6,508 matches
-
o vilă În stil colonial, dar În mod sigur construcția era destul de nouă, se vedea bine. Nu i-a plăcut lui Thomas; o copie. Ar fi vrut să fie o casă autentică, fiul său să locuiască sub un acoperiș ce adăpostea urmașii unor cuceritori, asta fuseseră coloniștii; spiritul lor de Învingători ar fi stat ascuns În fiecare grindă a clădirii, În pereți, În ultimul cui. De acolo, s ar fi răsfrînt, fie și În mică parte, asupra celui tînăr, potențînd ceea ce
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
rostea aceste cuvinte, s-a pornit un puternic ropot de aplauze și luminile din sală s-au stins, vorbitorul fiind prins într-un vârtej ce-l răsucea amețitor și care a transformat aplauzele în tunete și lumini. Încerca să-și adăpostească ochii de lumina farurilor puternice care-l orbeau și din față și din Tainicele cărări ale iubirii spate. Mâinile țineau strâns volanul pe care-l manevra cu precizie, astfel încât să se înscrie perfect în curbe. A mărit viteza, sperând să
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
încerca parcă să-și armonizeze pulsul cu al femeii dorite, ce fremăta lângă el. După câteva zeci de secunde, ea s-a ridicat, a desfăcut patul și s-a ghemuit jucăușă sub cearșaf, așteptând. A intrat și el, la fel. Adăpostiți de pânza albă, au continuat joaca, prilej ideal de a se Tainicele cărări ale iubirii apropia, de a se cunoaște în intimitate. La un moment dat, au constatat că halatele dispăruseră de pe ei, iar cearșaful rămăsese doar un copilăresc mijloc
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
Chiar am strigat ? „nu.” X are o idee : trebuie să verifice spațiile mari. ridică una dintre sutele de biciclete abandonate pe străzi, urcă pe ea și pedalează cu furie spre stadionul orașului. Pustiu. Face turul celorlalte spații publice susceptibile să adăpostească sute și chiar mii de oameni : hipodromul, patinoarul, marea sală de congrese, gara și autogara centrală. Intră în catedrala din centrul orașului și apoi în bisericile de cartier. încearcă și la marea sală de festivități a Primăriei, la piscina municipală
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
Numele acestui sat provine de la primii locuitori veniți din munți, care s-au adăpostit în Biserica Veche a satului, cu o vechime de peste 300 de ani. Acest sat păstrează în continuare tradițiile din trecut și învățătorii, profesorii, preotul și celelalte persoane care se ocupă de educația tinerilor. Ei încearcă să păstreze intacte aceste obiceiuri
OBICEIURI ŞI TRADIŢII DE PAŞTE ÎN MUNTENII DE SUS. In: Filosofia şi istoria cunoaşterii by Bianca Cărăuşu () [Corola-publishinghouse/Science/1124_a_2080]
-
de fiul nostru. Regret că n-am putut prin muncă sa-i las o situație clară, ăsta a și fost motivul pentru care am insistat atâta să-i faceți Olimpiei foaia dotală... ar fi avut o casă unde să se adăpostească... Simion tuși puțin, dar nu se mai irită. - Aș dori să pot să mai trăiesc câteva săptămâni, mai adăugăStănică, spre a-i da un nume. - Stănică, zise Aglae autoritar, incredulă în fond, dar întrevăzînd cu îngrijorare o ipoteză posibilă a
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
de mânjită de noroi uscat ca și a bivolilor. Degetele picioarelor atârnând fără scări erau îmbrăcate într-o coajă de tină. Noroiul în care intrase i se lipise în țurțuri de perii fluierelor. Sudoarea, îngroșată cu colb, îi brobona fruntea adăpostită sub o pălărie mică, ardelenească, foarte unsuroasă, și semănând cu tichia lui Mercur. Părea Hermes însuși, rătăcit prin nămoluri, cu caduceul rupt. - Tu ești, măi Lepădat! zise Pascalopol. Unde îi duceți? - D-apăi îi mânăm mai sus, la jgheaburi! - N-ați
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
dacă nu-mi joacă vreo festă celula nervoasă, prin vara capricioasă a lui 1982... Într-un scuar umbros și ospitalier... Colț de pământ susținând, pe dorsalele sale, atât pavajul din pietre de râu al Căii Plevnei, cât și imensul imobil, adăpostind Casa de Cultură a Studenților "Grigore Preoteasa"... - Preoteasa? Ăsta nu-i tipul despre care s-a considerat că avea un atât de puțin potrivit nume de ministru de Externe, încît s-a considerat apoi că-l avea mai potrivit pentru
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
fi fost și dilie, nu ne-ar mai fi desfermecat ea... Pentru că ea ne-a desfermecat, când a fost atunci de ne-a fermecat Omoroaica... Lângă mine - își modulă tulburat îndelungata relatare Gabi cel Norocos - la fostul etaj întîi, necunoscuta adăposti cubul de chihlimbar într-unul din buzunare. Paradoxal, filtrul măsliniu al buzunarului, în loc să-i domolească cubului pâlpâirea, nu făcu decât să-i stingă, aceluiași cub, nuanța atotînvăluitoare de coniac revărsat. 46 DANIEL BĂNULESCU zgomot intestinal, emis probabil, din pricina proastei creșteri
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
sau "Fulgerul Negru". Când îl însoțea, deșiratului i se zicea, prin consecință, "Fulgerul Alb". Luîndu-se după tovarășul în raglan putrezit, Bruță își eliberă zurgălăii din cele două ace de siguranță, le înfundă limbile cu două călușe de câlți și îi adăposti prin buzunar. Mișcîndu-se ca felina. Precaut. Peste zece secunde, Bruță și prietenul său escaladau, cu bricegele mulate la carâmb, fațada Casei de Cultură a Studenților. Tîrîndu-se pe netezimea și în înălțimea ei, precum doi melci uriași. Pe care n-ai
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
malacii se pregăteau să-i ia pe pacienți la furtune. Asta însemna să le aplice tușeul rectal. Bolnavii adulmecau pericolul și cei care puteau vorbi își reluau fiecare, de groază, ceremonialul verbal, frazele obsedante. Deveneau impenetrabili la argumente, tremurau, se adăpostea fiecare după delirul lui de negație, era modul lor de a striga după ajutor: - Tovarășul director, nu mă pisa. Lasă-mă cubic sau paralelipipedic! (cum implora, pe vremuri, și bietul baschetbalist Bibi). - Ciupește-mă la pix, să-ți fie bine
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Mama chiar se întreba cât veți mai avea cruzimea să ne ocoliți. Iată că nu mai aveți cruzimea. Iată că nu mai ne ocoliți... - Sărut mâinile, fu tot ceea ce putu rosti, intimidat, Sinistratul. Fata uriașă îi dezbrăcă de pe umeri hanoracul, adăpostindu-i-l într-un dulăpior. - "E-o noapte udă, grea, te-neci afară", pronunță neatentă, pe un ton de conversație neutră, fata. Probabil o ceașcă de ceai fierbinte te va încălzi, dragul meu. De unde?! Dimpotrivă, seara era o seară ușoară
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Teanc de coli la îndemînă aveai, dar hârtiile pe care să-ți înscrii eventualele revendicări erau goale... Cinci ore le-au fost necesare specialiștilor noștri să se convingă că, în vecinătatea ta, nu fuseseră săpate nici tranșeele menite să-ți adăpostească posibilii complici. Nici picior de ziarist străin (care, relatîndu-ți, pentru străinătate, protestul, să te idealizeze) nu călcase pe-acolo. Erau trebuincioase deci doar șase perii de sârmă și zece kilograme de detergent, suficiente să curețe trotuoarul, imediat după ce-o să
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
și mucilaginoase în gențile ministeriale, burdușite cu rapoarte, se bătură, precum cu niște bulgări de omăt, cu pixurile și blocurile de hârtie, cu ajutorul cărora, sârguincioși, demnitarii își transcriseseră indicațiile prețioase sacadate de Conducătorul Statului și, tot războindu-se, se treziră adăpostindu-se, pentru câteva momente, fiecare, sub patru pupitre corespunzătoare, din cazematele cărora niciunul nu găsea încă prielnic să țâșnească și să găurească decisiv învelișul din piele al cutărui camarad, cu una dintre sulițele scuipătoarelor sau ale scrumierelor, demontate de pe hol
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Mirosea a sfoiegeală și a toamnă. Pe cer se adunau nori lunguieți, cenușii. - O să plouă, zise Florea. Nu-și găsea locul. Gheorghe se apucase să joace dardăr cu Oacă, Piele și Bozoncea. Lumina soarelui se șterse. Se făcu frig. Tăinuitorul adăposti iepele și în curând începu să picure. Paraschiv auzi zgomotul mărunt al ploii și-i fu urât. Lângă el, hoții râdeau, trântind în paie cărțile soioase. - Șapte ochi în plapumă! - Fante! -Rigă! - Uite spațiul, ha, ha, ha, turcaleților... Banii aveau
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
dreve, șine pentru betonul armat, clanțe, broaște, tot ce voiai; unul Manole Dulămiță, cu magazin de încălțăminte, de la care târguiau țăranii din Ilfov, veniți la București după treburi, negustorii și toate mahalalele dimprejur; unul Isidor Katz, c-o stămbărie întunecoasă, adăpostită între patru pereți igrasiosi, și Ilie Arghir, de vindea harnașamente de cai, pinteni pentru ofițeri, zăbale, cuie de cizmărie, toval, pingele, tocuri de cauciuc, petlite și alte nimicuri. Deasupra ușii largi și înalte a prăvăliei lui noi spânzurase o firmă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ochii negustorilor și le împărțea cu ceilalți. Înfulecau lacomi și de acolo tocmai la piață, la Chibrit se opreau, la ciordeală de pepeni, într-o jumătate de ceas, zăreau dughenele de lemn și șoproanele acoperite cu rogojini, sub care erau adăpostiți cantalupii. Copiii se amestecau în zarva pieței, trăgeau cu ochiul la țăranii veniți de la Turnu. Aceștia păzeau grămezile de boșari. Buni de gură, negustorii spintecau bostanii cu cuțitele și-și lăudau marfa: - Ia pepenii, pepenii ca mura! Nu e dulce
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
se poate: Să scape omu de moarte, Să-ntinerească nu poate, Să le iubească pe toate... N-au avut ce face și-au plecat spre București, grămadă. La bariere, chip de trece. Mișunau presării. Abia au avut timp să se adăpostească 160 Într-o bina părăsită. Nicu-Piele a bătut niște uluci pe la geamuri, să nu intre viscolul, și au aprins un foc mare. Dormeau pe grămezi de nisip, mvelindu-se cu cojoacele. Gheorghe, mai bătrân, a scormonit ce-a scormonit, a găsit
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
otel, zbura cu jimbla în cartiere. Vara, iar era bine. Drumurile pline de gropi nu-l înspăimîntau. Mai mare dragul să stai pe capră, să dai bice calului, cu căruța plină. Numai când se topeau zăpezile începea balamucul. Domnul Bică adăpostea sania și scotea droașca de tablă, cu arcuri vechi de otel. O vopsea bine, punea un zugrav să-i scrie numele cu literele cele mai mari, ungea osiile roților și striga la el: - Gata, puturosule? Treci de încarcă pîinea! Mielu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Nașul se ținea de crucea lui Bozoncea și hohotea: - Muriși, neică, muriși... Plângeau și coardele de veniseră de hatârul lui Nicu, gagicile lui din cartiere, plângeau și finii lui Praporgicu. Când au început să cadă bulgării pe lemnul puternic care adăpostea trupurile hoților, a fost un vaier. Nașul a împărțit bani la copiii din jur, a plătit groparilor și și-a luat nevasta acasă. Nu mai spunea nimeni nimic. Din spre gura gropii se ivea Tudose cu toporul lui înfipt în
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
să urce adevărurile, destule vine în care plouă, ninge, bate vântul, apun și răsar sori. Și-n sângele nostru nu cad stele spre a-și recăpăta sclipirea? Nu-i loc sub soare ca să mă rețină și nici umbră să mă adăpostească, fiindcă spațiul devine vaporos în avântul rătăcitor și-n fuga nesățioasă. Ca să rămâi undeva, ca să-ți ai "locul" tău în lume, trebuie să fi împlinit miracolul de a te fi aflat în vreun punct al spațiului, negârbovit de amărăciuni. Când
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ființă și de neființă te scoate din toate spre un tot, în care viață și moarte înalță bolțile unui suspin? De-acum să urci prin extaz spiralele unei lumi ce lasă în urmă nimicul și alte ceruri, în spațiul ce adăpostește singurătatea, atât de pur că și neantul îl pătează. Unde, unde? - Dar nu simți o adiere, ca visul de nevinovăție al spumei? Nu respiri paradisul făurit de utopia unui trandafir? Așa trebuie să fie amintirea neantului într-o floare veștejită
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
noastră spre absolut. Nu mai sânt obiecte care să te rețină, nici stâlpi de rezemat, nici bănci să-ți odihnești povara cărnii îngîndurate. Încheieturile ți se topesc și cazi în veșnicia anonimă a lucrurilor. Vinele, presimțind altă lume, nu mai adăpostesc mândria verticală, ci vestejesc spre absolut de bunăvoie. Iar sufletul, desfermecat de lume și de sine, urmează pilda trupului. Mi-aș vrea viața povestită de îngeri veseli în umbra unei sălcii plângătoare. Și de câte ori ei nu s-ar dumiri, crengile
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
o șterg din lume, iar simțurile o iau razna spre cer. Unde fuge mintea, de mă-mbăt de lipsa mea, de lipsa mea și-a lumii? Doamne! mic ești pentru dezastrul fiilor tăi! În tine nu-i loc să ne adăpostim groaza, căci tu n-ai loc de groaza ta! Și mă voi ascunde iarăși în inimă, prăfuită de amintirea mea! Nu-i etern decât ceea ce n-are nici o legătură cu adevărul. Femei - a căror vitalitate nu le permite mai mult
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
nopții tale. Seceră-mi recolta de nădejdi ca, deșert în tine, lipsit de mine însumi, să nu mai am ținuturi prin întinderile tale! După ce-ai citit pe filozofi, te-ntorci spre copilăriile absolute ale spiritului, îngînînd o rugăciune și adăpostindu-te-n ea. Ca și cum s-ar termina în tine un ultim rest din substanța pură a nopții cu care a dat Dumnezeu ochii întîia oară... Există câte o noapte albă care durează atât de mult, că după ea timpul nu
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]