4,354 matches
-
lui Bakunin, dar și ai marxismului Însuși. Pueril. Iluminații erau niște provocatori pe care baconienii Îi infiltraseră printre teutonici, dar la cu totul altceva se gândeau Marx și Engels când Își Începeau Manifestul din ’48 cu fraza elocventă. „O stafie bântuie prin Europa“. De ce oare tocmai metafora aceea, atât de gotică? Manifestul comunist face aluzie sarcastic la fantomatica goană după Plan care agită istoria continentului de câteva secole. Și propune o alternativă, atât baconienilor, cât și neotemplierilor. Marx era evreu, poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
din scotch și dă din cap a aprobare. — N-am fost o gazdă prea grozavă, continuă Wakefield, Îi tot dau Înainte vorbind despre mine, ce vreau eu, și alte de-astea. Dar tu? Nu cred ca ți-e prea lesne, bîntuind pămîntul, tot timpul În misiune - telefonul lui Wakefield vibrează din nou, iar bîzÎitul răsună În Încăperea tăcută. — Închide blestemăția aia. Zgomotul mă scoate din minți, mormăie Diavolul, Înghițind dintr-o sorbire ce-i mai rămăsese din whiskey. — Tu ești ăla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
spunea Ivan lesbienelor. Partenera ei de viață era o tipă frumoasă dar rece ca gheața, specialistă În boli infecțioase la spitalul universitar din oraș. Vizitau Împreună tot felul de locuri spirituale și părți de lume uitate de timp În care bîntuiau cele mai rare boli infecțioase. CÎnd Zelda sună din nou, răspunde. Ia ceva călduros cu tine, spune Zelda. SÎnt minus 7 grade acolo și ninge. Măcar ai și tu un palton? Îl Împunge ea. Wakefield așteaptă ca ea să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
fantomele și Wakefield spera să poată localiza cîteva În vechile lor bîrloguri. În Paris, a participat la cursurile de arhitectură de la Sorbona. Prelegerile erau adevărate palate baroce, Întortocheate și fără de sfîrșit. Dar purtînd ferm În minte un anumit Paris literar, bîntuia noaptea pe străzi, intrînd În comuniune cu sufletul bătrînelor clădirilor. Realitatea nu se potrivea (chiar și noaptea) cu harta sa mentală; În loc să se metamorfozeze În imaginea făurită de secole de artă și literatură, străzile nocturne și (rarii) cetățeni ai Parisului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Însurat, Wakefield colecționase bastoane cu stilet și cutii cu compartimente secrete, dar astea erau lucruri scumpe și intrau În concurență cu colecțiile de bibelouri de sticlă și păpuși ale Marianei. Nu-și puteau permite ambele pasiuni, așa că a Început să bîntuie prin talciocuri după valize cu fund dublu, cutii de magician și tot felul de echipamente din arsenalul spionilor. Mariana Îi dădu chiar o Matrioșkă, ale cărei păpușele ascunse unele Într-altele aveau chipurile țarilor și dictatorilor ruși. Cea mai mică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
multe nopți În insomnia străluminată de neoane a orașului, În care noaptea albă este certificată și mandatată comercial. Dar noaptea albă ale eroilor boemi era altceva: era o lucrare spirituală, era schimbul de noapte; ei rămîneau treji pentru ca demonul care bîntuie lumea să nu Îi afle În somn. Veghea lor era o odă de preamărire a unei noi și vibrante nopți de jazz, sex și vitalitate, care sfida America anilor ’50, o sărbătoare desfășurată deasupra unui munte tremurător de melancolie juvenilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
te afli, corect? — Poate. Se gîndea să scrie un ghid imaginar al orașului. Ar inventa restaurante, hoteluri, cafenele, istorie și turiștii nu vor ști niciodată că lucrurile acelea nu sînt reale. Se simte de parcă ar fi fost el Însuși turist, bîntuind prin lume cu un ghid imaginar. Își amintește de Maggie și Susan, Sandina și Redbone. Nu a fost tocmai o vacanță. — Trebuie să fie grozav să călătorești, spune tînărul irlandez. Eu sînt Înțepenit În spatele barului. Dar va trebui să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
de cafea, frunze de ceai, mîini, picioare și frunți. A trăit apoi un an În Telluride, Colorado, unde și-a găsit și numele. Acum, În afara faptului că umblă noaptea În chip de Înger, are În grijă spirituală o congregație voodoo bîntuită de strigoi furioși. Ce e cu strigoii? — Ei, se pare că azi sînt mai mulți ca niciodată, Îi explică Zelda intrînd pe strada lui. Reverendul tocmai a alungat trei spirite dintr-o casă unde cele trei neveste ale unui bărbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
ca niciodată, Îi explică Zelda intrînd pe strada lui. Reverendul tocmai a alungat trei spirite dintr-o casă unde cele trei neveste ale unui bărbat s-au sinucis. SÎnt atît de multe fantome În orașul ăsta, chiar și barurile sînt bîntuite. — Oaaa. E o gagică foarte tare. Chestiile alea pe care le-a făcut cu picioarele mele... — Picioarele sînt mîinile primordiale, de aceea este important să ți se citească În tălpi. — Las-o baltă, Zelda. MÎini primordiale! — Picioarele sînt pentru mîini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
liniște stăruitoare și de „neutralitate definitivă”. Vacanțele mari erau nesfîrșite. În lumea largă nu se petrecea nimic nou și zguduitor, care să ajungă pînă la urechile noastre. (...) În vremea aceea lumea întreagă părea plictisită. „Boala veacului”, a veacului în agonie, bîntuia crîncen. Oamenii căscau pe străzi și mergeau parcă tîrîndu-se. La „grădină”, se plimbau aiuriți, printre copaci de cărbune, și ascultau marșurile funebre ale fanfarei din chioșcuri (I.M. Rașcu, Sfîrșit de veac). Probabil prima atestare documentară a termenului de „avangardă” în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
lui Jules Laforgue, la Die Galgenliederen, „cîntecele de spînzurătoare” ale lui Christian Morgenstern scrise pentru prietenii săi din „Clubul spînzuraților”, sau la sfîrșitul lui Gérard de Nerval, figura spînzuratului este o fantasmă dominantă a decadentismului. Avangardismul va fi și el bîntuit de figura sinucigașului. Însă în cazurile mai susmenționate, avem de-a face cu o atitudine comică, estetică, în răspăr cu gravitatea gestului. Arlechinul, Pierrot Lunaire, „paiața cu clopoței” sau „fără de scufie” sînt expresii ale scindării tragicomediei postsimboliste; fascinația futuristă pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
proză „Preumblare“ din Contimporanul, an II, nr.1, 6 ianuarie 1923 - una dintre piesele de rezistență ale autorului (semnată „camuflat” Ivan Aniew) -, apare cu mențiunea: „trad. Ion Vinea”. La fel și schița „Talionul“ (în Contimporanul, nr. 20. Umbra Revoluției mondiale bîntuie aceste proze, însă atitudinea auctorială - departe de a fi optimistă - indică un individualism sceptic și retractil: „Vino. Uită manifestele de înfrățire și îndemnul să te cufunzi în viața veacului. Am să-ți arăt cît sîntem de singuri și cum crește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
adevăr” documental. Teatralitatea și stilizarea expresionistă caracterizează - nu mai puțin - nuvelele „Luntre și punte“ și „Cu inima’n cap“ (v. și analizele lui Ov.S. Crohmălniceanu din Literatura română și expresionismul), iar elementele de „magie erotică” și de obsesie sexuală dilatorie bîntuie și prin scurtele proze din Descîntecul. Prețuit de cvasitotalitatea criticii moderniste interbelice (G. Călinescu, Șerban Cioculescu, Perpessicius, Pompiliu Constantinescu, Lucian Boz ș.a.), Paradisul suspinelor a avut, totuși, „ghinionul” de a fi inclus ca nuvelă într-o culegere. Dacă ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
amenințător, dizolvant, dușman neobosit al ordinii clasice, organice, ierarhice, sănătoase, nobile, constructive și creatoare în spirit „național”. Spectrul conspiraționist al masoneriei iudeo-bolșevice, autoare a unui presupus plan de subminare a valorilor fundamentale ce constituie identitatea autohtonă (ortodoxia, românitatea, ruralitatea ș.a.), bîntuie mințile naționaliștilor (ostili din principiu cosmopolitismului anarhic al avangardei). Fapt este că, dincolo de orice considerații colaterale, apariția Anarhismului... a reprezentat o breșă: dat afară pe ușă din citadela universitară, „anarhismul” avangardist intra timid pe fereastră. Abordarea de tip „clasificator” se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
mai simplu, mai cetățenesc (dacă termenul n’ar aminti teroarea revoluțiilor), mai democratic chiar (dacă termenul n’ar fi compromis astăzi) decît o făcea cu sine însuși acum aproape douăzeci de ani”. Diferența față de optica lovinesciană apare manifestă. „Ahasver modern” bîntuit de „neliniști metafizice”, „eseistul reputat din Cărți și imagini din Franța” e fixat într-o formulă pe care critica ulterioară o va nuanța - cel mult - în sensul unei mai acute sublinieri a caracterului expresionist: „Rimbaud, Horațiu, Francis Jammes și Baudelaire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
hainele sfâșiate și cu mâinile legate, la spate, cu o frânghie. Le-am mulțumit inchizitorilor, iar ei ne-au binecuvântat, îndemnîndu-ne să facem păpuși vesele... XII ― Trebuie să-ți mărturisesc, Galilei, că nu m-am așteptat să întîlnesc un om bântuit de asemenea melancolii și obsesii, înclinat să privească lumea ca un poet obosit. Mi te-am închipuit cu totul altfel, pe baza vorbelor care mi-au ajuns la urechi. ― Ce vorbe? ― Aș prefera să nu te supăr... ― Acum, nu mă
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
se aude un strigăt, un tunet care anunță ploaia, după aceea un țipăt de pasăre... zgomote pe care le-am auzit de nenumărate ori, asemănătoare și totuși diferite. Căci acum le aud altfel. Ți-l poți imagina pe Oedip tânăr, bântuit de melancolii? Tânăr, trebuie să fie rege... Când eram copil, am stat la pândă, cu alți copii, urmărind cum fura un urs tânăr pui de mistreț. În clipa când auzea grohăitul scroafei, se cățăra pe trunchiul unui copac înclinat, din
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
loc mărețului și preanobilului Gregorio, trimis al exarhului Isacco. Acesta e un drum public! Perdelele carului s-au dat puțin într-o parte, și astfel am putut vedea fața rotofeie a unui bărbat. - Blestemați să fie câinii râioși care ne bântuie pământurile, a izbucnit Gundo. Rotari nu s-a dat bătut, forțând calea, dar Ariald i-a oprit iute calul, apucându-l de zăbală. - Stăpânește-ți mânia, este vorba despre un drum public. Au dreptul să treacă la fel ca noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
una lăudabilă. Dar depășise deja etapa În care făcea totul din datorie sau din răzbunare - ajunsese indiferent. În dimineața aceea depășise ultimul prag, ajungând să se Întrebe de ce naiba se afla aici, și dacă nu cumva tipul acela amețit care bântuia pe coridoarele Facultății de Drept nu era sosia lui. El rămăsese În mansarda care dădea spre cilindrul enigmatic al gazometrului, asamblând bucăți și componente de metal, pentru a face să sară În aer simbolurile inamice. Ieși o fată scăldată În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
ghiceau prezența, ca Giulia ori ca Andrei Ionescu, dar foarte mulți nu erau speriați decât de propriul gând, că mormântul unui om atât de sângeros e săpat în poarta mănăstirii. Încet, cu anii, s-a înrădăcinat credința că spiritul voievodului bântuie ținutul. Și nu era departe de adevăr. Vlad Dracul i-a ținut tovărășie lui Zogru un timp. El culegea veștile, plutea pe deasupra pădurii, asculta ce spun călugării și venea apoi să stea de vorbă. Și-au povestit viețile, și-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
a anului 1481, când fantoma a dispărut după cum venise, închizându-se într-o boabă verde și neliniștită, care s-a pierdut repede printre celelalte suflete ce țin în viață lumea. Dar oamenii au continuat să creadă că mănăstirea Snagov e bântuită de spiritul crunt al lui Vlad Țepeș. Iar această credință a ajuns la refuz pe la sfârșitul anului 1508, când a venit în mănăstire călugărul Dionisie. Acesta nu era nici rău, nici deștept, ci doar neatent. Era un călugăr tânăr, crescut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
15, cine știe, chiar mai puțin, ceea ce i se părea torturant, mai ales când se gândea că nu poate să intre în orișicine. Și deodată l-a lovit și alt gând, unul și mai cumplit și care avea să-l bântuie tot restul existenței lui fărâmițate, și anume gândul sficuitor la bietul lui timp: cât îi rămânea? cât urma să se perinde din om în om? cât îi era dat să trăiască, măcar așa, cu aproximație, cum știu oamenii care nădăjduiesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
voia numai să-l ajute. Zogru ar fi continuat, căci nu-i păsa câtuși de puțin de soarta lui Ianache, dar a luat atitudinea ei ca pe un act de complicitate și a intrat imediat în joc. Sigur, fantoma care bântuie, a auzit și el și știe că mahalagiii vor să dea foc la stufăriș, dar el are niște oameni de încredere care i-au promis c-au să răscolească balta, nu, nu le este frică de ciumă, toți au făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
bucuria vieții tale! Zâmbește căci nu-i așa de greu, Zâmbește căci te vei simți bine Zâmbește, zâmbește tot mereu Și nu uita: încrede-te-n tine! Teamă În dimineața asta m-am trezit Dintr-un coșmar ce m-a bântuit De-atâta amar de vreme Și care mă urmărește alene. A fost doar o singură teamă Pe care încerc să n-o iau în seamă, Dar un gând mă sperie Și adevărat sper să nu fie. Însă teama aste mă
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Nimeni nu-l va putea opri. Nimeni în afară de mine. Singurul mod prin care-l pot ucide este să-l înjunghii cu o țepușă din lemn în inimă. Dar, dacă îl omor, voi plăti scump, foarte scump. Acest vampir mă va bântui toată viața. Trebuie să fac asta, pentru Alex, pentru a salva miile de persoane de acest vampir ce le va omorî, dacă nu va dispărea el, acum. M-am ridicat de jos. M-am dus la spital și am furat
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]