6,588 matches
-
și au fost anulate și ele în cele din urmă. Ultimul eveniment imperial mare din Palatul de Iarnă a fost un bal tematic ce sărbătorea domnia țarului Alexei I, care a avut loc pe 11 și 13 februarie 1903. Marele Duce Alexandru Mihailovici considera ulterior această ocazie ca „ultimul bal spectaculos din istoria imperiului... [dar] o Rusie nouă și ostilă se zgâia prin ferestrele mari ale palatului, în timp ce noi dansam, muncitorii făceau grevă și norii din Extremul Orient atârnau periculos de
Palatul de Iarnă din Sankt Petersburg () [Corola-website/Science/298930_a_300259]
-
situația s-a înrăutățit și Sankt Petersburg-ul a căzut sub stăpânirea completă a revoluționarilor. Înțelegând lipsa de speranță a războiului și situația dificilă de pe plan intern, pe 15 martie 1917, Nicolae al II-lea a abdicat în favoarea fratelui său, Marele Duce Mihail Alexandrovici. Marele Duce a refuzat imediat să accepte tronul fără sprijinul armatei și al poporului său. A fost numit un guvern provizoriu, iar mai mulți membri ai fostei familii imperiale au fost arestați, inclusiv fostul țar, fosta țarină și
Palatul de Iarnă din Sankt Petersburg () [Corola-website/Science/298930_a_300259]
-
și Sankt Petersburg-ul a căzut sub stăpânirea completă a revoluționarilor. Înțelegând lipsa de speranță a războiului și situația dificilă de pe plan intern, pe 15 martie 1917, Nicolae al II-lea a abdicat în favoarea fratelui său, Marele Duce Mihail Alexandrovici. Marele Duce a refuzat imediat să accepte tronul fără sprijinul armatei și al poporului său. A fost numit un guvern provizoriu, iar mai mulți membri ai fostei familii imperiale au fost arestați, inclusiv fostul țar, fosta țarină și copiii lor. Nici un membru
Palatul de Iarnă din Sankt Petersburg () [Corola-website/Science/298930_a_300259]
-
fost ucis în lupta, iar în 909, însuși regele Ludovic a fost înfrânt lângă Augsburg. În 911, Ludovic moare, fiind succedat de Carol cel Simplu care s-a preocupat mai mult de recuperarea Lotharingiei decât de tronul regiunii răsăritene. Ulterior, ducele Franconiei, Conrad I, a fost ales ca rege în urma unui compromis încheiat dintre nobilii din Franconia și cei din Saxonia ce își vedeau interesele amenințate de invaziile maghiarilor, danezilor și slavilor și de rivalitățile interne și după ce ducele Saxoniei, Otto
Sfântul Imperiu Roman () [Corola-website/Science/298921_a_300250]
-
răsăritene. Ulterior, ducele Franconiei, Conrad I, a fost ales ca rege în urma unui compromis încheiat dintre nobilii din Franconia și cei din Saxonia ce își vedeau interesele amenințate de invaziile maghiarilor, danezilor și slavilor și de rivalitățile interne și după ce ducele Saxoniei, Otto, a cedat în favoarea sa. După ce a fost uns ca rege, s-a confruntat cu o serie de probleme, împărțind puterea cu reprezentanții marilor familii, ceea ce a dus la conflicte interne. A încercat să atragă de partea sa Suabia
Sfântul Imperiu Roman () [Corola-website/Science/298921_a_300250]
-
Însuși papa a trimis un legat la adunare pentru a intervene și a impune un decret prin care se preciza că orice opoziție împotriva regelui va fi pedepsită cu excomunicare și cu execuție. În 918, Conrad l-a desemnat pe ducele Henric al Saxoniei, aliatul său, ca succesor. După moartea sa, în 919,Henric I al Germaniei a fondat dinastia Ottonienilor. Duce al Saxoniei din 912, noul rege i-a adus la ascultare pe magnații Suabiei și Bavariei care au refuzat
Sfântul Imperiu Roman () [Corola-website/Science/298921_a_300250]
-
în 919,Henric I al Germaniei a fondat dinastia Ottonienilor. Duce al Saxoniei din 912, noul rege i-a adus la ascultare pe magnații Suabiei și Bavariei care au refuzat să recunoască actul desemnării din partea lui Conrad de Franconia. Buchard, ducele Suabiei, s-a supus, în timp ce Arnulf de Bavaria s-a împotrivit , drept pentru care a fost ales ca rege de aristocrația locală. Henric a dus două campanii pentru a-l face să renunțe și să se supună în 921. Lotharingia
Sfântul Imperiu Roman () [Corola-website/Science/298921_a_300250]
-
acordul papei o arhiepiscopie la Gniezno. Dar în urma revoltelor nobilimii romane, acesta, împreună cu papa, s-a retras la Ravenna. În 1001, cei doi au decis în cadrul unui conciliu, înființarea arhiepiscopiei de Esztergom în Pannonia pentru a extinde influență bisericii. Vaik, ducele maghiar, s-a creștinat sub numele de Ștefan, primind coroana regală, Ungaria devenind astfel stat apostolic, iar regii maghiari fiind investiți cu misiunea de a apăra și extinde creștinătatea spre est. În ianuarie 1002, împăratul a murit. Henric al II
Sfântul Imperiu Roman () [Corola-website/Science/298921_a_300250]
-
din Saxonia. Luptele izbucnite după moartă lui Henric al III-lea în 1054 au sfâșiat imperiul timp de un deceniu, până când Henric IV a devenit major în 1065. Henric V, ultimul rege din dinastia Saliana, a murit în 1125, iar ducele saxon Lothair de Supplinburg a fost ales ca succesor. Împăratul Lothair II s-a aliat cu familia Welf, care stăpânea Ducatul de Bavaria, pentru a-l confrunta pe rivalul său, Ducele Conrad de Suabia din familia Hohenstaufen. Lothair a aranjat
Sfântul Imperiu Roman () [Corola-website/Science/298921_a_300250]
-
rege din dinastia Saliana, a murit în 1125, iar ducele saxon Lothair de Supplinburg a fost ales ca succesor. Împăratul Lothair II s-a aliat cu familia Welf, care stăpânea Ducatul de Bavaria, pentru a-l confrunta pe rivalul său, Ducele Conrad de Suabia din familia Hohenstaufen. Lothair a aranjat căsătoria dintre fiica sa Gertrude și Henric cel Mândru, fiul ducelui Welf. Henric a moștenit proprietățile familiei sale, cât și pe cele ale lui Lothair, unificând Saxonia și Bavaria. Prinții familei
Sfântul Imperiu Roman () [Corola-website/Science/298921_a_300250]
-
Lothair II s-a aliat cu familia Welf, care stăpânea Ducatul de Bavaria, pentru a-l confrunta pe rivalul său, Ducele Conrad de Suabia din familia Hohenstaufen. Lothair a aranjat căsătoria dintre fiica sa Gertrude și Henric cel Mândru, fiul ducelui Welf. Henric a moștenit proprietățile familiei sale, cât și pe cele ale lui Lothair, unificând Saxonia și Bavaria. Prinții familei Welf devin cei mai puternici din imperiu. Prinții l-au ales în 1138 pe Conrad drept succesorul lui Lothair. Conrad
Sfântul Imperiu Roman () [Corola-website/Science/298921_a_300250]
-
Din dorința de a readuce pacea, Frederic I al Sfântului Imperiu Roman, nepotul și succesorul lui Conrad, i-a repus în drepturi în Bavaria pe membrii familiei Welf în 1156, acordându-i lui Henric Jasomirgott drept despăgubire și titlul de duce al Austriei. Ruptura a devenit inevitabilă în 1155 , Frederic fiind determinat să întreprindă campanii pentru a-și restaura stăpânirea. Este înfrânt în Bătălia de la Legnano în 1176 de Liga orașelor lombarde condus de Milano, împăratul fiind obligat în 1177, prin
Sfântul Imperiu Roman () [Corola-website/Science/298921_a_300250]
-
IV-lea de Luxemburg a promulgat Bula de Aur, care fixă regulile alegerii imperiale și regale, iar papa nu mai avea nici un rol. Documentul fixă șapte electori la număr (arhiepiscopii de Mainz, Trier, Koln, regele Boemiei, contele palatin al Rinului, ducele Saxoniei și markgraful de Brandenburg, stabilind care ramură a fiecărei familii era îndreptățită să voteze. Carol a favorizat intrarea în colegiul elector a grupărilor care l-au sprijinit, decis că drepturile electorale laice erau indivizibile și transmisibile potrivit principiului primogeniturii
Sfântul Imperiu Roman () [Corola-website/Science/298921_a_300250]
-
evreilor și monedelor, deciziile adoptate în curțile lor de justiție erau definitive, rolul Curții regale ca ultima instanța de apel neexercitandu-se decât în cazuri excepționale. În perioadele de interregn, imperiul era guvernat de contele palatin al Rinului și de ducele Saxoniei, prevedere care consfințea sustragerea demnității imperiale de sub orice control pontifical, rupând o îndelungată tradiție. Egali în drepturi și suverani în posesiunile stăpânite, principii electori constituiau un senat imperial ce contribuia la consolidarea statului. Ei erau singurii investiți cu autoritate
Sfântul Imperiu Roman () [Corola-website/Science/298921_a_300250]
-
familiei de Luxemburg, s-a întors împotriva dinastiei a cărei reședința, Viena, a fost cucerită de Matias Corvin în 1485. Situația a fost redresată de Maximilian I . Intrând în posesia Țărilor de Jos, grație căsătoriei cu fiica lui Carol Temerarul, ducele Burgundiei, s-a încoronat în 1486, că rege al romanilor și a recucerit Viena în 1490, primind Tyrolul. La moartea tatălui său, Maximilian era în fruntea unui imens domeniu ce se întindea de la Triest la Amsterdam. A dobândit înfloritoarele Țări
Sfântul Imperiu Roman () [Corola-website/Science/298921_a_300250]
-
I și ginere al împăratului Ferdinand al III-lea. A fost văr de gradul al doilea cu contemporanul său, regele Ludovic al XIV-lea al Franței, prin bunica regelui, Maria de Medici. Carol al V-lea a fost nepot al Ducelui Carol al IV-lea de Lorena, care a fost obligat să abdice în favoarea fratelui său mai mic, când Franța a invadat Lorena în 1634. Francezii s-au retras din ducat în 1661, dar apoi l-a invadat încă o dată în
Carol al V-lea de Lorena () [Corola-website/Science/299024_a_300353]
-
mai mic, când Franța a invadat Lorena în 1634. Francezii s-au retras din ducat în 1661, dar apoi l-a invadat încă o dată în 1670. Carol al V-lea născut la 3 aprilie 1643 la Viena a fost fiul Ducelui Nicolas François de Lorena. Pretenția lui Carol asupra ducatului nu a fost recunoascută de unchiul său, Carol al IV-lea. Din moment ce perspectivele sale nu erau bune s-a alăturat oficial curții de la Viena în 1662. A devenit un militar distins
Carol al V-lea de Lorena () [Corola-website/Science/299024_a_300353]
-
12 septembrie 1683). Trei ani mai târziu, în 1686, a reușit eliberarea cetății Buda. În 1687 i-a învins pe turci la Mohács. Fiul său, Leopold cel Bun (1679-1729), a purtat între 1690 și 1697 în mod simbolic titlul de duce de Lorena, iar din 1697 și 1729 a intrat efectiv în posesia ducatului său. Fiul lui Leopold cel Bun a fost Francisc Ștefan de Lorena, ultimul duce al Lorenei (1729-1737), soț al Mariei Terezia, ales în 1745 împărat al Sfântului
Carol al V-lea de Lorena () [Corola-website/Science/299024_a_300353]
-
Bun (1679-1729), a purtat între 1690 și 1697 în mod simbolic titlul de duce de Lorena, iar din 1697 și 1729 a intrat efectiv în posesia ducatului său. Fiul lui Leopold cel Bun a fost Francisc Ștefan de Lorena, ultimul duce al Lorenei (1729-1737), soț al Mariei Terezia, ales în 1745 împărat al Sfântului Imperiu Roman. Ducele s-a distins mai întâi în Bătălia de la Saint Gotthard în 1664. El a fost sub serviciul lui Montecuccoli, Imperial Generalissimo la momentul respectiv
Carol al V-lea de Lorena () [Corola-website/Science/299024_a_300353]
-
iar din 1697 și 1729 a intrat efectiv în posesia ducatului său. Fiul lui Leopold cel Bun a fost Francisc Ștefan de Lorena, ultimul duce al Lorenei (1729-1737), soț al Mariei Terezia, ales în 1745 împărat al Sfântului Imperiu Roman. Ducele s-a distins mai întâi în Bătălia de la Saint Gotthard în 1664. El a fost sub serviciul lui Montecuccoli, Imperial Generalissimo la momentul respectiv. Când a fost flancat de inamic, Charles a fost capabil să-l respingă și să ajute
Carol al V-lea de Lorena () [Corola-website/Science/299024_a_300353]
-
feldmareșal. În acest timp, el a supraviețuit unei îmbolnăviri de variola, iar în 1678 a supraviețuit unei căzături de pe pod la Philippsburg. A fost numit vicerege în Tirol de către împărat.. La Tratatul de la Nijmegen din 1679 a fost confirmat ca Duce de Lorena dar totuși nu a putut prelua conducerea provinciei. S-a logodit cu Marie Jeanne de Savoia în februarie 1662. Totuși a abandonat planul de căsătorie când a părăsit curtea franceză pentru cea imperială. Fratele său Ferdinand Philip de
Carol al V-lea de Lorena () [Corola-website/Science/299024_a_300353]
-
Scurt, ducii Aquitaniei caută să obțină independența față de regii franci revoltându-se periodic împotriva acestora, fiind înfrânți și executați. Regatul este reorganizat de Carol cel Mare pe fostul teritoriu al regatului merovingian al Aquitaniei. Teritoriul este anexat definitiv după decapitarea ducelui Lupus al II-lea în 778 și dat fiului său Ludovic în anul 781, însă regatul devine independent abia cu fiul acestuia Pépin care, la moartea tatălui său, reclamă această parte a imperiului. În tentativa de a scoate regatul din
Regatul Aquitaniei () [Corola-website/Science/299026_a_300355]
-
niciodată din motive rămase neclare. Istoricii au speculat că a fost descurajată din cauza experienței cu Thomas Seymour sau că știa că este infertilă. A luat în considerare diverși pretendenți până la vârsta de cincizeci de ani. Ultimul dintre aceștia a fost ducele François de Anjou, care era cu 22 de ani mai tânăr. Prin căsătorie, Elisabeta risca să-și piardă puterea ca și sora ei, care a fost manipulată de Filip al II-lea al Spaniei, dar în schimb dădea posibilitatea unui
Elisabeta I a Angliei () [Corola-website/Science/298980_a_300309]
-
mult a trăit și a murit virgină". Mai târziu poeții și scriitorii au preluat această temă și au dezvoltat o iconografie exaltantă a reginei. Omagiile publice către regina fecioară din 1578, mărturisesc în secret opoziția la tratativele de căsătorie cu ducele de Anjou. Elisabeta I a insistat că ea este căsătorită cu regatul și supușii săi. În 1599 ea vorbește despre "toți soții mei, bunul meu popor". La începutul domniei sale, una din principalele preocupări a Elisabetei este reducerea influenței Franței în
Elisabeta I a Angliei () [Corola-website/Science/298980_a_300309]
-
Orania. Mai multe orașe olandeze s-au predat guvernatorului Țărilor de Jos de sud, Alessandro Farnese. În 1584 alianța dintre Filip al II-lea și Liga Catolică franceză prin tratatul de la Joinville, subminează capacitatea lui Henric al III-lea, fratele ducelui de Anjou, de a contracara dominația spaniolă din Țările de Jos. Influența spaniolă se extinde și pe coasta de sud a Canalului Mânecii, unde Liga Catolică este puternică și expune Anglia la o posibilă invazie. Cucerirea orașului Anvers, de către Farnese în timpul
Elisabeta I a Angliei () [Corola-website/Science/298980_a_300309]