5,478 matches
-
lungă, de vreo formă sau alta. 203. A treia introducere este să cer ceea ce vreau; ceea ce este potrivit în pătimire: durere cu Cristos în durere, chin cu Cristos cel chinuit, lacrimi, suferință interioară pentru atâta suferință pe care Cristos a îndurat-o pentru mine1. 204. Prima notă. În această a doua contemplație, după rugăciunea pregătitoare și cele trei introduceri pomenite mai sus, se va ține același fel de a proceda, pe puncte și dialog, care a fost urmat în prima contemplare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
bune sau sfinte, cum ar fi cele ale învierii și ale slavei, și, dimpotrivă, străduindu-mă să ajung la durere, chin și suferință, aducându-mi adesea în minte caznele, ostenelile și durerile lui Cristos, Domnul nostru, pe care le-a îndurat din ceasul nașterii Sale până la misterul pătimirii, în care mă aflu acum3. 207. A patra notă. Cercetarea particulară privitoare la exercițiile și adăugirile de față se va face ca și în săptămâna de dinainte 4. 208. ZIUA A DOUA. La
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
oare, și altfel?! - și câteva elemente perturbatoare, spirite oscilante între plus și minus, marcate de îndoielile unor creiere ce nu cunoșteau odihna, dar care au fost înfrânte până la urmă de puterea vibrațiilor divine. La sfârșitul spectacolului, mulți nu se mai îndurau să plece și s-au format grupulețe de iluminați ce întrebau - unii, și răspundeau - alții. Și toate acestea, în timpul desfășurării evenimentului de rezonanță națională enunțat mai sus. Părere personală: dacă măcar unul dintre cei prezenți sâmbătă la spectacolele de la Slatina
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
cele. Printre râsete și vorbe goale mi-a spus că are doi copii acasă, la țară, și un soț care o bătea. O singură dată a oftat și-a zis: — Numai eu știu cum am câștigat bani și ce-am îndurat . Povestea că, la început, moșul i-a confiscat pașaportul, apoi i l-a dat doar când ea se obișnuise cu păcătoșenia. Era sigur că nu putea pleca fără acte de la el, pentru că ar fi înhățat o carabinierii. Acum râdea. Avea
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
că ceea ce voia ea nu se cumpără la kilogram. Scrisoarea 48 Se discută mult zilele astea despre emigranți și despre nenorocirile pe care le-au adus. Dar se generalizează. Să luăm de exem plu românii. Muncesc cu toată suferința, departe, îndură foame, frig, jigniri, reușesc să se adapteze... În țară ar fi câștigat 200 de euro, aici câștigă 1 000 (în cazuri fericite); plătesc chirie, mâncare și trimit în țară în jur de 500 de euro lunar. Dublu, ceea ce înseamnă că
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
pentru banii pe care-i câștigă. Acel ban devine mai valoros decât în România, pentru că este plătit cu lacrimi și cu dor. Cine muncește aici, de exemplu, nu-și mai cumpără Coca-Cola sau gume de mestecat, pentru că nu se mai îndură. Banii! Și lucrul cel mai ciudat este că nu le poți povesti nimic alor tăi. Nimeni nu spune! Cum să-i spun mamei mele: Am suferit de foame în munții Italiei și n-am ieșit din casă trei luni! Ar
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
cu un soi de adversitate responsabilă, pentru că «din păcate, moartea îl privește pe om» (249) și pentru că moartea mamei - prim imbold al scrierii cărții - l-a determinat să reacționeze, să caute un remediu împotriva acestei inadmisibile agresiuni pe care o îndurăm toți și în fața căreia ar trebui, socotește el, să fim solidari. Explicația modului cărții este de găsit în secvența unde se evocă ultimul zâmbet al mamei: «... revărsarea aceea imensă de zâmbet curat, deschis, numai suflet, a umplut patul, odaia, inima
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
autorul, că originile lui bulgărești au influențat atitudinea altora față de el. În nici un caz atât de grav, încât să se poată vorbi de a-ți purta crucea originii etnice. În schimb, întâmplări din îndepărtata copilărie pot avea valoare explicativă. Umilința îndurată de bunic, bătut de jandarmi, l-a putut marca definitiv pe copil. Deși folosindu-se voit de exagerare, Valeriu Cristea are dreptate să scrie: „... o simplă palmă poate traumatiza cât o deportare” (334). Drama la care mă refer se înscrie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
ceartă, tot în șoaptă, dar nu la modul „clasic”, îndemnându-mă, pur si simplu, să stau liniștit, ci dându-mi-l de exemplu pe Iisus, a cărui moarte pe cruce era tocmai comemorată în acea zi! El a putut să îndure tot ceea ce a îndurat, iar mie îmi este greu să rămân, un ceas-două, în genunchi!? Argumentul (în primul rând, de bun simț) era strivitor. Din acea clipă nu m-am mai lamentat și mi-am continuat în tăcere, cum am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
dar nu la modul „clasic”, îndemnându-mă, pur si simplu, să stau liniștit, ci dându-mi-l de exemplu pe Iisus, a cărui moarte pe cruce era tocmai comemorată în acea zi! El a putut să îndure tot ceea ce a îndurat, iar mie îmi este greu să rămân, un ceas-două, în genunchi!? Argumentul (în primul rând, de bun simț) era strivitor. Din acea clipă nu m-am mai lamentat și mi-am continuat în tăcere, cum am putut, dificilul exercițiu al
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
considerat că am meritat-o din plin. Că am plătit îndelung, din greu pentru ea. Nu puteam bănui atunci că pentru extraordinarul, miraculosul 22 decembrie 1989 va trebui să plătesc și în continuare, cu alți ani grei, insuportabili. Să plătesc îndurând alte nedreptăți, alte persecuții, alte încercări (și mai agresive) de marginalizare literară. Dacă trebuie, voi plăti, n-am încotro. Probabil că am „furat” și mi-am însușit prea mult din fericirea generală provocată de Revoluție. Am „furat”, vorba unui mare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
ce-o fi, în casă. Nu l-am putut găsi însă nicicum, se pitise undeva, i se făcuse frică de mine, tocmai de mine!... nu știu... A doua zi, în zilele următoare nu s-a mai auzit... S-o fi îndurat cineva de el, în cele din urmă... O fi pățit cine știe ce... Nici nu vreau să mă gândesc, dar, de fapt, numai la asta mă gândesc. Înțelegi? E insuportabil! Nu pot să văd un câine al nimănui pe stradă, muiat de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
ca să-l câștig pe Cristos» (Fil 3,7-8). «Așadar, mă voi lăuda cu bucurie în slăbiciunile mele ca să locuiască în mine puterea lui Cristos. De aceea, mă bucur în slăbiciuni, în jigniri, în necazuri, în sărăcie, în persecuții, în lipsuri îndurate pentru Cristos» (2Cor 12,9b-10). «Așadar, nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăiește în mine. Și ceea ce trăiesc acum în trup, trăiesc prin credința în Fiul lui Dumnezeu, care M-a iubit și S-a dat pentru mine» (Gal 2
Apostolica vivendi forma. Meditaţii pentru preoţi şi persoane consacrate by Giovanni Calabria () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100984_a_102276]
-
va întâmpla asta, dacă se merge din rău în mai rău? Nu, nu; trebuie să credem în iubirea lui Dumnezeu «sperând împotriva oricărei speranțe» (Rom 4,18). Tocmai pentru că azi suntem atât de mizerabili și de incurabili, Dumnezeu se va îndura de noi. Cuvântul s-a făcut Trup (cf. In 1,14) atunci când lumea a atins punctul culminant al decăderii și al depravării; atunci a voit Dumnezeu să se preamărească printr-o milostivire incredibilă; și astăzi Iubirea infinită își va repeta
Apostolica vivendi forma. Meditaţii pentru preoţi şi persoane consacrate by Giovanni Calabria () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100984_a_102276]
-
cunoaște vreodată mormântul. Întocmai cum se întâmplă cu un necunoscut. Și totuși, pe vremuri, eram foarte cunoscut, eu, Ovidiu, cel mai iubit poet din Roma. Numai patul ăsta tare acceptă intimitatea trupului meu. Numai coliba asta sărăcăcioasă, de lângă Tomis, îmi îndură amărăciunea și dezolarea. Trăiesc în pustietate. Am vrut să șterg orice urmă a mea. Mă simt exact ca măgarul ce se duce în ascuns să moară singur. Nimeni n-o să afle vreodată de sfârșitul meu: voi avea o moarte anonimă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
Mă simt sufocat de atâta frumusețe pură, de nimic contaminată. suferință Mi-e rău. Mă dor viscerele de parcă ar fi sfâșiate de un cuțit. Trec prin suferințe crâncene, pe care nu mi-aș fi închipuit vreodată că trebuie să le îndur. Am strigat, m-am perpelit ca un isteric pe pâmântul gol. Am avut dorința de a muri, de a mă sinucide. Aia mi-a mărturisit că durerile încercate de femeie în timpul facerii sunt cu mult mai cumplite. Dacă, în mod
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
asemenea remediu orfic. Tocmai fiindcă sunt poet, n-am crezut niciodată în rezultatele lui. Hesperus Îl contemplu pe Hesperus în fiecare noapte când nu pot să dorm. Candoarea lui luminoasă îmi umple sufletul cu o dulce visare. Mă ajută să îndur existența și mă protejază de monștrii nepoftiți ai somnului. Descântec Luna - inspiratoare aici de rituri magice - e un element cosmic de mare importanță. Energia ei misterioasă ajută mai ales regnul feminin. E astrul nopții care comandă ploaia, nașterea și moartea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
La Homer, zeii, întocmai ca și oamenii, freamătă râvnind la plăcerea acuplării. Adesea se supun bucuroși unor ciudate procese de metamorfoză, numai să poată să se bucure de trupul muritoarelor ce întruchipează obiectul poftelor lor. Oamenii, în schimb, trebuie să îndure metamorfozări dintre cele mai degradante atunci când îndrăznesc să aspire la vreo zeiță. Nu mi se pare că asta ar fi drept. Neîncredere Aleg de bună-voie să-i neglijez pe zei și susțin spontan inutilitatea lor. Nu-i pot acorda încredere
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
aparent. În acele clipe mă simt întocmai ca un copil care a pierdut o jucărie scumpă și nimeni nu vrea să i-o caute ca să i-o aducă înapoi. Probabil că-i un semnal care-mi dă măsura transformărilor interioare îndurate de mine acum. Nu mai am cum să mă reîntorc la cel ce-am fost. Nu mai încape nici o renunțare. Sunt un proscris. Mesagerul După un zbor scurt, trupul tânărului cade în sulițele pregătite, care-l străpung brutal. Mesagerul trimis
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
mă duc împreună cu el la Sarmisegetuza, capitala sacră. Cu toate asigurările și îngrijirile lui - că vom porni în căruță și că vom fi primiți ca oaspeți, pe drum, de unii prieteni ai lui - nu cred că voi avea puterea să îndur o călătorie atât de lungă. Aia a spus că ar trebui să merg, pentru că numai așa puteam să-mi dau seama cu adevărat că civilizația lor nu e deloc barbară și că, în realitate, țara e destul de întinsă și bogată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
minte, și să știi că destinul cel deobște este să mori; de aceea bucură-te de bogății și atunci când le dobândești, și atunci când le pierzi.” „Din durerile pe care soarta le dă oamenilor, de partea ta nu te cruța, ci îndură-le cu bărbăție; e bine să faci tot ce poți ca să le alini și să-ți spui că celor buni soarta nu le dă prea multe.” „Vorbe bune și rele le e dat oamenilor să audă: nu te lăsa răvășit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
a te regăsi unul în celălalt. Toate lucrurile din jur îmi vorbesc despre ea. E ca și cum Aia și-ar fi lăsat sufletul risipit în peisaj ca să poată să-mi mai redea încă acea forță interioară care să-mi îngăduie să îndur singurătatea și bătrânețea. În dimineața asta, în timp ce șchiopătam pe plajă, am crezut că simt parfumul ei intim, proaspăt și îmbătător. Era ca și cum trupul ei, topit evanescent în aer, mi-ar fi transmis și acum aceleași mesaje provocatoare. M-am întors
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
paginile acestea. Pierdere dureroasă și ea, material și fizic dureroasă, judecând după alterările profunde pe care Mincu i le atribuie trupului lui Ovidiu al său (suferințe cumplite pe care nu mi-aș fi închipuit niciodată că va trebui să le îndur. Am țipat, m-am perpelit pe jos”; „Azi m-am sculat mai devreme din pricina unor dureri foarte mari; îmi simt măruntaiele în putrefacție, ceva putred care nu mai aparține trupului meu”). Din nou e vorba, așa cum reiese din paragraful intitulat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
origine. „Am părăsit Roma - îi destăinuie el devotatei Aia - pentru că în orașul acela nu mai puteam să trăiesc. Îmi trecuse prin minte până și ideea sinuciderii. Și cine va putea să înțeleagă truda imensă pe care a trebuit s-o îndur ca să mă mânjesc cu fapte rele care să garanteze pedeapsa nădăjduită? Am reușit să fiu un mare intrigant, să țes nenumărate înșelătorii, numai ca să schimb, să las baltă totul în vederea unor experiențe noi.” A o rupe însă cu trecutul (iar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
sălbatică și-n inimă o disperare care-l gâtuie. Și totuși, odată cu trecerea timpului, el simte cum i se prăbușește mai vechea tencuială ce-l strângea și cum răsare, dintre molozuri, un alt om, necunoscut lui însuși. Astfel, de la loviturile îndurate în exil, într-un loc considerat la început sălbatic și plin de disperare, anihilator, ia ființă timpul regenerării. Aceasta își are originea într-un gând ce se ascunde în interioritate și pe care el, omul lipsit de speranță la început
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]