2,966 matches
-
dezastrul avansa cu pași uriași. M-am zbătut să plec în orice condiții, să plec cât mai repede. Deja nu se mai dădeau pașapoarte, nici vize de ieșire. Tata nu rea liza câtuși de puțin amploarea primejdiei. Mama îmi era complice, dar nu mă putea ajuta decât păstrând tăcerea asupra hotărârii mele. De altfel nimeni nu mai vorbea cu nimeni, îți era frică și de umbra ta. Deveniserăm cu toții prizonieri pe viață. — Cum ai reușit să evadezi? am întrebat-o tulburată
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
-i spui că e frumoasă, prostului că e deștept, hoțului că e cinstit și demagogului că e profet. Omului obișnuit că e cumsecade. Gata! Sluta e slută, prostul un dobitoc, demagogul un scatofag. Omul cumsecade un pericol. Seva escrocilor. Nițel complice. Fiindcă tolerează. O să-ți aprinzi paie-n cap! Nu vei schimba nimic. Va fi doar ceva mai mult zgomot. Te pregătești de prea multă vreme, nu mai poți renunța. Nu mai crezi nimic. Fiindcă ai crezut mult. Aproape tot. Acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
Încă nu avea. Maică-sa l-a luat În brațe și i-a mângâiat chica, Încercând să treacă asupra ei presimțirile și spaimele fiului. Ar trebui să te tunzi, vine vara, i-a șoptit. În tăcere, apoi, cu o solemnitate complice, s-au dus la culcare, fiecare ascunzându-și lacrimile de ușurare, sentimentul că sunt din nou Împreună și că nu trăiesc În anul 1985 Într-un oraș pe care primăvara Îl ocolise, grăbită să se așeze mai repede peste copacii
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
dat tocmai el, Într-o cârciumă sordidă, să-i surprindă În postura grotescă de a se certa țigănește la un pahar? Ori pentru că, subliminal, se considera trădat, și de Cristian, și de Ionela, pe care Îi vedea ca pe niște complici, bătându-și joc de el, Vasile Moare, care Încă mai visa că se va Îndrăgosti Într-o zi... „Cum poate cineva să se indigneze pentru un ideal... Într-o speluncă?“ Își zise brusc, fără să priceapă cum de Îi venise
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
Parolică... Și s-a văzut cu douăzeci și cinci de ani În urmă, svelt, blond, mai slugarnic, dar mai pesimist decât Costel, disciplinat și credincios partidului, care aprecia În tristețea lui atitudinea unui om cumpănit și rezonabil, adică ușor manipulabil. Fusese un complice inteligent al politicii comuniștilor, tovarășul Nicolae Ceaușescu Îl remarcase, Îl sfătuise, el Încuviințase, fusese răsplătit cu șefia acestui județ bogat, pe care Îl călca În picioare cu autoritate. Gâtuise din fașă elanul cârtitorilor, Îi eliminase, Îi trimisese la canal, până
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
are rost să mă ascund. Am greșit față de el, am greșit, dar față de cine nu am greșit? Iar Vasile a realizat În clipa aceea că o asemenea doleanță intimă, aceea de a nu fi mințit, izbucnește mai cu seamă Între complici, Între Îndrăgostiți, Între doi oameni care au decis să-și asume Împreună un drum, o fărâmă de drum... Și l-a privit pe Siboiu tulbure, cu priviri albe, din care discernământul fusese șters și Înlocuit de perplexitate. Siboiu era un
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
sau poate că doar i-a scăpat această nuanță, Însă Vasile a luat-o ca atare. — Dacă sunt curios?... Curios ai zis? Și a izbucnit În râs, Într-un râs curat, sincer, lipsit de orice urmă de sarcasm, un râs complice, care l-a prins și pe Cristian, și au râs minute În șir arătându se cu degetul, ca doi puști care Își savurează pozna, și parcă râdeau Împotriva tuturor absurdităților care Îi Înconjurau, Împotriva tuturor imbecililor care Își instauraseră conjurația
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
șpriț amândoi, ce p... mă-sii. Și cu mișcări tinerești, Înduioșătoare, a scos din frigider o sticlă și un sifon, a făcut două șprițuri, au ciocnit și au băut paharele până la fund, după care au suspinat de plăcere. Au râs complice unul la altul, apoi și-au mai făcut câte un șpriț, fără să remarce că Maria intrase În casă cu discreție și Îi privea fericită, neîndrăznind să se miște, nici să respire, ca nu cumva să Întrerupă scena miraculoasă la
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
șantaj. La urma urmei, cine te-ar crede pe tine dacă ai spune că sunt homo sexual? Ni meni. Poziția mea e prea importantă pentru ca un astfel de scandal să pună și mai mult În evidență dezastrul general. Suntem cu toții complici În țara asta. Nu uita, mâine la miezul nopții, În scuarul din fața Casei Pionierilor. Inutil să păstrezi scrisoarea asta... Cu prietenie, profesor Vasile Carara Vasile a recitit scrisoarea, apoi a privit cu atenție plicul: timbrul nu era ștampilat, așadar ul
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
Agrippina, se alarmă: — Asta-i ideea Mașterei, șuieră. Chipul ei frumos se umplu de ură. — Calpurnius are s-o aducă în Syria pe soția lui, Plancina, anunță. Își imagina înspăimântată instrucțiunile pe care Maștera avea să i le dea credincioasei sale complice; îi revedea pe frații ei, care fuseseră trimiși în Hiberia și în Armenia cu misiuni glorioase și muriseră acolo în chip misterios. Gândurile lui Germanicus nu mergeau până într-acolo, dar ea se ridică deodată, veni lângă el, îl îmbrățișă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
biata mama în timpul unei asemenea judecăți barbare, n-am aflat niciodată. Împotriva celorlalți acuzați s-a aplicat în schimb o lege pe care Augustus o născocise pentru a-și consolida puterea absolută și pe care o majoritate distrată, speriată sau complice o aprobase în grabă: princeps - adică el însuși - putea să-i aresteze, să-i judece și să-i condamne cu ușile închise, fără garanții și fără apel, pe cei vinovați de delicte împotriva „siguranței imperiului“, cu condiția să-i informeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
întrebă ce scrieri criminale i se atribuiau. — A preamărit, spun ei, fapta lui Brutus, care l-a ucis pe Julius Caesar. A scris că Brutus a fost ultimul roman. Acuzatorii lui zic că lauda unui delict echivalează cu a fi complice. Tânărul Gajus se îndepărtă, spunându-și lucid: „N-o să scape nici unul dintre noi“. Își aminti că în apropiere de Antiohia, în timpul unei vânători, o vulpe scăpase de câini prefăcându-se moartă într-un tufiș. Își spuse: „N-or să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
lăsat antrenat și a dat, în casa vechiului său prieten, niște răspunsuri imprudente. Sejanus îl informă imediat pe Tiberius: — La Roma se pregătește o insurecție. De la Capri, Tiberius ordonă arestarea, judecarea și condamnarea lui Tatius Sabinus și a „tuturor eventualilor complici“. Sejanus citi mesajul în tăcerea slugarnică a senatorilor, iar ei hotărâră imediat arestarea lui Sabinus, care, neștiutor, nici nu-și mai amintea ce spusese în seara cu pricina. Drusus scrise: „Tiberius ne-a luat și acest ultim prieten. Șiretenia lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
încât se desprindea foarte lent de la pământ. Se întoarse, căutând cu privirea pe cineva. Se apropie un sclav bătrân, care împinse ușurel ușa, șoptind în greacă: — E interzis. Închise ușa, îi aruncă băiatului o privire pe jumătate neîncrezătoare, pe jumătate complice, și îi mărturisi dintr-o suflare: — E Marea Mamă, Isis. Într-o clipă, Gajus se întoarse în urmă cu mulți ani; era din nou pe mica ambarcațiune care mergea pe Nilus, tatăl lui era viu. „Zeița cu numele asemenea unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
parte și de alta a lui Sejanus; acesta continua să stea împietrit. Un senator strigă că procesul trebuia să înceapă acolo, imediat, fără amânare. Toți îl aprobară, urlând. Procesul începu în grabă. Nimeni nu-l apără pe Sejanus; numeroșii săi complici, înspăimântați, se dezlănțuiră zeloși împotriva lui. El nu scoase o vorbă. În unanimitate, senatorii îl condamnară la moarte pentru trădare împotriva poporului roman. După o oră, Sejanus fusese executat, iar cadavrul lui disprețuit era cufundat în râu. Povestea Antoniei fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
cea pricepută visa o viață pe Palatinus, dacă moștenitorul avea să se nască repede, și număra săptămânile și ciclul lunii. Îmboldită de senatorul Silanus, deveni tot mai intrigantă și mai neliniștită, în timp ce Gajus, care îi suporta prezența cu un zâmbet complice, se dedica soției sale, inventând o mulțime de jocuri, și Claudilla râdea, și râsul ei umplea vila. Într-o zi însă, pe când se odihneau în triclinium - aflat pe o stâncă transformată într-o mică insulă, ce comunica cu vila printr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
acum un neputincios purtător de cuvânt al nemulțumiților optimates - îl vedea pe Împărat primindu-i sfaturile cu un surâzător: „A trebuit să hotărăsc altfel“. La rândul lui, Împăratul vedea în el un vechi slujitor al lui Tiberius, poate chiar un complice - și, instinctiv, îl ura. De zile pline de neliniște avea parte și mândra stirpe a Pisonilor, moștenitorii lui Gneus Calpurnius Piso. „Experții în otrăvuri“, murmurau oamenii când îi vedeau trecând. Iar dacă poporul nu uita, erau slabe speranțe să uite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
în Forum. Și Callistus încheie, fără să-și schimbe expresia: — Unii spun că acum nu-l mai poți lăsa în viață pe Calpurnius Piso. Într-adevăr, în cele șapte zile ce urmaseră umilitoarei ieșiri din triclinium-ul imperial, Calpurnius și complicii săi nu se mulțumiseră să se lase pradă mâniei. Împăratul le demonstrase într-un mod violent că amintirile nu muriseră și că, în spatele frumosului său zâmbet tineresc, se ascundea o primejdioasă capacitate de a se preface și de a țese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
venit în Curie pentru a asista la proces. Grupul de populares profită de ocazie și fu neîndurător; spre surpriza generală, optimates susținură acuzațiile cu aceeași înverșunare. Clarvăzătorul Callistus comentă: — Vor să ne demonstreze că nici unul dintre ei n-a fost complice. Și încheie ușurat: Încă mai provocăm teamă. Imediat ce a înțeles că partida era pierdută și puterea sa era distrusă, orgoliosul Junius Silanus nu mai așteptă verdictul; se închise în camera lui. Când l-au găsit, murise de câteva ore, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
îi știau nevinovați. Discursul său, rece și lent la început, cu vorbe găsite cu greutate, devenea tot mai pasionat și acuzator. — Toți aceștia l-au cinstit și l-au slujit pe Tiberius când acesta era în viață; au fost instrumentele, complicii și, poate, inspiratorii delictelor sale. Apoi, la moartea lui Tiberius, s-au bucurat că dispăruse un tiran și i-au insultat memoria. Dar oare Tiberius era cu adevărat singurul vinovat? Iar dacă era un asemenea monstru, de ce îl cinsteați fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
o puse pe masă ca pe un obiect de preț. Împăratul o citi; era promisiunea clară a unui marș împotriva Romei și, imediat după uciderea lui, a cuceririi Senatului prin forța legiunilor. Pentru a sublinia importanța acțiunii, autorul înșira numele complicilor săi: alți cinci tribuni. În josul foii se afla, mare, semnătura sa: „Lentulus Gaetulicus, dux al legiunilor de la granița renană“, limes al imperiului. Puterea lui militară era, teoretic, enormă. Împăratul simți un fior, ca și cum masa s-ar fi zguduit. „Un laș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Pentru a deveni legitim, văduvul Lepidus plănuia să se căsătorească cu sora nedemnă a celei moarte, cu Agrippina, cea care se plânsese în legătură cu moștenirea. Pentru că în ea curgeau câteva picături din sângele lui Augustus, vanitosul Lepidus credea că va găsi complici. „Școala lui Sertorius Macro: orice patrician care are un străbun istoric este convins că imperiul reprezintă o pradă pentru care trebuie să pornești la vânătoare“, își spuse Împăratul sarcastic. Simțea însă că-i vine să verse. Apoi își puse gândurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
se oprească; calul celuilalt se opri împiedicat - romanul alunecă din șa și căzu. Încercă să se ridice cu greu, iar Gaetulicus văzu că avea mâinile legate, că era plin de noroi și speriat, cu hainele în dezordine... Era Lucius Vitellius, complicele său. Fără să coboare de pe calul plin de spume, Împăratul le ordonă imediat gărzilor germanice să-i aresteze pe Gaetulicus și pe cei cinci tribuni menționați în scrisoare. Germanii se supuseră orbește, într-o clipă. Cu un sentiment de triumf
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
tulburați de evenimente; îi confruntară cu acuzatorii - cea mai impresionantă a fost întâlnirea dintre tată și fiu, pe care bătrânul senator îl credea încă în Sicilia. Porunciră să fie torturați și biciuiți; cel mai tare fu schingiuit cel pe care complicii îl indicau ca fiind căpetenia. — Este chestorul Betilenus Bassus, îi raportară bucuroși Împăratului. Pe când se întâmplau toate acestea, Împăratul se plimba singur pe aleile parcului pe care odinioară îl îndrăgise nespus. Căuta întunericul, însă știa că acolo vegheau, nevăzuți, zeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
nimic nu-i mai putea despărți. Iar moartea Împăratului avea să le salveze viețile. Callistus - și pe bună dreptate Tiberius se temuse de el, chiar dacă era tânăr și inofensiv, „o viperă care tocmai a ieșit din ou“ - începu să caute complici în familia Caesaris, printre cei care intrau zilnic în palatul Împăratului. Altfel spus, cercetările lui s-au îndreptat spre acele locuri și spre acei oameni în fața cărora Împăratul lăsa garda jos. Deoarece colaborase cu Sertorius Macro în vederea alegerii lui Gajus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]