6,399 matches
-
băieți: nu le dăduseră voie părinții și fuseseră nevoiți să facă pregătirile pe ascuns. Cu o seară Înainte, pitiți În podul casei, cârpiseră, cum-necum, la lumina unei lumânări, plasa cam prăpădită. O prinseseră, apoi, Între doi araci de salcâm, bine ascuțiți și curățați de coajă. Când s-au convins că nu-i vedea nimeni, au ieșit tiptil cu plasa din curte și au ascuns-o, câteva case mai departe, Între niște mături Înalte. Oricum, până dimineață n-avea să intre nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
frica iadului mâncam tot, chiar dacă nu-mi plăcea coliva Întotdeauna. La intrarea În biserică erau zugrăviți și câțiva draci negri și păroși. Picioarele li se terminau cu copite, cozile lungi aveau vârfuri de săgeți, În mâinile cu gheare fioroase și ascuțite țineau furci cu trei dinți și mânau cu ele spre niște focuri mari o ceată de păcătoși despuiați și cu fețele Îngrozite. Dracii rânjeau cu răutate, Își arătau colții de sub râtul de porc; aveau bărbi negre și coarne de țap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
dinții rânjiți și blana pe ele, zăceau În pârâu. Povestea lui Câinaru, neguțător de piei de cotarlă, era și ea adevărată. Stoluri de vrăbii Își luau zborul și sfârâitul aripilor părea durduit de copite În goană; zborul guguștiucilor suna mai ascuțit decât șuierul gloanțelor. Dar cele care le luau răsuflarea erau zborurile tăcute ale bufnițelor și cucuvelelor. Ochii lor uriași, galbeni și orbi la lumina zilei, clipeau cu răutate, apoi păsările ucigașe Își descleștau ghearele păroase de pe ramuri, Întindeau aripi lungi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
negri de șarpe ce se Încolăceau nevolnic. Le ieșiră În cale dihori și vulpi, un cotoi sălbatic Îi scuipă dintr-o scorbură, un mistreț tolănit În nămol Își repezi către ei râtul lung și negru din care ieșeau, Încovoiați, colții ascuțiți ca două iatagane. Printre hățișurile de pe malurile abrupte, când În stânga, când În dreapta, zăreau mișcându-se alene părți din trupul Balaurului, stăpânul Văii. Știau asta de la femeile de pe uliță care Încercau să-i sperie și să-i țină departe de locurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
ca un palat de Împărați. Apa aproape că Își domolise undele. Cap de Șobolan Își prinse obrajii În mâini, oftă și se căută În oglinda Eleșteului. De-acolo Îl privea, aievea, o căpățână de șobolan: blană cenușie, urechi mici, ochișori ascuțiți, mustăți lungi pe un bot terminat Într-un râtuleț rozaliu. Își pipăi mustățile care tremurau, se ridică și strigă cât putu de tare către bătrânul care se făcuse mic de tot, În josul coastei: „Uite ce-mi face, nea Mitule, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
mușterii ieșea mai câștigat. Dacă aveau de vândut, să zicem, niște grâu alac (o prăpădenie de grâușor - mai mult o buruiană - care făcea În spiculeț un singur bob; unul singur, mama ei de viață), totul se petrecea cu un zgomot ascuțit și Învăluiri șirete În vorbe. Cumpărătorul era amețit și Încredințat În gura mare și cu tremur În glas că În acele boabe amestecate cu pleavă se strânseseră toate sevele pământului și lumina cerului; de fapt, grâul ăla ar fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
la sigur să descopere nu se știa ce În pădurea de la Asfințit. Cei trei băieți se Înarmaseră cu unelte grele și se pregăteau de muncă aprigă. Vieru legase de bicicletă o cazma și o lopată; Baronu adusese o sapă grea, ascuțită, făcută dintr-o jumătate de talger de discuitor; Ectoraș, băiatul cam nevolnic al Directorului de școală, luase din magazia lui taică-său un topor și niște perii și pensule, așa cum văzuseră cu toții la oamenii veniți de la oraș să scormonească În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
bocănind Înfundat În bătătură, apoi pe poteca de pământ din fața curții. „Ce-aveți, mă, În țevile-alea?” Întrebase cam bănuitoare și Încruntată femeia. Neavând cum s-o dea cotită, Baronu Îi spusese. Femeia se Înroșise și-i blestema, cu țipete ascuțite, că-i spurcaseră oala În care fiersese apa, străchinile, prispa, scăunașul cu trei picioare, lingurile, bătătura, casa. Băieții o luaseră și ei la goană spre poartă și, Înainte să iasă, apucaseră să audă cum, În urma lor, azvârlit Înspre ei de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Îmbete cumplit și să se apuce să pună ordine În univers. „Domnule”, făcea viitorul Repetent, „bătrânul a fost monumental. Am dormit și-am stat cu rândul la coada din fața ambasadei trei zile și trei nopți. Se ținea drept, cu privirea ascuțită și parcă și țiganii - care se Îmbrânceau ca toți dracii și se luau la Înjurături și la pumni - Îi arătau respect și-l ocoleau. Colonelul purta costumul de bun, pălărie pe cap, pantofi lustruiți În picioare și de pe umeri până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
când În când, din pricina frigului, dar și a bătrâneții, se ducea să se ușureze. Își alesese un loc lângă gardul Înalt și plin de fire uscate de iederă al ambasadei. Și acolo stătea drept și demn, cu privirea albastră și ascuțită proptită În betonul gardului. Cei care Îl vedeau - și erau mulți - nu se uitau la el ca la un fitecine care-și deșartă bășica, ci ca la un bărbat ce, pregătind o bătălie importantă, n-are cum să ia În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
și i-am dovedit că fostul ei iubit era un analfabet, că nu știa să despartă cum trebuie În silabe, iar versurile lui șchiopătau. N-a zis nimic, dar am văzut că se supărase. Când ne iubeam, gemea adânc, niciodată ascuțit, iar atunci când se pierdea pe sine, aproape că nu mai respira și se Încorda Îngrozitor, toate moliciunile ei feminine căpătau pentru câteva momente tărie și asprime de piatră neșlefuită. De la un timp Încolo ne Încercau pe amândoi dureri, dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
urlând În urechea muribundului: „Eu sunt Cocrișel, fiul tău! Mă mai ții minte?”. Bătrânul a Încuviințat din ochi. „Bine, atunci!” a răsuflat ușurat fostul prizonier și a Început să-l supună la cazne pe zgârcit și să-i arunce vorbe ascuțite de dojană. Cât despre grecul Stavrinos, se cuvine să scoatem la lumină faptul că acela nu era, de fapt, numele său adevărat. Pe el Îl chema Dagdelinis, era un strămoș al ultimului grec din satul nostru, Diogenis - pe care cu toții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
-și Îngrijească mușchii zdrobiți și sfâșiați și promitea adversarilor o revanșă pe cinste. Galeria s-a pregătit cum se cuvine: s-a Îmbătat cu măsură, a ascuns În buruienile de pe marginea terenului lucioase măciuci, iar În buzunare agere șurubelnițe bine ascuțite, cu care să repare, la momentul potrivit, bucile neîmpăcaților dușmani. Arbitrul, sosit cu o seară Înainte de marea confruntare, a fost omenit cum se cuvine - așa cum prevede nescrisa lege a compensației -, adică i s-a organizat obișnuitul chiolhan, cu vin alb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
În liniște În remorcă și duși au fost, fără să li se clintească măcar un fir de păr. Nimănui nu-i trecuse prin cap să folosească pe spinările și bucile lor bâtele ascunse În troscotul din preajma stadionului și șurubelnițele bine ascuțite și dosite În adânci buzunare. Totuși, În ciuda acestui dezastru, domnul Primar a ținut să Îi asigure pe cei de față că, În scurt timp, În următoarele șase-șapte luni, va face rost de fonduri pentru construirea unui rând de bănci pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
senin: În urma denunțurilor unui cumnat cu care nu se Înțelegea În privința Împărțirii averii rămase de pe urma socrilor, vecinul care stătea gard În gard cu magazia Marioarei fusese călcat de milițieni. Se găsiseră la el zeci de saci cu soia și floarea-soarelui ascunși după niște lemne sub un șopron. Omul fusese legat, trimis În judecată, și abia peste cinci ani se Întorsese acasă, pentru bună purtare, slab, tăcut și cu un tremur al mâinilor pe care nu-l putea cu nici un chip stăpâni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
erau Îndemânatici Își Închipuiau singuri puști: decupau patul dintr-o scândură, fixau pe el o țeavă pe care știau exact din ce parte a combinelor s-o fure, fabricau din bucăți groase de tablă oțelită o opritoare și un cocoș ascuțit, care era mișcat de o bucată de crep. Se punea capsa pe țeavă, cu vergeaua se Împingea pe partea cealaltă, cu grijă să nu fie prea multă, o bucățică de hârtie igienică ori șervețel, se turnau câteva alice - numărul lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
dureroasă și care-l mânca mai ales În palme și pe dosul lor, pe brațe și chiar pe față și pe ceafă, căci, neatent, se ștersese de sudoare fără să-și dea seama, cu mâna plină de perii scurți și ascuțiți ce se grăbeau să se Înfigă În piele. Pe drumul de Întoarcere În sat, pe seară, pe când camionul trecea pe lângă niște smârcuri formate de năvălirile unui râuleț și prin care, cu sute de ani În urmă, vestitul comandant turc Sinan-pașa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
galbeni Într-o piață din marele oraș. I se făcuse dor să stea În spatele tarabei, să-și laude marfa În gura mare, să facă glume cu mușteriii care păreau a fi gata să cumpere ori să se ciorovăiască, În cuvinte ascuțite, cu cei pe care-i bănuia că nu aveau de gând să-și scormonească prin portofele. Aștepta cu nerăbdare și cu bucurie adâncă să prindă În nări mirosul pieței care, amestecat cu larma omenirii, Îl amețea dinainte, numai gândindu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
și Înțelegea Într-o clipită că acel băț de corn Îndruma Înălțarea și lățirea ciupercii. Îl mișca ușurel de colo-colo și umflătura o lua și ea când la stânga, când la dreapta, făcând să se unduiască grădinile, casele, gardurile cu uluci ascuțite - precum țepii vineți și veninoși de pe spinarea unui balaur. Dacă Împungea țărâna Într-un anume fel, putea - din legănările Întregii clopotnițe - să Înșire melodioase dangăte de bronz În tonuri grave. Abia când Începea a se obișnui cu mânuirea toiagului spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
vii, la el o să și dormi. Mistrețul s-a lăsat și el de meserie și s-a apucat să trăiască din turism: le vinde turiștilor străini tot soiul de porcării din lemn și din plastic ce Înfățișează vampiri cu colți ascuțiți, șiroind de sânge. Bineînțeles că el este cel mai avut dintre noi și, dacă-l lucrăm psihologic când se pilește, devine mărinimos și bem cu toții pe socoteala lui. Căpățâna de mistreț pe care o ții minte tu din vremea armatei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
după aia las-o-n pace, c-o să ai timp și altă dată pentru desfătare. Poartă-te frumos, Îți zic!». Fericitul bou Încornorat intră În odaie ca un mare stăpânitor și se simte ca nealtul când mireasa țipă scurt și ascuțit de tremură geamurile și urechile femeilor ce ascultă pe la uși”. Floare mai goli brusc un pahar cu vin roșu, Își aprinse o țigară, aruncă priviri tulburi Împrejur și rosti către nimenea: „Lua-v-ar dracu’ de boi Încălțați!”. Repetentu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Înainte și-l făceau să se miște ca un om În vârstă. Pe când portița de lemn se deschidea Încet În fața lui, chipul i se lungi și ochii căpătară lâncezeală de tristețe și dezamăgire. Mamă-sa, Ciocănitoarea, Îl Întâmpină cu glas ascuțit și țâfnos: „Ce e, mă? Ce-ai pățit?”. Pe Hristu Îl trecură fiori. Se stăpâni și făcu o mișcare de om căruia nu-i mai trebuia nimic de la viață. „Lasă-mă În pace, mămițico... Sunt destul de necăjit și așa...” La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
să respire. Încremeniți de ceea ce vedeau, Hideyoshi, medicul și vasalii lui Hideyoshi nu puteau decât să privească, ținându-și respirația. În sfârșit, după ce se târî câțiva pași de la așternut, Hanbei îngenunche cum se cuvine pe rogojina de trestie. Cu vârfurile ascuțite ale umerilor, genunchii slabi și mâinile străvezii, Hanbei părea o fetișcană. Închise strâns gura, părând că-și controla respirația. În cele din urmă, se aplecă atât de adânc, încât dădu impresia că se frângea în două. — Se apropie momentul când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
de castel clădit pe câmpie. De ambele laturi ale drumului ce ducea spre poarta principală se aflau orezării și plantații. Taluzurile și zidurile exterioare de piatră se înălțau în mijlocul orezăriilor. Cu fiecare pas pe treptele de piatră, meterezele și zidurile ascuțite, tăioase, ale citadelei principale, se înălțau, tot mai aproape, deasupra capetelor. Ajunși în citadela principală, cei doi emisari înțeleseră imediat că aceea era cea mai puternică dintre cele șapte fortărețe de la frontieră. Incinta castelului era spațioasă și, cu toate că înăuntru erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
eram tineri și studiam împreună în casa tatălui eu, ce citeam? Exista vreun cuvânt, în cărțile înțelepților din vechime, care să încuviințeze uciderea propriului senior? — Mitsuharu, vorbește mai încet. — Cine-o să m-audă? Cei care sunt aici sunt asasini ascunși după uși secrete, așteptându-ți ordinul. Stăpâne... Nu ți-am pus niciodată la îndoială înțelepciunea. Însă pari să te fi schimbat atât de mult din omul pe care l-am cunoscut cândva. — E prea târziu, Mitsuharu. — Trebuie să vorbesc. N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]