararea blindatelor, dar de asemenea și produce mașini de luptă. Până în 1990 compania a realizat produse performante de concepție est-europeană, fiind în același timp și cel mai important producător român de mașini
MFA Mizil () [Corola-website/Science/321072_a_322401]
-
mașini de luptă ușoare pe șenile. Astfel, toate mașinile de luptă pe șenile din primele serii aflate în dotarea Armatei Romane sunt fabricate la Mizil. a făcut parte până în 2001, ca subunitate, din cadrul Regia Autonomă Arsenalul Armatei, iar din 2001, fabrica a avut statutul de sucursală în cadrul Companiei Naționale ROMARM - până în 2002 când MFA Mizil a devenit societate independentă cu capital majoritar de stat. În anul 2003, MFA Mizil a fost privatizată, pachetul de 100% acțiuni fiind cumpărat de Asociația Salariaților
MFA Mizil () [Corola-website/Science/321072_a_322401]