25,884 matches
-
mea. Nu le pot stăpâni. Și nu-mi pot stăpâni frica aceasta care se ridică în mine orice aș face și orice aș gândi. Fiind instinctuală, ea mă domină de dinaintea mea și din adâncul meu. În noapte e posibilul primejdiei, răul diversificat, neștiut ca atare, răul care poate lua o întruchipare sau alta din multele întruchipări pe care le poate lua răul. Însăși noaptea, cu necunoscutul ei, mă amenință. Nu știu exact de ce anume îmi e frică. Îmi e frică de
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
Și nu-mi pot stăpâni frica aceasta care se ridică în mine orice aș face și orice aș gândi. Fiind instinctuală, ea mă domină de dinaintea mea și din adâncul meu. În noapte e posibilul primejdiei, răul diversificat, neștiut ca atare, răul care poate lua o întruchipare sau alta din multele întruchipări pe care le poate lua răul. Însăși noaptea, cu necunoscutul ei, mă amenință. Nu știu exact de ce anume îmi e frică. Îmi e frică de mai multe lucruri deodată, care
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
orice aș gândi. Fiind instinctuală, ea mă domină de dinaintea mea și din adâncul meu. În noapte e posibilul primejdiei, răul diversificat, neștiut ca atare, răul care poate lua o întruchipare sau alta din multele întruchipări pe care le poate lua răul. Însăși noaptea, cu necunoscutul ei, mă amenință. Nu știu exact de ce anume îmi e frică. Îmi e frică de mai multe lucruri deodată, care toate, în egală măsură, se pot întâmpla. Le știu din poveștile copilăriei, din întâmplările adevărate, petrecute
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
din afara mea nu trimite la „mai bine“ sau la „mai rău“; nimic nu e de ales, nimic nu e de evitat. Nehotărârea este povara singurătății noastre în fața prestigiului inaparent al oricărei soluții. Într-un univers omogen - al binelui (sau al răului) care nu comportă grade - indecizia ar fi starea subiectivă perpetuă. Gândul că orice aș face e bine, e la fel de bine, reprezintă, din punctul de vedere al purei capacități de a hotărî, un blocaj la fel de mare ca acela că orice aș
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
orice aș face e rău. Însă pentru că asemenea universuri compacte, din care orice nuanță a dispărut, nu există, pura nehotărâre epistemologică nu e cu putință. Adevărata nehotărâre este aceea în care blocajul intervine ca urmare a speranței că pot evita răul și a temerii că pot rata binele. Nehotărârea este întotdeauna o nehotărâre existențială, în care ceea ce se joacă este perspectiva ratării soluției optime. Nehotărârea presupune existența unor nuanțe care pot fi în principiu distinse în vederea unei alegeri. Într-o lume
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
cazi peste rău din neputința de a cunoaște și alege binele. Nehotărârea existențială este crisparea provocată de conștiința riscului și de spectrul regretului. Ceea ce urmează să fac nu este indiferent, pentru că nu orice aș face este la fel de bine sau de rău. „Ce e de făcut?“ În spatele acestei întrebări se ascunde tortura pe care o induce în noi posibilul, faptul de a nu putea experimenta în spațiul realului două sau mai multe dezlegări la o unică problemă existențială. Nehotărârea se hrănește din
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
deci ceea ce rămâne din viața unui om după ce din economia ei au fost eliminate: 1) presiunea limitelor exterioare; 2) imprevizibilul ca factor al reușitei și eșecului; 3) iraționalitatea lumii umane ca efect final al întretăierii unor țeluri divergente; 4) efectele răului organizat. Cu alte cuvinte, teoria destinului se bazează pe cultul abstract al rațiunii și voinței individuale, căci ea nu urmărește să obțină din viață decât extractul pur al unei construcții conștiente și voluntare. De aceea, într-o teorie a destinului
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
de eliberare și de educarea libertății, agentul și pacientul puterii pervertite vor vorbi despre eliberare și libertate. Pe măsură ce scenariul inițierii dispare, ei vor mima verbal etapele inițierii în libertate. Prin blocarea mecanismului puterii și prin pervertirea ei apare în lume răul. Răul este devenirea ratată în spațiul libertății, căderea din relația de comandă-supunere în relația de constrângere. Dacă istoria lumii nu ar ilustra decât această cădere ca istorie a puterii pervertite ar însemna că rostul speciei noastre nu este altul decât
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
eliberare și de educarea libertății, agentul și pacientul puterii pervertite vor vorbi despre eliberare și libertate. Pe măsură ce scenariul inițierii dispare, ei vor mima verbal etapele inițierii în libertate. Prin blocarea mecanismului puterii și prin pervertirea ei apare în lume răul. Răul este devenirea ratată în spațiul libertății, căderea din relația de comandă-supunere în relația de constrângere. Dacă istoria lumii nu ar ilustra decât această cădere ca istorie a puterii pervertite ar însemna că rostul speciei noastre nu este altul decât răul
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
Răul este devenirea ratată în spațiul libertății, căderea din relația de comandă-supunere în relația de constrângere. Dacă istoria lumii nu ar ilustra decât această cădere ca istorie a puterii pervertite ar însemna că rostul speciei noastre nu este altul decât răul, ca supremă distorsiune a libertății. Dar pentru că în scenariul puterii există putința de a câștiga sau, deopotrivă, de a pierde libertatea, istoria lumii este lupta fără sfârșit dintre veghea voinței în vederea eliberării și lenea universală a supunerii necondiționate. ADAOS. Întregul
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
pierdut tradiția libertății și a educării ei. Rămâne o întrebare fără răspuns cum, în condițiile extremei ei fragilități, libertatea nu dispare cu desăvârșire sau cum, în condițiile în care puterea pervertită și neconsimțirea la călăuzire sunt predominante în economia istoriei, răul nu învinge definitiv dând naștere absolutei entropii a nelibertății. Problema puterii pusă în termenii unui scenariu al puterii articulat pe o dublă consimțire dă naștere și unui alt tip de aporie. Dacă cel puternic, călăuzitor și liber, a fost la
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
libertății. Am fost oare capabil, prin suita alegerilor mele, să dau o folosință convenabilă donației divine care este libertatea? Am recunoscut riscul care se ascunde în folosirea libertății, putința de a o folosi în egală măsură în vederea binelui și a răului? Lăsat pe mâna mea, ce am făcut precumpănitor cu acest instrument divin: binele sau răul? Cum l-am folosit în raport cu mine și în raport cu alții? M-am gândit, folosind libertatea, la sursa donării ei? Am știut că răspunderea supremă, folosindu-mi
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
divine care este libertatea? Am recunoscut riscul care se ascunde în folosirea libertății, putința de a o folosi în egală măsură în vederea binelui și a răului? Lăsat pe mâna mea, ce am făcut precumpănitor cu acest instrument divin: binele sau răul? Cum l-am folosit în raport cu mine și în raport cu alții? M-am gândit, folosind libertatea, la sursa donării ei? Am știut că răspunderea supremă, folosindu-mi libertatea, nu o am nici față de alții, nici față de mine, ci față de cel care mi-
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
este ea însăși un moment al libertății mele: eu pot să onorez darul libertății și să-l utilizez la nivelul sursei și al dăruitorului lui sau pot, dimpotrivă, să-l folosesc în silă sau să-l folosesc pentru a face răul și pentru a întoarce spatele sursei libertății. Eu pot să folosesc acest dar în chip iresponsabil, să nu răspund deci exigențelor esenței lui. Vina, adevărata vină în acest caz, este tocmai căderea din răspunderea supremă: răspunderea pe care o am
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
cumpănit față de mijloc.“ Însă cel mai convingător, în perspectiva din care discutăm, ne apare un text al lui Plotin<ref id=”3”>Enn. I, 8, 3.</ref>, în care „limita“ intră în ecuație cu binele, iar „nelimitatul“ în ecuație cu răul. Punându-și problema să definească „substanța răului“, Plotin pleacă de la observația că răul nu se află „nici în ființe, nici în realitatea care este dincolo de ființe“. Atunci, conchide Plotin, „el există în ceea ce nu este, el are într-un fel
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
în perspectiva din care discutăm, ne apare un text al lui Plotin<ref id=”3”>Enn. I, 8, 3.</ref>, în care „limita“ intră în ecuație cu binele, iar „nelimitatul“ în ecuație cu răul. Punându-și problema să definească „substanța răului“, Plotin pleacă de la observația că răul nu se află „nici în ființe, nici în realitatea care este dincolo de ființe“. Atunci, conchide Plotin, „el există în ceea ce nu este, el are într-un fel forma ne-ființei“. Iar această „formă a
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
apare un text al lui Plotin<ref id=”3”>Enn. I, 8, 3.</ref>, în care „limita“ intră în ecuație cu binele, iar „nelimitatul“ în ecuație cu răul. Punându-și problema să definească „substanța răului“, Plotin pleacă de la observația că răul nu se află „nici în ființe, nici în realitatea care este dincolo de ființe“. Atunci, conchide Plotin, „el există în ceea ce nu este, el are într-un fel forma ne-ființei“. Iar această „formă a neființei“ pe care o îmbracă răul
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
răul nu se află „nici în ființe, nici în realitatea care este dincolo de ființe“. Atunci, conchide Plotin, „el există în ceea ce nu este, el are într-un fel forma ne-ființei“. Iar această „formă a neființei“ pe care o îmbracă răul și care-l desparte de bine întocmai precum neființa este despărțită de ființă poate fi sugerată printr-o suită de determinări care țin de însăși substanța răului. „Putem concepe răul considerând că el este față de bine precum lipsa de măsură
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
fel forma ne-ființei“. Iar această „formă a neființei“ pe care o îmbracă răul și care-l desparte de bine întocmai precum neființa este despărțită de ființă poate fi sugerată printr-o suită de determinări care țin de însăși substanța răului. „Putem concepe răul considerând că el este față de bine precum lipsa de măsură față de măsură, ca nelimitatul față de limitat, ca informul față de cauza formală, ca ființa care stă veșnic sub lipsă față de cea care-și este suficientă sieși.“ <ref id
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
ființei“. Iar această „formă a neființei“ pe care o îmbracă răul și care-l desparte de bine întocmai precum neființa este despărțită de ființă poate fi sugerată printr-o suită de determinări care țin de însăși substanța răului. „Putem concepe răul considerând că el este față de bine precum lipsa de măsură față de măsură, ca nelimitatul față de limitat, ca informul față de cauza formală, ca ființa care stă veșnic sub lipsă față de cea care-și este suficientă sieși.“ <ref id=”1”>Enn. I
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
ființa]-binele măsura-limita-forma-ceea ce este împlinit în sine; pe de altă parte, [neființa]-răul-lipsa de măsură-nelimitatul-informul-neîmplinitul (ceea ce este carent). Măsura, limita, forma și împlinirea aparțin deci ființei, iar în plan etic, binelui; opusele lor aparțin neființei, iar în plan etic, răului. Iar ceea ce nu cunoaște limită și măsură și, ca atare, nu are o formă și este neîmplinit în sine rămâne „mereu nedeterminat“, „cu totul instabil“, „niciodată sătul“ și este de o „precaritate absolută“. Acest mod de a gândi, formulat în
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
ei și de poliție că a-l bate pe un bătrîn sau pe o studentă reprezintă un act de cavalerism și de eroism, acest lucru va avea urmări grave asupra eticii națiunii. Apoi, folosirea evreilor ca țapi ispășitori pentru orice rău pe lumea asta (un proces dirijat cu grijă "de sus") le-ar putea acorda un oarecare răgaz liderilor. Dar adevăratele probleme rămîn nerezolvate, așa că toată lumea suferă"25. Această afirmație, deși incontestabilă, nu este atotcuprinzătoare. Cu cîteva pagini mai înainte, Seton-Watson
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
lui Iorga (cu totul arbitrar, fără îndoială) să iasă în oraș într-o duminică dimineața. Iorga a cerut explicații. Pedagogul a considerat acest lucru drept o aroganță fără precedent. Iorga, cu fruntea sus și fără să încerce nici o părere de rău, a fost dus în fața directorului școlii. Atunci cînd acesta l-a întrebat ce va face dacă va fi eliminat, a răspuns sfidător. "Păi, dacă am să fiu eliminat, am să-ncerc să-mi făuresc viitorul ca sacagiu sau ca ministru
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
voința de putere. Gaster a citat cifra deloc neglijabilă la vremea aceea de 60 de milioane de lire sterline achiziționate de România din împrumuturi străine și a întrebat: unde s-au dus toți acești bani? În nici un caz pentru eradicarea relelor sociale care amenințau țara! A explicat că evreii erau țapi ispășitori pentru situația insuportabilă, afirmînd că "evreii își iubesc țara [România] așa cum își iubește copilul mama". Că lui însuși, mîndru că este supus britanic, "i-ar plăcea să pășească din
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
iubesc țara [România] așa cum își iubește copilul mama". Că lui însuși, mîndru că este supus britanic, "i-ar plăcea să pășească din nou pe pămîntul natal", susținînd că evreii au o afecțiune profundă pentru țărani, care nu le voiau nici un rău. Problema părea să fie guvernul. Gaster a încheiat afirmînd că evreii erau prea săraci ca să fie cămătari și că dacă ar fi avut bani ar fi plecat de mult din România. Prima jumătate a expunerii lui Gaster referitoare la corupția
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]