3,711 matches
-
-vă slugile, / Să măture curțile / Cu poalele supniță, / Cu vârful cosițelor. / La mulți ani cu sănătate, / Că-i mai bună decât toate!"125 Paradigma mitologică a colindelor este construită pe baza nuntirii dintre pământ și cer, legătură consfințită de prezența astrelor; în unele colinde, apar și ipostaze feminine ale soarelui care mijlocesc comuniunea dintre sacru și profan: "Sora Soarelui / Că așa zicea, / Că ea e mai mare, / Că-i frate-său Soare / Și de când răsare, / Până când sfințește, / Lumea o-ncălzește, / Că
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
-a lucrare."137 Pe de altă parte, mărul este un simbol solar. Potrivit unei legende mitice arhetipale, soarele a fost creat împreună cu luna, luceferii, stelele și cometele ca fructe ale Arborelui Cosmic. Astfel, într-o colindă bucovineană, soarele împreună cu celelalte astre este "furat" din rai de Iuda, tocmai pentru a face posibilă apariția noului soare, renăscut din cenușa bătrânului soare: "Sculați, sculați, boieri mari, / Florile dalbe! Că vă vin colindători, / Florile dalbe! / Noaptea pe la cântători. / Sculați, sculați, nu adormiți, / Sculați și
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
mergătoare, / Pe sub lună, pe sub soare, / Pe sub cetină de brazi, / S-aduci mândri feciorași. / Apă, apă, eu te bat, / Eu te desbat! / Luați, fetelor, și beți, așteptați și-o să vedeți! / Apă, apă, eu te bat, / Eu te desbat!"164 Soarele este astrul care veghează îndeaproape pragurile de trecere ale vieții. Copilul nou-născut este închinat soarelui, râvnind la frumusețea astrului, când are loc prima purificare, la scăldăciune, rostindu-se o urare, paralelismul explicativ având rolul de a crea corespondențe simbolice între planul uman
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
bat, / Eu te desbat! / Luați, fetelor, și beți, așteptați și-o să vedeți! / Apă, apă, eu te bat, / Eu te desbat!"164 Soarele este astrul care veghează îndeaproape pragurile de trecere ale vieții. Copilul nou-născut este închinat soarelui, râvnind la frumusețea astrului, când are loc prima purificare, la scăldăciune, rostindu-se o urare, paralelismul explicativ având rolul de a crea corespondențe simbolice între planul uman și planul cosmic: Cum se-nalță soarele / Peste toate câmpurile, / Peste toate dealurile, / Peste toți munții, / Așa
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
moarte la viață și de la viață la moarte. "Pasivă" și "receptivă", luna este apă, în raport cu focul solar, având ca origine apele primordiale. Luna este deopotrivă "poartă a cerului și poartă a infernului". În mitologia generală, luna este divinitate astrală și astru propriu-zis, venerată ca zeu sau zeiță. În hinduism, "sfera lunii" era capătul "căii strămoșilor", cornul lunii fiind emblema lui Shiva. Sărbătoarea lunii, reprezentată de zeița Chang O, este una din cele trei mari sărbători chinezești care are loc în a
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
devenire", luna, care crește, descrește și dispare, este supusă "legii universale a devenirii, a nașterii și a morții".176 Dacă în mitologia universală soarele era reprezentat printr-un cerc, ca simbol al ciclicității, având un punct în centru, în cazul astrului lunar, cercul se divide în două, reprezentând dedublarea principiului universal al vieții, dualitatea ilustrând aspectul feminin, receptiv și, în același timp, regenerator al naturii. Divinitățile lunare patronează vegetația, nașterea, moartea, fertilitatea pământului, creșterea plantelor. Luna a fost considerată "primul mort
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
luna este primul mort care învie. Lumina reflectată a lunii reprezintă cunoașterea indirectă, conceptuală, discursiv-rațională, evocând subconștientul, imaginația, visul, elementarul, femininul (anima).177 Deosebindu-se de soare care apare în fiecare zi a anului, cu aceeași înfățișare, luna este un astru schimbător, supus temporalității și morții. Dacă soarele întinerește și îmbătrânește zi de zi, fără să moară, luna ia naștere și este supusă morții cu fiecare rotație a pământului. Luna a fost numită "mama pluralului", fiind prezentă prin fazele sale diferite
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
care nu apărea pe cer, când "se primenea", erau considerate zile nefaste, supuse întunericului; apariția lunii pe cer, sub forma unei seceri, reprezenta înfrângerea forțelor malefice și preamărirea luminii până la Lună Plină.179 "Arhetip al măsurătorii" (Gilbert Durand), luna este "astrul ritmurilor vieții": "Luna măsoară, dar și unifică. "Forțele" sau ritmurile sale "reduc la același numitor" o mulțime de fenomene și semnificații. Întregul Cosmos devine transparent și supus unor "legi"."180 Ansamblul, Lună Ploaie Fertilitate Femeie Șarpe Moarte Regenerare, a pus
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
de Rusalii. De Sânziene, timpul se sacralizează, devenind propice culesului plantelor de leac, dar și deslușirii sorții, în cununa aruncată pe casă sau în cursul râului, simbolizând, astfel, consacrarea destinului, atât în spațiul uman, cât și în spațiul cosmic al aștrilor cerești: "Șoimanul de soare / E puternic mare, / Umblă să se-nsoare, / Vremea i-a venit / De căsătorit / Și el că mi-și umblă, / Crez, de nouă ani, / Crez, pe nouă cai. / Patru a oborât, / Cinci a ciumpăvit / Și el m-
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
dimineața, lună veche!" Dar ea pe loc se întoarce primenită și-i zice: "Mulțămesc dumitale, că-s tot nouă!"213 În alte legende, soarele și luna sunt frați care au dezlegarea "cununiei"; pragurile ritualice înspre taina căsătoriei transfigurează inițiatic drumul aștrilor: "Sfântul Soare și cu Sfânta Lună erau frați și Sfântul Soare a vrut s-o ieie. Sfânta Lună s-a dus la Dumnezeu iar și i-a spus: "Zi-i să-ți facă o rochie, ca cerul cu stelele, i-
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
început a se depărta, că Sfântul Soare n-a mai putut-o ajunge, și el și azi îmblă după dânsa, și ar ajunge-o când e plină, că vin aproape; dară ea cum vede că se apropie se pișcă."214 Aștrii tutelari ai vieții patriarhale, soarele și luna, în variantă antropomorfă, de obicei, restituie ordinea cosmică primordială. III.3. CATEGORII TOPOMORFE III.3.1. SPAȚIUL A-TEMPORAL: SĂRBĂTOAREA Dimensiunea existențială a spațiului, la țăranul român, este un dat obiectiv, inclus în
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
vol. I, Încercare asupra filozofiei tradiționale, cap. I, Cercul în conștiința filosofică, pp. 13-30. "Orice mișcare este o formă a temporalității. Singură mișcarea în cerc, revenirea la același punct exprimă ceva din atemporal, fiind în același timp măsură-cosmică prin rotirea astrelor, mecanică mai târziu, cu ceasornicul-pentru timp."(p. 13) 32 Ernest Bernea, Spațiu, timp și cauzalitate la poporul român, Editura Humanitas, București, 1997, pp. 110-111. 33 Ibidem, p. 161. 34 Ibidem, p. 168. 35 Ibidem, p. 194. 36 Jean Chevalier, Alain
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
bolnav și frânt în schingiuiri”. Dar în același timp autorul transmite și un îndemn celor care vor supraviețui și, de ce nu și urmașilor acestora, de a vorbi despre aceste orori ale comunismului: “Vorbească cei care mai sunt în viață Și Astrul, Vântul, Norii călători, Nu diavolii cu inima de gheață Care-au ucis pe robi prin închisori”. Iar poezia “Daruri” compusă la Periprava în anul 1964, exprimă revolta: “M-am framântat cu mintea să-nțeleg De ce-o fi-n lume
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
sau, dimpotrivă, ea le purifică (ca elemente ale dezagregării biologice sunt invocate apa și focul). Că trupul nostru dispărea în unde,/ dar frumusețea trupurilor nu". "Acela-ce-nu-se-teme-de-nimic" este înfrânt de opreliști transcendentale: "într-un avânt nemărginit/ cu brațu-ntins spre-al zilei astru,/ ca spre-un vrăjmaș închipuit/ el odihnea neînsuflețit" Natura devine, ca la romantici, cutia de rezonanță a unor stări sufletești; când Regele Pescar era bolnav, văzduhul era "tras prin tină, un sclav", vântul era "galben în risipă, pecinginea se lăfăia
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
a mănăstirilor, precum și motive folclorice cunoscute în arta lui Brâncuși, ce se impun ca simbol al fertilității pământului, al genezei, al morții și al dragostei ("Cumințenia pământului", "Caloianul", "Legenda arborilor înlănțuiți", "Stâlpii morții", "Oul", "Peștele"). Motivul haiduciei, al pământului, al astrelor, al șarpelui, al comorii, precum și un întreg univers de credințe creștine descoperite de Alexandru Dima în poezia interbelică reapar la Adrian Păunescu, Dumitru M. Ion, Horia Zilieru, Anghel Dumbrăveanu, Ion Brad, Ion Gheorghe, Ion Horea, Gheorghe Pituț, Aurel Rău, Ion
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Ion Bănuță, George Alboiu... Am putea dovedi numai prin titlurile volumelor devenite relevante în epocă că ele anunțau deschideri spre universul tradiționalist 4: Ion Gheorghe ("Căile pământului"), Aurel Rău ("Unde apele vorbesc cu pământul"), Ion Brad ("Cântecele pământului natal"). Motivul astrelor 5 apare, între alții, la Horia Zilieru,"Alcor", Cezar Baltag, "Vis planetar", Aurel Rău, "Jocul de-a stelele", uneori metaforizat în invocații și meditații asupra unor evenimente esențiale nunta, nașterea, moartea 6. Blestemul, ca cele două astre al zilei și
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
pământului natal"). Motivul astrelor 5 apare, între alții, la Horia Zilieru,"Alcor", Cezar Baltag, "Vis planetar", Aurel Rău, "Jocul de-a stelele", uneori metaforizat în invocații și meditații asupra unor evenimente esențiale nunta, nașterea, moartea 6. Blestemul, ca cele două astre al zilei și al nopții să nu se mai întâlnească, este preluat din folclor de Mihai Beniuc în poemul "Dropia roșie"; aici răsăritul soarelui va destrăma vraja. Grigore Hagiu, Gheorghe Pituț, Cezar Baltag invocă soarele ca simbol al fertilității, el
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
de cutezanță sau a harului. Cu volumul următor, "Vis planetar" (1964), asistăm la o dezmărginire calmă, nu dionisiacă, precum la Lucian Blaga, ci, într-o lumină de oglinzi ce răsfrâng apropieri și depărtări într-un zbor amăgitor. "Tu ești un astru plutitor/ Spre care/ tot alerg și nu vin" ("Vis planetar", 1964). Răsfrângerile 1 sunt, firește, niște oglinzi, sau, mai bine zis, niște convertiri ale conceptelor în imagini, ale universalului în particular, ale abstractului în concret, dar și ale umanului în
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
ei dor de noapte și poate/ că ziua nu va fi să aducă un hoț cucernic/ de suflete venind din întuneric fără să se audă vreun zgomot". Poate că Marin Tarangul nu și-a găsit încă formula. Dan Laurențiu "Poziția aștrilor", E. P. L., 1967; "Călătoria de seară", E. P. L., 1968; "Imnuri către amurg", Editura Eminescu, 1970. Al. Piru îl consideră pe Dan Laurențiu un Bacovia în care intră "elemente noi de ultimă oră, de la beton și autobuz până la mizantropia existențialiștilor". 1
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
seară", E. P. L., 1968; "Imnuri către amurg", Editura Eminescu, 1970. Al. Piru îl consideră pe Dan Laurențiu un Bacovia în care intră "elemente noi de ultimă oră, de la beton și autobuz până la mizantropia existențialiștilor". 1 Motivul central al volumelor "Poziția aștrilor" (1967), "Călătoria de seară"(1968), "Imnuri către amurg" (1970), este condiția poetului, a precarității existenței lui în realitatea prozaică 2. Trimiteri se pot face și la M. Eminescu: "De plânge Demiurgos, doar el aude plânsu-și." Gheorghe Grigurcu îl consideră macedonskian
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
proliferării: "Pieptul pietroiului ciocănește/ Să se lipească fata de fecior/ cum se freacă pește pe pește/ când și-amestecă semințele lor". Ideea se repetă în "Descântec de frământat pâinea", în "Asupra plămadei: "nimicule/ atotputernice nimicule/ purtător de sămânța curentului divin/ aștri pulsând la tine în testicule/ rațiunile lui seminale te prefac în destin". Actul împreunării este identificat în dimensiuni cosmice: "Alți stropi te ascultă dintre galaxiile nebuloase/ prin flux de foc legându-te încă din mare/ și acum calci zările veștede
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
ce atinge. Poetul, așa cum am mai spus, cuprinde în poeme datini și obiceiuri. Bunăoară, parafrazează "Descântecul de reumă", descrie jocul călușarilor, sau, ca altădată, Caloianul. Călușarii sunt descriși în ritmica dansului. Poetul îi desprinde parcă din vadurile de foc ale aștrilor și jocul devine un spectacol de linii și mișcări: "Se zvârcolesc de friguri monahii dansatori isterici și aproape nebuni/ ca fetele bolnave de năvârlii./ joacă la lumina sfintei luni și se cred ciocârlii." Stingerea varului se realizează într-un adevărat
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
de inspirație a motivelor poeziei contemporane, ci, într-o însemnată măsură a contribuit la cristalizarea formei poetice însăși". Al. Dima, E.S.P.L.A., 1936 (Zăcăminte folclorice în poezia noastră contemporană). 4 Adrian Maniu, "Lângă pământ"; Nichifor Crainic, "Șesuri natale" etc. 5 Motivul astrelor apare frecvent în perioada interbelică, bunăoară la Adrian Maniu, Lucian Blaga, Nicolae Crevedia, V. Voiculescu, Tudor Arghezi. 6 În "Poeziile populare ale românilor", Ion din "Colind lui Ion" "pare un soare răsărit", iar sora din "Surorile" este "ruptă din soare
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
sora din "Surorile" este "ruptă din soare": "am avut o surioară/ iubitoare, cântătoare/ născută din foc de soare." ("Poezii populare ale românilor", editura Minerva, 1971, pag. 212). Motivul incestului, în legenda "Soarele și luna", legendă etiologică, explică de ce cele două astre sunt blestemate să nu-și depășească condiția. Soarele, o făptură cerească, nu se poate uni cu sora lui. Motivul lunii apare și în doinele de dragoste, iar steaua, ca element al haosului primordial în lirica populară, devine simbol al singurătății
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
în lirica populară, devine simbol al singurătății, al frumuseții și al morții. 7 "Din cerul soarelui la răsărit/ Cobor frângându-i marginile în flăcări" ("Răsărit de zi cu dragoste"). 8 În poemul "Râul sub lună" al lui N. Tăutu, imaginea astrului este cea a morții, luna arde în albastru fum de comoară. Culoarea albastră, remarcă Al. Dima, menționând culegerea lui T. Pamfile: "este știma blestemată... sunt duhurile comorilor ce le au în stăpânire cu legământ de la cel ce le-a îngropat
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]