KorAP: Find »[drukola/base=antrenament & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...102 103 104 ...382 >

9,542 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352

acum pe afară de endorfine și mă simt fantastic aproape tot timpul. Am lipsit o dată de la sală, o singură dată, când am ieșit să beau ceva cu Ben, iar în dimineața următoare m-am simțit al naibii de vinovată, așa că mi-am dublat antrenamentul și aproape m-am prăbușit din pricina efortului. ― Poate că mai e un motiv, continui, pentru că trebuie s-o spun. Trebuie să spun cuiva și nu-i pot spune lui Geraldine. ― Ben pleacă mâine. Sophie și Lisa se înviorează. ― Ce? face

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
în spate într-o coadă de cal, întotdeauna se găsește vreun tip blond care decide să între în vorbă cu mine. Uimitor. ― Tragi din greu? încep ei de obicei, iar eu zâmbesc, dau din cap și încerc să-mi continui antrenamentul. Dar ei rămân acolo, încercând să facă conversație; dacă Paul, instructorul, se întâmplă să fie prin preajmă, de obicei intervine el și-i trimite la alt aparat. Slavă Domnului că e și Paul pe acolo. Chiar că slavă Domnului, pentru că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
Eu, anorexică? Nu mă face să râd. Dacă vreți să știți, Jemima nu e anorexică, e pur și simplu obsedată, ceea ce este evident la fel de nesănătos, și poate chiar cam la fel de periculos. Vom vedea. Acum, stând în biroul redactorului-șef după antrenamentul de la prânz, îl privesc cum ridică receptorul și-și sună secretara. ― Laura, rostește el gros, cu accentul lui nordic răgușit, vrem două cafele și o farfurie de biscuiți. Pune jos receptorul și-mi zice, sau mai bine rostește pofticios: nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
să mă privească din cap până în picioare într-un mod extrem de neprietenos, după care îmi zice un „bună“ în silă. ― Ce drăguț să te întâlnesc aici! spun eu: nimeni n-ar putea spune că nu încerc. Tocmai mi-am terminat antrenamentul. Hai să-ți iau ceva de băut. ― Nu, e în ordine. Trebuie să mă întorc la sală. ― Atunci de ce ai mai venit aici? o înteb arătând spre mesele din micuța cafenea de pe strada cu sala de fitness. ― Bine, spune Jenny

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
care este extrem de tentată s-o încerce, dar unde n-a avut curajul să intre până acum. A fost totuși în magazine de echipamente sportive și în sfârșit a cedat: a plecat de acolo în cele mai noi echipamente de antrenament. Acum Jemima de-a locului mai mult decât majoritatea celor de acolo. Întâlnește permanent oameni - sau mai bine zis oamenii, adică bărbații, o întâlnesc permanent. Oriunde ar merge, e acostată de cineva care se oferă să-i ia o cafea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
californian care mă face să râd, pentru că mă întreb de unde naiba o lua expresiile astea. Vin. Ia spune, ce faci acum? Mă uit la ceas. ― Mă îndrept spre sală. ― Și eu. Hai să ne vedem la sală, luăm prânzul după antrenament și apoi aranjăm ce facem mai târziu, bine? ― Perfect, spun eu. Apropo, am multe să-ți spun. ― De-abia aștept, zice ea, și apoi închidem amândouă. Abia când ajung la sală îmi dau seama că sunt de-a dreptul entuziasmată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
îneca și ar voma, iar eu încep să râd. Am mințit. Charlie era varză la sărutat. ― Brad sărută excelent. ― Da, bine. Ar și trebui. ― Ce vrei să spui? ― Cineva care arată atât de bine trebuie să aibă o groază de antrenament. ― Nu e genul promiscuu, spun eu indignată. ― Nu asta am vrut să zic. Doar că probabil în școală și-a petrecut toată vremea pupându-se în spatele atelierelor de biciclete. Crezi că au așa ceva aici? ― Nuu. Cred că probabil au făcut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
mângâi simt că nu mai e nici concav, așa cum era când am ajuns în Los Angeles; de fapt, dacă e să fiu pe deplin cinstită, chiar îmi place faptul acum că se curbează ușor. Bine, știu că dacă fac un antrenament triplu în următoarele două zile o să revină imediat la forma plată, și că aceasta umflătură imensă este doar rezultatul temporar al chefului din seara asta - dar cu cât îl mângâi mai mult, cu atât mai mult îmi place. Îl simt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327

-ndoi grătarul, Îi spuse Bill. Nick Își mută picioarele pe partea cealaltă a căminului. — Ai ceva de citit? Întrebă. — Ziaru’ doar. — Ce-au făcut The Cards? — Au pierdut cu The Giants. — N-au adversar, The Giants. — A fost meci de-antrenament. Cât timp McGraw poate să cumpere orice jucător din ligă, n-au cu cine discuta. — Nu poa’ să-i cumpere chiar pe toți, spuse Nick. — Pe care-l vrea, pe ăla-l cumpără. Sau dacă nu-i dă clubu’, vorbește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
și de copii, și era mai tot timpul posomorât și nemulțumit. De mine-i plăcea, așa că ne-nțelegeam bine. Și de Hogan Îi plăcea. Dar după o vreme, Soldier Bartlett Începu să-l calce pe nervi. Într-un loc de antrenament un glumeț devine cu timpul de nesuportat, mai ales când Încep să-i răsufle poantele. Soldier se lua mereu de Jack, râdea de el Întruna. Nu era foarte haios și poantele nu-i prea ieșeau, și până la urmă a Început

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
râdea de el Întruna. Nu era foarte haios și poantele nu-i prea ieșeau, și până la urmă a Început să-l enerveze pe Jack. Făce tot felul de glume, ca de exemplu atunci când Jack termina cu ridicatul greutăților și cu antrenamentul la sac, și-și punea mănușile: — Batem ceva? Îl Întreba pe Soldier. — Da, sigur. Și cum vrei să te bat? Mai tare așa, cum o să te bată Walcott? Să dau jos cu tine de câteva ori? — Da, chiar așa, răspundea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
Jack, Îi spuse John. — Hai că eu mă duc să văd unde-i Hogan, spusei. — Bine, dacă așa vrei tu, spuse Jack. Da’ nu că-ți spune vreunu’ din gagii ăștia. Hai că mă duc. Hogan era-n sala de antrenament amenajată-n hambar. Îi băgase În ring pe doi din pacienții de la recuperare. Nici unul nu Îndrăznea să lovească primul, de teamă că după aia o să-l lovească și celălalt Înapoi. Ajunge pentru azi, le spuse Hogan când mă văzu intrând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543

pe Marlena. Deși, după gusturile lui, femeia de față n-ar fi intrat nici măcar la categoria generică „femei“. Coafura țepoasă și figura serioasă. Era foarte bine făcută, În sensul extrem, adevărat model anatomic de pectorali, deltoizi și bicepși lucrați prin antrenamente Îndârjite. Harry descoperise că femeile cărora le place efortul fizic sunt de obicei frigide. Din acest motiv, femeile atletice nu erau pe gustul lui. În plus, exemplarul de față avea și ceva safic, zona hirsută de deasupra buzei superioare, o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604

-l aștepta în fața stației de metrou - asta a fost sarcina lui Hirose. Metroul cu numărul A777 a ajuns la Ochanomizu la 07.59. Hayashi Yasuo, „fratele lui mai mare“, l-a îndrumat pas cu pas. După douăzeci de zile de antrenament în satul Kamikuishiki, Hirose a înțepat așa de tare punga, încât a îndoit vârful umbrelei. La 06.00 Hirose și Kitamura au plecat din Shibuya și au mers cu mașina până la stația Yotsuya. Hirose a luat metroul de pe linia Marunouchi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
noțiunea timpului. Dacă nu conștientizezi nimic, te simți ca-n rai. Nimic. Nu am fost în moarte clinică. Totuși, auzeam niște voci ghidușe, parcă aduse pe aripile vântului din depărtări măiestre. Asemănătoare cu vocile unor copii care încurajau echipa, la antrenamentul unui meci de baseball. Da, chiar semănau. Se auzeau în surdină și erau întrerupte de șuierul vântului. Pe atunci, una din fetele mele era gravidă în patru luni și de-abia aflasem vestea. Se pare că sora mai mare a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
în Ōsaka, nu sunt obișnuit cu iernile aspre. La început mi-a fost greu să mă adaptez unei astfel de clime, dar Wajima e un loc minunat. E ca un al doilea oraș natal pentru mine. După șase ani de antrenament acolo, dintr-odată am fost trimis la Tokio. Ce transfer, nu? (râde) De atunci lucrez la Sediul Central al Recrutării Forțelor Aeriene din cadrul Forțelor de Autoapărare Japoneze. Apoi am fost transferat pentru o perioadă la Ministerul Afacerilor Externe. M-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
Două sute de jochei fuseseră invitați la Casa Albă, dar eu am stat singur în camera de hotel. În toamna acelui an președintele a fost asasinat. Ce trist! În 1979 m-am retras. După aceea am devenit managerul unui centru de antrenament din Irlanda. Antrenam 1 500 de cai. Mai predam și la o școală, „RACE“, unde erau pregătiți jocheii și mă duceam personal să-i învăț pe cei tineri diferite tactici. Le împărtășeam din experiența mea de jocheu. Acolo am întâlnit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
metrou. Acolo și-a făcut mulți prieteni. Cu toate că nu a părăsit în mod oficial secta Aum, nu mai locuiește împreună cu ceilalți membri și păstrează o anumită distanță față de ei. Locuiește singur la Tokio, lucreză acasă pe calculator. Încă mai face antrenament ascetic de unul singur. E foarte interesat de budism, iar visul lui e acela de a defini teoria budistă. „Nu vreau ca secta să mă ajute din punct de vedere material.“ Mulți prieteni de-ai lui au părăsit cultul. La

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
să te gândești ce atitudine e bine să adopți. Trebuie să continui lucrurile cele mai valoroase din prezent. Asta este esența. Am discutat despre ceea ar trebui să facem și am ajuns la concluzia că era bine să ne continuăm antrenamentele. Nu am făcut o tragedie din asta. În secta Aum era ca în ochiul unui uragan, liniște deplină. Împrejur era agitație mare, dar în interior aveam impresia că pacea domnește peste tot. Am început să suspectez secta Aum de comiterea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
jungla asfaltului și voiam nepărat să văd marea din satul natal. Dintotdeauna am iubit marea. M-am întors acasă. Am început să muncesc la construirea reactorului nuclear de mare viteză Monju. Lucram pe schelă. A fost ca un fel de antrenament pentru mine, totuși era foarte periculos. Mă obișnuisem să lucrez la înălțime, dar tot era periculos. Am căzut de mai multe ori de pe schelă și am fost la un pas de moarte. Da, am lucrat acolo un an. De pe reactorul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
lumea asta, dar dumneavoastră puteți încă rămâne. Vi s-a spus că ar fi mai bine să vă întoarceți. Așa e. Așa s-a întâmplat. Am avut o viață normală, m-am căsătorit, am făcut copii, tot un fel de antrenament. Asta este cel mai greu. De mai mult timp cercetez religiile. Cum să mă exprim, mi-am întins antenele și am verificat religiile. Am avut legături strânse cu religia Creștină și Soka Gakkai, cum am menționat și mai devreme. Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
Mai ales atunci când primeam sakti-pat, trebuia să-mi pregătesc corpul. Făceam asana (yoga), exerciții de respirație, meditație ușoară. Deoarece introducerea energiei este delicată, trebuie să te concentrezi. Erau cursuri de trei ore și trebuia să aduni douăzeci de credite. Pe parcursul antrenamentelor simți cum survine schimbarea. Începi să gândești pozitiv și numai înainte. O transformare în adevăratul sens al cuvântului. Toți cei de la dojo erau serioși și hotărâți. Și maeștrii și intructorii erau destul de sinceri și înzestrați. Totuși, felul în care le

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
spus: «Nu trebuie să te pripești. Ar trebui să mai muncești un an, să-ți închei obligațiile și apoi să te muți aici.» Eram destul de încurcat, dar m-am hotărât să continui viața asta încă un an. Totuși, am continuat antrenamentele, am fost absorbit în astral, subconștientul a ieșit la suprafață și simțul relității s-a diminuat. Când se întâmplă așa ceva, trebuie să fii distanțat de lume. Ar fi fost bine dacă subconștientul ar fi ieșit la suprafață în timpul vacanței, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
nu mai poți face diferența între vis și realitate. Conștiința mea trecuse în partea cealaltă și nu se mai putea întoarce. În scripturile budiste se menționează acest lucru, faptul că în momentul în care ajungi la un anumit nivel al antrenamentului, apar elemente schizofrenice. Deci atinsesem nivelul acesta. Înlăuntrul meu nu era nimic sigur pe care să mă pot baza. La mine a fost bine, deoarece încă eram conștient de locul în care mă aflam, însă, dacă lucrurile se înrăutățeau, puteam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
în care mă aflam, însă, dacă lucrurile se înrăutățeau, puteam rămâne schizofrenic. Treptat, am început să mă sperii. Trebuia să-mi vindec personalitatea divizată complet, dar nici psihiatrul nu mi-ar fost de folos. Nu-mi rămânea decât cura de antrenamente. M-am mutat în secta Aum. Nu mă puteam baza pe nimic din mine, ce puteam face era să renunț la mine petru sectă. În plus, de mult timp voiam să mă refugiez departe de lume. M-am întâlnit din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]