3,537 matches
-
pentru ceilalți, care nici nu îndrăznesc să i se înfățișeze... Veniră zorii, după o noapte în care nimeni nu dormise; de la balconul vilei pe care Julius Caesar o construise pentru Cleopatra și care acum era splendidă, cu multe grădini, Împăratul contempla, obosit și fără bucurie, minunatele corăbii, templele de marmură nemișcate pe apa întunecată, pe care Euthymius, Imhotep și Manlius le construiseră, așa cum promiseseră. Coloanele fuseseră ridicate. Plăcile aurite se aflau pe mal. Burnița însă, și șantierul era închis; muncitorii își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Casa de la Ephesus și fresca cu portretul lui Socrates erau cu siguranță foarte solide, deoarece au fost descoperite, cu inevitabilele deteriorări suferite, după douăzeci de secole. Astăzi, încă mai putem admira pe acel zid enigmaticul surâs al filosofului care-și contemplă moartea. Lacurile sacre din deșertul Egiptului și misterioasele corăbii isiace. După milenii de abandon, săpăturile arheologice au scos la iveală, în apropiere de templul de la Sais (unde bătrânul preot i-a dezvăluit lui Gajus Caesar vechile mistere), o mare depresiune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
în urmă cu treizeci și cinci de secole, deschizând astfel, în fața ochilor uluiți ai romanilor vremii sale, ce se încăpățânau să nu creadă, o poartă spre trecut. Chiar și astăzi, puțini dintre cei care ajung la celebrele coloane ale lui Bernini și contemplă stela gigantică știu cum și de ce, acum douăzeci de secole, a fost adusă din Egipt la Roma, traversând o jumătate din Mediterana. Podul cu patru arce s-a prăbușit însă în timpul unei revărsări a Tibrului. După nouăsprezece secole a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
alerga În stradă, uitându-se cu atenție la toți milanezii, Întorcându-i cu fața spre lumină și spre Întuneric, să-i vadă mai bine și să se inspire din viața reală; după aceea, alerga din nou la locul crimei, Își contempla pictura Începută, mai punea o nuanță aici, mai da o pensulă dincolo și apoi pleca aiurea extenuat de Îndoială. (iarna) Constat că a fi singur Înseamnă a fi puternic. Mă uit În jur la aceste cupluri ce se mișcă rigid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
cât de atent este adolescentul ca să descrie orice amănunt; el vrea să nu scape nimic, căci descrierea este aici chiar o formă de posesie. Ochiul este Îndrăzneț și insinuant: În fiecare dimineață, mergeam s-o văd cum se scaldă; o contemplam de departe când se afla În apă, pizmuiam valul moale și calm ce o mângâia pe coapse ș-acoperea cu spumă acest piept atât de viu, eu vedeam conturul membrelor sale sub veșmintele ude ce le acopereau, vedeam inima sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
apă, pizmuiam valul moale și calm ce o mângâia pe coapse ș-acoperea cu spumă acest piept atât de viu, eu vedeam conturul membrelor sale sub veșmintele ude ce le acopereau, vedeam inima sa bătând, pieptul său ce se umfla, contemplam În mod mecanic piciorul său ce se sprijinea pe nisip și privirea mea rămânea fixată Îndelung pe urmele lăsate de pașii săi. În această acțiune de luare În stăpânire a corpului secret al femeii mature, ce-l Înspăimântă prin misterioasa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
ce mi se deschidea vast fără margini cât vedeam cu ochii. M-am speriat și mai tare, mi se părea că mă aflu rătăcit singur Într-un ocean. Atunci, de spaimă, o clipă, n-am mai auzit nimic; totul tăcea contemplându-mă, o tăcere la pândă ce așteaptă doar momentul propice spre a mă devora. În aceeași clipă, s-au declanșat muzicile; treptat, În schimbarea de percepție, am constatat că privirile mele mai Întâi și apoi auzul meu au descoperit cântecul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
prietenul gărilor și al aeroporturilor, să-i spună ce este fericirea? Drumurile lui spre orașul din vest, În ierni și urgisite veri, se pierdeau În ceața incertă a amintirii, dulcege și triste amintiri, disperate, ca și imaginea aceea a omului contemplând pe marginea prăpastiei, frumusețea unui golf la Mediterană. Gaspar David Friedrich? O disperare romantică. Dincolo de natură, care există prin aspectul ei exterior, trebuia percepută lumea individuală, a omului, de la contemplarea senină până la limitele disperării. Dar cui să spună toate astea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
de urâtă e una deschisă. „E o nenorocire că trebuie să te servești de lucruri - gândi Augusto -, că trebuie să le folosești, uzul le deteriorează și ajunge să distrugă orice frumusețe. Funcția cea mai nobilă a obiectelor e să fie contemplate. Ce frumoasă e o portocală înainte de a fi mâncată! Situația se va schimba în cer când toată grija noastră se va reduce, sau mai bine zis se va lărgi la contemplarea lui Dumnezeu și a tuturor lucrurilor în El. Aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
magnetizat și fără a-și da seama. Și așa o stradă, și alta, și alta. „Dar ce-o fi făcând- își spunea pe drum Augusto, care mai degrabă vorbea cu sine decât gândea - copilașul ăla, lungit pe burtă? O fi contemplând vreo furnică, sunt sigur! Furnica, uf!, unul din cele mai ipocrite animale! Nu face decât să se vânture de colo-colo, făcându-ne să credem că muncește. E ca puturosul ăla, care merge în pas alergător, împungându-i cu coatele pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
iubește bărbatul doar atâta vreme cât el nu gândește ca ea, adică atâta timp cât gândește. Să vedem acum cinstita pereche conjugală.“ Deseori seara, înainte de a se culca, Antonio obișnuia să joace o partidă de cărți cu Domingo, valetul său, în vreme ce nevasta acestuia, bucătăreasa, contempla jocul. Partida începu. — Douăzeci de cupe! - cântă Domingo. — Ia zi! - exclamă brusc Antonio —. Ce-ar fi să mă-nsor? — Ar fi foarte bine, domnișorule - zise Domingo. — De la caz la caz - cuteză Liduvina, soția lui, să insinueze. — Păi tu nu te-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
și a-mi închipui, când mă văd ca pe altul, că sunt un vis, o ființă fictivă... — Atunci nu te mai privi... — N-am încotro. Sufăr de mania introspecției. Atunci vei sfârși ca fachirii, despre care se zice că-și contemplă propriul buric. — Eu unul cred că dacă nu-ți cunoști vocea sau fața, nu-ți cunoști nici alte lucruri care sunt ale tale, pe deplin ale tale, ca și cum ți-ar aparține... Pe soția ta, bunăoară. — Într-adevăr: mi se pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
cum vrei să-i spui. Acum ți-ai aflat prin urmare secretul. Auzind acestea, bietul om nu făcu o vreme decât să-mi arunce una din acele priviri sfredelitoare ce par a străpunge ținta și-a trece dincolo de ea, îmi contemplă apoi portretul în ulei care-mi prezidează cărțile, culorile îi reveniră în obraji, își trase răsuflarea, își veni în fire, își recăpătă stăpânirea de sine, își rezemă coatele de masa mea și, cu capul în palme și privindu-mă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
ale voastre, cei care o citiți acum -, de ce să nu exist ca un suflet veșnic și veșnic îndurerat? De ce?“ Bietul de el nu se putea odihni. Sub ochi îi defilau întinderile pustii ale Castiliei, ba stejărișuri, ba păduri de pini, contempla crestele ninse ale munților și, privind îndărăt, în spate, învăluite în neguri, figurile însoțitorilor și însoțitoarelor vieții sale, se simțea târât spre moarte. Ajunse acasă, sună la poartă, iar Liduvina, care ieși să-i deschidă, se făcu albă la față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
de-ajuns să vezi tragedia mea Celălalt. Cât despre posibilitatea de a-l învia pe don Quijote, cred că pe cel al lui Cervantes l-am readus la viață și cred că-l readuc la viață toți cei ce-l contemplă și-l aud. Sigur, nu erudiții, nici cervantiștii. Îl înviază pe erou cum pe Cristos creștinii urmându-i lui Pavel din Tars. Căci așa e istoria sau poate legenda. Și altă înviere nici nu există. Ființă fiictivă? Ființă reală? Reală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
rus bolșevic.] Ce groaznic e să trăiești în expectativă, imaginându-ți în fiecare zi ce se poate întâmpla în următoarea. Și ce nu se poate întâmpla! Petrec ore întregi, singur, întins pe patul solitar din micul meu hotel - family house -, contemplând tavanul camerei, nu cerul, și visând la viitorul Spaniei și la al meu. Sau demontându-le. Și nu îndrăznesc să mă apuc de nicio lucrare, căci nu știu dacă o voi putea isprăvi în pace. Cum nu știu dacă exilul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
mult!“ Și între timp, am sub ochi tantalica mea Spanie bască, văd soarele răsărind și asfințind în munții de pe pământul meu. Răsare pe-acolo, nițel mai la stânga piscului Peña de Aya, Cele Trei Coroane, și de-aici, din camera mea, contemplu în poala umbroasă a muntelui acea coadă de cal, cascada Uramildea. Cu cât jind îmi umplu din depărtare vederea cu răcoarea acelui torent! De cum mă voi putea întoarce în Spania, mă voi duce, Tantal eliberat, să mă scufund în apele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
nu ar mai trăi cartea, oare ar trăi? Și după aceea se plimbă din nou pe malurile Senei, trecu încă o dată pe dinaintea aceleiași tarabe cu cărți, aruncă o privire de imensă iubire și de imensă groază către volumul fatidic, apoi contemplă apele Senei și... învinse! Sau fu învins? Trecu fără să deschidă cartea și zicându-și: „Cum va continua istoria asta? Cum se va sfârși?“ Era însă convins că într-o bună zi n-avea să mai poată rezista și că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
a romanului, la romanul cititorului [al cititorului actor, al cititorului pentru care a citi însemnează a trăi ceea ce citește]. Când s-a trezit a doua zi de dimineață, în patul său de agonie spirituală, se simți liniștit, se sculă și contemplă o clipă scrumul cărții fatidice a vieții sale. Și scrumul acela i se păru, ca și apele Senei, o nouă oglindă. Chinul i se reînnodă: cum avea să se sfârșească istoria? Și se duse pe cheiurile Senei ca să caute alt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
că nu-l putea găsi, suferi de moarte. Se hotărî să întreprindă o călătorie prin lumile astea ale lui Dumnezeu; poate Acesta avea să-l uite, avea să-i lase istoria. Și până una, alta, merse la Luvru ca să o contemple pe Venus din Milo, pentru a se elibera de obsesie, dar Venus din Milo i se păru, ca Sena și ca scrumul cărții pe care o arsese, altă oglindă. Se hotărî să plece, să călătorească pentru a contempla munții și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
ca să o contemple pe Venus din Milo, pentru a se elibera de obsesie, dar Venus din Milo i se păru, ca Sena și ca scrumul cărții pe care o arsese, altă oglindă. Se hotărî să plece, să călătorească pentru a contempla munții și marea, și lucrurile statice și arhitectonice. Și între timp își spunea: „Cum se va termina istoria aceea?“ Așa ceva îmi spuneam și eu când îmi imaginam acel pasaj din romanul meu: „Cum se va sfârși acea istorie din vremea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
vizita la prison des evesques, închisoarea episcopilor de San Juan, temnița Inchiziției. Îndărătul ei, bătrânele ziduri ce adăpostesc mici grădinițe încarcerate. Și vechea închisoare se înalță în spate, învelită în iederă. Apoi, sărmanul meu cititor tragic s-ar duce să contemple cascada pe care o formează râul Nive și să audă cum apele acelea, care nicio clipă nu sunt aceleași, alcătuiesc un fel de zid. Și un zid care este o oglindă. O oglindă istorică. Și-ar purcede, pe râu în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
pe Carol cel Mare. Și cu ei pe bietul Alfonso al XIII-lea și pe primul Habsburg al Spaniei, pe Carlos I Împăratul, al V-lea al Germaniei, amintindu-și de vizita lui, a lui Jugo, la Yuste, când a contemplat iazul unde se zice că împăratul, de la un balcon, pescuia lini. Și între Carlos al VII-lea Pretendentul și Carol cel Mare, Alfonso al XIII-lea și Carlos I, i s-ar înfățișa palida umbră enigmatică a prințului don Juan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
tradiția locală spune că locuiesc descendenți bastarzi ai lui Richard Plantagenetul, duce de Acvitania, care ar fi urmat să fie rege al Angliei, faimosul Prinț Negru, cel ce-a sărit în ajutorul lui don Pedro cel Crud al Castiliei, și contemplu strunga Bidasoa, la poalele masivului Choldocogaña, doldora de amintiri din timpul conflictelor noastre civile, pe unde curge mai mult istorie decât apă, și-mi învălui gândurile de proscris în aerul tamizat și umed al munților noștri materni. Uneori mă apropii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
scriu acum cărți pentru a explica mecanismul romanului lor, pentru a arăta cum procedează când scriu, nu este altceva decât să ridice capacul ceasornicului. Ceasornicul domnului Lacretelle e prețios; nu știu câte rubine are mecanismul, totul e însă lustruit, strălucitor. Să-l contemplăm și să spunem câte ceva despre cele observate.“ Ceea ce merită un comentariu: În primul rând, comparația cu ceasornicul e cu totul nelalocul ei și corespunde ideii de „mecanism al ficțiunii sale“. O ficțiune de mecanism, mecanică, nu este și nici nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]