26,912 matches
-
când află despre încercarea bizantină de a recâștiga Armenia. Armata pregătită de sultanul selgiucid nu avea dimensiuni importante, forțele fatimide pe care dorea să le alunge din Isauria nu erau semnificative. Diogenes se îndrepta spre răsărit, către lacul Van, în fruntea a o sută de mii de soldați. În acest timp, Arslan se afla în Armenia, cu treizeci de mii de călăreți și era permanent înștiințat, printr-o vastă rețea de spioni, asupra mișcărilor inamice, în vreme ce Romanus nu avea habar de
Bătălia de la Manzikert () [Corola-website/Science/320209_a_321538]
-
lor patrie, cerând însă ca noua Constituție să nu pericliteze existența minorităților din punct de vedere național, având obiecții la proiect, afirmând că acesta nu conține promisiunile făcute minorităților de către români la Alba Iulia. În mai 1920, șvabii “moderați”, în frunte cu Kaspar Muth, au format Partidul Șvăbesc al Autonomiei ("Schwäbische Autonomie - Partei"), la care au aderat și Karl von Möller, dr. Iosif Gabriel, Peter Schiff din Partidul Național German - șvăbesc. În 1927, Möller s-a retras din viața publică și
Karl von Möller () [Corola-website/Science/320235_a_321564]
-
Institutiul cultural al germanilor din România ("Kulturamt der Deutschen in Rumänien"), înființat de Rudolf Brandsch, pentru protejarea bunurilor culturale ale germanilor din România. În 1934, a luat conducerea Oficiului cultural a mișcării de reînnoire ("Landeskulturamt der Erneuerungsbewegung") din Sibiu în fruntea căruia a stat timp de 5 ani, după care s-a retras definitiv din politică, s-a mutat din nou la Jimbolia, unde a locuit până la decesul său, la 21 februarie 1943. Data nașterii pentru Karl von Möller este dată
Karl von Möller () [Corola-website/Science/320235_a_321564]
-
întreaga lume. Declarația de Independență era semnată de Stepan Bandera. După proclamarea independenței Ucrainei, a fost anunțat noul guvern. Executivul a inclus politicieni din diferite partide, cu ideologii foarte variate. A fost format un Consiliu al Seniorilor, avându-l în frunte pe Kost Levitski Textul Declarației de Independență a fost citită la radio Liov de către Iaroslav Stețko, făcându-i pe mulți să creadă că acest act politic are sprijinul armatei germane aflată în înaintare. Declarația de Independență s-a bucurat de
Declarația de Independență a Ucrainei, 1941 () [Corola-website/Science/320272_a_321601]
-
Liov, au cerut guvernului ucrainean să se autodizolve. Cum ucrainenii au refuzat să-și înceteze activitatea, liderii guvernului au fost arestați și mai apoi internați în Lagărul de concentrare Sachsenhausen. Printre cei arestați s-au aflat și cei mai de frunte lideri ucraineni, Iaroslav Stețko și Stepan Bandera. În decembrie 1942, Adolf Hitler a cerut să se aplice „cele mai brutale mijloace” împotriva membrilor OUN, inclusiv asupra membrilor familiilor acestora. Unele grupuri ucrainene au încercat să minimalizeze cooperarea inițială dintre partidele
Declarația de Independență a Ucrainei, 1941 () [Corola-website/Science/320272_a_321601]
-
școli de administrație. Numeroși localnici au fost recrutați să devină membri ai organizației. OUN-M a organizat forțele locale de poliție, ai căror membri au fost recrutați în special dintre prizonierii sovietici de război de etnie ucraineană. Doi membri de frunte ai conducerii OUN-M (așa-numita „Provid”) au venit la Jitomir, dar au fost uciși de rivalii lor din OUN-B la sfârșitul lunii august. Asasinatul a fost justificat de OUN-B prin imperativul împiedicării rivalilor să preia conducerea în Kiev. Printr-
Organizația Naționaliștilor Ucraineni () [Corola-website/Science/320343_a_321672]
-
Există dosr trei proroci deliranți care sunt cunoscuți sub multe nume, cel mai des folosite fiind "turiya" Herem, "samădhi" Sheol și "moksha" Jehannum. Ei urăs copacii rezultați din Copacul Unic și sunt servitori ai Nobilului Foul, care-i folosește în fruntea armatelor sale sau pe post de spioni. Rameni: îngrijitorii ranyhynilor, pe care îi păstrează la mare cinste și cărora își dedică viața, apărându-i de dușmani de genul kreshilor (lupi gigantici aflați în slujba Disprețuitorului). În mod tradițional nu călăresc
Cronicile lui Thomas Covenant, Necredinciosul () [Corola-website/Science/320367_a_321696]
-
În ianuarie 1871, după patru luni de asediu, guvernul republican moderat de apărare națională a cerut armistițiu cu nou-proclamatul Imperiu German. Germanii au cerut o intrare triumfală în Paris. În pofida greutăților asediului, mulți parizieni erau categoric împotrivă ca prusacilor (acum în fruntea Imperiului German) să li se permită fie și o ocupare ceremonială a orașului lor. Sute de mii de parizieni erau membri a unei miliții înarmate, denumită „Garda Națională”, care fusese lărgită pentru a ajuta la apărarea orașului. Unitățile Gărzii își
Comuna din Paris () [Corola-website/Science/321033_a_322362]
-
apropiere. Alte unități militare s-au alăturat rebeliunii care s-a împrăștiat atât de repede încât șeful guvernului, Thiers, a ordonat evacuarea imediată a Parisului de toate forțele regulate, poliție, administrație și orice fel de specialiști. El a plecat în fruntea lor la Versailles. Thiers a susținut că s-a gândit la această strategie (retragerea din Paris pentru a înăbuși insurecția) cu ceva timp înainte în timp ce medita la exemplul revoluției din 1848. Nu există, însă, vreo dovadă că guvernul se aștepta
Comuna din Paris () [Corola-website/Science/321033_a_322362]
-
poate fi stabilit cu siguranță, fiind estimat la circa 10.000-50.000. Conform lui Benedict Anderson, „7.500 au fost închiși sau deportați” și „cam 20.000 executați”. Unul dintre generalii care au condus contraatacul ce l-a avut în frunte pe Thiers a fost marchizul de Galliffet, "fusilleur de la Commune" care apoi a fost ministru de război în Guvernul de Apărare Republicană al lui Waldeck-Rousseau la începutul secolului al XX-lea (împreună cu socialistul independent Alexandre Millerand). Conform lui Alfred Cobban
Comuna din Paris () [Corola-website/Science/321033_a_322362]
-
Neville și Lord Clifford i-au atacat pe oamenii lui Fitzwater la Ferrybridge, i-au luat prin surprindere și i-au învins. Fitzwater a fost și el surprins și ucis înainte de a se îmbrăca în armură. Un alt yorkist de frunte, bastardul de Salisbury, frate pe jumătate al lui Warwick, a murit și el. Warwick însuși ar fi comunicat lui Edward vestea înfrângerii, posibil când Edward era la Nottingham, dar, fie că așa s-a întâmplat, fie că altfel, Edward a
Bătălia de la Towton () [Corola-website/Science/321069_a_322398]
-
început să traverseze podul reparat de la Ferrybridge. Vremea era rea, cu vânturi reci și ninsoare. Edward i-a condus pe yorkiștii de pe flancul stâng, Warwick era în centru, iar Fauconberg, în dreapta. Un alt contingent yorkist din comitatele de est, în frunte cu ducele de Norfolk întârziase și era încă în drum spre câmpul de luptă. Armata lancastriană ocupa un platou înalt, flancul drept fiind protejat de un pârâu denumit Cock Beck. Armata era condusă de ducele de Somerset, care comanda el
Bătălia de la Towton () [Corola-website/Science/321069_a_322398]
-
(29 martie 1831-5 iunie 1832) a fost o revoltă a aristocraților bosniaci musulmani, în frunte cu Husein Gradaščević împotriva reformelor Sultanului Mahmud al II-lea al Imperiului Otoman. Nemulțumiți de scăderea puterii pașilor locali și, mai ales, de acordarea, în urma tratatului de la Adrianopol, de autonomie și de teritorii Serbiei, liderii bosniaci au strâns o armată
Marea Revoltă Bosniacă () [Corola-website/Science/321073_a_322402]
-
creștini. Gradaščević și-a împărțit armata în două, lăsând o parte la Zvornik să se apere împotriva unei eventuale incursiuni sârbești. Cu grosul trupelor, el a pornit apoi către Kosovo să se întâlnească cu marele vizir, care fusese trimis în fruntea unei mari armate să înăbușe revolta. Pe drum, a cucerit orașele Peć și Priștina, unde și-a stabilit tabăra principală. Întâlnirea cu marele vizir Mehmed Rashid-pașa a avut loc la 18 iulie lângă Shtimje. Deși cele două armate erau aproximativ
Marea Revoltă Bosniacă () [Corola-website/Science/321073_a_322402]
-
tabăra principală. Întâlnirea cu marele vizir Mehmed Rashid-pașa a avut loc la 18 iulie lângă Shtimje. Deși cele două armate erau aproximativ egale numeric, trupele marelui vizir erau mai bine înarmate. Gradaščević a trimis o parte a armatei sale în frunte cu Ali-beg Fidahić să se întâlnească cu Rashid-pașa. În urma unei mici ciocniri, Fidahić a simulat o retragere. Crezând că victoria este aproape, marele vizir și-a trimis cavaleria și artileria într-o zonă împădurită. Gradaščević a profitat imediat de această
Marea Revoltă Bosniacă () [Corola-website/Science/321073_a_322402]
-
trei direcții diferite: Namik-pașa deja abandonase orașul Stolac, așa încât atacul a fost amânat. Atacul de la Gacko a eșuat, întrucât armata din Posavina și Podrinje de sud au fost învinse de Čengić. În octombrie, însă, o armată trimisă de Gradaščević, în frunte cu Ahmed-beg Resulbegović, a cucerit Trebinje de la familia loialistă Resulbegović. O delegație bosniacă a ajuns în tabăra marelui vizir de la Skopje în luna noiembrie. Marele vizir a promis acestei delegații că va insista pe lângă Sultan să accepte cererile bosniacilor și
Marea Revoltă Bosniacă () [Corola-website/Science/321073_a_322402]
-
țării și să reorganizeze armata și au creat Liga Militară. Membrii Ligii și sprijinitorii lor, campați în august 1909 în suburbia Goudi a Atenei, au forțat guvernul condus de Dimitrios Rallis să demisioneze. A fost format un nou guvern în frunte cu Kiriakoulis Mavromichalis. A urmat o perioadă de presiune militară directă asupra Parlamentului, dar sprijinul popular pentru Ligă a scăzut rapid, când a devenit evident că ofițerii nu știau să-și pună în practică cererile. Impasul politic a fost depășit
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
În rândul armatei, în special în rândurile ofițerilor de rang inferior, s-a născut o mișcare de respingere a pretențiilor aliaților pentru dezarmare și de predare a oricărui material de război către puterile Antantei. Această mișcare i-a avut în frunte pe Ioannis Metaxas și Sofoklis Dousmanis . Pe de altă parte, Aliații nu au renunțat nicio clipă la exercitarea de presiuni asupra guvernului de la Atena. Pe 24 noiembrie, du Fournet a prezentat guvernului de la Atena un ultimatum care expira pe 1
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
victoria Franței. Marlborough a obținut o victorie strategică în fața lui Villars, rupând liniile franceze de la Ne Plus Ultra și cucerind orașul Bouchain, dar a fost apoi rechemat în Marea Britanie la sfârșitul războiului, fiind înlocuit cu ducele de Ormonde. Britanicii, în frunte cu secretarul de stat Henry St John, au inițiat o corespondență secretă cu marchizul de Torcy, excluzându-i pe olandezi și pe austrieci din negocieri. Ducele de Ormonde a refuzat să trimită soldați britanici în luptă, așa încât în 1712 francezii
Războiul Succesiunii Spaniole () [Corola-website/Science/321106_a_322435]
-
gata la 18 octombrie 1614 când ctitorul i-a făcut prima danie de sate, menționându-se în acel document că ""am început și am făcut biserică și mănăstire ... care s-au sfințit întru pomenire sfinților întru tot lăudaților apostoli de frunte întâi șăzători Petru și Pavel și altor sfinți apostoli"". Documentele și cronicile aduc precizarea că evenimentele de la sfârșitul primei domnii a lui Tomșa nu i-au permis domnitorului să finalizeze întreg complexul mănăstiresc. În cea de-a doua sa domnie
Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Solca () [Corola-website/Science/321144_a_322473]
-
Ștefan Tomșa făcea mănăstirii noi danii și întăriri de proprietăți într-un document din 25 iunie 1623 în care declara că a finalizat mănăstirea și biserica ""care s-a și sfințit în numele sfinților, preaslăviților și întâilor stătători și apostoli de frunte Petru și Pavel"". Letopisețul lui Miron Costin precizează că Mănăstirea Solca a fost finalizată de construit în 1622. După vorbele cronicarului, ""și cît s-au mîntuitŭ de împărățiie, s-au apucat cu toată osirdiia de obîrșirea mănăstirei Solcai, care urdzise
Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Solca () [Corola-website/Science/321144_a_322473]
-
între propunerile comisiei Grady-Morrison și propriile planuri de împărțire. După ocuparea Palestinei de către trupele britanice în 1917 - 1918, regiunea a fost administrată de Administrația Teritoriilor Inamice Ocupate. Administrația militară a fost înlocuită în iulie 1920 de o administrație civilă, în frunte cu Înaltul comisar al Palestinei. Primul Înalt comisar, Herbert Samuel, a sosit în Palestina pe 20 iunie 1920, iar mandatul său a devenit efectiv începând cu 1 iulie. Samuel a continuat să ocupe funcția de Înalt comisar și după intrarea
Mandatul britanic pentru Palestina () [Corola-website/Science/321129_a_322458]
-
evreiesc. Truman a vorbit la telefon cu delegația americană la ONU și le-a comunicat că sprijină poziție lui Weizmann. Britanicii au anunțat ONU că intenționează să-și încheie mandatul nu mai târziu de 1 august 1948. Liderii evreilor, în frunte cu viitorul premier David Ben-Gurion, au proclamat independența Israelului pe 14 mai. Statul Israel și-a proclamat independența, care a fost recunoscută foarte repede de Uniunea Sovietică, Statele Unite ale Americii și numeroase alte state, dar nu și de statele arabe
Mandatul britanic pentru Palestina () [Corola-website/Science/321129_a_322458]
-
Ion Bică”" și "„..ca Balea”". Într-o catagrafie de la anul 1840 sunt transmise către mitropolie următoarele date: "„biserică de lemn fără progadie, făcută la leat 7252 de vătaful Ion ... și Cernat, strămoș[ii] enoriașilor. Hramul Adormirea Maicii Domnului. Enoriași de frunte 5, de mijloc 8, coadă 14, ertați 2, văduve 9; peste tot 38.”" Așadar, cunoștințele localnicilor despre biserică din acea vreme, transmise prin diaconul Ion, verifică și complectează datele din pisanie și de pe crucea bisericii. Data exactă a târnosirii este
Biserica de lemn din Mesteacăn, Dâmbovița () [Corola-website/Science/321171_a_322500]
-
Bengalul și Punjabul au rămas, însă, centre ale activității anticoloniale. Atacurile revoluționare din Bengal, din ce în ce mai strâns legate de agitația din Punjab, aproape au paralizat administrația regională. De la începutul războiului, diaspora indiană, în principal cea din Statele Unite, Canada și Germania, în frunte cu Comitetul Berlin și cu Partidul Ghadar, au încercat să declanșeze în India insurecții pe linia revoltei din 1857 cu ajutorul republicanilor irlandezi, al germanilor și turcilor într-o conspirație cunoscută sub numele de conspirația indo-germană Această conspirație a încercat să
Masacrul de la Jallianwala Bagh () [Corola-website/Science/321178_a_322507]