2,645 matches
-
și vecinătăți a fost asigurată de către cehoslovaci, garda căii ferate de lângă lacul Baikal și paza tunelelor fiind preluate de români până în Transbaikalia, unde se găsea contactul cu trupele japoneze. Situația importantului contingent de prizonieri transilvăneni și bucovineni proveniți din armata austro-ungară aflați pe teritoriul rus sub raportul juridic al aflării lor în respectivul spațiu geografic, diferea în funcție de statutul lor: fie înrolați în Legiune alături de Corpul expediționar aliat, fie - cei mai mulți aflați în continuare ca prizonieri, suportând toate consecințele statutului în cauză. România
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
a fost o organizație națională militară română formată din foști soldați și ofițeri ai Armatei austro-ungare, constituită în Viena în data de 31 octombrie 1918, cu scopul concentrării, organizării și transportării spre Transilvania a soldaților români din fost armată imperială. Organizarea sa a reprezentat un segment al unui plan mai vast de creare a unei forțe
Senatul Militar Român Central al Ofițerilor și Soldaților din Viena () [Corola-website/Science/336086_a_337415]
-
acest organism a dispus de singura forță militară regulată din zonă. Din 7 noiembrie în subordinea sa a intrat și Legiunea Română din Praga, prin intrmediul căreia a îndeplinit și în viitoare capitală a Cehoslovaciei aceeași misiune. Pe teritoriul Imperiului Austro-Ungar în toamna anului 1918, Armata Austro-Ungară se afla în curs de dezintegrare, dezertarea pe câmpul de luptă a soldaților de diverse naționalități, determinând împrăștierea acestora în interiorul Dublei Monarhii. Manifestat și în rândurile militarilor etnici români înrolați, acest fenomen a pus
Senatul Militar Român Central al Ofițerilor și Soldaților din Viena () [Corola-website/Science/336086_a_337415]
-
forță militară regulată din zonă. Din 7 noiembrie în subordinea sa a intrat și Legiunea Română din Praga, prin intrmediul căreia a îndeplinit și în viitoare capitală a Cehoslovaciei aceeași misiune. Pe teritoriul Imperiului Austro-Ungar în toamna anului 1918, Armata Austro-Ungară se afla în curs de dezintegrare, dezertarea pe câmpul de luptă a soldaților de diverse naționalități, determinând împrăștierea acestora în interiorul Dublei Monarhii. Manifestat și în rândurile militarilor etnici români înrolați, acest fenomen a pus conducătorii mișcării naționale române în fața necesității
Senatul Militar Român Central al Ofițerilor și Soldaților din Viena () [Corola-website/Science/336086_a_337415]
-
Dublei Monarhii. Manifestat și în rândurile militarilor etnici români înrolați, acest fenomen a pus conducătorii mișcării naționale române în fața necesității de a organiza și îndruma acești soldați, împrăștiați în diferite zone ale Imperiului. Cu scop de măsură preventivă Comandamentul Armatei Austro-Ungare dispersase unitățile cu pondere națională minoritară însemnată. În acest context Regimentul 64 Orăștie fusese relocat la Viena, Regimentele 2 Brașov, 37 Oradea și 51 Cluj la Praga, 43 Caransebeș într-o localitate aflată la nord de Praga. La Brno fuseseră
Senatul Militar Român Central al Ofițerilor și Soldaților din Viena () [Corola-website/Science/336086_a_337415]
-
organizație militară națională care să ducă o luptă continuă și solidară pentru realizarea idealurilor românești de libertate și unitate națională”" și că acesta urma să devină forumul suprem pentru toate trupele, ofițerii și soldații aflați în părțile apusene ale Imperiului Austro-Ungar, aceștia datori fiind în a-i urma toate ordinele. Conform celor hotărâte, Senatul urma să lanseze un apel către toți militarii români înrolați în armatele Dublei Monarhii și să se pună în legătură cu aceștia. Senatul a fost compus din 11 membri
Senatul Militar Român Central al Ofițerilor și Soldaților din Viena () [Corola-website/Science/336086_a_337415]
-
Viena, anume generalul de divizie Ioan Boeriu. Acesta aflat fiind pe moment în spital, căpitanul Traian Popa a girat așadar temporar funcția până pe 12 noiembrie, când generalul a preluat comanda trupelor. Ca efect al unei întâlniri cu Ministrul de Război Austro-Ungar - generalul Sträger-Steiner, a unei delegații prezidate de Iuliu Maniu - secondat de căpitanul Traian Popa și profesorul bucovinean Constantin Isopescu-Grecul, s-a putut lua contact cu noul ministru de resort din guvernul revoluționar vienez - căpitanul Mayer, care avea puterea reală de
Senatul Militar Român Central al Ofițerilor și Soldaților din Viena () [Corola-website/Science/336086_a_337415]
-
apelul emis de Senatul Militar Român Central, militarii au fost sfătuiți să constituie senate similare în orașele în care erau cantonați, fiecare dintre aceste organisme fiind datoare să trimită un delegat organului central. Fiecare dintre etnicii români înrolați în Armata Austro-Ungară a fost considerat un soldat al comitetului național român, aceștia fiind îndemnați să refuze executarea poruncilor de la străini și depunerea vreunui jurământ către o armată sau steag străine. Militarilor români le-a fost deasemeni interzis să recurgă la acte de
Senatul Militar Român Central al Ofițerilor și Soldaților din Viena () [Corola-website/Science/336086_a_337415]
-
comanda colonelului Alexandru Simion) au fost trimise la Praga , pentru a ajuta la calmarea manifestările naționaliste ale celor care erau încă adepții ideii de imperiu și a asigura liniștea. Pe 27 noiembrie, succesiv eșecului ultimelor tentative de resuscitare a monarhiei austro-ungare și în contextul în care de pe front nu mai soseau soldați, Senatul Militar Român Central din Viena și-a ținut ultima ședință. Considerându-și misiunea încheiată, acest for prin conducerea sa a hotărât întoarcerea în Transilvania, cu scopul de a
Senatul Militar Român Central al Ofițerilor și Soldaților din Viena () [Corola-website/Science/336086_a_337415]
-
Masaryk. A fost educat la Praga, dar și în Statele Unite ale Americii, unde a rătăcit prin diferite locuri și a trăit de pe urma câștigurilor obținute din prestarea unor munci manuale. S-a întors acasă în 1913 și a servit în Armata Austro-Ungară în timpul Primului Război Mondial. El apoi a intrat în serviciul diplomatic și a devenit însărcinat cu afaceri al Cehoslovaciei în SUA în 1919, post pe care l-a deținut până în 1922. În anul 1925 a fost numit ambasador în Marea Britanie. Tatăl său
Jan Masaryk () [Corola-website/Science/336101_a_337430]
-
lui Zigmund de Tiefenbach și ale celor două soții ale sale, Kateřina de Lomnice și Bohunka de Žerotin. Pornind de la Poarta de Sud a palatului este podul castelului, menționat ca unul dintre primele structuri din beton armat din fostul Imperiu Austro-Ungar. El a fost construit în 1896 pe locul în care a fost un pod gotic și mai târziu un pod baroc decorat cu statuile a patru sfinți. De la pod se trece printr-un pasaj prin palatul cu donjon. Pe partea
Castelul Veveří () [Corola-website/Science/336164_a_337493]
-
pedofilie. A murit la vârsta de 62 de ani, în 23 august 1933, în localitatea Kalksburg din apropiere de Viena. Loos s-a născut pe 10 decembrie 1870 în Brno, numit pe atunci Brünn, în regiunea Moravia (Mähren) a Imperiului Austro-Ungar. Tatăl său, un pietrar german, a murit când Loos avea nouă ani. Tânărul a moștenit deficiența de auz a tatălui său și a suferit de pe urma acestui handicap de-a lungul vieții sale. Mama lui a continuat să se ocupe de
Adolf Loos () [Corola-website/Science/336226_a_337555]
-
ca fiind nefondată. Tatăl Jesenskăi, Jan, a fost medic chirurg și profesor la Universitatea Carolină din Praga; mama ei, Milena Hejzlarová, a murit când Milena avea 16 ani. Jesenská a studiat la Minerva, primul gimnaziu academic de fete din Imperiul Austro-Ungar. După absolvire s-a înscris pentru o scurtă perioadă la Conservatorul din Praga și la Facultatea de Medicină, dar a abandonat studiile după două semestre. În 1918 s-a căsătorit cu Ernst Pollak, un intelectual și critic literar evreu pe
Milena Jesenská () [Corola-website/Science/336276_a_337605]
-
soluție isotronică de NaCl de 2-3 litri precum un stimulent tip Pentetrazol. Este nevoie de repaus absolut. Chiar dacă "Sclerodermia citrinum" este considerată otrăvitoare, într-o cantitate mică a fost și este folosită ca condiment gustos de ciuperci. Astfel, pe timpul Imperiului austro-ungar mulți măcelari vienezi și boemi au falsificat lebărvurștul trufat, înlocuind bucățelele de trufă veritabilă cu acele ale buretelui cerbilor. În zilele de astăzi, din Cehia până în Rusia [poate și în regiunile române], ciuperca se prepară cu o mâncare de carne
Buretele cerbilor () [Corola-website/Science/336338_a_337667]
-
de demarcație în Transilvania în intervalul 1918-1919 a reprezentat o prelungirea geografică în spațiul transilvan a liniei convenționale cu rol de delimitare a zonei de contact dintre trupele Antantei victorioase și cele ale Ungariei învinse - ca stat succesor al Imperiului Austro-Ungar. Această linie a avut un scop strict militar de separare geografică provizorie, urmând ca linia politică definitivă de demarcație (frontiera) să fie fixată prin tratativele de pace ulterioare. Evoluția liniei de demarcație între trupele ungare și cele române a consemnat
Linia de demarcație în Transilvania (1918-1919) () [Corola-website/Science/336343_a_337672]
-
pentru a stăvili tulburări precum tăierea pădurilor particulare, comunale și ale statului, ocuparea pământului și pășunilor particulare, devastarea proprietăților. Iarna 1918-1919 a fost folosită de asemenea pentru punerea bazelor înființării diviziilor 16 și 18 - alcătuite din foști soldați ai Armatei Austro-Ungare și pentru organizarea mai temeinică a celorlalte divizii românești. S-au cumpărat cai atât de la Armata Mackensen care se retrăgea prin Transilvania, cât și de la armata franceză, timpul fiind folosit și pentru instrucția trupelor. În primăvară - cu toate lipsurile materiale
Linia de demarcație în Transilvania (1918-1919) () [Corola-website/Science/336343_a_337672]
-
devenit unul din cele mai însemnate din Viena. În afară de construcția de vile, reședințe și palate, biroul a devenit specializat în construcția de bănci. El a continuat să fie activ și în toți anii Primului Război Mondial. După sfârșitul conflagrației și destrămarea Imperiului Austro-Ungar, compania să a fost lovită financiar de pierderea unor clienți importanți. Gotthilf a fost membru al Asociației artiștilor plastici din Viena (1893) al Asociației inginerilor și arhitecților din Austria (1896), al Asociației comerciale din Austria inferioară, membru fondator al Werkbund-ului
Ernst Gotthilf () [Corola-website/Science/336406_a_337735]
-
Biserica, fiind mereu deputat sinodal al diecezei Aradului. Din 1902 a fost președintele Partidului Național Român din Timișoara, însă nu și deputat în Dieta Ungariei, înainte de 1904 respectând doctrina de pasivitate a partidului. În timpul Primului Război Mondial a fost căpitan în armata austro-ungară, iar la sfârșitul războiului era comandantul lagărului de prizonieri din Timișoara. La 31 octombrie 1918, odată cu proclamarea Republicii bănățene, în calitate de comandant a organizat Consiliul Militar Român din Timișoara și Garda Națională Românească. Tot atunci a organizat Consiliului Național Român din
Aurel Cosma () [Corola-website/Science/336582_a_337911]
-
(sau Memoriul-Manifest de la Darnița) reprezintă un document memorabil al foștilor prizonieri de război din Armata Austro-Ungară aflați în Rusia, constituiți în primul Corp al Voluntarilor Români din Rusia. Acest memoriu a readus în fața Marilor Puteri dorința poporului român de a trăi unit într-un singur stat, independent și suveran și reprezintă prima declarație de acest tip
Declarația de la Darnița () [Corola-website/Science/336586_a_337915]
-
adresat unor factori de decizie și popoare străine. Împrejurările au făcut ca să fie exprimată în text și încrederea în sprijinul tinerei democrații rusești precum și în viitorul acesteia de a conduce la formarea unui stat protector al popoarelor oprimate din Monarhia Austro-Ungară. Documentul s-a opus ideii de organizare a unei consultări prin plebiscit organizat în teritoriile autro-ungare, deoarece acesta ar fi fost viciat datorită deținerii de către națiunile dominante a întregii puteri. În privința declarațiilor de loialitate față de autoritățile de la Viena și Budapesta
Declarația de la Darnița () [Corola-website/Science/336586_a_337915]
-
din Imperiu. În textul Declarației, a fost exprimat angajamentul voluntarilor români din Rusia de a continua să lupte cu arma în mână pentru realizarea unității nationale. Semnatarii au scos în evidență faptul că lupta românilor din Transilvania pentru înlăturarea jugului austro-ungar era o acțiune justă și au afirmat necesitatea destrămării Dublei Monarhii - caracterizată drept un stat anacronic, creat prin răpirea unor țări prin forță brutală și fără consimțământul națiunilor. Singura soluție fiind destrămarea Imperiului, toate popoarele componente ale respectivului stat, trebuiau
Declarația de la Darnița () [Corola-website/Science/336586_a_337915]
-
autodeterminare, aceștia s-au opus oricărei forme de existență în continuare a românilor în teritoriul Austro-Ungariei, convinși că drepturile românilor nu vor fi respectate. Suplimentar, prin memoriul-manifest a fost redactat și un protestat împotriva măsurilor de opresiune adoptate de autoritățile austro-ungare. Încheiat într-o manieră optimistă, documentul a afirmat și credința în viitorul fericit, național și democratic al românilor într-o națiune a tuturor acestora. Semnată de către 250 de ofițeri și 250 de subofițeri și soldați în numele tuturor voluntarilor români, această
Declarația de la Darnița () [Corola-website/Science/336586_a_337915]
-
spre a susține și pe această cale unirea Transilvaniei cu România. Memoriul a fost prezentat ministrului de externe al SUA, Robert Lansing. Ambasadorul Franței de la Petrogred - Maurice Paléologue, a remarcat importanța sa politică, precum și consecințele de ordin național în raport cu monarhia austro-ungară - contestatară a ideilor de dorință și voință ale românilor transilvăneni, de a se uni cu România. Ideile cuprinse în Memoriul-Manifest reprezintă argumentarea voluntariatului românesc dedicat întregirii naționale și de aceea s-au regăsit în documentele ulterioare elaborate atât de primul
Declarația de la Darnița () [Corola-website/Science/336586_a_337915]
-
în documentele ulterioare elaborate atât de primul, cât și de al doilea Corp al Voluntarilor români din Rusia. Această declarație a fost dealtfel tipărită, alături de informații privind voluntarii de la Darnița, pe foi volante, lansate de aviația aliată asupra pozițiilor trupelor austro-ungare din Italia.
Declarația de la Darnița () [Corola-website/Science/336586_a_337915]
-
rambursări interne și mesagerie. Pentru obliterarea corespondenței, s-au folosit în gara Onești două feluri de ștampile: o ștampilă liniară, cu cadru teșit la colțuri, și o ștampilă dreptunghiulară, cu data în interiorul cadrului și inițialele C.F.R. În anul 1917 Artileria austro-ungară a executat bombardarea satului Onești, de pe dealul Coșna, distrugând gara și triajul acesteia, dar nereușind să avarieze podul de fier de peste Trotuș. Iată ce scria Ioan Missir, referindu-se la Oneștiul anului 1917: "Onești. Gara, bătută de artileria inamică, se
Gara Onești () [Corola-website/Science/336653_a_337982]