4,216 matches
-
câteva ori ocolul peșterii fără să dau de nici un semn de ușă. M-am pomenit strigând de furie și de neputință și mă mir că în clipa aceea n-am înnebunit de-a binelea, deoarece în locul vocii mele am auzit țipătul femeii de la frizerie, isteric, sfărîmîndu-se de pereții de piatră. Deodată, m-am simțit apucat de umăr și tras afară. Nu vedeam nimic. Eram ca și orb. Mergeam lovindu-mă de pereții de piatră și când am ajuns la capătul coridorului
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
că tensiunea furtunii stârnise materiile inflamabile din mine. Nici nu știu când am ajuns în magazie, am luat un topor pe care-l găsisem mai demult aruncat printre alte lucruri și am ieșit în ploaie. Pe măsură ce-l tăiam, arțarul scotea țipete scurte care se amestecau cu loviturile toporului. Dar în fața mea nu era un arțar, ci chiar destinul care-și bătea joc de atâta vreme de mine, care mă transformase în marioneta lui, iar acum scotea chicote ascuțite. Mă răfuiam nu
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
nu era nimic. Mă înșelasem. Apa era cutremurată doar de lumina lunii. Devenise aproape muzică. O muzică lascivă, care trecea uneori într-un dans. M-am întins pe nisip cu ochii la cerul înstelat și ascultam. Uneori se auzea un țipăt de pasăre, apoi foșnetul mării relua melodia aceea lascivă care mă făcea să mă simt fericit. Aproape ațipisem, când marea a început să aibă valuri. Sunau adânc și, ascultîndu-le, am uitat cu timpul și de gară și de trenuri. Nu
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
care am mers în viață. Uneori am dorit din toată inima să găsesc drumul pe care mergea toată lumea. Nu e plăcut să fii singur pe o potecă. N-am găsit însă drumul, iar poteca m-a adus aici. De ce? Primul țipăt mai strident pe care l-am auzit a făcut gol în jurul meu. Al doilea, o să ajung și la el, m-a lăsat singur aici. Acum, scormonind prin amintiri, ating mereu puncte dureroase. Și totuși nu renunț. Tind să mă întorc
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
când și când de fulgere. Ciorile cârâiau pe câmp, îmbătate de apropierea furtunii sau, poate, speriate de ea. Mi-e cu neputință să vă explic ce căuta Eleonora atunci la telefon. Fapt e că am auzit-o deodată țipând. Un țipăt lung și ascuțit, ca un cuțit care se înfigea în tăcerea gării și în care am recunoscut parcă țipătul femeii de la frizerie. Țipătul s-a frânt, după care a izbucnit din nou, isteric și nesigur. Probabil, ea își dădea seama
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
e cu neputință să vă explic ce căuta Eleonora atunci la telefon. Fapt e că am auzit-o deodată țipând. Un țipăt lung și ascuțit, ca un cuțit care se înfigea în tăcerea gării și în care am recunoscut parcă țipătul femeii de la frizerie. Țipătul s-a frânt, după care a izbucnit din nou, isteric și nesigur. Probabil, ea își dădea seama că vocea n-o mai ajuta și țipa de aceea mai tare, mai strident. Nu mai era un țipăt
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
vă explic ce căuta Eleonora atunci la telefon. Fapt e că am auzit-o deodată țipând. Un țipăt lung și ascuțit, ca un cuțit care se înfigea în tăcerea gării și în care am recunoscut parcă țipătul femeii de la frizerie. Țipătul s-a frânt, după care a izbucnit din nou, isteric și nesigur. Probabil, ea își dădea seama că vocea n-o mai ajuta și țipa de aceea mai tare, mai strident. Nu mai era un țipăt omenesc. Era un țipăt
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
țipătul femeii de la frizerie. Țipătul s-a frânt, după care a izbucnit din nou, isteric și nesigur. Probabil, ea își dădea seama că vocea n-o mai ajuta și țipa de aceea mai tare, mai strident. Nu mai era un țipăt omenesc. Era un țipăt animalic, plin de disperare și de neputință. Parcă nu se mai termina și simțeam că nu mai puteam să-l suport, deși totul n-a durat poate decât câteva secunde. Deodată m-a fulgerat un gând
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Țipătul s-a frânt, după care a izbucnit din nou, isteric și nesigur. Probabil, ea își dădea seama că vocea n-o mai ajuta și țipa de aceea mai tare, mai strident. Nu mai era un țipăt omenesc. Era un țipăt animalic, plin de disperare și de neputință. Parcă nu se mai termina și simțeam că nu mai puteam să-l suport, deși totul n-a durat poate decât câteva secunde. Deodată m-a fulgerat un gând și mi-am dus
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
indiferent". Am strîns-o de mână cât am putut și i-am poruncit: "Încetează!" Și cum ea nu înceta, i-am astupat gura cu palma. Apoi... Eram surescitat, poate și din cauza furtunii, ca atunci când tăiasem arțarul, tot în timpul unei furtuni, iar țipătul Eleonorei răscolise întreaga drojdie a spaimelor mele. Mi s-au tulburat gândurile și m-am înverșunat. Dintr-un asemenea țipăt pornise totul și iarăși destinul îmi țipa în urechi... Uitasem de Eleonora... De ce trebuia să fiu urmărit mereu de un
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
astupat gura cu palma. Apoi... Eram surescitat, poate și din cauza furtunii, ca atunci când tăiasem arțarul, tot în timpul unei furtuni, iar țipătul Eleonorei răscolise întreaga drojdie a spaimelor mele. Mi s-au tulburat gândurile și m-am înverșunat. Dintr-un asemenea țipăt pornise totul și iarăși destinul îmi țipa în urechi... Uitasem de Eleonora... De ce trebuia să fiu urmărit mereu de un țipăt? De ce?... Acum nu Eleonora țipa, ci destinul meu și în cele din urmă eu însumi. Parcă stăteam dinaintea mea
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Eleonorei răscolise întreaga drojdie a spaimelor mele. Mi s-au tulburat gândurile și m-am înverșunat. Dintr-un asemenea țipăt pornise totul și iarăși destinul îmi țipa în urechi... Uitasem de Eleonora... De ce trebuia să fiu urmărit mereu de un țipăt? De ce?... Acum nu Eleonora țipa, ci destinul meu și în cele din urmă eu însumi. Parcă stăteam dinaintea mea și, în ciuda faptului că-mi astupam gura, țipam ca un smintit, înnebunisem poate și țipam ascuțit, insuportabil, și tot eu mă
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
destinul meu și în cele din urmă eu însumi. Parcă stăteam dinaintea mea și, în ciuda faptului că-mi astupam gura, țipam ca un smintit, înnebunisem poate și țipam ascuțit, insuportabil, și tot eu mă înfricoșam, mă crispam, auzindu-mi propriul țipăt. "Nebunule, mi-am zis înverșunat, s-a terminat cu toate aiurelile tale, acum nu-ți mai suport nimic. Datorită ție nu mai sânt ca toți oamenii, tu porți întreaga vină." Și îndrugînd aceste vorbe mi-am încleștat mâinile convins că
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
nu mai sânt ca toți oamenii, tu porți întreaga vină." Și îndrugînd aceste vorbe mi-am încleștat mâinile convins că mă luptam cu fiara din mine. Eleonora a început să mă zgârie, dar eu nu-i dădeam drumul, cu toate că acum țipătul devenise un geamăt slab. Tremuram de mânie și de disperare. Îmi strigam mie însumi, acelei părți din mine împotriva căreia mă luptasem de la o vreme mereu și care mă îngenunchease mereu: "Ai vrut să sari în beregata mea, fiară, ei
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
strige. Ea nu strigă, ramase locului înlemnită de spaimă, privindu-mă țintă și trudindu-se să înțeleagă. (Sînt unele lucruri neprevăzute, care ne cer un răgaz până să le pricepem.) Momentul critic trecuse cu bine: groaza, încleștîndu-i gura, îi paralizase țipătul. ― Nu-ți fac nici un rău. Trebuie să-ți spun că... Ea nu mă lăsă să isprăvesc: ― Aici, nu! Aici, nu! ― Dar unde? Spune-mi, unde? ― Oriunde, numai aici, nu. Nu pot! Pentru numele lui Dumnezeu, trebuie să pleci numaidecât. Tonul
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
crengi, alerga pe alei și făcea o mulțime de ștrengării fermecătoare. Părea o Mihaela nouă cu însușiri noi, care n-avea nici o asemănare cu cealaltă pe care o cunoscusem până atunci. ― Știi, Aimée, că mă mut? ― A! slobozi ea un țipăt ascuțit, de surprindere. Tocmai în clipa asta aveam de gând să-ți propun acest lucru. Mi-e teamă să rămâi mai departe acolo... Oricât ne-am ascunde, tot are să se afle într-o zi. Nu-i mai bine să evităm
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
Aș fi făcut pentru ea chiar acte de eroism dacă vreo împrejurare le-ar fi cerut. Ea se trezi brusc și se miră când mă văzu: ― Aici erai? Nu știam... În aceeași clipă dîndu-și seama că-i dezvelită, slobozi un țipăt de spaimă și trase repede pătura pe ea. ― Vai, ce rușine!. În ce hal m-ai văzut! ― Haide, Aimée, nu-ți face mustrări pentru atâta lucru. Pe orice plajă se poate vedea cu decență mult mai mult... ― Ești un Cassanova
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
să tușească. Apoi zvârli neîndemînatic țigara, încît sări din scrumieră tocmai în clipa când un pasager trecea printre mese. Acesta vrând să se ferească, lunecă și căzu la picioarele unei bătrâne cu părul alb, care se sperie și slobozi un țipăt. Acum toată lumea din vagon râdea. Râdea și bătrâna, și pasagerul, și mai ales eu cu Mihaela. Ce frumoasă era! Avea atâta armonie în ființa ei, atâta spontaneitate, atâta viață! Când o priveam, ochii mi se umpleau de bogăția ei și
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
trebui prea multă înțelepciune pentru asta. Din păcate sânt zdravăn la cap. Strigătul ei era cea mai frumoasă declarație de dragoste pe care nu cred s-o mai fi auzit cineva pe lumea asta în afară de mine. Vaporul fluieră dogit și țipătul lui răni adânc văzduhul. Era semnalul de plecare. Puntea fu trasă, otgoanele desfăcute. Lebăda plutitoare, descătușată de chei, lunecă pe apă depărtîndu-se ușor de țărm. Batistele dintre cele două lumi, a apei și a uscatului, fluturau despărțirea. Din Constanța nu
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
căsătorim... Am ciocănit discret, cu răsuflarea tăiată. Ușa se desfăcu îndărăt, iar în deschizătură se ivi capul iubitei mele. ― Bună ziua, draga mea... N-am îndrăznit să-i spun Aimée din capul locului. Ea s-a tras brusc înapoi, slobozind un țipăt. Ce însemna asta? Se speriase de mine? ― Ce cauți aici? m-a întrebat după aceea cu voce aspră, care nu era a ei. ― Ce caut? am bâiguit privind-o lung ca pe o străină. Doamne, n-o mai cunoșteam. Avea
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
cap un gând năstrușnic. Cred că până jos să tot fie cincisprezece metri. Destul ca să te faci una cu pământul. Ce-ar zice Mihaela dacă m-aș arunca pe fereastră." Mi-am închipuit actul sub toate aspectele sale posibile. Auzeam țipătul ei de groază, îi urmăream fuga nebună pe scări, apoi o vedeam prăbușindu-se pe trupul meu zdrobit de cădere. " De ce, Dor? De ce ai făcut asta! Te iubeam atîta! De ce m-ai pedepsit așa?" O vedeam cum plmgea cu hohote
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
-mi fire? Îmi ieșisem din conștiință acționând ca un automat sub stăpânirea altei forțe mai puternice? Am pătruns în camera ei albă de spital, cu o teamă de copil. Mihaela, surprinsă (nu se aștepta probabil să mă vadă), slobozi un țipăt ușor, ascuțit. (Mai repede cred că era de spaimă decât de surpriză.) M-am precipitat spre ea, îngînîndu-i numele de alint: ― Aimée, draga mea! Apoi am întrebat-o convențional: ― Cum te mai simți? Înainte de a-mi răspunde, zări florile și
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
nevoie. Prin urmare sîntem înțeleși, nu-i așa? ― Noi, da... Dar dînsa? Credeți că e de acord? ― Va fi! Dacă în prima săptămână după pronunțarea divorțului nu introduci actele la starea civilă, te împușc oriunde te voi găsi, înțelegi? Un țipăt de femeie, de undeva din apropiere, ne strivi auzul. Am înțeles numaidecât despre ce era vorba. ― Cum, dumneata permiți servitoarei să asculte ce vorbim? ― N-am servitoare. E mama!... Bătrâna se ivi și cu toată spaima pe care o trăsese
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
o dau numai marile presimțiri. Probabil eram palid și tremuram pentru că Cecilia care venise să mă poftească la masă, se sperie văzîndu-mă. ― Ce ai? Ești galben ca ceara. Ce s-a întîmplat? ― Mihaela s-a sinucis! Ea nu slobozi un țipăt de spaimă și nici nu se făcu albă ca varul așa cum s-ar fi întîmplat cu oricare altă femeie. Nu. Încremeni locului și mă întrebă cu cel mai desăvârșit calm: ― Cînd? De ce? Ce s-a întîmplat? Cum a fost? De unde
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
cei mari, ci să vă luptați numai cu împăratul lui Israel." 32. Cînd au zărit căpeteniile carălor pe Iosafat, au zis: "Negreșit, acesta este împăratul lui Israel." Și s-au apropiat de el să-l lovească. Iosafat a scos un țipăt. 33. Căpeteniile carălor, văzînd că nu este împăratul lui Israel, s-au depărtat de el. 34. Atunci un om a tras cu arcul la întîmplare și a lovit pe împăratul lui Israel la încheietura platoșei. Împăratul a zis cărăușului său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85038_a_85825]