3,053 matches
-
perfecte, iar el se simțea împlinit în nenorocirea sa și probabil că dacă ar gusta-o ar fi dulce, ca și prăjitura din fața lui. Se așeză mai comod pe podea, lăsându-și capul să se sprijine pe umărul stâng, simțind adierea cu întreg brațul. Ar fi vrut să simtă picături de ploaie căzându-i pe față, răcorindu-l, însă totodată era sigur că o singură picătură l-ar fi putut omorî, din cauza fragilității de care suferea. Iar ea nici nu-și
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
indiferenți, îndepărtându-se sau apropiindu se, iar dacă ar deschide ușa ar putea să o vadă în prag așteptând să treacă ziua de ieri. Nu avea chef să se ridice, în schimb își lipi urechea de dușumea, însă simți doar adierea de aer ce venea pe sub ușă. Inspiră adânc. Orele treceau unele după altele, egale și indiferente, asemeni pașilor ei pe care el încă încerca să-i audă. Își strânse picioarele în jurul prăjiturii de parcă ar fi dorit să o ocrotească, brațul
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
a afișului pe care, În urmă cu doar câteva ceasuri, profesoara sa de limbă și literatură română, i-l comandase, prin acea inconfundabilă și neasemuit de cutremurătoare dulceață de glas. Brusc, În fața ochilor săi, coborâ, ca un porumbel alb, o adiere de umbră. Ridicându-și-i, aceștia se agățară, agresiv, de spațiul, În formă de triunghi, din jos de care străluceau, ca două pere de aur, țâțele Corinei Coresi. El țâșni În sus, ca dintrun nevăzut arc, și-și Înfipse buzele
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
capul său a capsulei va culisa, sau se va ridica și lumina din cameră îi va pătrunde în ochi. Și-atunci, se-ntări, într-un fel, pentru a primi șocul luminii bruște. Dar de fapt, mișcarea de sub el încetă. O adiere proaspătă îi atinse obrajii. Era un alt nivel de percepție, sau poate alte nivele. Era mai mult aer în jurul lui, și temperatura se modifică, ușor: era mai răcoare. Faptul acesta îi sugeră că trupul și capul lui trecuseră într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
impună propriul control asupra minților lor, Așa că Gilbert Gosseyn ar fi făcut mai bine să meargă înapoi acolo. Păcat, pentru că - alt gând trecând rapid prin minte... Ar trebui într-adevăr să dau de urma băiatului... 12 Gosseyn simți pe față adierea unui vânt rece. Cât vedea cu ochii, numai vârfuri înzăpezite. Și chiar sub poalele lor, un. râu cu ape repezi și malurile înghețate. Văzu băiatul care admira cu ochi măriți peisajul. Obrajii lui palizi începuseră să prindă culoare. Putea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
că ea nu va pieri niciodată. Știi cât te-ai frământat pentru ea de la prima întâlnire și până v-ați regăsit și nu era nimic între voi, dar acum când sentimentele s-au înfiripat, crezi că vor dispărea la prima adiere de vânt? Niciodată. Cum ți-am mai spus, dacă vă iubiți cu adevărat dragostea voastră va rezista. Să știi c-ai reușit să mă liniștești. După această discuție mă pot duce de drag la serviciu. — Îmi pare bine că te-
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
au privit o clipă în ochi și buzele lor s au contopit în sărutul lung al îndrăgostiților, atât de mult așteptat, în special de Matei, în timp ce peste capete lor creanga bradului sub care se aflau și-a scuturat zăpada la adierea unei boare line, binecuvântându-le iubirea. Erau plini de zăpadă pe păr, pe ochi, pe buze, dar nu le păsa de această răcoare, fiindcă ei erau îmbujorați de căldura sufletească simțindu-și inimile bătând în același ritm. S au sărutat
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
Până la mașină. Matei gândindu-se că acum era momentul cel mai potrivit pentru a-i oferi inelul cumpărat, s-a întors repede, a îngenuncheat în zăpadă, în fața ei sub bradul din care din când în când, la cea mai mică adiere, cădeau panglicile de fulgi albi, a deschis cutia, a scos minunatul inel, a luat mâna iubitei și introducându-i inelul pe deget, i-a spus. Fata mea din parc, vrei să fii logodnica mea? Cecilia, surprinsă de frumusețea inelului, de
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
statică era animată de zborul păsărelelor din creangă în creangă, mângâindu-ți auzul cu ciripitul lor, formând un adevărat concert din care nu lipsea participarea cintezei, turturelei, cucului, ciocârliei și înspre seară își făcea apariția privighetoarea cu încântătoarele ei triluri. Adierea vreunei boare cât și zborul păsărelelor scuturau floarea crengilor. Stând pe bancă îmbrățișați, prinși în discuție și uneori în tăcere jinduind după răgazul de a admira frumusețea din jur, lăsându-și doar inimile să-și vorbească, florile de tei au
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
a dus. Poate s-a evaporat În aer.” Noimann deschise ochii și privi În Întuneric. Deasupra sa ondula o cămașă de noapte albă, apropiindu-se și Îndepărtându-se de trupul lui ca o meduză. Nu-i simțea atingerea, dar o adiere rece Îi Învăluia fața nădușită, mirosind puternic a alcool. „Te pomenești”, gândi medicul, „că stafiile au o anumită sensibilitate față de licorile lui Bachus...” Plutind deasupra sa, cămașa de noapte chicoti, cu un glas schimbat, pe cât de Îmbietor, pe atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
plină de lume. „Eu sunt adevărul ultim și calea ce duce spre lumină”, murmură el ca pentru sine. Bikinski și Oliver, discutând În șoaptă Într-un ungher, Îl ignorară cu desăvărșire. Pentru ei, Satanovski nu era decât un gând, o adiere... O fantasmă oarbă care avea menirea de a semăna sămânța zâzaniei În mintea omenească... Văzând că provocarea nu prinde rădăcini În sufletul convivilor, inginerul Edward Își Îndreptă atacurile Într-o altă direcție. „Sunteți asemenea păsărilor cerului, sunteți asemenea crinilor sălbatici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
dispare sufletul, dacă dispare, după moarte În neant. Însuși domeniul meseriei lui Îl Împingea să mediteze la astfel de chestiuni. „N-am ajuns la nici o concluzie”, răspunse celălalt. „De fapt, materia nu există”, adăugă el. „Totul nu-i decât o adiere...” „Profitați de starea mea ca să abuzați?” zise stomatologul, adoptând un limbaj vulgar. „Ce v-ați spus”, adăugă el, „Noimann e mahmur, Într-o stare confuză, ia să-i torn În cap niște baliverne, ca să-i Încețoșez și mai tare creierii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
abundentă nu trebuia expus oricărei priviri. Celălalt continuă: „Tot ne batem capul cu materia... Luând În ecuație spațiul, poate și timpul, am putea trage concluzia că substanța ocupă un loc infim În cosmos. Materia e-o stare. Un vis. O adiere. Golul e totul. Sunteți de-acord?” Într-o oarecare măsură, Întrebarea Îl interesa pe Noimann. Unoeri era pătruns de aceleași frământări. „Cum să vă spun, golul Își are și el importanța sa...” „Păi sigur că da, gândiți-vă numai la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
se ițea În cale odată ce știa că e la fel de inconsistentă ca o umbră sau ca un gând?! Ce rost avea s-o bruscheze, s-o Înghesuie În ușă, știind că În curând din ea nu va rămâne decât o vagă adiere?! Noimann abia apucă să atingă nasturele când se trezi cu el lipit de mână... Senzația nu era tocmai plăcută. La prima vedere, nasturele părea a fi unul obișnuit... Strălucirea lui metalică era Însă Înșelătoare. Ținându-l acuma Între degete, stomatologul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
o oră grijile deoparte...” Dincolo de jeturi, iar apăru salcia pletoasă. Părul imaginar al Oliviei se revărsa peste goliciunea lui... Melcii lui Oliver ieșeau din scorbură, cercetau aerul mișcându-și cornițele... Apăreau și dispăreau, topindu-se-n văzduh. Erau ca o adiere. În timpul săptămânii, Noimann avusese, Într-adevăr, un program supraîncărcat. Abia când ajungea acasă, o vedea pe Mathilda stând pe canapea, Înconjurată de cărți de tarot, și cădea lat. Nu Înainte Însă de a controla atent dulapul și a arunca și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
sâni: „Acum Înțelegi?”. „Înțeleg, Înțeleg”, țipa aceasta, gata-gata să-și dea duhul de-atâta râs... Noimann nu știa cât timp durase toată această scenă. Ținea minte doar că, la un moment dat, zăcea lungit În dreapta femeii, simțind pe deasupra frunții o adiere rece. Apoi văzuse cum niște degete, mișcându-se lent, ca-n somn, Încercau să-i Închidă pleoapele. Apoi totul se stinsese și În sufletul lui năvălise bezna. Clipele cădeau peste trupul lui obosit, acoperindu-l Încetul cu Încetul. Timpul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
său se revărsa și În afara lui. Totul În jur respira prospețime. PÎnă și umbra ce se ondula În fața lui pe trotuar degaja lumină. Aburi ușori de ceață se ridicau din asfalt. Deasupra sa copacii foșneau din frunziș, cuprinși de o adiere blîndă. Viața merita trăită. Ce rost avea să te lași cuprins de roiul gândurilor negre ce-ți vuiesc deasupra capului?! Noimann scăpase de ele. În locul lor, acum fâlfâiau În jurul lui fluturi de lumină. Bucuria de a trăi ce se revărsa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Funigeii Îl culeg și-l poartă În bătaia vântului... Noimann pășește cu grijă. Ochii de pe jos se agață de tălpile sale. Încearcă să-l cîntărească. Dar nu au ce cântări. Cum poți cîntări ceva care nu există decât ca o adiere, decât ca o fantasmă amar de dulce? Mathilda, Mathilda, mîinile mele aleargă după tine. Brațele mele se Întind după fiecare copac, dorind să te cuprindă. De ce ai plecat? Unde te-ai ascuns? Unde ai dispărut? Chipul tău s-a risipit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
maluri și stuf. Afară, mese lungi stăteau străjuite de o parte și de alta de bănci de lemn masiv. Cheflii destui. în curte se văd sârme legate zdravăn de copaci, fețe de masă și prosoape albe erau puse la uscat, adierea de vânt aducând miros de săpun și detergenți. Ne-am așezat la o masă umbrită de un plop falnic. Nu departe de noi un grup de circa nouă inși închinau pahare urându-și zgomotos urări de bine în dragoste și
Locurile natale by NECULAI I. ONEL () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83211_a_84536]
-
propriu-i zbor. Sunt evitate, în aceste cărți de aforisme, băltirile tautologice de felul: omul este om. Intenția, tendința, scopul, implicarea, munca, responsabilitatea, respectul se învață în „școala vieții”, cea proaspătă precum mereu nevoia de a respira, precum roua din adierea răcoroasă a dimineților de vară -, și unde insuficiența, golul, neputința se cultivă ca potențialitate, știut fiind că (împreună cu Sisif sau nu) pentru a fi fericit îți este suficientă lupta spre înălțimi. În societatea de consum marcată de criza lui „a
Gânduri diamantine - Aforisme, cugetări, gânduri by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1185_a_2204]
-
mereu este cu noi și ne ajută, dar noi trebuie să-l acceptăm, să-l înțelegem atunci c=nd ne ajută, să eliminăm neîncrederea și presupunerile care ne controlează viețile atât de mult, încât devenim suspicioși și sensibili la orice adiere de vânt (să spun mai poetic) de aceea eu am început să mă educ, pentru a reuși să transform boala în sănătate și răul în bine, observând mai atent partea plină a paharului. Ca aceste lucruri să fie posibile, mi-
LINIȘTEA DIN INTERIOR by Doina Comanici () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1631_a_3047]
-
merg înainte și am mers. Frumos și misterios este acest domeniu psihologic, psihicul nostru este mortarul care ajută la fixarea cărămizilor casei (vieții) pe care o construim, fără un mortar bun casa (viața) nu are nici o stabilitate și la orice adiere de vânt totul se prăbușește, sunt o mulțime de mistere care învăluie ființa umană și este dificil să cuprinzi totul. Am promis că o să intrați cu mine în tainele ființei umane și vreau să mă țin de cuvânt. Până acum
LINIȘTEA DIN INTERIOR by Doina Comanici () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1631_a_3047]
-
și năruie pe nevăzute, noaptea le trosneau unghiile, creșteau și ele. 2. Cel mai tânăr, cel care avea trandafirul În inimă și care zăcea Între păstorul Ioan și prietenul său, Malhus, se va deștepta primul, dintr‑odată, ca pălit de adierea timpului și a cugetului. Mai Întâi va auzi susurul apei din bolta grotei, mai Întâi va simți ghimpele din inima sa. Scăldat În tihnă, cugetul său de adormit trudnic, cugetul său cufundat În bezna jilavă a grotei nu se putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
pierdut, de grădinile raiului și de minunățiile raiului, de care el nu era vrednic, poate de aceea Domnul Îl purta pe aripile Îngerilor peste acele grădini, tocmai ca sufletul să le presimtă dulceața și desfătarea, să simtă mireasma tămâii și adierea narciselor, blândețea rugăciunii, tocmai ca să‑i cadă și mai greu chinurile iadului, cât Îi mai răsunau În Închipuire rugăciuni și cântări, cât Îi mai erau Încă vii În simțire izul tămâii și al făcliei, cât mai presimțea aievea lumina cerului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
Razele soarelui, care până atunci Îi căzuseră drept pe față, acum pieriseră, poate zăvorâte de vreun portic nevăzut de el. Trupul i se odihnea pe pielicelele de miel, iar izul lânii Îi umplea nările ca și mireasma chiparosului, ca și adierea zilei Însorite și calde, ca și boarea mării. Cum până atunci moțăise ca‑ntr‑un leagăn, scuturat de scâncetul roților, trupul său vlăguit, cu oasele‑i firave, cu măruntaiele‑i secătuite, cu inima‑i tihnită, cu pielea‑i veștejită se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]