4,649 matches
-
tânărului profet este vesel și o lucire de satisfacție i s-a aprins în ochi. Totuși, o tăcere îngrijorată s-a țesut în penumbra salonului, la această oră neliniștitoare a zilei, entre chien et loup. Cel mai tare s-a întunecat la față Profesorul Mironescu, care își tamponează îngrijorat fruntea pleșuvă : fierbințeala pleoapelor îi lasă impresia că febra i-a urcat deodată, periculos de mult. Va mai întârzia aici câteva clipe, apoi va merge să se repauzeze în dormitor și să
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
rost trandafirii la o oră la care s-a auzit un inexplicabil țârâit de sonerie ? !... Ce confuzie ! Altceva își dorise decât această vânătoare de vorbe, altceva, un cât de mic amănunt concret, el îi stă sub ochi, tot atât de incert, însă întunecându-i de-acum toată seara - indiferent dacă va pleca, indiferent dacă va rămâne musafirul. Profesorul respiră grăbit, mâna umedă duce spre frunte batista ghemuită, în tâmple zvâcnesc ciocanele sângelui, în timp ce cu pași mari, șovăitori, își conduce spre ușă musafirul, cum
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
era rușine să mai deschiză și gura să ceară. Așa că îi las pe toți să se ducă-n oraș și io mă-ntorc fuga-fuga, acasă, și-acu mă văz cum alerg cu sufletu la gură, s-ajung înainte să se întunece, mi-era frică să trec pe-ntuneric pe lângă biserica Capra, tot scotea dinăuntru coșciuge, tot atârna la poartă prapuri de mort, după biserică venea la rând cimitiru, plin de cruci noi, eee, ce frică mi-era ! Merg pe lângă zid cu
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
până la ora 6. Mă închiseseră în camera mea, care era fostul budoar al lui Margot, o cameră deosebit de ancombrată : dormeza plină de pernițe, taburete, vase de flori mai mari și mai mici, veioze ale căror abat-jour-uri cu ciucurași, pe măsură ce se întuneca, îmi păreau forme tot mai amenințătoare... în plus, oglinda, o știi, cu sidef încrustat în ramă... O oglindă în semiîntuneric pare ciudată, amenințătoare, nu ? Dumitale nu ți se pare ? Ei, poate mie, care eram un copil deosebit de sensibil. în clipa
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
spunea, să-i mai povestești despre noi orice ! Mai ales cum ești tu vorbăreață, și el, care toată viața n-a făcut altceva decât să tragă oamenii de limbă și să escrocheze... Prostii de-ale lui Puiu, gelozia care îi întunecă... Sus, la etaj, se aude iar telefonul. — Uite, madam Delcă, dumneata mă știi ce femeie de treabă sunt ! Ce drăguță, ce apropiată ! Și cu Ivona azi, câtă răbdare am putut să am ! Pe când ea, tot timpul strecura... Și pe urmă
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
oglindă plină cu geometrii rotunde și curburi vîrÎte iute În sutiene de scenă și tutuuri și apoi legate cu panglici de mătase albă - Neli, ia vezi la ce se uită copilul ăla al tău așa atent, că afară s-a Întunecat de mult. Pe culoarul cu lumină chioară miroase a pudră și a spray deodorant Narta și a transpirație și a tutun și a clor, iar Tina, cabiniera, intră și iese cu brațele pline de costume. Din cabina băieților iese Nină
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
În economie politică la Heidelberg, În anii ’30, dar și cu niște opțiuni politice riscante - Într-un alt moment istoric tulbure. A fost unul din apropiații lui Zelea Codreanu și a avut de tras din cauza asta prima dată În anii Întunecați de violențe ai guvernării legionare, cînd a ajuns În lagărul de la Sinaia - o ședere scurtă, dar care a Însemnat ceva. Iar a doua oară, după venirea comuniștilor, cînd a ajuns În lagărul de la Periprava. Așa că și-a ispășit cu vîrf
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
dă pe gît o gură de țuică proastă, dar gustul Înfiorător aproape că-i provoacă vomă. Vlad Începe să tragă de el, dar răcanul e obosit. Ești beat, nu ești obosit, hai că nu mai e mult. Ninge, s-a Întunecat de aproape o oră, răcanul cade În fund În zăpadă și nu i se mai vede decît vîrful căciulii. RÎd, Vlad mai ia și el cîteva gîturi din bidon, rîd iar, pe răcan Îl cam fură somnul, acoperit de zăpada
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
de paturi suprapuse cine cîntă. — Cine mă-sa cîntă tocmai acum? La vreo cîțiva metri, Înrămată de toate acele structuri metalice, se vede silueta lui Gărăgău stînd pe un pat cu o valiză În brațe, trăsăturile tăioase i se creionează Întunecat În clar obscur, mormăie o melodie de armată, care parcă se aude dintr-o altă realitate. Se deslușesc versurile, dar melodia e o improvizație. E cuprins de un exces de sensibilitate și Își modulează vocea, arătîndu-și dinții albi. Știe că
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
o bătălie generalizată cu perne. Din cînd În cînd, se cațără pe ramele metalice și se vîră Între mine, care stau cocoțat Într-unul din paturile de sus și nu pot să mă mișc de emoție, și ecranul televizorului. Chipul Întunecat de urmaș al veneratorilor lui Kali se suprapune rînjind vesel peste figura cheală, de Nosferatu miniatural, a lui Sal Solo. — E bine așa? Arde-o! — Never Again, Îngîn eu melodia. — Cum, cum? țipă el rîzÎnd. Partea proastă e că a
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
cînd l- am cunoscut, nu-l apără nimeni, Încît ceea ce la Început părea o glumă se transformă Într-un act de cruzime scăpată de sub control. Evident, e un handicapat care-i face orașul de rîs. Evident, trebuie pedepsit. Mi se Întunecă mințile și Îi dau un brînci lui Portocală. Termină, băi javră. Tu ce mă-ta crezi că ești... O să te Întorci după armată În văgăuna ta de sărăntoc cretin... Probabil că accesul meu de curaj nu s-ar fi petrecut
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
care acționează prin „elemente declasate“, prin „huligani“ și doresc destabilizarea țării. O minciună de asemenea proporții servită unor oameni care nu și-au putut ridica morții de la morga orașului e un calcul cît se poate de greșit. În curînd se Întunecă și programul la tunuri se Încheie. Cineva trebuie să plece cu bidoanele să ia cina de la cantină și să o aducă În baterie. Pentru că nu se oferă nimeni voluntar, caporalul de serviciu se vede nevoit să numească el doi soldați
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Deveselu. Dar se pare că apărarea aeroportului e asigurată, tunarii sînt pe tunuri, au fost detașate trupe de la celelalte unități din zonă, de la infanterie și parașutism. Cobor cu Moise la poarta spitalului prin mulțimea de oameni care mișună. S-a Întunecat, e un frig umed, se aud camioane, se aud tancuri, se aud sunete grele și o rumoare În care putem să jurăm că răsună un pistol-mitralieră, dar nu se aude nici un tun - n- am avea cum să nu le auzim
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
că și tu mi-ai lăsa mîncarea ta... Și banii... Dar nu treningu’... Ha-ha, vezi? Cum? Exact, tu de un metru șaptezeci și cinci cu treningul meu de un metru nouăzeci pe tine... Taci și hai să fumăm o țigară! CÎnd se Întunecă, am Întins-o. Cineva ar fi putut să vadă preț de o clipă cum o pată de culoare nemaiîntîlnită a mînjit Înserarea rece și umedă, undeva deasupra gardului spitalului, Într-un colț, stricînd armonia acestui tablou pașnic de iarnă. Doar
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
armată mai avem? — Nouă luni și restul zile! țipă Marius și se Închină cu gesturi largi și caricaturale. Un an și patru luni! — Multă, căca-ne-am pe ea. — Nouă luni? Băga-mi-aș... NOUĂ LUNI? Aproape că s-a Întunecat și din cele șapte cucuie roșcate de pe movila rotundă de pămînt se ridică zbierete spre cerul pe care s-a aprins aceeași puzderie de stele din Hațeg, din Bărăgan și din Deveselu. SÎnt exact aceleași, nici una În minus sau În
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
cîteva minute bune am senzația că sînt În spitalul din Caracal. Am senzația că se aude televizorul de la Revoluție, undeva pe hol, anunțînd că a căzut Ceaușescu. Am senzația că mă ridic din pat și ies pe hol, care e Întunecat, tăiat ici și colo de fascicule de lumină care vin din celelalte saloane. Alerg pe culoar spre capătul lui, unde se vede o lumină albăstruie, de televizor. Dar viteza cu care mă deplasez e neverosimilă, aproape că zbor. Camera din
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Orașul. Dacă îl privești din exterior pare foarte primitor, dar este, de fapt, încă o junglă de beton, oțel și sticlă. Uriașele clădiri se înalță ca adevărați ciclopi. Fumul și gazele care se ridică de la mașinile care circulă ca furnicile întunecă cerul. Acestea se opresc doar pentru a face loc altor mașini, după care își continuă drumul nesfârșit. În acest oraș, într-unul din blocurile cu multe apartamente locuiește Marian. El este, sau mai bine zis, era un copil deștept, care
SAU POATE NU!. In: Fii conştient, drogurile îţi opresc zborul! by Topliceanu Bogdan, Ciuruşchin Miodrag () [Corola-publishinghouse/Science/1132_a_2015]
-
Brian. — De unde știi? — Uite-i bicicleta. O bicicletă de damă era proptită de gard. Brian și Gabriel împreună cu Adam și Zet se întorceau de la vizita făcută lui Alex. Locuința lor (deși nesituată în Victoria Park), nu era prea departe. Se întunecase de-a binelea și în lumina farurilor mașinii, care se îndrepta spre garaj, se conturau bicicleta, gardul viu, galben, și zidul lateral al casei, zugrăvit în roz. Coborâră din mașină, Adam și Zet alergând primii prin gang către ușa bucătăriei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
încât suntem tentați să o numim „originară“, orice sens ar avea acest cuvânt), o rană în care cea mai mică desconsiderare de care se izbea, cel mai mărunt handicap își revărsau veninul. Trufia și vanitatea și sentimentele veninos rănite îi întunecau soarele. Lumea îi apărea ca o uriașă conspirație împotriva lui, iar el însuși ca o victimă a unei injustiții cosmice. La vremea când se petrec aceste întâmplări, nu se cunoșteau prea multe despre legătura lui George cu John Robert Rozanov
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Ba nu, am fost pe acolo. E ca un bazar. Doamna Belton, era protestantă. — Dacă nu te duci la slujbe la biserica dumitale, vino la a mea. Vino la lumină și la căldură. Ți-e frig și sufletul ți-e întunecat. — Cine spune că sufletul mi-e întunecat? — Eu spun. Vino acolo unde e iubire. — E ca o prăvălie la vremea Crăciunului, toată roșie. Nu așa văd eu o biserică. — Ți se oferă atâtea bunuri prețioase și toate gratis! Cere și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ca un bazar. Doamna Belton, era protestantă. — Dacă nu te duci la slujbe la biserica dumitale, vino la a mea. Vino la lumină și la căldură. Ți-e frig și sufletul ți-e întunecat. — Cine spune că sufletul mi-e întunecat? — Eu spun. Vino acolo unde e iubire. — E ca o prăvălie la vremea Crăciunului, toată roșie. Nu așa văd eu o biserică. — Ți se oferă atâtea bunuri prețioase și toate gratis! Cere și ți se va da, bate și ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
strâns în jurul taliei subțiri. Simți în nări mireasma pudrei ei. Se cutremură când ajunse în dreptul lui John Robert și acesta închise ușa în urma lui. În stradă, George se simți devorat de ură, gelozie, suferință, remușcare, teamă și furie. Emoțiile îi întunecau cerul și-i sfâșiau măruntaiele, ca niște vulturi. O clipă se gândi să-și scoată pantoful și să spargă geamul cu el. Fața îi era însă impasibilă; până și încruntarea se spulberase. Se îndepărtă de casă cu pași calmi, înaintă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
animalul acela slab și speriat. Ca să se înarmeze împotriva lui, își concentra întregul resentiment pe care-l purta omenirii, întregul său simț de injustiție cosmică, întreaga ură împotriva vrăjmașilor lui, întregul său prețios dispreț față de femei. Ploaia îi muia părul, întunecându-i-l și mai mult și lipindu-i-l de cap. Ploaia i se prelingea pe trupul arămiu, bronzat, ca toate trupurile heliotropice ale înotătorilor ennistonieni. Ploaia îi smălțuia pielea cu punctișoare luminoase. Valerie Cossom, uitându-se la el peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
create prin eroziunea apelor. Pe fruntea la marginea căreia părul creț, cărunt, nu începuse să se rărească, pielea se aduna, roză și moale, ca niște cârnăciori plați, între, zbârciturile adânci. O umbră de barbă țepoasă, de un cenușiu murdar, îi întuneca bărbia și gâtul scofâlcit, ca de reptilă. Singură, bărbia părea ceva mai puțin voluntară, mai puțin formidabil de poruncitoare. George își dădu seama, cu un ușor șoc, de explicația acestui fapt. John Robert își scosese dantura falsă, care putea fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
îi fusese rănită și cicatrizată, vibrând toată de un amestec de bucurie și suferință și teamă. Valerie Cossom și Nesta Wiggins, care redactaseră un „Manifest pentru libertatea Femeilor“, strigară din capul scării să li se aducă lămpi, pentru că afară se întunecase - fusese iarăși o zi ploioasă cu un cer greu, gălbui. Dominic Wiggins, părăsindu-și lucrul, pe care oricum nu-l mai putea continua, urcă la fete cu două luminări aprinse. Își adora fiica, dar ar fi vrut s-o vadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]