KorAP: Find »[drukola/base=cheie & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...102 103 104 ...1058 >

26,437 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312

merge. - Și, cu băboiul... întreb după ce ne-am instalat și-avem în față și cutia de la alune plină cu mucuri de țigară. Ce-a fost? - Vinerea trecută, când m-am întors, am găsit-o în casă. Are și ea o cheie. Îmi răscolise prin lucruri, cărțile erau vraiște pe podea, hainele peste tot, cu căptușeala descusută, cu buzunarele întoarse pe dos. Cu un ciocan bătuse în pereți, să găsească nu știu ce nișe ascunse, microfoane, dispozitive mascate, locul unde aș ține documentele despre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
teme să n-o fure cineva. Înfig degetul în sonerie. Îi aud pantofii pe gresie. Pune ochiul pe vizor. Mă strâmb. - Nu sunt surdă, de ce suni așa ca nebunul? - Și tu ce te încui așa? - De ce nu-ți iei și cheia de jos? - Bine... Ce pute? Dulceag-putred... - Am dat c-un șpray de interior, să se ducă damful de țigară... - ...de treabă, e grețos... Mă duc să deschid fereastra. - Ești tu bădăran! O faci intenționat, să mă scoți din minți? - Măi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
sărăcie... Cască ochii... Acolo l-am lăsat... - Nu-i acolo... - Bă, ai orbu’ găinilor? Ia-l și bagă-ți-l în cur! - ...s-ar putea să nu mai însemne mare lucru, conchid, în vreme ce lumea se dezmorțește râzând. Știu unde pun cheia când pleacă și-ncuie poarta, nu mă mai lasă în stradă, nici la colibă, nici la fabrică, de când ne-am dezbrăcat și ne-am dat cu nămol peste tot și ne-am legat la brâu crengi de salcie și brusturi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
ne-am legat la brâu crengi de salcie și brusturi, pentru că eram sălbatici și eu am dezbrăcat-o și pe Iulia, să fie și ea sălbatică și a spus maică-sa “îi rup picioarele dacă-l mai prind pe derbedeu”. Cheia e sub un gavanos cu pământul uscat, deschid dulapul cu trei uși, în care nu-mi dau voie să mai intru de când m-au căutat o zi întreagă și eu am stat acolo și-am tăcut. Am adormit cu capul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
sforile? Ați adunat scripeții? Ați legat cutiile? - Da... - Nergal... Măi, bezmeticule, nu-ți lipsește nimic? - Dă-o-ncoace, tocmai mă întorceam după ea... - Și cleștii? Ați luat cleștii? - Aici sunt... - Și greutățile? Și pompele? Și fiolele? Și prelata? Și lanțurile? Cheile? Și oglinzile, toate? - S-a spart una, am scăpat-o alaltăieri noapte, mi-e al dracului de ciudă, dar e dusă de-acum... - Ah, asta nu e bine deloc... Ai strâns? - N-am mai avut cum, a spulberat-o vântul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334

se culce la pămînt și puse mîna pe salteaua de lînă, lată și grea. În timp ce o Înfășura, privirea Îi căzu pe un mic chepeng din lemn, asigurat cu un lacăt, Încastrat În pat. Căută la gîtul captivului și Îi smulse cheia. După cum Își Închipuia, chepengul adăpostea o cutie metalică pe jumătate plină cu dubloni și monede franceze și olandeze. Duse cutia și salteaua pe punte și se mai Întoarse o dată, pentru a lua cu mare grijă lampa cu ulei și a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
aceleași date și În aceeași zonă, la fel ca María Alejandra, o balenieră despre care iarăși nu aveau vești. Nu era prin urmare cu totul ilogic să presupună că cele patru calamități erau legate Între ele Într-un fel oarecare. Cheia trebuia să se afle, după toate probabilitățile, la misteriorul criminal, pe care unele glasuri Îl identificau deja cu Iguana Oberlus, Înspăimîntătorul harponier de pe Old Lady II care dezertase de pe vaporul lui cu cîțiva ani În urmă. Doña Adelaida Ojeda, care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229

o iau pe următoarea ieșire pe autostradă, dacă nu cotesc la dreapta pe Northwest Gower, dacă nu merg cale de doișpe cvartale și nu intru în parcarea Camerei de Urgență a Spitalului Memorial La Paloma. Am parcat. Mi-am luat cheile și poșeta și-am mers pe jos. Ușile de sticlă s-au deschis înainte să-mi pot vedea reflexia în ele. Mulțimea dinăuntru, toți oamenii cu picioare rupte și copii gata să se sufoce, s-au dat la o parte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
o parte și închizând orice aș fi deschis. — E din cauza luminii puternice dinăuntru, zice. Actele de violență antigay au crescut cu sută la sută în ultimii cinci ani. Tata ajunge acasă și-și parchează mașina la jumătate de cvartal distanță. Cheile lui zornăie în noul zăvor din exterior în vreme ce mama împietrește în ușa bucătăriei, ținându-mă în spatele ei. Cheile se opresc și tata ciocănește, trei pocnete rapide, apoi două rare. — Ăsta-i ciocănitul lui, zice mama, da’ uită-te totuși pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
au crescut cu sută la sută în ultimii cinci ani. Tata ajunge acasă și-și parchează mașina la jumătate de cvartal distanță. Cheile lui zornăie în noul zăvor din exterior în vreme ce mama împietrește în ușa bucătăriei, ținându-mă în spatele ei. Cheile se opresc și tata ciocănește, trei pocnete rapide, apoi două rare. — Ăsta-i ciocănitul lui, zice mama, da’ uită-te totuși pe vizor. Tata intră, aruncând o privire peste umăr la strada întunecată, scrutând-o. Trece o mașină, iar el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
detectivului ăstuia îi zic: „Nu“, și el zice: „Bun“. Zice că-i place un puști care știe să păstreze un secret. La o deraiere poți strânge câte două sute de creioane odată. Becuri încă perfecte, care nu scot zdrăngănitul ăla înăuntru. Chei neștanțate cu sutele. În camionetă locul era limitat și, oricum, pe-atunci soseau deja alte camionete cu oameni lopătând cereale pe banchetele din spate și oameni privindu-ne cu mormanele noastre de prea multe lucruri în vreme ce ne hotăram ce ne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805

-i?" Vedea cine este, dar nu știa ce vrea. "Vin de la gară și aș vrea să mă găzduiți. Sînteți domnul Ali, proprietarul hotelului, nu?" Turcul mormăi ceva și pînă la urmă deschise. În mînă nu ținea nimic primejdios, era tocmai cheia. Vorbea curat românește, poate doar avea o intonație mai ciudată, parcă se răstea, parcă lătra. "Eu sînt proprietarul, numai că nu prea știu ce mai țin. Aici la Medgidia în afara zilelor de tîrg nu vine nimeni. Iar hotelul devine atunci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
chiar în Vladia nu ascundea o primejdie pentru liniștea și fericirea așezării, fericire de care se simțea direct răspunzător. Pentru a se lămuri în această privință trebuia să se afle în preajma lor și mai ales să dobîndească informații, aici era "cheia și lăcata oricărei investigațiuni", după cum spunea domnul detectiv principal Mustăcioară la cursul anual de pregătire. Pentru a se afla în preajma lor trebuia să facă o nouă vizită, după cinci ani de absență, domnișoarei K.F., iar pentru informații trebuia să dea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
nici un interes, nu avea nici o perspectivă, fie pentru că inspectorul din Serviciul care era singurul om ce ținea legătura cu el ieșea la pensie și nupreda nimănui ori, se întîmpla și asta, murea, ducînd cu sine toate parolele, locurile de întîlnire, cheile de cifru, indicativul, modul de contactare și chiar singura dovadă a existenței reale a acelui agent. Din fericire, chiar dacă se întîmpla așa ceva în cadrul Serviciului, totul rămînea ascuns ochiului public, ascuns chiar și celor din Serviciu, doar cîțiva inițiați își puteau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
ceva la cale, un gest, o ezitare, o clipire a ochilor, sînt cîteva probe sigure, de exemplu, dacă se uită la unghii cînd vorbește cu tine, dacă își găsește de lucru, tot mută scrumiera, ori paharul, răsucește între degete lingurița, cheile, trebuia doar să fii atent. Atent și precaut. Deci Basarab Cantacuzino, "Mumia de la Baldovinești", cum i se mai zicea, se hotărâse. Deocamdată își dezmorțea încheieturile, punea țara la cale. Trebuia deci să organizeze o acțiune de infiltrare între militari, să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
strîns cu lăcate și zăvoare. Și pentru asta sînt în stare să-l aducă pe domnul Caraiman să stea cocoțat chiar pe vîrful capacului într-un echilibru atît de precar, încît ei să fie singurii care să stăpînească țopăiala, doar cheile zăvoarelor se aflau la ei, de vreme ce ei le-au închis. O garanție grozavă a perpetuității lor la guvern. După ce încing singuri focul sub cazan trebuie să arate că ei sînt singurii care pot ține capacul închis. Ca pompierii care dau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-și da cu părerea. Nu asta era treaba lor. Treaba lor era să vadă, să audă și să comunice. Altcineva era în drept să înțeleagă! Și-a mai pus un păhărel și după aceea a închis ușor dulăpiorul, a răsucit cheia și apoi a ascuns-o deasupra. Un gest casnic, inutil, nimeni n-ar fi intrat în biroul său să-i cotrobăie prin sertare. Sau, cine știe... A scuturat nervos din cap, și-a frecat tîmplele cu degetele, chiar așa, se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
acolo, de unde se închidea și se deschidea circuitul electric, să fie îndeajunsă energie, îndeajunsă putere pentru a face din Vulturul Alb un pericol pentru stat, o primejdie reală pentru viața socială? Mihai Mihail simțea că este foarte aproape de adevăr, de cheia problemei, era foarte aproape, dar nu o avea în mînă. Și asta însemna că nu avea nici o putere. Aproape sau departe de soluție, nu conta. În munca asta un "pe aproape" era mai nefolositor, dăunător chiar decît un "nu știu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
lume ca să se joace de-a ordinea socială. Un Comitet de inițiativă, cam așa ceva, niște babalîci care în două luni au făcut din Vladia o cazarmă, domnule Mihail. O cazarmă în care toți au devenit un soi de mașinării cu cheie. Și culmea e că, după cum spune Popianu, culmea e că le și place. Nu mai au imaginație, nu mai gîndesc. Și singurul merit al provinciei ăleia nenorocite era că oamenii de acolo din lipsă de ocupație aveau o imaginație teribilă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
o clipă mai devreme ce și cînd urma să se întîmple. Știa destule lucruri încît să-și poată imagina cam ce au de gînd militarii, probabil, că înaintase în scris tot ce aflase către Mihail, dar informația cea mar importantă, cheia afacerii n-o aflase încă, iar după ce a aflat-o n-a mai putut, face nimic, deoarece a murit. Bîlbîie îl instruise pe Radul Popianu ca la momentul favorabil să comunice triumvirilor un fel de mesaj al Comitetului din Vladia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
Pangratty nu înțelegea întru totul, dar putea să-și dea seama că Mihail găsise în acele cuvinte cărora el nu le dăduse decît importanța care li se cuvenea, aceea că precedaseră cu cîteva zeci de secunde moartea lui Bîlbîie, găsise cheia întregii afaceri. Ca și cum s-ar fi rușinat de clipa de exaltare, profesional vorbind avusese o reușită pentru care merita să se bucure, Mihai Mihail se șterse îndelung cu batista, reveni la culoarea lui veche, pămîntie, de om obosit și bolnav

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283

dispoziție... Ce‑mi rămânea altceva de făcut decât să accept amabila propunere. Portarul mă conduse În fața unei uși uriașe pe care o descuie, după care aprinse o lumină chioară și mă lăsă singură. În spatele meu am auzit cum se Întorcea cheia În broască; acum mă aflam În biblioteca aidoma unei cazemate. De undeva se făcea simțit un curent de aer legănând pânzele de păianjen care, precum niște prăfoase văluri sfâșiate, se lăsau Încet peste rafturile cu cărți, ca‑ntr‑o pivniță

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
moment, preceptele riguroase ale ritualului spaniol. La fel și preotul, se dădu Înapoi, Încordându‑și mâinile Împreunate a rugă; palmele Îi transpiraseră lăsând urme evidente pe coperțile albe ale breviarului: mătăniile cu boabele cât măslina se bălăngăneau În tăcere. Doar cheile de pe uriașa verigă din mâna unui străjer clincăniră de două‑trei ori, alandala. „Amin“, șopti tânărul terminându‑și ruga de dimineață. După care adăugă cu glas tare: „Iartă‑mă, părinte!“ În acel moment, ca la comandă, bubuită tobele, lugubru și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
Conspirație. Compararea celor două texte dovedea fără putință de tăgadă că numita Conspirație era un falsificat și că, prin urmare, nu exista un program care ar fi fost elaborat de către „misterioasa, obscura și perfida forță care ținea În mânile sale cheile multor enigme Îngrijorătoare“. Descoperirea senzațională din Times, publicată sub titlul Sfârșitul irevocabil al Conspirației, ar fi putut, În mod firesc, să pună capăt acelei penibile afaceri, care otrăvise deja multe suflete și luase atâtea vieți. Urmărirea făptașilor, așadar aflarea mistificatorilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
undeva la Berlin, Paris sau New York!“. Fără Îndoială, domnule, că ați ajuns la acea concluzie optimă grație cercetărilor regretatului Bezimenski și a moștenirii sale care v‑a fost Încredințată spre valorificare. Persoana pe care o căutați, domnule, „persoana care deține cheia tainei“, cum v‑ați exprimat cu prilejul acelei conferințe, se afla la câțiva pași de dumneavoastră. Evident că nu v‑o amintiți, fără Îndoială că nici n‑ați observat‑o. Și dacă, Întâmplător, ați remarcat‑o, probabil că v‑ați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]