2,895 matches
-
clinică, fie și câteva ore, parcă ar fi fost o sentință sigură la moarte. Numai să ajungă în holul unei case de sănătate și să simtă mirosul de boală și de medicamente, și cu siguranță doar asta i-ar fi înmuiat picioarele. Sigur că știa de sensibilitățile sale cu plămânii, dar odată ce ar fi recunoscut această problemă și s-ar fi dus să facă și cele mai simple analize, gândul că un specialist i-ar putea sugera să nu mai cânte
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
Mormane de oameni. Morți. Întinși unul peste celălalt. Morți în putrefacție, intrând unul în celălalt aproape, iar în vârful acelor mormane câinii se înfruptau din carne. — Ce e asta ? întreabă Cristi, albit tot la față, simțind că picioarele i se înmoaie. — Sunt evrei, îi răspunde un soldat, încet, având un tremur în glas de abia mai putea să vorbească. — Sunt evrei omorâți de noi, de români, zice altul. Din trenurile morții. Și Cristi cade în genunchi, lovit parcă de un trăsnet
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
privit în ochi pe bădăran. Un umflat căruia abia-i stăteau șuncile pe oase, slinos și prost îmbrăcat, cu un lanț mare de aur peste haine și dat cu un parfum ieftin de cameră. Pleoscăia în continu- are niște pâine înmuiată cu mâinile-i murdare în blidul de ciorbă și îl privea cu dispreț : — Ce-i, târâtură ? Ți s-a urât cu binele ? Nu ești în stare să ragi nici trei melodii, nici apă n-ar trebui să meriți, ar trebui
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
a creatorilor de orice fel, cei care „am Îndrăznit” să creăm valoare chiar și În vremuri potrivnice, nu numai luptând cu chingile opresive, brutale, ale puterii, dar uneori reușind să le Învingem, În sensul că „le-am lărgit, le-am Înmuiat”, nu de puține ori folosind puterea politică În defavoarea ei, ca și În luptele de jiu-jitsu. De altfel, de vreo cincisprezece ani, se și duce o polemică abundentă În lumea literară despre „rezistența prin cultură” sau despre „reala valoare a ierarhiilor
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
desfășurat o partidă prelungită, cu un rezultat aproape egal; cei doi, atât de diferiți, erau Înzestrați cam cu aceeași putere de voință. Maria a Învățat câte ceva din lecțiile de „datorie princiară“ primite de la Carol, iar bătrânul rege s-a mai „Înmuiat“ cu vremea, ajungând să Închidă ochii În fața unor izbucniri de libertate. Într-o țară unde distanțele sociale erau atât de mari, Mariei Îi plăceau oamenii de rând, mai bine zis nu făcea distincție Între ranguri. Nu-i displăcea deloc luxul
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
meu în timp ce îi răsfățam cu povești despre fostele mele succese. Jayne nu era nici pe departe ignorantă în această privință, dar nu-și permitea să se lase purtată de anumite fluxuri informaționale. Și dacă încrederea ei în mine se cam înmuiase de la începutul lui octombrie - o bănuială că poate reîmpăcarea noastră fusese o greșeală - încă nu devenise un moment de criză. Deși îmi era foarte clar că e temătoare, încă se controla și nu-și pierduse răbdarea. Iar eu credeam că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
acest gen de dezinvoltură, Kentucky Pete punea la dispoziție o selecție mult mai variată - vindea orice, de la capsulele de Super Vicodin de nuanța lămâilor verzi sau 2 pastile de Xanax de 2 mg. Pe filieră europeană până la cristale de coca înmuiate în PCP la marijuana stropită cu un balsam și cocaină superpură, adică singurul lucru pe care-l doream de la el în seara asta (și bineînțeles două doze de Xanax, să pot adormi). Îi spusesem lui Jayne că era unul dintre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
o conexiune între frecvența coitului și durata vieții. În cele din urmă i-am dat drumul, răsuflând din greu. - Asta-i o tâmpenie, râse ea. - Ascultă, încerc să-ți stârnesc apetitul sexual, de ce nu tremuri de plăcere? S-a mai înmuiat când m-am ridicat, apoi ne-am sărutat. M-am pierdut din nou în senzațiile pe care mi le provoca. - Dumnezeule, cu ce te-ai dat? am murmurat. Mirosul ăsta, mă duce înapoi în timp. - Unde? Îi lingeam buzele. - Înapoi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
stând în tocul ușii. - Așa deci, mama nu te lasă să mergi costumat ca un star rap, ai? am zis. Se întoarse brusc, surprins. Apoi își regăsi calmul. - Nu, zise el, îmbufnat. Arăta rușinat, încătușat. Ceva în mine s-a înmuiat. Am mai luat o gură de vin și am intrat în cameră. - Păi ar trebui să ai părul platinat și o nevastă pe care s-o bați, și cum n-ai nici una, nici alta... Habar n-aveam ce voiam să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
o clipă, o clipă... însă cea în cauză a fost găsită într-un motel din apropiere de Route 50, chiar la marginea orașului Coleman, cu aproximativ un an în urmă. A fost dezbrăcată și băgată într-o cadă de baie, înmuiată în clor. - Poftim - era înmuită în glorie? am exclamat, confuz. - Nu, clor. Acid clorhidric, domnule Ellis. Am închis din nou ochii. Nu voiam să mă mai gândesc la cartea aceea. Avusese de-a face cu tatăl meu (turbarea lui, obsesia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
să mănânc ceva. Prima masă de duminică, clasicul brunch, combinând micul dejun cu prânzul, era singura masă din săptămână când nu existau restricții dietetice: chifle cu susan și cu brânză, omletă cu costiță și cârnăciori, gogoși Krispy Kreme și pâine înmuiată în lapte și ou, prăjită în stil franțuzesc, pentru Robby (care iarăși s-a plâns de zgomotele zgârieturilor de peste noapte), cacao și clătite pentru Sarah (care părea resemnată și ostenită, grație probabil noului cocteil de medicamente prescris luna trecută și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
E destul de ușor. Nu puteam sta locului - eram prea nervos - așa că m-am fâțâit în sus și-n jos, dând impresia că vreau să găsesc ceva. M-am aplecat să culeg povestirile studenților și atunci am înghețat: urme de pași înmuiate în cenușă. Aceleași urme pe care le văzusem nu demult pe mocheta din Elsinore Lane. Am înghițit în sec. - De ce? întrebă Kimball. - De ce...ce? Mi-am desprins cu greu privirea de pe urme și m-am ridicat să pun povestirile pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Kleenex. Asta-i tot ce-ai înțeles? - Indiferent ce-am înțeles, cert e că ostilitatea din casa ta mi-a alienat șansa comunicării cu oricine altcineva. Asta am înțeles, Jayne și... M-am oprit. Brusc, nu mai făceam față. Mă înmuiasem involuntar. Am început să plâng. Cum de ajunsesem atât de singur? Vroiam ca totul să fie derulat de la început. M-am ridicat imediat din fotoliu și am îngenuncheat la picioarele lui Jayne, capul plecat la pământ. A încercat să mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
care să-ți determini cu ușurință poziția în spațiu. Trecem printr-o succesiune de piețe dreptunghiulare, Do Rosiio și, respectiv, Figueira, unde se înalță statuia ecvestră a regelui Pedro IV, înveșmântat în armură de cavaler. Căldura este destul de suportabilă, o „înmoaie”, din fericire, briza marină. Pavajul alb al străzilor, striate cu dungi negre, mă ajută să recunosc imediat romburile de pe coperta volumului Cartea neliniștirii de Fernando Pessoa, apărută de curând la Editura Fundației Culturale Române, în excelenta traducere a lui Dinu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
Ies din Amman, o iau înspre Dead Sea și, puțin înainte de a ajunge la ea, o iau la dreapta. Panourile indicatoare confirmă: The Baptism Site se află la sud de capitală. Peste o oră, voi ajunge, voi vedea, îmi voi înmuia un deget în apa sfântă și voi striga Victorie! Viraj după viraj, cu mâna streașină la ochi, pândesc apariția în zare a unui pâlc de verdeață anunțând un thalweg de viață în valea de un blond spălăcit, cu bucuria crispată
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
puteau bucura cu omorul tâlhăresc săvârșit asupra bătrânilor, copiilor și neputincioșilor, pe care nu puteau să-i ducă în robie; nu aflau tineri și tinere care să umple târgurile de sclavi ale Levantului și haremurile celor avuți. Gerul iernii se înmuiase și drumurile, pe care moldovenii intenționat nu le îngrijeau, tocmai pentru ca dușmanul să nu se poată deplasa cu ușurință, erau mocirloase. Poduri peste ape nu erau. Salahorii creștini din Bulgaria curățau, astupau viroagele, ridicau poduri peste Siret și peste apele
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
mai întâi de ger, și apoi de căldură pustiitoare: „Încetîncet, căldura-ncepu să crească. Cald ici, mai cald dincolo, până se făcu zăduf mare, de le curgea sudoarea ca gârla. - Ce ne facem, stăpâne? întrebă iarăși calul. Mi s-au înmuiat toate aripele și parcă mă-neacă numai flăcări”. Calul năzdrăvan însuși resimte contagiunea nefastă cu haosul care pare să-i afecteze capacitatea psihopompă, precum în basmul Cu Ileana Cosânzeana cules de Ion Oprișan: „A mărs. Șî era numa munț’ di
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
cămașă de fuior și haină de suman, toate care rămâneau de la frații mei. Vara desculță iarna cu niște bocanci vechi de-ai tatei. Și cu tașcă. De scris: Îmi făceam toc din strujan. Purtam o sticluță cu cerneală În care Înmuiam penița să scriu. Era incomod de scris. Uneori picura un punct pe caiet sau se dezlega penița și rămânea În sticluța cu cerneală. Doamne, că scump și cu multe lacrimi plăteam seara, la control, când caietul era verificat de către mama
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
am știut imediat că așa e. Mi-am luat carabina calibrul 30 din dulap. MÎinile-mi tremurau. Abia am reușit să-ncarc pușca. Am scăpat mai multe cartușe pe podea pînă să reușesc să bag două În Încărcător. Genunchii mi se Înmuiau sub mine. Am coborît și am aprins toate luminile. Nimeni. Nimic. Tremuram Îngrozitor, și pe deasupra mi-era rău de la lipsa drogului! „De cînd nu m-am mai injectat?” m-am Întrebat. Nu-mi aduceam aminte. Am Început să răscolesc prin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
sau modul în care se realizează anumite detalii cum ar fi fețele personajelor, animalele, ramurile sau frunzele copacilor. Modul în care acești pictori naivi rezolvă de exemplu o pajiște înierbată, poate fi realizat foarte simplu, prin câteva tușe de pensulă înmuiată în verde de crom, sau există alți pictori naivi care lucrează foarte mult la o suprafață foarte mică, pictând efectiv fiecare fir de iarbă, venind ulterior deasupra cu floricele de diverse culori, pictate petală cu petală. Gărâna Îmi aduc aminte
Aventuri în insula naivilor by Mihai DASCĂLU , Gustav Ioan HLINKA , Costel IFTINCHI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/316_a_626]
-
cine strigă Roger? — La Ivașcu, i se răspundea tot șoptit, iar omul ieșea tiptil, cu mare uimire și plin de compasiune pentru directorul tratat astfel de subalternii săi. Iar directorul, la strigătele lui Roger, mai puternice decât ale sale, se înmuia brusc: — Roger, te rog, Roger, liniștește-te, ești nervos, ce Dumnezeu, ești prea nervos. — Cum să nu fiu nervos, dacă m-ați adus în halul ăsta. V-am spus, căutați-vă altul. — Bine, bine, potolește-te, Roger, vorbim mai târziu. Dar
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
toți aleșii neamului să se supună la o probă. În loc de acea depunere de jurământ unde toți confundă „propășirea“ cu „prăbușirea“, i-aș obliga să istorisească o întâmplare din copilăria lor. Și fac pariu că vor deveni alți oameni, se vor înmuia, își vor aduce aminte de candoarea aceea superbă de acum mulți ani. Sau li s-ar face pur și simplu rușine. Ticăloși devin doar oamenii care n-au avut parte de copilărie. La începutul anilor ’70, Nae era înnebunit după
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
inventează. Varianta mi se părea absolut neverosimilă. Am încercat să-i pun câteva întrebări de sprijin. - Sigur Miorița? - Păi, tu ce zici! D-apăi cum! Era extrem de sigur că memoria nu-i joacă feste. După asta, certitudinile i s-au mai înmuiat. Lasă că știi tu despre ce e vorba. Avea încredere în mine că o să deduc din discursul lui sibilinic cum stătuseră de fapt lucrurile. Apoi s-a apucat iarăși să bocăne în gresia aia furată de la școală. Am mai încercat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
oricât ar fi încercat, nu putea spune nimic pentru că, cu siguranță, vocea l-ar fi trădat, iar corpul său se lipise de zidul bucătăriei de vară, încercând să găsească sprijin. Uneori, preț de câteva momente, fericirea te face neputincios, te înmoaie, te stoarce, prin emoția extazului produs, dar apoi îți dă aripi și împlinire substanțială. Fusese un examen dificil, concurența acerbă, aproape 17 pe un loc, dar tot tata mă învățase un lucru esențial: „Tată, nu te raporta la numărul de
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
-i să nu mai sforăie. Visul era mai degrabă caraghios, n-ar fi avut motive să-l sperie, și totuși tovarășul Cameniță s-a speriat de moarte și s-a trezit ud de transpirație, iar inima lui care nu se înmuia cu una, cu două îi bătea să-i sară din piept. A aprins lumina, și-a dat seama că totul se petrecuse în vis, nu de-adevăratelea, și s-a mai liniștit. Și-a șters nădușeala cu dosul palmei bătătorite
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]