2,969 matches
-
Victor îi mulțumi doamnei ceremonios și se grăbi s-o șteargă de acolo, de teamă ca nu cumva înșelătoria să-i fie deconspirată de cineva mai perspicace și să i se ceară socoteală. Chiar la biroul alăturat, în dreapta bătrânei și amabilei secretare, scârțâia de zor din peniță o secretară care le vorbea repezit studenților și care-și ridică de mai multe ori nasul dintre hârtii și-l măsură cu o figură acră, în timp ce stătea de vorbă cu colega ei mai în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
flori, se pomeni el spunând și îi întinse florile înclinându-se ușor, ca și cum ar fi vrut să-i facă o reverență. Felicia luă florile, le mirosi o clipă, cu un gest de politețe, apoi se uită în jur, căutând ceva. Amabil și săritor, Nichi Stelescu luă un borcan gol de pe pervazul ferestrei, ieși valvârtej pe ușă afară și, revenind peste puțin cu borcanul plin cu apă, aranjă dibaci florile în el și îl puse înapoi pe pervaz. Bravo, Nichi! îl lăudă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
Ea stă lângă cei doi fagi înalți din pădure, îi știți, nu? Îi știu! răspunde lupul, mângâindu-și bărbița îmblănită și plecă. Eu o trag de mână pe copilă și îi spun: Ce ai făcut? Nimic, am vrut să fiu amabilă! Hai repede până nu e prea târziu! Pe drum către bunica ne oprim la casa vânătorului. Peste cinci minute lupul ajunge la casa bunicii. Cum intră, se apropie de pat și dă plapuma la o parte. Dar, surpriză, în locul bunicii
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
tot ce era în jurul sau. El m-a îndrumat într-o altă lume, mai frumoasă. Lucruri pe care nu le mai observasem înainte, acum apăreau într o lumină magică. La rându-mi, descopeream fermecătoare linii într-un peisaj anost. Era amabil, prietenos, însă acționa impulsiv, foarte irațional, și atât de diferit de toate personajele plictisitoare cu care am avut de-a face înainte. El povestea dezinvolt, desprins oarecum din înăbușitoarea atmosferă în care trăiesc. Mă refugiam în poveștile lui. Și paginile
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
mai multe decît spunea, gîndi Lucas. Cine știe dacă nu cumva Își acoperea familia sau pe niște insulari. Încă de la venire, Îi simțise atît de Închiși și de solidari În neîncrederea lor față de străinul care era el... Adoptă un aer amabil. - Îți mulțumesc pentru vizită. Marie făcu imediat stînga-mprejur spre ieșire. Lucas se ținu după ea, continuînd pe un ton ușor: - În orice caz, am să te regret... Ea se Întoarse spre el. - Ce vrei să spui? - Eu sînt cel Însărcinat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
mașină, Îi șopti ea lui Gwen, care stătea cocoțată pe un taburet alături. Doar nu costă nimic, e ceva. Privirea Îi alunecă spre cei doi Kersaint care mergeau de la unul la altul, Împărțind strîngeri de mînă, zîmbete ipocrite și cuvinte amabile. Își ridică ochii la cer auzindu-l pe PM lansînd În gura mare că oferea un rînd la toată lumea, trezind entuziasmul mulțimii. - Hoitarul ăsta e pe cale să Întoarcă situația În folosul lui, comentă ea, pe un ton acru. Închisul prăvăliei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ea pretinde că știe ce-ar fi zis sau ce-ar fi făcut o familie pe care nu mai izbutea s-o Înțeleagă? Scriitorul păru că citește În ea ca Într-o carte deschisă - Cu toții avem zone Întunecate, temporiză el amabil. - Eu nu am. În sfîrșit, nu cred, oftă ea. Măcar de-aș ști de ce am mereu acest coșmar... - Ce coșmar? Întrebă Lucas. TÎnăra femeie se Întunecă la față văzîndu-l că apare. Era Într-adevăr ultimul om căruia ar fi avut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
utilitatea, Îi Întinse toată cutia. Fersen arătă succesiv niște puncte pe hartă, prezentîndu-și ipoteza. - Faleza și situl: Nicolas și Chantal sînt surprinși de Gildas, Încăierare, Nicolas Îl ucide pe Gildas. Chipul Mariei se Întunecă. - Accidental, adăugă el, vrînd să fie amabil cu ea. Chantal și nepotul dumitale aruncă trupul În josul falezei... - Și ce facem cu Yves Pérec? Era pe faleză cu Gildas, interveni Morineau. Fersen se Întoarse agasat și se pomeni nas În nas cu un Stéphane total pasionat. - Are dreptate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
apelul may-day. Marie se trezi, cu mîna În aceea a lui Lucas, adormit gata Îmbrăcat alături de ea. Se duse să facă niște cafea și Îi Întinse o ceașcă, scuzîndu-se pentru cele Întîmplate În ajun. - Era doar un coșmar, zise el amabil. - Mă refeream la ce s-a petrecut... Înainte, Îngăimă ea. - Vrei să zici: ce nu s-a petrecut. Se făcu roșie, el Îi zîmbi. - Nu-ți face griji, deja am uitat. - A, zise ea, Înciudată. Cu atît mai bine. * * * Yvonne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
scara care ducea sus, spre camerele de culcare. - N-ar fi trebuit să vă deplasați, nu e prudent... El Își ridică ușor bastonul ca s-o Întrerupă. - Exact despre asta voiam să-ți vorbesc. Tonul lui se făcu mai puțin amabil. - Fiica dumitale trebuie să se arate foarte prudentă, Jeanne. Altă dată s-ar putea să aibă mai puțin noroc... Jeanne se schimbă la față. - Viața ei ține doar de tăcerea dumneavoastră, nu uitați, stărui ea. - Știu. Vocea Jeannei era acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Gwen a dispărut, spuse Marie. Sprîncenele lui PM se arcuiră, apoi umbra unui zîmbet Îi jucă pe buze. - Nu se poate! Nu cumva o spuneți ca să-mi faceți plăcere? Întrebă el, brusc Înviorat. TÎnăra polițistă Îi aruncă o privire deloc amabilă: - Ar fi bine să dăm de ea În viață, PM. Pentru ea, firește, dar și pentru dumneata. Hangarul pentru ambarcațiuni se sprijinea de stîncile care mărgineau plaja privată a familiei Kersaint. Soarele răsărise de vreo jumătate de ceas, iar marea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
nume de stradă. Interesant! Mă gândesc că în rezervație ulițele nu aveau niciuna nume, totuși nu te rătăceai niciodată. Ajungeai întotdeauna acolo unde îți doreai, purtat de gândul tău. V-ați rătăcit? întreabă din nou benzinistul, de data asta mai amabil. Da. M-am rătăcit, m-am rătăcit de tot! îi răspund. Mă sui din nou în mașină și plec mai departe. Unde, nu știu... Unde văd cu ochii... Sau unde mă va duce gândul meu... Golul din piept, ce m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
răspunsul la multe din întrebările ce ar putea surveni, nu mai e necesar să le pun. Doar dacă ar fi absolută nevoie să împărtășesc răspunsul onoratei curți. Înțelegeți, asta poate economisi din timpul de proces.... (pauză) De altfel, dacă sunteți amabil, cât timp avem la dispoziție, clienta mea va dori să știe exact durata procesului, mai ales pe porțiunea pe care absentează. Judecătorul: Aproximativ două ore, douăzeci și opt de minute și optzeci și două de secunde. Avocatul acuzării: Hm, nu cred că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
face și oficiile de traducător. Este uimitor cum numai în câteva luni de zile s-a perfectat această mașină de vindecat, ea manipula pe puțin de la douăzeci până la treizeci de bolnavi pe zi, fiecare suferind, însoțit de câte un guru amabil și protector. De multe ori răspunsurile lui Jorge se transformau în adevărate ghicitori demne de cruzimea și ingeniozitatea sfinxului, în fața cărora bolnavul, intimidat sau înspăimântat, renunța la dialog și se mulțumea să atingă cu mâna poala robei lui Jorge, colorată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
d'Arrast. Dar, în fața expresiei lui d'Arrast: - Nu te grăbi, el niciodată grăbit. După ce se rase, cu apă minerală, d'Arrast se îndreptă spre ieșirea pavilionului. Primarul, care avea proporțiile și, sub ochelarii înrămați cu aur, înfățișarea unei nevăstuici amabile, părea absorbit în contemplarea ursuză a ploii. Dar un surâs încântător i se așternu pe chip de îndată ce-l zări pe d'Arrast. Își îndreptă trupul scund, și făcu repede câțiva pași înainte, încercând să-l strângă în brațe pe "domnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
clătinând din cap, înclinându-se spre mine și coborând vocea. Cum să te comporți cu Vivian. Sunt sigur că ai auzit că ăsta nu e cel mai relaxant loc de muncă din lume. și că ea nu e cel mai amabil șef. Iar că rata de supraviețuire e foarte scăzută. — Am auzit câte ceva, am recunoscut eu. Dar sunt convinsă că s-a exagerat foarte mult. Phil a râs amărât. — Ei, să nu fii așa de convinsă. Nu încerc să te sperii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
Nu e frumos din partea lui? am adăugat eu, arătând către zidul de trandafiri albi pe care Randall îl trimisese acasă mai devreme. Da, ei, eu aș rămâne cu ăsta, s-a mărturisit Harriet. E frumos, haios, dulce - și uite ce amabil e cu mama ta. N-am mai auzit-o râzând așa de când... Harriet și-a terminat propoziția cu un gest circular făcut cu mâna, prin aer. — Luke e minunat. Sunt de acord. Dar și Randall e minunat. — Sunt sigură că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
fie trecuți în revistă de un comandant. Să nu credeți că noi nu ne-am fi gîndit la asta, zice Curistul, urcînd cu mișcări sprintene treptele dinaintea intrării, punînd primul mîna pe clanța ușii. După dumneavoastră, face și Părințelul pe amabilul, rămînînd deocamdată țeapăn în aceeași poziție. Măi să fie, se gîndește Roja, cine i-o fi învățat pe ăștia bunele maniere? își mai verifică încă o dată ținuta ca unul care ar fi urmat să urce pe o scenă în fața unei
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
bale, zburliți, nici vouă nu vă mai aruncă nimeni de mîncare, se gîndește pînă ce soldatul de gardă îl recunoaște în sfîrșit, coboară din post și catadicsește să-i deschidă. Cu ce treburi pe la noi, dom’ Regizor? încearcă să fie amabil, o mică chermeză cu băieții? se uită la ceas, nu e cam devreme? La ora asta unitatea e încă plină de tot felul de nepoftiți, o întrecere de tir, o vînătoare de gîsculițe sau iepurași, poate? Nici una nici alta, îi
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
mișcare. Ia loc și fă-te comod, îi făcu Angelina semn să se așeze în unul din fotoliile imense care ocupau aproape jumătate din sufragerie. — Sigur nu mai aveți nevoie de nici un ajutor? zise Poștașul încercînd să fie cît mai amabil. Depinde la ce te referi, se forță să-i zîmbească Angelina, terminînd cu aranjatul, apropiind în sfîrșit ușile dulapului și răsucind de două ori cheița închizătoarei. — Să știți că nici eu nu prea am cu ce să mă laud, adăugă
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
nu-i așa nepoțică? — Cea mai bună dovadă că ați devenit unul de-ai casei, zise Patru Ace. — Adică o să pot să joc oricît am chef pe banii voștri? nu se poate dumiri Roja. — De dimineața pînă seara, îi răspunde amabil Patru Ace, 24 din 24, încearcă să se facă și mai bine înțeles. — Acum chiar simt c-a dat norocul peste mine, spune Roja privind în tavan la candelabrul de cristal. — Numai să nu ne jecmăniți, îi face Petru Ace
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
un șeptică, așa de încălzire? îl invită Patru Ace așezîndu-se și el de cealaltă parte a mesei, simt că vă mănîncă palmele, ce ziceți? — Lasă-mă să mă mai gîndesc, îi răspunde Roja cu mintea aiurea. — Foarte bine, îi răspunde amabil Patru Ace, în chestii din astea îți trebuie o stare anume, jocurile de noroc nu sînt pentru oricine, mulți le consideră o adevărată artă. — Și în caz de cîștig? se fîstîcește Roja, nu știe cum să i-o spună direct
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
Înfruptați! Scăpa În acest fel de viermi și de frig. Se ghemui În scaun ca Într-o scoică. Muzica Încetase. Spațiul dintre mese rezervat dansului era gol. În zumzetul sălii se amestecau frânturi de toasturi, clinchetul paharelor, priviri fugare, zâmbete amabile, cu subînțeles, sau strict protocolare. Când amestecul deveni fluid, omogen, Începu să scadă În intensitate pentru a lăsa loc În cele din urmă unei tăceri Încordate: se servise friptura de pasăre și nu toți aveau parte de piept sau pulpe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
nenorocire. Și când te gândești că totul pornise de la un bezmetic de cântec. Dar cui să spună asta? Și cine să-l creadă? 8. În timp ce Flavius-Tiberius Învăța să moară, Gusti Careja, În stare de arest preventiv, Însoțit de doi polițiști amabili, Își căuta porcul fugar printre blocuri. După o oră și ceva de căutări, dădură peste o familie numeroasă care țopăia fericită În jurul unui porc uriaș pârlit sumar, dar tăiat În bucăți mari, frumos așezate pe un cearceaf alb: capul, șuncile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
umerii plini de alunițe și chipul ridat, spuzit de coșuri. Ne făcu semn să intrăm și ne anunță: — Am un alibi, în caz că vă trece prin cap că eu am ucis-o. Beton armat, cum mă vezi și cum te văd. Amabil până în măduva oaselor, eu am făcut prezentările: — Sunt polițistul Bleichert, domnule Short. El este partenerul meu, sergentul Blanchard. Primiți, vă rog, condoleanțele noastre pentru pierderea fiicei. Cleo Short trânti ușa. — Citesc ziarele și știu cine sunteți. Nici unul dintre voi n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]