6,323 matches
-
și neechivoc direcția inspirației pe care se va instala foarte tânărul scriitor, precum și resursele umoristice ale scrisului său, și de scurta proză avangardistă a lui Jonathan X. Uranus (Mihail Avramescu), intitulată Despre șapte. Mic studiu cu consecințe nebănuite, plasată sub absurdul motou propriu „Cel mai mare număr e și cel mai vechi”. Mai sunt de menționat fragmentele selectate din jurnalul lui Eugen Ionescu (Carnet intim) și din cel al lui Arșavir Acterian (Din jurnalul unui pseudofilosof). La „Cronica literară”, la „Pancronica
ULISE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290329_a_291658]
-
înstrăinării) pentru susținerea ideii conform căreia Anton Holban trebuie privit ca un scriitor „existențialist avant la lettre”. Remarcând schema de concepție axată pe „concentrarea analitică disproporționat de mare spre interior în raport cu exteriorul”, U. sesizează totodată punctul de inserție a categoriei absurdului, acesta manifestându-se odată cu pătrunderea personajului-narator în „cercul vicios al interogațiilor și confruntărilor insolubile”. SCRIERI: Anton Holban sau Interogația ca destin, București, 1983. Ediții: Octavian Goga, Pagini publicistice, Cluj-Napoca, 1981. Repere bibliografice: Dan C. Mihăilescu, De patru ori Anton Holban
URDEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290370_a_291699]
-
o scenetă parodică și parabolică, ușor facilă, în care se întâlnesc Istoria, Poporul Român, Dumnezeu, Președintele, Mătușa Măriuca, Eu și Străinul. Mult mai izbutită e proza Așteptând-o pe Godette, unde o intrigă erotică se inserează pe fundalul unei lumi absurde, cu diferența că de data aceasta subversiunea mimesisului e asumată de la început (când naratorul primește vizita unui necunoscut enigmatic) până la finalul ce proclamă distincția între „fapt” și „imaginație” ca „nesemnificativă și inutilă”. Interesante prin potențialul lor alegoric sunt și povestirile
UIUIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290325_a_291654]
-
să dăinuie”. Sub un pretext erotic, „prozo-poemele” din Socrate poetul (2000) configurează și ele o parabolă ironică privitoare la raportul între „natură” și „cultură”, între „viață” și „idee”. Temperamentul scriitorului pare a se împlini însă în formula dramatică a (post)absurdului, materializată în volumul Așteptând-o pe Godette (2003; Premiul Asociației Scriitorilor din Sibiu), din care se distinge în primul rând piesa omonimă, unde melanjul de mitologeme biblice, de pamflet și grotesc, de registre stilistice, de livresc și metateatru creează imaginea
UIUIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290325_a_291654]
-
U. schimbă din nou registrul umoristic: prelucrează basme arhicunoscute și le transformă în „basme economicoase pentru părinți grăbiți” (Capra cu trei nurori), parodiază balade ca Toma Alimoș, dar și zodiacul chinezesc, alcătuiește o savuroasă Carte de bucăți cu rețete culinare absurde sau închipuie un „dicționar amuzant”. În alte cărți, fie că este vorba despre Duminică la iarbă verde (1985) sau despre Dinastiada (1990, în colaborare cu Virgil Tomuleț), predominant este umorul de factură politică. U. va apela la aceleași mijloace din
UDREA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290323_a_291652]
-
române. 1944-1989 (în colaborare), I-II, București, 2000; Amintirea mentorilor, București, 2002; Balansoarele istoriei literare, București, 2003. Ediții, antologii: G. Ibrăileanu, Spre roman, postfața edit., București, 1972; Marin Preda interpretat de..., pref. edit., București, 1976; N. Iorga, În luptă cu absurdul revizionism maghiar, postfața edit., București, 1991; Ion Lăncrănjan, Cuvânt despre Transilvania, București, 1995; I. Negoițescu, Scriitori moderni, [I], pref. Emil Hurezeanu, postfața edit., București, 1996; Teoria formelor fără fond, pref. edit., Galați, 1996; G. Călinescu Profesorul. In memoriam, București, 1999
UNGHEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290341_a_291670]
-
povestiri antirealiste, superior burlești, V. impresionează prin combinația de umor lexical, lexical-conceptual și sintactico-silogistic și admirabila risipă de imaginație aplicată unor lucruri mici, din sfera derizoriului. Prozatorul se înfățișează mai ales ca un experimentalist, operează cu parabola modernistă, cu bufonada absurdă și inventează cu dezinvoltură cuvinte, manipulate în manieră ironică. Scriitura lui se caracterizează prin oralitate convingător construită, prin ironie și umor necomplezent, prin fantezism uneori debordant, salvat tocmai de excesul asumat fățiș, dar și prin lirism escamotat din delicatețe sub
VASILIU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290461_a_291790]
-
nu doar cu literatura contemporană lui, ci cu literatura română din toate timpurile și, mai mult decât atât, cu producția scriptică a umanității. E cel mai straniu dintre autorii români, precursor pe plan mondial al (anti)literaturii structurate de principiul absurdului. La un prim strat de semnificație, proza urmuziană e o parodie radicală a ceea ce azi se numește „limbaj de lemn”. Fraze impecabil construite, în conformitate cu normele gramaticii și ale limbii literare, coerente și logice în aspectul strict denotativ, sunt lipsite de
URMUZ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290382_a_291711]
-
de armă” și vrea „transilvăneni fără Transilvania”). O chestiune finală ar fi aceea dacă totul în Pagini bizare e numai parodie, dacă nu cumva sensul e mai adânc. Existând „comedie tragică”, tragicul se poate disimula sub învelișul parodicului și al absurdului. Parodiind vorbirea în formule, U. semnalează implicit tragedia limbajului. Nu se poate vorbi eludând orice convenții, iar convenția devine, inevitabil, clișeu. Și cum gândirea comunică doar prin limbaj, ea riscă în orice moment să eșueze în stereotipii. Cât privește totalitatea
URMUZ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290382_a_291711]
-
România îl revendică șef de coloană. În orice caz, Urmuz este într-adevăr unul din premergătorii revoltei literare universale, unul din profeții dislocării formelor sociale, ale gândirii și ale limbajului din lumea asta, care, astăzi, sub ochii noștri, se dezagregă, absurdă ca și eroii autorului nostru. EUGEN IONESCU SCRIERI: Urmuz, îngr. Sașa Pană, București, 1930; Addenda, în G. Ciprian, Scrieri, II, pref. Petre Pintilie, București, 1965, 295-317; Pagini bizare, îngr. Sașa Pană, București, 1970; ed. bilingvă (Pagini bizare - Weird Pages), tr
URMUZ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290382_a_291711]
-
Nicolae Manolescu, Urmuz, RL, 1993, 10; V. Fanache, De ce s-a sinucis Urmuz?, APF, 1993, 3-4; Corin Braga, În lumea oglinzii, APF, 1993, 3-4; Sorin Vieru, Șapte motive pentru care s-a sinucis Urmuz, APF, 1993, 3-4; Constantin Cubleșan, Fantasticul absurd, ST, 1993, 3-4; Elvira Sorohan, Urmuz, ironia iconoclastă, RL, 1993, 45; Christian Bolog, Urmuz și labirintul, JL, 1995, 43-48; Cornel Munteanu, „Pagini bizare”, ST, 1996, 4-5; Elvira Sorohan, Urmuz și suprarealismul, JL, 1996, 49-52; Geo Vasile, Urmuz sau Estetica vidului
URMUZ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290382_a_291711]
-
Bolog, Urmuz și labirintul, JL, 1995, 43-48; Cornel Munteanu, „Pagini bizare”, ST, 1996, 4-5; Elvira Sorohan, Urmuz și suprarealismul, JL, 1996, 49-52; Geo Vasile, Urmuz sau Estetica vidului, LCF, 1997, 24; Pop, Pagini, 9-16; Anca-Maria Rusu, Antecedente românești ale teatrului absurdului, DL, 1998, 36; Glodeanu, Poetica, 338-351; Cărtărescu, Postmodernismul, 299, 351, 360-361; Dicț. esențial, 862-864; Nicolae Crețu, „Jocurile” lui Urmuz, CL, 2001, 6; Dicț. analitic, III, 260-263; Adrian Lăcătuș, Urmuz, Brașov, 2002; Irina Marin, Urmuz, eternul precursor, RL, 2003, 25; Paul
URMUZ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290382_a_291711]
-
și Margareta de Mihail Bulgakov. V. cultivă și aici absurdul oniric, ficțiunea realizând relativizarea aspectelor antinomice, pentru a dovedi precaritatea convenției realului. Realitatea pare traversată continuu de o mișcare destinată să proiecteze o punte între contrarii. Se creează un senzațional absurd, care în ultimă instanță aduce destrămarea iluziei prin transformarea elementelor ficțiunii (personaje, evenimente, obiecte etc.) în opusul lor. Protagonistul-narator are o existență ce adună simboluri cu valoare alegorică, privind, dincolo de umorul imediat, dramatismul condiției umane. Un bărbat care își amintește
VELESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290481_a_291810]
-
să crească la infinit” (Eugen Simion). Eugen Uricariu construiește de fapt parabole posibile, unde respectul pentru informația documentară e cea mai abilă dintre strategii: scoase din contextul istoriei în interiorul căreia au loc, „conspirațiile” sale ar putea deveni niște simboluri ale absurdului, în rețeaua cărora o existență poate cădea cu ușurință. Particularizarea lor istorică (într-un halou de ambiguitate ce le sporește valența de metafore narative ale destinului) le dă, în mod paradoxal, nu valoare „documentară” (fie și în sensul romanțării faptelor
URICARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290379_a_291708]
-
postmodern, oracolul mitic se transformă în ecran, în simulacru, adevărul devine „afacere”. Pythia e o fată frumoasă drogată, iar Oedip, deținător absolut al informației vizuale, ajunge „omul cel mai puternic din cel mai puternic oraș de pe fața pământului”, un zeu absurd, scârbit de sine însuși. „Mi-e scârbă de tot pământul” e noul strigăt tragic, „greața” provenind din haosul informației vizuale, care copleșește individul, anulându-l, vidându-l. Prezentul abolește viitorul, căci este „o afacere mai sigură”. Oedip conduce din umbră
ZOGRAFI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290747_a_292076]
-
reacționează astfel la orice frustrare, exprimându-și protestul prin crize de descărcare motorie sau crize de plâns. Părinții foarte autoritari sau severi nu lasă inițiativa copilului și îl obligă să se supună fără comentarii unor măsuri educative aspre, uneori chiar absurde. Aceste măsuri de severitate nu aduc un spor de avantaje privind disciplinarea copilului, acțiunile coercitive repetate, uneori lipsite de logică, sau motivație socială, conduc și ele la creșterea agresivității și ostilității copilului, producând tensiuni și conflicte inutile între părinți și
EDUCAŢIA ÎN FAMILIE – FACTOR AL DEZVOLTĂRII PERSONALITĂŢII. In: Arta de a fi părinte by Dana Smerea () [Corola-publishinghouse/Science/290_a_1399]
-
interior, figurând simbolic o asimilare interioară a straturilor. Asta îl și deosebește radical pe S. de formulele - numai superficial înrudite - ale teatrului lui Samuel Beckett, Eugen Ionescu, Arthur Adamov. Gesticulația, uneori inexplicabilă, a personajelor nu înseamnă capitulare în fața unor situații absurde și nici o ruptură radicală a insului de existent. Deciziile personajelor prizoniere din Iona, Paracliserul, Matca, Pluta Meduzei nu își află sursa într-o însingurare frustrantă, ci în speranță și chiar în sentimentul solidarității cu speța. O serie de opoziții firești
SORESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289796_a_291125]
-
ale romanului alegoric și ale romanului „realist”, metoda improvizației este cel mai lesne observabilă, mișcarea secvențelor fiind alimentată nu de aderența la un fir epic, ci de variațiunile și asocierile în jurul unui cuvânt, unei imagini, unui șablon. Asocierile cu proza absurdă a lui Urmuz au fost remarcate cu îndreptățire de critică. Japița (1999), text publicat postum, cu „acțiunea” plasată imediat după al doilea război, e de o valoare apropiată cărții Trei dinți din față: remarcabil adică nu atât ca roman, cât
SORESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289796_a_291125]
-
pustiu și dezolant. Nici chiar Beckett n-a putut să creeze o sugestie mai intensă a singurătății omului pe lume. Totuși, Sorescu își taie un drum propriu, de o ireductibilă marcă personală, încetând a mai fi un reprezentant ortodox al absurdului. El își dă seama că acest absurd nu este o fatalitate inexorabilă care-l apasă pe omul modern, ci expresia unei erori a sa, ce poate fi înlăturată. Astfel, tot nonsensul vieții se datorește unei ruperi de rădăcini, care-l
SORESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289796_a_291125]
-
al „bolii psihice”, plasându-ne în domeniul antropologiei psihopatologice, care consideră manifestările anormale ale personalității ca „fenomene psihice morbide”. Considerată ca „fenomen psihic morbid”, nebunia devine un câmp de cunoaștere al umanului, care, după M. Foucault, reunește toate aceste figuri absurde care sunt, în realitate, elementele unei cunoașteri dificile, ferme, caracteristice. Aceste „forme stranii” sunt situate în „spațiul nebuniei” sau, altfel spus, al „fenomenelor psihice morbide”. Pentru M. Foucault, corolarul nebuniei ca „formă de cunoaștere” este „conștiința nebuniei”, în sensul acesta
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
respective este separat de alte obiecte și determinat, fiind integrat în felul acesta în câmpul unui domeniu de cunoaștere științifică. „Nebunia” reprezintă pentru psihopatologie un domeniu de „cunoaștere științifică”. Pentru M. Foucault nebunia este „o cunoaștere, întrucât toate aceste figuri absurde sunt în realitate elementele unei cunoașteri dificile, închise și ezoterice. Aceste fenomene stranii sunt situate de la început în spațiul marelui secret”. Nebunia se prezintă, prin actele sale, ca o cunoaștere a umanului, filtrată de planul conștiinței reflexive. Cunoașterea „nebuniei” este
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
automate de idei cu caracter rapid, facil fără o ordine sau o direcție anumită, bazate pe analogii verbale, succesiune și asonanță. O formă particulară o reprezintă logoreea, expresia verbală a unei desfășurări rapide și incoerente a gândirii, cu un caracter absurd, realizând în exterior o adevărată „salată de cuvinte”. b) Asociațiile dirijate au un caracter productiv și reprezintă idei polarizate într-un sens unic de o anumită idee directoare, cu caracter dominant și o mare încărcătură afectivă. 2) Tulburări ale cursului
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
2) Fricile obsedante sunt temeri nejustificate ale bolnavului reprezentate prin: agorafobie, claustrofobie, ereutofobie, nosofobie, dismorfofobie etc. 3) Impulsiunile obsedante sau „obsesiile impulsive” constau în apariția în câmpul conștiinței a unor porniri puternice, irezistibile de a comite acte fără sens, ridicule, absurde sau chiar agresive de tip criminal. M. Dide și P. Guiraud izolează, în cadrul impulsiunilor obsesive, următoarele tipuri principale de manifestări: a) impulsiuni obsesive orientate către acte banale, minore, dar absurde (ticuri, cuvinte obscene, gesturi etc.); b) impulsiuni obsesive cu caracter
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
porniri puternice, irezistibile de a comite acte fără sens, ridicule, absurde sau chiar agresive de tip criminal. M. Dide și P. Guiraud izolează, în cadrul impulsiunilor obsesive, următoarele tipuri principale de manifestări: a) impulsiuni obsesive orientate către acte banale, minore, dar absurde (ticuri, cuvinte obscene, gesturi etc.); b) impulsiuni obsesive cu caracter de violență (piromanie, clastromanie, homicid); c) impulsiuni obsesive variate de tip sexual; d) impulsiuni obsesive suicidare prin deturnarea sau anularea instinctului de conservare. 4) Acțiunile obsedante sunt acțiuni motorii pe
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
obnubilarea bruscă, de scurtă durată, a conștiinței însoțită frecvent de iluzii și halucinații, sfârșind la fel de brusc și urmată de amnezie postaccesuală. Mai este descris și sindromul Ganser (tulburări ale conștiinței de diferite grade până la stupoarea completă, dismnezii sau amnezie, răspunsuri absurde, diferite manifestări isterice). Făcând o sinteză a tulburărilor psihice întâlnite în cursul isteriei, J. Rogues de Fursac distinge două mari categorii de manifestări psihopatologice: tulburările mintale permanente și tulburările mintale episodice sau paroxistice. Le vom analiza în continuare: a) Tulburările
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]