5,189 matches
-
toc. La capătul camerei cu saltele era o ușă care ducea la alt coridor al clădirii și spre niște scări. Am ales întâi coridorul. La capătul lui era o cameră mare, inundată de lumina zilei, care era aranjată ca o cafenea, plină de scaune și mese din plastic, ce creau aceeași atmosferă de instituție ca și coridoarele, unde găseai mâncare gătită în oale mari și tăiată în bucăți greu de digerat împănate cu müsli sau linte. M-am gândit că mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
în loc să fiu sarcastică și am spus că arată foarte interesant, unul dintre acele cuvinte de efect, care aveau sensul pe care voiai tu să-l dai. Ai văzut băncile pentru cor? m-a întrebat Alice plină de entuziasm. — Nu, doar cafeneaua de jos. — Oh, va trebui să-ți facem turul, nu-i așa, Tom? — De ce nu o duci tu să le vadă? sugeră Tom, considerând că e o ocazie ca eu și Alice să ne cunoaștem mai bine. Aș vrea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
Am fotografiat-o atunci cu aparatul primit nu demult cadou și cu care umblam întărâtat să prind cât mai mult din chipul Lumii. De la țigăncușa aceea am început să-i văd și pe ceilalți, până jos, la „Tosca“, de la Drept, cafeneaua unde ascultam fascinat poveștile Teodorei, „ultima curvă bizantină a Bucureștilor“, după cum se recomanda. Teodora, pe atunci, era încă studentă (așa se spunea), dar își pierdea încetul cu încetul mințile. Își însoțea dusul din sine cu nenumărate păhărele de rom, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Teodorei, „ultima curvă bizantină a Bucureștilor“, după cum se recomanda. Teodora, pe atunci, era încă studentă (așa se spunea), dar își pierdea încetul cu încetul mințile. Își însoțea dusul din sine cu nenumărate păhărele de rom, cu ceasuri petrecute la „Tosca“, cafeneaua de peste drum de căminul studentelor de la Drept, de la deschidere și până la închidere, și cu depănatul aceleiași unice povești de pregătire a unei crâncene răzbunări pe Mocofanu, căruia avea să-i scoată iluziile din testicule și-avea să le îngroape în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ce era cu Mocofanul acela. Într-o seară ieșisem cu Ester de la Operă și intraserăm la „Tosca“. Veneam din când în când acolo spre a zăbovi îndelung în fața unor cafele și în preajma unor umbre care încă mai hălăduiau prin fumul cafenelei, plină de alți studenți, de alt zumzet și de alte iluzii și vagi chemări. Teodora se așezase în seara aceea la masa noastră. Nici nu se uită la mine. O privea lung, ca într-o fascinație, pe Ester. Luă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de ori. În studenție și apoi, mulți ani, treceam cel puțin o dată pe zi pe aici. Zile când rătăceam în căutarea unor nimicuri care să anime monotonia clipelor, care să dea dimensiuni orelor care, mi se părea, trec serbede, goale. Cafeneaua „Colombo“, cu toți acei ani ai studenției trecuți sub coloanele ei, cinematograful „București“, apoi, mai jos, „Timpuri noi“, „Gambrinus“, cu petrecerile și frumusețile risipite, „Spicul“, Cișmigiul, apoi, pe partea cealaltă, pe colț, clădirea unde fusese anticariatul de unde am cumpărat prima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
din jurul Cișmigiului, m-am lăsat jucat de această lumină a dimineții nefirești de blânde pentru un miez de iarnă, fără zăpadă. Am privit vârfurile plopilor aureolați de un aur mătăsos. Am mers fără gând până am ajuns aici, la „Colombo“. Cafeneaua de demult e acum o mizeră cofetărie. Nu mă interesează asta, nici nu observ. Vreau doar să scriu și mi-i indiferent la ce-i în jur. N-au nici măcar ceai, spre a mă preface că, precum de demult, în fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Matvei când m-a văzut m-a asigurat că am alură de ambasador incaș la nu știu ce Comisie ONU care dădea pâine și samahon înfometaților din Anzi. La a treia votcă, Matvei mi-a spus că intrase, de fapt, întâmplător în cafenea. Aștepta să treacă vremea, să se deschidă ambasada lor, mai spre prânz, și să se ducă să-și ia cutia cu stocul de „Stalicinaia“. Luase ieri bursa și, așa era obiceiul lor, când primeau banii de la Moscova, cumpăra fiecare câte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
spre înălțimi doar de el adulmecate? Nu cred. Nu uitasem nimic. Dar nici nu știu de ce vorbeam aiurea. Nu aveam nici un temei. Nimic rezonabil nu mă îndreptățea la astfel de extremisme. Decât să impresionez cercul meu din acele zile de cafenea și, târziu mi-am dat seama, să lovesc în Ester. S-o fac să iasă din ea, s-o întărât și, apoi, să-mi fie mai ușor s-o am. O doream. Era cu totul altfel decât mine. Era dreaptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Dacă te salut eu, bine. Dacă nu, te faci că nu mă observi“. Mă amuza această conspirativitate dintre noi. Fuseserăm destul de apropiați în anii studenției. Într-o vreme chiar frecventam aceleași cercuri, dacă se puteau numi astfel grupurile noastre de pe la cafenele, cenacluri sau de la unele petreceri cu colegii din oraș. După absolvire, într-adevăr, dispăruse. Până la acea întâlnire din troleibuz și mersul în jos, pe Bulevard, nu mai știusem nimic despre el. Nici nu m-a interesat. Știam că erau printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
masa lui de lângă ușă urmărea discuțiile noastre și ofta din când în când străbătut de dureri sfâșietoare. Când nu mai răbda, venea la masa noastră și începea să povestească iar și iar despre minunea lui de Balcic. Avusese și el cafenea în Balcic, chiar în centru, peste drum de cafeneaua lui Ismail. În ’40, când a trecut Cadrilaterul la bulgari, nu a vrut să mai rămână. Și-a luat puținul ce avea și s-a tras acolo, în micul orășel de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
din când în când străbătut de dureri sfâșietoare. Când nu mai răbda, venea la masa noastră și începea să povestească iar și iar despre minunea lui de Balcic. Avusese și el cafenea în Balcic, chiar în centru, peste drum de cafeneaua lui Ismail. În ’40, când a trecut Cadrilaterul la bulgari, nu a vrut să mai rămână. Și-a luat puținul ce avea și s-a tras acolo, în micul orășel de la poalele anticului Aegyssus, unde fusese de câteva ori în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
avusese chiar două mahoane cu care transporta mărfuri din portul Balcicului până dincolo de stâncile de la Caliacra, Poarta celor 40 de fecioare, de unde le luau caicele de Smirna, Stambul sau Sulina. Nenorocul l-a urmărit, a vândut mahoanele și își înjghebase cafeneaua aceea de lângă primărie. Vad bun, veneau mai ales pictorii la el, Tonitza („Nița efendi“, îi spunea Kerim) chiar îl pictase de câteva ori. Într-o albă zi de vară se oprise însăși „Sultana“ (regina Maria) în dreptul cafenelei lui, dar tocmai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
și își înjghebase cafeneaua aceea de lângă primărie. Vad bun, veneau mai ales pictorii la el, Tonitza („Nița efendi“, îi spunea Kerim) chiar îl pictase de câteva ori. Într-o albă zi de vară se oprise însăși „Sultana“ (regina Maria) în dreptul cafenelei lui, dar tocmai atunci se întâmplase că zăcea bolnav de friguri, n-a văzut-o decât când se depărta cu pașalele, odabașalele, cadii și primarele Balcicului, în alai, la saraiul ei. Trăia singur, într-o cămăruță la poarta cimitirului. Nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mi-a zis că ai un obraz atît de gros. — Atît de puțin gros cît Îl am, Îl păstrez În Întregime pentru tine. — De ce? Fiindcă mă tem de tine, mi-am zis În sinea mea. Ne-am refugiat Într-o cafenea veche de lîngă teatrul Poliorama. Ne-am retras la o masă de lîngă fereastră și am cerut niște sandvișuri cu șuncă țărănească și două cafele cu lapte ca să ne Încălzim. În scurt timp, chelnerul, un tip sfrijit cu o moacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
N-aș fi fost În stare să Înghit nici o aspirină. — Are să-i treacă, Daniel. O să vezi. Lucrurile astea, Între prieteni, sînt normale. Nu știu, am șoptit. 24 Ne-am Întîlnit la șapte și jumătate, În dimineața zilei de duminică, În cafeneaua Canaletas, unde Fermín m-a invitat la o cafea cu lapte și niște brioșe a căror textură, chiar și dacă erau unse cu unt, vădea o oarecare similitudine cu aceea a pietrei ponce. Veni să ne servească un ospătar care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
de plată și discutînd despre fotbal cu ospătarul care ne servise. — Te simți ceva mai bine? m-a Întrebat el. Am dat din cap că da. — Ți-a scăzut tensiunea, zise Fermín. Ia un Sugus, care vindecă orice. Ieșind din cafenea, Fermín insistă să luăm un taxi pînă la colegiul San Gabriel și să lăsăm metroul pentru altă zi, argumentînd că era o dimineață de mai mare dragul și că tunelurile sînt pentru șobolani. — Un taxi pînă la Sarriá costă probabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
maică-sa, Sophie, se Întîlneau din cînd În cînd În secret. La Început se temu că industriașul hotărîse că Sophie era o cucerire apetisantă, bună de adăugat la colecție, Însă Înțelese curînd că aceste Întîlniri, care aveau loc Întotdeauna În cafenelele din centru și se desfășurau În limitele celui mai strict respect, se limitau la conversație. Sophie păstra aceste Întîlniri În secret. CÎnd, În sfîrșit, Julián hotărî să-l abordeze pe don Ricardo și să-l Întrebe ce se petrecea Între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Știu că spui adevărul, spuse Isaac, scoțînd un plic din buzunarul pardesiului. În seara dinainte să moară, Nuria a venit să mă vadă, așa cum făcea cu ani În urmă. Îmi aduc aminte că obișnuiam să mergem să mîncăm Într-o cafenea de pe strada Guardia, unde o duceam de mică. Uneori, ea Îmi povestea despre munca ei, fleacuri, chestii pe care i le povestești unui străin În autobuz... Odată mi-a spus că Îi părea rău că mă decepționase. Am Întrebat-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Julián Îmi făcuse rost de un ghid și protector, un băiat pe nume Hervé, care n-avea decît treisprezece ani și cunoștea orașul ca-n palmă. Hervé mă Însoțea din ușă-n ușă, avea grijă să-mi arate În ce cafenele să iau o gustare, ce străzi să ocolesc, ce priveliști să mă grăbesc să văd. Mă aștepta cîteva ceasuri la ușa editorilor fără să-și piardă zîmbetul și fără să accepte nici un bacșiș. Hervé rupea o spaniolă amuzantă, amestecată cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
să-mi dau seama că și eu plîngeam și nu știam de ce. În dimineața aceea, și În toate care au urmat În cele două săptămîni petrecute cu Julián, ne-am iubit pe podea, Întotdeauna În tăcere. Apoi, așezîndu-ne În vreo cafenea sau plimbîndu-ne pe străzi, Îl priveam În ochi și știam, fără să-l mai Întreb, că o iubea În continuare pe Penélope. Îmi amintesc că În zilele acelea m-am deprins să o urăsc pe fata aceea de șaptesprezece ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
colegiului San Gabriel, era acum un asasin. Se zvonea că Fumero lichida personaje notorii pentru bani, că elimina figuri politice din Însărcinarea diferitor mîini negre și că era moartea personificată. Aldaya și el s-au recunoscut pe dată În fumul cafenelei Novedades. Aldaya era bolnav, mistuit de o stranie febră pentru care Învinuia insectele din junglele americane. „Acolo pînă și țînțarii sînt niște nemernici“, se lamenta el. Fumero Îl asculta cu un amestec de fascinație și repulsie. El venera țînțarii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Fumero, bătrînii - deopotrivă cu infirmii, țiganii și pederaștii - Îi făceau silă, cu sau fără tonus muscular. Uneori, Dumnezeu greșea. Datoria oricărui om integru era să corijeze aceste mici neajunsuri și să păstreze lumea prezentabilă. La cîteva săptămîni după Întîlnirea din cafeneaua Novedades, din martie 1932, Jorge Aldaya a Început să se simtă mai bine și i-a spus lui Fumero tot ce avea pe suflet. I-a cerut scuze pentru cît de rău Îl tratase În zilele adolescenței și, cu lacrimi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
aflat de insurecția din Maroc de la radio, iar cîteva ceasuri mai tîrziu un coleg de ziar de-al lui Miquel a venit să ne spună că redactorul-șef, Cansinos, fusese asasinat cu un foc de armă tras În ceafă, În fața cafenelei Canaletas, cu două ore În urmă. Nimeni nu Îndrăznea să ridice trupul, care rămăsese acolo, mînjind trotuarul de sînge. Scurtele, dar intensele zile ale terorii de Început nu s-au lăsat așteptate. Trupele generalului Goded au mărșăluit pe Diagonal și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
obloanele de la intrare. I-am spus că Îl căutam pe fiul său, Julián. Pălărierul ne-a răspuns că fiul lui era mort și că ori plecam, ori avea să cheme poliția. Ne-am Îndepărtat descurajați. Zile În șir am străbătut cafenele și magazine, Întrebînd de Julián. Am cercetat În hoteluri și pensiuni, În gări, În bănci unde ar fi putut merge să schimbe bani... Nimeni nu-și amintea de un bărbat care să se fi potrivit cu descrierea lui Julián. Ne-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]