4,786 matches
-
literară”, redactează cu Iancu Codrescu ziarul unionist „Zimbrul și Vulturul” (1858), scrie la „Steaua Dunării”, „Bondarul”, „Din Moldova”, „Românul”, „Albina Pindului”, „Familia”, scoate în 1861 la Iași, cu G. Petrescu, gazeta „Dacia”, este director al periodicelor „Adunarea națională” (1869), „Informațiunile bucureștene”, redactor la „Revista contimporană”, „Revista literară și științifică”, publică în „Literatorul”, „Revista literară”, „Convorbiri literare”, „Revista nouă”, „Vieața”, „Universul”, „Universul literar”, „Apărarea națională”, „Secolul XX” ș.a. Integrat la începuturile sale literare în orientarea animată de spiritul pașoptist, U. crede în
URECHIA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290374_a_291703]
-
ilustrată” (1893), în paginile căreia a și publicat proze scurte (O pereche, Doctorul, Decepție) și a ținut, alternativ cu Eugen Vaian, rubrica „Convorbire săptămânală”. S-a implicat în dirijarea ziarului politic conservator „Țara” (1893-1897) și a lucrat în redacția săptămânalului bucureștean „Teatru, muzică, modă” (1897-1898), tipărind aici schițe și povestioare morale (De măritat, Jertfa supremă, Ispita, Două surori, Poveste tristă ș.a.), texte de un patetism echilibrat, tocmai cât să atingă sensibilitatea cititoarelor, unele semnate L.V., „p. conf.”, Libertas și Vântură Lume
VAMPA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290421_a_291750]
-
ca un elev deosebit de înzestrat, clasându-se, cât urmează la Buzău cursurile primare și gimnaziale, pe primul loc. Mutarea la București înseamnă obținerea unei burse la Liceul „Sf. Sava”. Se înscrie apoi la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității bucureștene, pe care o va absolvi magna cum laude, distincție acordată lucrării de licență Senzațiile vizuale, susținută în 1895. Întâlnirea cu savantul francez Alfred Binet, venit în România pentru o sesiune de conferințe și care îl îndeamnă să aleagă Parisul pentru
VASCHIDE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290441_a_291770]
-
1972 instructor la Comitetul Județean pentru Cultură și Educație Socialistă Cluj, este transferat în 1975 la Casa Municipală de Cultură. În 1990-1992 ocupă un post de sociolog la Centrul Județean al Creației Populare Cluj; este și corespondent local pentru publicațiile bucureștene „Expres magazin” și „Evenimentul zilei” (1991-1992), redactor și redactor-șef adjunct la cotidianul „Tribuna Ardealului” (1993-1994). Ulterior intră în Catedra de sociologie a Facultății de Sociologie și Asistență Socială a Universității „Babeș-Bolyai”, avansând până la gradul de profesor. Debutează la „Tribuna
VEDINAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290476_a_291805]
-
populare laice, „Synthesis”, 1977, 4; Irmgard Lackner, „Bibliografia analitică a literaturii române vechi. Cărțile populare laice”, „Berichte im Auftrag der internationalen Arbeitsgemeinschaft für Forschung zum romanischen Volksbuch”, 1977; Mircea Popa, Cărți de literatură veche, TR, 1986, 39; Alexandru Ligor, Cercetători bucureșteni de azi ai cărților vechi, Cluj-Napoca, 2002, 111-113; Teodor Vârgolici, „Texte uitate - texte regăsite”, ALA, 2003, 658; Cornelia Ștefănescu, Vitalitatea textelor vechi, RL, 2003, 45. A. N.
VELCULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290478_a_291807]
-
Este fiul Lucreției Vasiliu (n. Clocotici), funcționară, și al lui Ioan Vasiliu, profesor. A urmat la București școala generală și Liceul „Mihail Sadoveanu”, absolvit în 1969. Înscris la Facultatea de Filologie, secția limba și literatura română (fără frecvență), a Universității bucureștene, este exmatriculat în anul al doilea. Va avea diferite ocupații, în general evitând condiția de salariat; apicultor până în 1989, ulterior a intrat în presă, iar după 1993 s-a ocupat de tranzacții bursiere și de agricultură. A debutat la paisprezece
VASILIU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290461_a_291790]
-
prozator și etnograf. Este fiul unui funcționar la CFR. Urmează școala primară la Iași (1892-1896), gimnaziul la Craiova și Pitești, trecând bacalaureatul la Liceul „Gh. Lazăr” din București (1904). Își continuă studiile la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității bucureștene, unde în 1908 își ia licența în filosofie magna cum laude. În urma obținerii Premiului Hillel pentru pedagogie, i se încredințează suplinirea Catedrei de geografie la Seminarul Pedagogic Universitar. În 1910 este numit profesor titular la Târgu Jiu. Concomitent funcționează ca
VALSAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290418_a_291747]
-
simbolic Saturn. Trecut în funcția de „logofăt pentru străini”, va sprijini prin traduceri teatrul, în care vedea un instrument al progresului, fiind unul din ctitorii instituției și un pasionat al artei scenice. La 19 aprilie 1818 celebrează inaugurarea primei tipografii bucureștene în versuri pline de entuziasm, izvorâte din patosul cărturarului care visează la emanciparea prin cultură a neamului său. În 1821 se refugiază cu alți boieri la Brașov. Atitudinea favorabilă mișcării lui Tudor Vladimirescu este evidentă în versurile Bunavestire, Cântec românesc
VACARESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290398_a_291727]
-
și Literatura Română, secția română - engleză (1981-1985). Până în 1989 e profesor în comuna Brețcu, județul Covasna, apoi la Sfântu Gheorghe. Un scurt stagiu la Editura Academiei Române (1989 -1991) precedă cariera universitară la Catedra de teoria literaturii a Facultății de Litere bucureștene. Obține doctoratul în 2002 cu teza Metafora: teorii și interpretări contemporane. Debutează la „Luceafărul” în 1990 cu poeme adnotate de Cristian Popescu, iar editorial în 2000 cu romanul Muzici și faze (Premiul Uniunii Scriitorilor și Premiul ASPRO). E prezent cu
VERDES. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290488_a_291817]
-
o bursă de doctorat, iar în 1956 este angajat cercetător la Institutul de Istorie Literară și Folclor din București. Își susține doctoratul în 1957 cu o teză despre I. Popovici-Bănățeanul. Din 1957 este lector la Facultatea de Filologie a Universității bucureștene, dar cariera îi este curmată brutal din motive politice. Se vede nevoit să se angajeze bibliotecar la Biblioteca Centrală Universitară (1961-1964) și redactor la Centrul de Informare și Documentare Științifică (1964-1974). Revine ca filolog la Institutul de Istorie și Teorie
VATAMANIUC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290463_a_291792]
-
Reformă..., Poveste și Cum se înțeleg țăranii. Dar la V. simpatia pentru țărani nu a însemnat exclusivism. Imaginea altor „lumi” decât aceea a satului intră chiar în proza lui Slavici, care își îndreaptă atenția și spre mediul pestriț al mahalalei bucureștene, cu meseriași, țigani, copii nefericiți, deși povestirile Ceas rău, Mitocanul, Gogu și Gogușor, Hanul ciorilor sunt mai șterse, aproape convenționale, fără vigoarea narațiunilor care își trag seva din viața satului ardelean. Șt. Basarabeanu (Victor Crăsescu) pătrunde în lumea pescarilor și
VATRA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290470_a_291799]
-
București, secția limba și literatura franceză (1967-1971). Va fi asistent la Institutul Pedagogic din Pitești (1974-1984), ulterior intrând în presă, ca redactor, apoi redactor-șef. Din 1991 se reintegrează în învățământ, fiind conferențiar și profesor asociat la mai multe universități bucureștene. Își susține doctoratul în filologie în 1983 cu teza Dialectica receptării literare, iar în 2001 doctoratul în științe economice, după ce finalizează cursurile la Institutul Bancar Român (1998). Va mai absolvi Colegiul Național de Apărare. Din 1995 e funcționar și ulterior
ZARNESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290714_a_292043]
-
nu structurează romanul, fiind doar cel mai lung episod din cele patru, juxtapuse oarecum arbitrar. „Tranșe de viață”, relevante individual, dar nejustificate de un sens, compun romanul Strălucirea cristalului, cronică a faptelor petrecute, timp de câteva luni, într-o clinică bucureșteană de psihiatrie. Fluxul narativ înregistrează paralel activitatea medicală legată de două cazuri - un pilot naval care se vrea scafandru, un geolog traumatizat pentru că nu i s-a aprobat o inițiativă - și tensionarea crescândă a raporturilor dintre personalul spitalicesc și director
ZALIS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290690_a_292019]
-
Sf. Sava”, „Gh. Lazăr” și „Mihai Viteazul” din Capitală până în 1940, când își susține doctoratul în filosofie cu teza Spiritualități românești, fiind titularizat conferențiar la Catedra de filosofia culturii și a istoriei la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității bucureștene. Suspendat în 1950 din motive politice, se vede trimis în învățământul liceal, unde predă până în 1960, an în care este numit profesor de literatură comparată la universitățile din Craiova și București; deține acest post până la pensionare, în 1968. A fost
ZAMFIRESCU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290698_a_292027]
-
6.XI.1940, București), istoric literar, critic și teoretician, prozator. Este fiul Floricăi (n. Penescu) și al lui Pantazi Zamfir, funcționar. Absolvent al Liceului „Dimitrie Cantemir” din București (1957), urmează Facultatea de Filologie, secția limba și literatura română, a Universității bucureștene (1957-1962), devenind apoi asistent la Catedra de literatură română. Beneficiază de un stagiu la Universitatea din Nisa (Franța, 1966-1967). Își susține doctoratul în 1970. Între 1972 și 1975 este profesor auxiliar la Universitatea din Lisabona. Întors la București, înființează secția
ZAMFIR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290694_a_292023]
-
consecvent în agitata și pestrița viață dâmbovițeană. Nu e, cu toate acestea, o moralistă sâcâitoare (nici măcar în caietele ei secrete) și nu face caz de știința sa într-adevăr remarcabilă. Căsătorită cu avocatul Stelian Voinescu (Stello), o ființă petrecăreață și bucureșteană, suportă cu stoicism infidelitățile, fugile lui, apoi, după ce Stello moare, are pentru el un devotament mistic. Caz unic în literatura română: jurnalul înregistrează în aproximativ cinci sute de pagini formele și peripețiile acestei iubiri postume sublime. Cu greu se află
VOINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290630_a_291959]
-
de Monstrul apelor (prezentat de I. Riber Rovira, președinte al Federation de la Prensa de España) și în 1934 de În inima pădurilor virgine, „aventuri trăite”. Între istorie și literatură monografică sunt articolele dedicate orașului București de G.I. Ionnescu (-Gion) (Dâmbovița bucureșteană), Ion Ghica (Industriile din București), Grigore G. Tocilescu (Din istoria Bucureștilor), H. Stahl (Prin Bellu, extras din volumul Din Bucureștii ce se duc), D. Caselli (Biserica Sf. Gheorghe, Hanul lui Manuc) ș.a. Revista fiind alcătuită preponderent cu materialele venite benevol
ZIARUL CALATORIILOR SI AL INTAMPLARILOR PE MARE SI PE USCAT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290733_a_292062]
-
editat postum, în 1946 - Bariera, acest titlu fiind hărăzit, de altfel, întregului ciclu. Se realizează aici, cu influențe din literatura rusă - Maxim Gorki mai cu seamă - și din proza lui Panait Istrati, monografia unei zone puțin abordate până atunci, mahalaua bucureșteană, restituită ca un mediu pestriț, pitoresc, marcat de insalubritate morală, de instincte primare, dar în același timp nu lipsit de profunzimi sufletești, de trăire totală a iubirii, sentiment frust, violent, cu „gust de moarte”, ori ca lume revelând oaze de
ZAMFIRESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290697_a_292026]
-
poematic, cu pigmentația simbolică a construcției alegorice și ambițioasele (prezumțioasele) punți aruncate spre sferele abstracte, Sam se apropie de „opera sintetică” a cărei fantomă îl vizitează pe Z. în asiduitățile lui de dramaturg. Dar piesa, acceptată inițial de Teatrul Național bucureștean, e declarată subversivă, devine un „caz” în epocă și nu va vedea luminile rampei decât în 1971, la Teatrul de Stat din Pitești. G. R. 8 se vrea o „glumă neverosimilă cu dragoste și moarte”. Tema iubirii e asociată temei
ZAMFIRESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290697_a_292026]
-
mai poate fi întâlnită două decenii în publicații sau pe vreo carte. După moartea soției, în 1946, V. se refugiază într-o existență ascetică, lipsită de comodități elementare. Se dedică meditației și scrisului. Frecventează gruparea spirituală Rugul Aprins de la mănăstirea bucureșteană Antim, inițiată de Sandu Tudor, în jurul căreia se vor strânge numeroși intelectuali ai vremii. Interzisă în cele din urmă, după destrămarea grupului va participa la întrunirile din casa colecționarului Barbu Slătineanu, la audițiile muzicale de la seratele lui Apostol Apostolide, la
VOICULESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290623_a_291952]
-
îi oferă șansa unei educații îngrijite. Își continuă studiile la Liceul „Matei Basarab” din București. Începe să scrie și încearcă, fără succes, să colaboreze la „Convorbiri literare”. În 1876 își susține bacalaureatul și intră la Facultatea de Drept a Universității bucureștene, absolvind-o în 1880. În aprilie 1877 debutează cu poezia Domnișoarei Niculescu Aman la „Ghimpele”. Din 1878 semnează versuri și proză în „Resboiul” lui Gr. H. Grandea, din 1880 și în „Literatorul”, unde publică poemul Levante și Calavryta, iar în
ZAMFIRESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290696_a_292025]
-
din 1880 și în „Literatorul”, unde publică poemul Levante și Calavryta, iar în 1882 traducerea unui fragment din drama Hernani de Victor Hugo, urmată de prima sa încercare dramatică, sceneta în versuri O suferință (ce fusese respinsă de Teatrul Național bucureștean). În 1880 e numit supleant de ocol (procuror) la Hârșova. Trimite proză narativă și „fiziologii” la „România liberă”, unde din decembrie 1880 colaborează permanent, devenind cronicarul literar, teatral și artistic al ziarului; îi apar aici și versuri, nuvele, pamflete, note
ZAMFIRESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290696_a_292025]
-
fără temei, acuzația de plagiat. Analizând scrierea din punct de vedere etico-social, C. Dobrogeanu-Gherea aplică personajului principal calificativul stigmatizant de „pesimist papagal” (Pesimistul de la Soleni). Dar cartea nu e lipsită de merite, în special prin descripția de medii pariziene și bucureștene, deși, axată pe o biografie puțin relevantă, problematica ei majoră se irosește la nivelul banalității. Prezentat drept „natură [...] mândră și cu totul superioară”, protagonistul, Eugeniu Soleanu, nu justifică această caracterizare auctorială de vreme ce comportamentul îl înfățișează ca depravat, scârbit uneori de
ZAMFIRESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290696_a_292025]
-
guvernat de legi economice, politice și sociale, Împotriva cărora nu se poate lupta prin lamentări. De aceea, privind procesul decăderii orașului nostru, trebuie să consider diverșii factori provocatori ai acestei decăderi - printre care desigur În prima linie stă politica centralistă - bucureșteană - dar adaug acum imediat că acest singur motiv nu explică totul. Mai este o cauză importantă, importantă de tot, a adormirii Iașului. Această cauză este locală. Ea stă În caracterul Însuși al ieșenilor. (...) Ieșenii fac tot ce le stă În
CAROL I ŞI ORAŞUL IAŞI, A DOUA CAPITALĂ A ROMÂNIEI. In: Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by GH. IACOB () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1280]
-
la gura sobei sau la Întruniri politice (...). Nimic mai caracteristic de felul cum evoluează Moldovenii plecați din Moldova. Ardelenii, de pildă, oricât s-ar găsi ei În București sau În Vechiul Regat, ei se simt Întâi Ardeleni și pe urmă bucureșteni. Moldovenii, din contra, Întâi se simt bucureșteni și pe urmă... iată că sunt moldoveni” .
CAROL I ŞI ORAŞUL IAŞI, A DOUA CAPITALĂ A ROMÂNIEI. In: Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by GH. IACOB () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1280]