2,919 matches
-
care, cu puțin noroc, îți poți umple viața iubind, chiar dacă n-ai pictat Capela Sixtină. Dar eu semănam demult cu taurii din arenă care nu mai văd la un moment dat decât o mică bucată de pânză. Și pot fi învinuiți taurii pentru asta? Nici măcar azi, când am altă perspectivă asupra lucrurilor, nu pot să regret că nu m-a mulțumit să cioplesc cruci într-un atelier oarecare, că mi-a fost silă de mediocritatea mea. Pot să regret numai că
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
de puritate. Dar un corectiv trebuia adus la teoria lui. Uneori cei care locuiesc în aceste oaze aduc murdăria pe picioare, pe mâini și, treptat, murdăria îi îmbolnăvește fără să-și dea seama cum s-a întîmplat. Pe cine să învinuiască atunci? Moașa simțise bine că n-avea nevoie să-mi interzică s-o văd pe Laura. Putea conta pe azil și pe slăbiciunile noastre, pentru ca dragostea mea cu Laura să se învinovățească doar pe ea însăși părăsind oaza pe care
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
ca să șterg orice urmă. "N-am nici o îndoială că așa s-au petrecut lucrurile, zicea indignat Mopsul. Și cu ce scop? Asta-i bună! Vrea să se așeze pe fotoliul Bătrânului, să bea din limonada lui, nelegiuitul". ― Înțelegi, Daniel, ești învinuit de crimă. Și eu alături de tine. Ce facem acum? Arăta palid. Pretinsese odată că el făcea o distincție între onoare și bunul simț și că în fața lui Dumnezeu onoarea nu înseamnă nimic. Acum mă convingeam că asta nu fusese o
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
am felicitat pentru asta în clipa următoare fiindcă individul a apărut exclamînd: "Ah, Doamne!" Era bine dispus. Răsturnîndu-se în fotoliu, m-a întrebat: "Așadar, ce dorești?", de parcă atunci mă zărise. I-am explicat că bătrânii vorbeau despre mine vrute și nevrute, mă învinuiau chiar de crimă. "Așa?" s-a mirat el și în vremea asta se uita fix la mine. "Și cu ce vrei să te ajut eu?" Își scoase ochelarii să și-i șteargă. Eu așteptam. Era parcă foarte important să-și
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Ce-mi reproșa? încercam să găsesc un răspuns la această întrebare când Domnul Andrei s-a furișat cu mii de precauții ca să-mi șoptească, grăbit, o veste rea: instigat de Mopsul, Anton constituise un tribunal care-mi intentase proces. Eram învinuit de două crime. Prima, că l-am ucis pe Bătrânul. A doua, că am complotat să-i iau locul. Mopsul era extrem de revoltat. "Cum a îndrăznit? striga el. Și de ce a săpat un mormânt pe care l-a umplut cu
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
infractorul avea șasupra sa și un pistol Bereta și un încărcător cuș șapte cartușe, găsite, după spusele sale, în casa doctorului, fapt confirmat de acesta din urmă. Atenționdu-l asupra gravității situației în care intrase, era recidivist și urma să fie învinuit de comiterea unui concurs de infrac țiuni, Gorgică fu de altă părere, susținând că a comis doar o violare de domiciliu și o tentativă de furt, deoarece ” nu am scos din casă nici măcar ce am mâncat”, argumentă el nu fară
Pe urmele infractorilor by Vasile Ghivirigă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91846_a_92804]
-
nimic greșit, cu spiritul ei pragmatic. Nu s-a lăsat copleșită nici când rândurile prietenilor și prietenelor ei se răreau, dispărând cu adevărat, sau numai închiși în casele lor de neputințele bătrâneții, pentru care ar fi fost nedrept să-i învinuiască. Nu toată lumea i se asemuia. Ea mai păstra încă energie, își vizita fratele, îndemându-l să mai cânte la vioară, cu toate că degetele nu-l mai ascultau, sosea pe neașteptate în casele prietenilor ei din vremuri vechi, cu tabieturi și odăi prăfuite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ea le dădea drept ale ei, dar într-o asemenea formă, încât cei din jur, mai întotdeauna neatenți la spusele altora, nu descopereau nimic. Era ca și cum le-ar fi gândit ea însăși în acea clipă, încât părea nedrept s-o învinuiești de contrariu, mai ales că le spunea cu timiditatea și cu teama autorului, de parcă i s-ar fi simțit dintr-odată slăbiciunile trupului și ale minții. Însă chiar și slăbiciunile acestea erau aparente, o haină de care nici ea nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
stăpânit-o împotriva oamenilor ăstora „așezați“, incapabili, chiar și într-o duminică liniștită și îmbătată de soare, să-și dea jos dintre plăpumi mădularele murate în băuturi și să intre într-un muzeu. Dar ei sunt majoritatea. De ce i-ar învinui? Sunt oameni care s-au adaptat, n-au făcut nimic altceva decât să se adaptaze. N-a făcut și ea la fel din nevoia de supraviețuire? Cum ar fi putut răzbate, cel puțin într-o vreme, dacă nu se adapta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
fost multe și zilnice preț de vreo două săptămâni, cât a dat ea de știre și, mai cu seamă, s-a răspândit zvonul că s-a înzdrăvenit, iar curioșii, dar și cei de bună-credință și pe care nu-i poți învinui de nimic, au dat năvală să vadă minunea. O invidiau, chiar de n-ar fi recunoscut în ruptul capului. S-a întâmplat ca momentul acesta să se suprapună cumva și aniversării zilei de naștere a bătrânei doamne și, dacă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
a intensității foamei, este foarte posibil deci ca nevoia de iubire să fi fost cu încetul acoperită, prin orgoliu, nu numai de lăudăroșenia observată la acele nenumărate fete și femei Îpe care nu putea și nici nu voia să le învinuiască de ceva ce, credea el, aparținea firii lor ori sexului lor) ori de lipsa de înțelegere și neacoperirea vorbei cu fapta Îdintr-odată vini cu mult mai mari ce țineau și de structură sufletească, dar și de educație și de trecere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
absurd, dar el îi promisese că o va aștepta cinci ani, poate o să revină. Mai erau puține luni și așteptarea asta în care trăise ca într-o beție avea să se arate zadarnică. Dar știuse de la început totul, nu putea învinui pe nimeni. Era ca și cum ar fi fost ținut în lesă și nu se mai simțea liber pentru că nu mai putea fi liber. Întocmai ca în imaginea aceea cu câinele și cu parcul, ți-am mai spus-o eu... - Stai o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
cât era, nu reușea să-l odihnească. Nu regreta nimic din ce făcuse ori din ce făcea. Era convins că regretul ar fi și mai stupid, pentru că atunci când nu îndrăznești să faci un lucru - se gândea - nu are rost să învinuiești soarta, or el îndrăznise, iar atunci când te risipești, trebuie să te risipești și să trăiești până la capăt chiar și strivirea și numai astfel vei ști să-ți umpli palmele cu ceea ce zilele, puține-multe, aduc. Și-a câștigat prieteni noi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ești viteaz, Jim? Nu... bineînțeles că nu. Dar aș putea să fiu, afirmă Jim. Eu cred că ești. Deși neintenționată, replica doctorului Ransome fusese pe un ton tăios. Era limpede că doctorul era supărat pe Jim, de parcă l-ar fi Învinuit pentru avioanele Mustang care porniseră acel raid. Era oare din cauză că Jim Învățase să se bucure de război? Jim se gîndea la asta cînd ajunseră la spital. Pe jos, lîngă treptele de bambus tocite, era conul intact al unei ghiulele antiaeriene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
în serviciul Rusiei”, fusese retipărită, literă cu literă, în ziarul Frankfurter Zeitung și răspândită, de curând, în tot imperiul și nu numai. Mai nou, diplomații turci îl acuzau și pentru „formula de compromis” a tratatului de pace de la București. Îl învinuiau că își depășise rolul de intermediar și jefuise imperiul ca un hoț, la fel ca în trecut. Mai ales Halet, dușmanul său declarat, mersese cu acuzațiile lui vehemente până în fața sultanului. Din fericire, acesta nu semnase încă nici un firman. Dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
politicii de industrializare a țării. Pe deplin satisfăcuți, bătrânii lorzi tocmai își scuturau perucile unii spre alții într-un consens însuflețitor, când se treziră sub dușul unei păreri contrare. O voce singulară, dar deosebit de clară lua apărarea șomerilor. Nu-i învinuia, nu îi numea distrugători de mașini, nici ravagìì sau huligani, ci sărmani compatrioți, semeni șomeri, bieți oameni privați de sacrosanctul lor drept la muncă. Apărătorul se numea George Gordon Byron. Era un lord tânăr, charismatic și, desigur, poet. „Poet?!... La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
nu-i pe măsura ei. Oricine poate adulmeca mirosul ca de mosc pe care îl exală masochismul său. S-a răspândit peste tot în locuințele sclavilor. În plus, pare destul de beat. — Și tu mă urăști, monstru uriaș ce ești, îl învinui marinarul pe Ignatius. Ignatius îl lovi zdravăn pe Timmy de mai multe ori în cap cu hangerul de plastic și omul mării scoase un geamăt slab. — Dumnezeu știe ce fantezie obscenă îi trece prin cap, comentă Ignatius. — O, mai lovește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Ce? Insch se uita la el de parcă-i mai crescuse un cap. — Tatăl vitreg al lui Peter Lumley. Vi-l amintiți? Se Învârte prin zona asta din oraș tot timpul. Ultima oară când l-am văzut venea dinspre spital. Îl Învinuia pe Hoitar de moartea fiului său. — Și? Logan privi spre corpul Îmbibat de sânge care zăcea În pat. — Se pare că și-a luat revanșa. 33 Hazlehead era Întunecat și rece când sosi miezul nopții. Stratul de zăpadă era mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
niciodată În viață la săraci. Și-a spus cinic că era complet lipsit de simpatie omenească față de ei. La astfel de oameni O. Henry găsise romantism, patos, iubire și moarte; Amory vedea doar bădărănie, murdărie fizică, prostie. Nu s-a Învinuit de nimic: nu-și mai reproșa de mult sentimentele pe care le socotea naturale și sincere. Își accepta toate reacțiile ca făcând parte din ființa sa statornică și amorală. Transformată, augmentată, atașată de o atitudine mai demnă, mai maiestuoasă, problema
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
plac. O dată vicarul iezuit Valignano a trimis la Roma ca soli niște tineri de rând, aproape niște cerșetori pretinzând că sunt fii de nobili, iar la Roma nimeni nu și-a dat seama de nimic. După aceea, mulți l-au învinuit pentru fapta sa, dar eu mai degrabă l-am prețuit pe vicar pentru o asemenea înțelepciune. Am să notez numele acestor soli care vor fi legați de mine de acum încolo. Cei patru sunt: Nishi Kyūsuke, Tanaka Tarozaemon, Matsuki Chūsaku
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
de piatră se mai zăreau încă pe dealurile presărate cu șuvițe subțiri de granit. Prin piețele pustii, șuiera un vânt uscat. Auzind șuierul vântului, samuraiul își aduse aminte de cuvintele pe care Matsuki i le strigase ca și cum l-ar fi învinuit: „În vârtejul politicii, nu te mai poți bizui decât pe tine însuți!” Tanaka întrebă dacă satele fuseseră părăsite din pricina foametei. Nu din pricina foametei. Înaintașul nostru pe nume Cortez a ras de pe fața pământului aceste ținuturi indiene cu mai puțin de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
asta de cum o să vezi o petiție către rege scrisă de Ordinul Sfântul Petru pe care noi am reușit să punem mâna prin mijloacele noastre. Îți pun în plic o copie a acestei petiții în care iezuiții te ocărăsc și te învinuiesc cu înverșunare. Tot din știrile pe care le-am obținut noi, se pare că iezuiții plănuiesc de multă vreme să întrunească o adunare episcopală după ce veți veni la Madrid ca să zădărnicească misiunea trimișilor japonezi. În adunarea episcopală o să fii pus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
tărie, încă mai sunt speranțe în ceea ce privește propovăduirea în Japonia... E drept că acum starea de fapt nu ne este prielnică, dar eu cred că putem schimba acest lucru. Speranța mea nu este o plăsmuire îndepărtată de adevăr, așa cum m-au învinuit iezuiții. Dacă ar fi așa, atunci eu n-aș mai fi venit până aici însoțit de niște soli japonezi care aduc scrisori pline de făgăduințe din partea stăpânului lor. În acel moment, părintele Valente care stătuse până atunci cu capul plecat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
drum lung spre o altă țară necunoscută. N-ar fi de mirare nici dacă japonezii ar fi dezamăgiți de mine și m-ar urî și m-ar disprețui. Dar niciodată n-au dat glas acestor gânduri. De câte ori nu m-am învinuit pe mine privindu-i cum mă urmează tăcuți, fără urmă de zâmbet și din ce în ce mai scumpi la vorbă! Cu sufletul greu, ne-am urcat la bordul unei corăbii mici și prăpădite din golful Barcelonei. În ziua aceea o ploaie de gheață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
avea să-și primească înapoi pământurile de la Kurokawa, samuraiul era mulțumit doar cu valea lui. Spre deosebire de tatăl și de unchiul său, sufletul lui era legat mai mult de valea aceea decât de Kurokawa. — Dar oare Sfatul Bătrânilor n-o să ne învinuiască, stărui Nishi, pentru că n-am fost în stare să aducem înapoi nici un răspuns din partea regelui Spaniei? — Gata, ajunge! Oricât ne-am gândi la asta, tot n-avem ce face. Și dacă tot n-avem ce face, mai bine să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]