3,622 matches
-
inteligența; a patra - cunoștințele, artele și părerile juste ale sufletului; În al cincilea rând, plăcerea pură, dacă există, fără nici un amestec cu durerea. Și această enumerare o termină astfel, citând un vers orfic: „la vârsta a șasea se-oprește acest cânt frumos”2. 16. La toate câte v-am spus - zisei eu În continuare - voi adăuga Încă pentru Nicandros următorul vers: „Încă o scurtă cântare pentru cei care-o pot pricepe”3. În a șasea zi a lunii...4, când o
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
de ne pricepem să mânuim furca și fusul”188. De unde și rolul pe care ar trebui să-l joace femeile într-o societate masculină și pe care îl subliniază în ultima sa povestire: apariții serafice, încântătoare, sfioase, să farmece prin cântul lor, prin gingășie și prospețime, adică foarte aproape de niște simple obiecte estetice. Întâlnim așadar, în ceea ce ilustrează Fiammetta prin povestirile ei, concepții diferite, chiar antagonice privin rolul pe care o femeie trebuia să îl joace în 186 Ibidem, p. 309
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
603 „Într-un vechi roman cavaleresc din ciclul Mesei Rotunde, un cavaler pe nume Galeotto ajută la înfiriparea iubirii dintre regina Ginevra și scutierul Lancialotto. Boccaccio (sau poate alții, nu se știe), gândindu-se la versul lui Dante care în Cântul V din Infern, episodul cu Francesca da Rimini, spune <<Galeotto fu il libro e chi lo scrisse>> (Galeotto a fost cartea și cel care a scris-o), și-a denumit opera astfel poate tocmai pentru a da să se înțeleagă
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
toți membrii familiei etc. Se punea mai ales accentul pe educarea tinerei generații în spiritul comunist. Iată mostre din ceea ce eram obligați să învățăm pe de rost și eventual să mai și cântăm: Nici o țară nu-i pe lume,/ Nici un cânt nu-i pe pământ/ Ca a noastră Uniune,/ Ca al nostru drag pământ. Sau: Știu culorile mai toate,/ Dar le pot și încurca/ Floarea asta - poate-i albă,/ Poate verde este ea.// Ce culoare are steagul?/ Dintr-odată pot ghici
Intelectualul ca diversiune. Fragmente tragicomice de inadecvare la realitate by Vasile Gârneț () [Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
geniu al îndrăgostitului rezidă în identificarea iubitului său adevărat 58. Pentru mulți cititori cel de-al patrulea capitol, Saeculum Aureum, închinat lui Antinous, este cel mai uluitor. Este versiunea lui Yourcenar a poemului Don Juan de Byron, în special a cântului al doilea în care naufragiatul și zdrențărosul Don Juan este aruncat pe țărmul unei plaje pustii grecești fiind descoperit de goala și tânăra Haidée. Îndrăgostiții, Hadrian și Antinous, bătrân și tânăr, puternic și fragil, sunt portretizați fiecare printr-o descriere
Yourcenar by George Rousseau () [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
de formele orale ale literaturii, mai mult chiar de prezența persoanelor care exercitau funcția de recitatori ai textului propriu-zis. În Poetica sunt explicite referințele la "acele părți ale tragediei ce trebuie ținute drept elementele sale constitutive", printre care se numără "cântul corului, la rândul lui împărțit în parodos și stasimon. Din intervențiile corului, parodos e prima manifestare a corului întreg"82. Un predecesor al parodiei ar fi așadar parwdoz ("parodos" cu pluralul "parodoi"), desemnând intrarea laterală în vechiul teatru antic, prin
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
odinioară, de Ahile. Avem de-a face cu un tip de literatură aparte, care pregătește trecerea spre romanul animalier al Evului Mediu. Un gest similar va fi făcut Homer în poemul Margites, unde se pare că s-a autoparodiat, alcătuind cânturi despre un erou incompetent și oferind premisele dezvoltării unei intrigi comice în romanul picaresc, prin intermediul antieroului. Dar, ținând seama că epopeea a generat parodie bazându-se pe distanțarea maximă de subiectul ei eroic, rezultatul fiind întotdeauna un text de o
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
canoanele, prin opera lui de căpătâi, Morgante, ale cărei linii directoare îi fuseseră sugerate chiar de mama lui Lorenzo, după subiectul poemul Orlando al unui autor florentin necunoscut din secolul al XV-lea. Scrie, pentru început, douăzeci și trei de cânturi, după care, în următoarele cinci, preia parodic elemente din Cântecul lui Roland. În ediția din 1480, în care se publica și episodul cuplului de uriași Morgante și Margutte, se făcea precizarea că "titlul epopeii este determinat de numele eroului simpatizat
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
cititori"217. Detaliul ni se pare ușor regizat: schimbarea titlului epopeii cavalerești era un gest de curaj, dar și de sfidare. Necesita așadar "proptele" din partea publicului. Însă intenția a devenit limpede pentru toată lumea atunci când prima ediție completă, cu douăzeci și opt de cânturi, din 1483, s-a intitulat Morgante maggiore. O dată personajul episodic transformat în erou și "botezat" după Carol cel Mare, parodierea cu înclinații burlești a început să suscite reacții și în spiritele mai puțin erudite. Nivelul evenimențial are o structură extrem de
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
să-i dea proporțiile epopeii, spre a-l face credibil, dar se strecoară, voluntar sau nu, pe teritoriul parodiei. Boiardo începe să scrie Orlando innamorato în 1479; în 1483 erau deja tipărite primele două cărți. După 1487 mai compune două cânturi și jumătate, dar nu reușește să finalizeze. Noutatea parodică a subiectului este anunțată chiar din start ("Signori și cavaleri, domnească ginte,/ Voi smulge lucruri noi acestei lire"), unde se vede la lucru conștiința auctorială de care dădea dovadă, raportându-se
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
o fată ne-narmată!"), suita curtenilor trăiește și ea aceeași dramă. Totuși, aglomerarea unor secvențe succedată de abandonarea anumitor personaje, ale căror destine rămân, în final, la fel de necunoscute ca și în debutul operei, dau dreptate acelor exegeți care consideră că anumite cânturi sunt prea elaborate, uneori chiar stufoase. Intenția, chiar vanitatea lui Boiardo, este de a-i uimi pe ascultători prin bogăția și felurimea intrigilor, atrăgându-i în aventurile cele mai ciudate. Dar concepțiile cele mai originale, situațiile cele mai interesante cedează
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
care a făcut ca numele său să răsune chiar în centrul romanului cervantesc se intitulează, pe aceeași linie deschisă de autorii menționați în subcaitolul anterior, Orlando furiosul (în unele traduceri românești chiar Orlando nebunul). Alcătuit din patruzeci și șase de cânturi, modificat în permanență de autor, care, atent, simțea nevoia unor prelucrări, textul care a generat, la rându-i, atâtea opere, nu numai de factură literară, reia acțiunea exact din punctul în care o abandonase Boiardo, dar introduce și modificări ce
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
părți importante ale acelei imense totalități care se numește lumea cavalerească"231. Din lumea cavalerească, Ariosto a păstrat aici numai renumele, înclinând balanța în favoarea comicului, dar a unui comic net superior înaintașilor. Renume care, cu surle și trâmbițe, deschide primul cânt al poemului prin imaginea luptei cavalerești pentru eliberarea Parisului. Parisul este "nodul principal al acțiunii",la fel ca mai târziu, în romanele postmoderne. Asediat, orașul așteaptă protecția lui Carol cel Mare și a paladinilor săi, însă aceștia sunt preocupați mai
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
op.cit., p. 212. 222 Zece egloge în limba latină, Pastorale (1463-1464) și Cele trei cărți ale iubirilor (1476), care cuprind 180 de poezii de dragoste, majoritatea sonete, scrise in volgare (cf. Cornelia Comorovski [coord.], op. cit., p. 101). 223 Cartea întâi, "Cântul întâi", în românește de C.D. Zeletin, în Literatura umanismului și a Renașterii, ed. cit., p. 102. 224 Ascultă Carol dar parcă n-ar vrea: "Doamne, își zise, grea mai mi-este viața!" Își smulge barba, plânsu-i umple fața. (Cântecul lui
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
al tuturor asasinilor din istorie: atitudinea violentă a lui Cain devine amprenta inconfundabilă a tuturor războaiele de agresiune și oricărui tip de violență individuală și colectivă: orice ucigaș este fratricid și orice război este un fratricid. Autoafirmarea necontrolată, exprimată în cântul lui Lameh, ne indică o fragmentare a conviețuirii umane ce nu ține cont de apartenența exclusivă a omului față de Jahve, care i-a acordat ocrotirea sa. Legea talionului (cf. Deut 19, 19-21) și legitimarea războiului sfânt, ne înfățișează tentativa de
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Iar în păr înfiorate Or să-ți cadă flori de tei! Fruntea albă-n părul galben Pe-al meu braț încet s-o culci Lăsând pradă gurii mele Ale tale buze dulci... Vom visa un vis ferice, Ingâna-ne-vor c-un cânt Singuratece izvoare, Blânda batere de vânt. La care poeta îi răspundea: „Fugi!” Îți zic, căci a mea minte Prevestește numai rău; „Nu te du!” șoptește-n taină Sufletul și dorul meu”... Plecat la Berlin să studieze filosofia, dânsa , ac asă-i
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
Eminescu sărută pe Mite, cei doi executând parcă un gest mecanic, inconștient, fără pic de angajament emoțional ("nu cedase cu gândul, cu voința, cu inima chiar, ci prin lipsă de conținut"), pentru ca imediat după aceea poetul să citească fragmentul din Cântul V al Divinei Comedii, în care e vorba despre faimoasa poveste de dragoste dintre Francesca da Rimini și Paolo Malatesta. Dacă îmi amintesc bine, în poemul dantesc, Francesca și cumnatul ei, Paolo, căzuseră în păcat din cauza unei alte "povești" de
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
făcea mici bule la turnare. - Dumneata nu bei? - Eu nu, numai când am nevoie, adică atunci când sunt răcit, sau uneori așa când îmi vine, odată sau de două ori pe lună, dar atunci beau strașnic, așa de unul singur, apoi cânt și chiui de răsună pădurea. Mă simt atunci bine, prietenos cu toată lumea, dar nu știu de ce oamenii fug atunci când mă văd în starea aceasta. Plec și străbat pădurea de la un capăt la altul, cu sticla la mine să cinstesc pe
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
În literatura clasică (în epopee, imn, odă, psalm) este plasată chiar în enunțulincipit. În poezia modernă, poate apărea în orice secvență: Când deodată tu răsăriși în calemi, / Suferință tu, dureros de dulce (M. Eminescu); Ruga mea e fără cuvinte, / Și cântul, Doamne, îmi e fără glas. (T. Arghezi) Apostrofa este o figură retorică de adresare constând în întreruperea neașteptată a discursului, pentru a interpela un interlocutor real sau fictiv, pe un ton ironic, agresiv, sarcastic ori sentențios: Iată, e noapte fără
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
spiritului creștin, o serie de autori își încearcă penelul prin scrieri ce prelucrează secvențe biblice sau elemente ale istoriei creștine Alaric sau Roma învinsă de Georges Scudéry (1654), Sfântul Pavel de Antoine Godeau (1656) sau Clovis epopee în 24 de cânturi de Desmarets de Saint Sorlin (1657). Însă, după cum afirmă Philippe van Tieghem "geniul nu era la înălțimea ambițiilor și, mai ales, modelele păgâne, Homer și Virgiliu erau prea constant prezenți în spiritul autorilor moderni care nu făceau decât să transpună
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
și frumusețe prin raportare exclusivă la contextul social contemporan.56 O a doua versiune franceză a Iliadei apare peste doi ani în traducerea lui Houdar de La Motte. Acesta însă dorește să-și subiectiveze pe cât posibil textul, reducându-l la 12 cânturi, cenzurând toate detaliile ce ar fi putut ofensa gustul cititorului și înfrumusețând-o cu vorbe de spirit și galanterii. Iliada lui Homer devine mai degrabă Iliada lui La Motte, care nici măcar nu cunoștea limba greacă. Sacrilegiul este așadar comis. Doamna
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
cea clasică și cea romantică). Ulterior, în jurul anului 1823, Heliade intră în contact direct cu opera lui Boileau, pe care îl va menționa destul de des în articolele sale drept autoritate supremă și din a cărui Artă poetică va traduce primul cânt, deși proiectul inițial viza traducerea integrală. Motivele pentru care Heliade abandonează în final proiectul său de a reda în românește ideile mentorului clasic nu sunt clare, fiind legate probabil de circumstanțele zbuciumate ale activității politice a scriitorului sau de alunecarea
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
pe Heliade.218 Dincolo însă de această explicație, respectul pentru reguli și, implicit, oroarea față de o exprimare poetică nesistematizată atestă afinități clasice. Același lucru este sugerat și de maniera entuziastă în care este primită traducerea de către Constantin Aristia a primului cânt din Iliada. Astfel, articolul Asupra traducției lui Homer, dincolo de laudele adresate traducătorului, conține o apologie nedisimulată a poetului grec și a operei sale: "Iliada lui Homer nu e o icoană, nu e descriere; este mai mult, este natura însăși înfățișată
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
p. 150) „Cred ... întru Una ... Biserică...” „Unitatea Bisericii o arată și Duhul Sfânt în persoana Domnului, când zice în Cântarea cântărilor: Una este porumbița mea, desăvârșita mea, una este la mama sa, aleasă pentru cel ce i-a dat viață (Cânt. Cânt. 6, 9). Cine nu ține această unitate a Bisericii, crede că ține credința? Cine se împotrivește Bisericii și i se opune crede că e în Biserică? Același lucru ne învață și fericitul Apostol Pavel, când ne arată legământul unității
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
150) „Cred ... întru Una ... Biserică...” „Unitatea Bisericii o arată și Duhul Sfânt în persoana Domnului, când zice în Cântarea cântărilor: Una este porumbița mea, desăvârșita mea, una este la mama sa, aleasă pentru cel ce i-a dat viață (Cânt. Cânt. 6, 9). Cine nu ține această unitate a Bisericii, crede că ține credința? Cine se împotrivește Bisericii și i se opune crede că e în Biserică? Același lucru ne învață și fericitul Apostol Pavel, când ne arată legământul unității zicând
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]