2,712 matches
-
inginerului, Allan, i s-a făcut operația? mă întrebă Harold. ― Încă nu, răspunsei în treacăt. Poate i se face azi... ― Bietul om... M-am trântit pe pat, fumând iarăși. Ajunsesem acum aproape inert, numai mâinile îni tremurau, încolo fața îmi încremenise fără expresie, fără mobilitate, nu mai puteam nici plânge, ci stăm așa, sub ventilator, fără să știu ce am să fac, ce are să se întîmple. Pe la zece se opri în fața casei un comisionar, cu bicicleta, întrebînd de mine. D-na
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
cu ochii la rănit. - Cristu! strigă din nou. Cristos pe cruce. Fă și tu cruce. Ridică trei degete în sus și binecuvîntează-ne... Fața rănitului se luminase din nou, înmuiată de un mare zâmbet. Câinele se apropiase și-i lingea mâna încremenită pe bulgărele de pământ. - Se preface că nu înțelege, spuse Iliescu, și scuipă cu furie în lături. Zamfira intră în porumbiște și câteva clipe în urmă se întoarse cu doi coceni. - Ivan, strigă el căutîndu-i ochii, privește încoace, Ivan! adăugă
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
ar fi pregătit să ne spună ceva. Așteptam toți, ținîndu-ne răsuflarea. Dar el își împreună mâinile și începu să-și miște degetele, ca și cum ar fi vrut să se pipăie, apoi, opintindu-se, oftând adânc, dădu pătura la o parte. Am încremenit toți. Era îmbrăcat, și avea opincile cele noi. Nu le mai încălțase de când căzuse la pat. - Lăsați-l! strigă Ilaria văzând că voiam să-l împiedicăm să se dea jos. Lăsați-l să facă ce vrea el! Destul l-am
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
un pistol În mîna dreaptă, și-l trăgea după el pe prizonierul prins cu cătușe. — Stai aici, Îmi spuse tata apucîndu-mă de braț. Detectivul văzu dîra de sînge care se scurgea pe sub ușă. Se uită la prizonier. Observînd asta, prizonierul Încremeni. — Nu, spuse. Ținîndu-și pistolul În mîna dreaptă, detectivul Își smuci puternic stînga și prizonierul căzu În genunchi. — Nu. Privind cînd ușa cînd prizonierul, detectivul Își Întoarse pistolul, Îl apucă de țeavă și-l lovi brusc pe prizonier În tîmplă. Prizonierul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
bani mărunți. GÎndim cam prea pe termen scurt. Dar pe de altă parte, ducem pe umeri problemuța asta a speranței de viață. E un lucru absolut necesar, rînjește el. Se aplică aceleași reguli. Încerc să zîmbesc, dar simt cum Îmi Încremenește fața, de parcă toți mușchii și nervii din ea mi-au fost tăiați. — Știi toată chestia aia cu femeia misterioasă? Mi-am pierdut o grămadă de vreme cu ea, rîde el și clatină din cap uitîndu-se la mine ușor stînjenit. L-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
le-ai avut... ei bine, ai fi pus tu laba pe ea, frățîne. Trebia să ți-o spun. — Mda Ray, așa se-ntîmplă, Încuviințăm noi din cap. Despre asta-i vorba. Despre asta era mesajul lui Gus. Fața lui Lennox a Încremenit Într-un zîmbet estimativ, țeapăn În jurul gurii, cu ochii iscoditori, dar ciudat de neînsuflețiți și de mecanici, În stilul poliției. — Știi carei problema ta, rîde el glacial, n-ai pusîn practică ce propovăduiești. Nu putem zice nimic. Lennox ne vorbește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
auzisem eu de fete care se grăbeau să se mărite, din anumite motive. - Terry, o să am un copil. Și spunând acestea, veni spre mine și îmi trase două palme, peste față. Cred că, în viața mea, n-am rămas mai încremenit de uimire. Aici, Maynard făcu o pauză și își plimbă privirile prin încăpere. Musafirii se holbau unii la alții, stingheriți. În cele din urmă, femeia care se manifestase atât de critic spuse cu satisfacție: - Bine ți-a făcut! - Credeți că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85131_a_85918]
-
mi le spun decît mie. I-am povestit și depresia: cînd mă închideam în casă și mîncam în neștire cartofi prăjiți. Dar ea? Îmi spune ceva despre ea? O conduc. Tano aproape că a ajuns la coada lui Mișu Negrițoiu, încremenit cataplectic, de frică, pe poartă. Lasă-l, TA-NO! îi comand cu cea mai aspră voce. Răzbelnică mai ești. Cu toată lumea, chiar și cu prăpăditul de mine. Îi dă, totuși, lui Mișu Negrițoiu pace. Motanul sare în vișin și stă acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
de existență este un tot albneîntinat iar stâlpii de susținere s-au ales cu câte o căciulă apreciabilă, la fel de albă. Bradul mare - cel mai înalt arbore, adus de Mariana din tabăra de la Homorod în 1957, este o altă frumusețe albă, încremenită în văzduhul liniștit. Brăduțul sădit de mine acum 10-12 ani pare un veritabil con alb, cu baza la sol. Chiar poarta și gardul verde de la stradă sunt de același alb pur fermecător. În această atmosferă fermecătoare am lucrat ceva mai
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
probabil pentru că se aștepta ca Emily să fie la vechiul ei birou, și a venit spre mine. S-a aplecat peste birou, tot mai aproape de mine, până când a fost În măsură să Îmi vadă Întreg corpul, În timp ce eu stăteam acolo, Încremenită În scaun. Ochii ei, de un albastru strălucitor, s-au mișcat de sus până jos și dintr-o parte În cealaltă, peste bluza mea albă, peste fusta roșie mini din catifea reiată de la Gap, sandalele Jimmy Choo cu cataramele de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
sau, mai bine zis, nici una care să merite salutul ei. Abia după un minut Întreg mi‑am dat seama că nu mergeam nicăieri. O, Doamne! Mă văzuse, pentru că presupusese că aveam să apăs pe buton, dar pe mine uluirea mă Încremenise prea tare ca să mă pot mișca. Am Întins Încet, temător mâna, am apăsat pe cifra șaptesprezece și am așteptat instinctiv să explodeze ceva. Dar am Început imediat să lunecăm În sus și nu eram prea sigură că ea observase că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
angajați n‑ar fi avut nici o remușcare să te calce cu mașinile lor de serviciu cu șofer. Dar, În formula actuală, ei alergau și răspundeau la comandă ca niște cățeluși bine dresați. Toate proiectele la care lucrau angajații revistei au Încremenit și tot poporul s‑a repezit să mă ajute să plec la Paris pregătită corespunzător. Trei flușturatice de la departamentul de modă au adunat la repezeală o garderobă care cuprindea orice articol de Îmbrăcăminte de care puteam avea nevoie pentru orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
de viață, să urmărești formele acelea fantastice jucându-ți pe retină și chiar să Înțelegi că, atunci, se-ntâmplă ceva ce-ți este rezervat numai ție. Timpul stă, soarele se topește În aer și curge galben la orizont, pulsul vieții Încremenește În tine, te cuprinde pe loc o durere subtilă a simțurilor și petreci un moment de desfătare imaterială. Parcă e o coborâre În sine a voinței de a fi, o eliberare din forme, o smulgere către lumină. Ești atins de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
educație cetățenească, a fost menținut cu sila în întuneric. Nu ne-a trebuit țăran-cetățean, ci țăran-animal. Și acuma, culmea batjocurii, îl mai și insultăm că e rău și trândav... A, întreabă-l pe dumnealui, continuă arătând brusc pe Titu, care încremeni, că-i ardelean și-a venit de curând încoace, întreabă-l dacă țăranul dumnealor e leneș și lipsit de inițiativă! Și nu uita că acolo românul se află sub jug străin! A avut însă conducători cu tragere de inimă, care
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
preț al zilei, ba să observe un amănunt pe fotografia Nadinei, care, din perete, deasupra patului, îl urmărea cu ochi galeși. Prăvălită, trei sferturi goală, pe o blană de urs, cu brațul rezemat pe capul fiarei, sânii ei mici păreau încremeniți într-un spasm voluptos, iar șoldurile-i calde se alintau cu îndemnuri, în vreme ce întreaga-i figură surâdea, cu o candoare virginală și prefăcută. În ramă grea, fotografia mărită aproape natural era un cadou de ziua lui din partea ei. Atunci, cu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
programului anchetei pentru după-amiazi. Socotind că conașul Grigoriță a venit să inspecteze mersul cercetărilor din ordinul boierului Miron, primarul Pravilă se tângui umilit că de aseară se chinuiește, împreună cu șeful postului, dar în zadar, nimeni nu vrea să mărturisească. Plutonierul, încremenit în "drepți", declară că el are să-i dibuiască totuși, numai că-i mai trebuie timp, deoarece țăranii sunt mulți și dânsul e singur cu instruirea lor. Atunci Grigore îi sfătui să suspende deocamdată interogatoriile, să nu se facă zarvă de
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
și automobilul țâșni pe lângă ea ca o săgeată, gata să intre în șanț ca să n-o calce. Țipete de femei izbucniră din mașină, iar de peste drum, glasul nevestei lui Vasile Zidaru: ― Nicule, unde ești, că te omoară mașina! Baba Ioana încremenise pe loc. Cele două găini fugeau cotcodăcind speriate, cocoșul însă, care stătuse să le apere, era prefăcut Într-o grămăjoară de pene însîngerate. Bătrâna îl luă de o aripă și îl tîrî spre casă, bodogănind înăbușit: ― Fire-ar ai dracului
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
socrul ei; azi, țăranii. Acuma se dumeri pentru ce s-a plâns adineaori Platamonu că e prea grea arenda. Nu-și putu ascunde un surâs ironic, aruncîndu-i o privire. Ședea în același fotoliu, cu ochii la țărani, cu o mirare încremenită pe față, care voia să-i mascheze turburarea, căci în creieri îi ardeau usturător numai cuvintele: Uite norocul meu!" Când crezu că au vorbit destul, Nadina îi întrerupse, spunîndu-le că deocamdată n-are de gând să-și vânză proprietatea și
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
protestă țăranul. N-am mai pus țuică-n gură de nici nu mai țin minte, că unde să ne mai ardă de băut dacă... ― Ia lasă vorba, că n-am venit la taifas! îl întrerupse Bîrzotescu intrând în casă. Muierea încremenise lângă vatră, cu cei patru copii lângă ea, ca o cloșcă speriată de uliu. Porcul grohăia mulțumit și ridică râtul mirat... Perceptorul se înțepeni în mijlocul odăiței și se uita împrejur cercetător. Lung și deșirat cum era, ajungea cu capul până în
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
se repezi s-o îmbrățișeze. Tanța se împotrivea: ― Nu, nu! Lasă-mă!... Am glumit!... Titule... ― Acuma s-a isprăvit! se înflăcără tânărul. Nu mai pleci până... În clipa aceea un ciocănit discret în ușă îi amuți pe amândoi și-i încremeni pe jumătate îmbrățișați. După o tăcere de câteva secunde, în vreme ce Tanța se ascundea sub plapumă până-n bărbie cu ochii plini de spaimă, Titu Herdelea se apropie de ușă în vârful picioarelor, făcîndu-i semn cu degetul să nu se miște, și
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
cărei mișcare părea o bătaie de aripă. Îi urmări cu privirea până dispărură pe poartă și apoi în dreapta, pe uliță. Dumitru Ciulici însoțise careta câțiva pași și rămase pe urmă în mijlocul curții, cu capul gol, nemișcat, parcă I-ar fi încremenit un gând. Nadina stătea în același loc, cu mâna repetând mereu același gest, cu ochii pierduți după cei plecați, murmurând mereu, parcă fără voia ei, în neștire: ― Pe mâine... pe mâine... Zări pe Dumitru, pe care nu-l observase până
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
mâini, tocmai spunea lângă scară că lespezenii sunt liniștiți și le pare rău că se amână mereu muncile, când o ceată de vreo patruzeci de țărani năvăli pe poartă cu mare gălăgie, câțiva învîrtind niște bețe în aer. Cei trei încremeniră pe scaune. Într-o clipire oamenii înconjurară cerdacul strigând, suduind, învălmășindu-se, parcă fiecare ar fi vrut să ajungă mai în față. Dumitru singur rămăsese cu capul gol în mijlocul mulțimii mânioase. Argații ieșiră de prin grajduri, privind mirați. Vizitiul apăru
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
deși gura întredeschisă parcă voia să vorbească. ― Aoleu, doar n-oi fi murit? bâigui Melentie zăpăcit. Se apropie, pipăi brațul uscat sprijinit pe dunga patului și cu degetele atârnând în jos. ― A murit! făcu omul abătut, uitîndu-se lung în ochii încremeniți cu privirea spre masă. Tocmai acuma s-a prăpădit și ea când... În pat, la picioarele moartei, copilașul cel mai mic se ridică, scâncind și frecîndu-și ochii. După câteva clipe, văzând pe tatăl său, se însenină și întinse mânuțele spre
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
sincere își vor putea ușura soarta... Ca la comandă, sutele de oameni ridicară capetele cu o mișcare, parc-ar fi vrut să se scoale în picioare, bâiguind într-un singur glas prelung ca murmurul unei furtuni trecute: ― Iertați-ne... Baloleanu încremeni de groază, ca și când mișcarea și glasul mulțimii ar fi fost începutul unei noi răzvrătiri. Aceeași frică subită cuprinse și pe procuror, și pe maior, ca și pe toți ofițerii, și chiar pe soldați. Singur plutonierul Boiangiu nu-și pierdu cumpătul
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
capse pe care le puse, mușuroi, în fața lui. Flăcăul le luă, una după alta, indicând de fiecare dată ce țintă dorește, nu era nevoie, căci, după fiecare icnet al puștii, iepurașii, rățuștele ori lupii înșirați pe perete se răsturnau și încremeneau cu capul în jos. Bătrânul rămase cu gura căscată și cu mucul de țigară lipit de buza de jos. Petrache îi dădu înapoi pușca și-i făcu loc Auricăi, să-și poată primi ursulețul de pluș. Târgul începuse să se
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]