2,610 matches
-
inventarea intrigii, fie ea romanescă sau dramatică, permite reconfigurarea experienței temporale. Operă de sinteză, ea reunește elemente eterogene, scopuri, cauze, întâmplări care prezidează la alegerea acțiunii și le unește. Poetul epic are mult mai multă libertate decât autorul dramatic. Întinderea epopeei îi permite să integreze, sub forma unor episoade, elemente ale povestirii relativ autonome, care constituie istorisiri în istorisire. Teatrul nu-i lasă autorului dramatic aceeași latitudine. Arta sa constă în alegerea, în existența (reală sau legendară) eroului, a unor evenimente
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ea (tragedia) are de partea ei scurtimea cu care atinge scopul reprezentației (mai concentrată, într-adevăr, o operă procură mai multă plăcere decât diluată într-o lungă durată ca și cum, de exemplu, s-ar fi făcut din Oedip de Sofocle o epopee tot atât de lungă ca Iliada). În plus, în epopei reprezentația are mai puțină unitate (dovada este că din orice operă reprezentativă se scot mai multe tragedii, astfel încât dacă poeții epici tratează o istorisire unică, fie, prin scurtimea reprezentației, ea va părea
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
care atinge scopul reprezentației (mai concentrată, într-adevăr, o operă procură mai multă plăcere decât diluată într-o lungă durată ca și cum, de exemplu, s-ar fi făcut din Oedip de Sofocle o epopee tot atât de lungă ca Iliada). În plus, în epopei reprezentația are mai puțină unitate (dovada este că din orice operă reprezentativă se scot mai multe tragedii, astfel încât dacă poeții epici tratează o istorisire unică, fie, prin scurtimea reprezentației, ea va părea să se termine brusc, fie, prin conformarea sa
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
unitare acțiuni posibile" (cap. 26). Constrângerile materiale ale scenei, limitându-l pe autorul dramatic, fac greu de integrat episoadele în sânul unei acțiuni unificate. Dacă romancierul poate povesti în voie acțiuni simultane, autorului dramatic îi este dificil să le reprezinte. "Epopeea are o trăsătură distinctă care îi permite să-și mărească întinderea; asta pentru că, în tragedie, nu este posibil să fie reprezentate mai multe părți ale istorisirii care se produc simultan: foarte potrivite cu acțiunea, ele măresc amploarea poemului; epopeea dispune
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
reprezinte. "Epopeea are o trăsătură distinctă care îi permite să-și mărească întinderea; asta pentru că, în tragedie, nu este posibil să fie reprezentate mai multe părți ale istorisirii care se produc simultan: foarte potrivite cu acțiunea, ele măresc amploarea poemului; epopeea dispune deci prin asta de un excelent mijloc de a atinge grandoarea, și de a-i procura auditoriului plăcerea schimbării introducând episoade variate; într-adevăr uniformitatea, care produce repede saturație, provoacă eșecul tragediilor." (cap. 24) Unii autori dramatici au încercat
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
la o practică de scriitură în uz în Grecia după Sofocle și Euripide, la care durata ficțională, relativ scurtă, trece rareori de douăzeci și patru de ore. Aristotel constată că, în schimb, poeții tragici "ai debutului" au uzat de durată ca în epopee, care "nu este limitată în timp". El face aici aluzie fără îndoială la niște piese pierdute ale lui Thespis și Frinicos, predecesori ai lui Eschil, și la două din tragediile lui Eschil în care acțiunea se desfășoară timp de luni
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
verosimilului pentru a intra în cel al miraculosului, inacceptabil, după părerea lui, în teatru. Într-adevăr, Aristotel interzice iraționalul din aria dramatică. Dacă uneori poate fi binevenit în povestire, unde verosimilul contează mai puțin, dimpotrivă, el trece greu dincolo de rampă. "Epopeea admite cu multă ușurință iraționalul, care este mijlocul cel mai potrivit de a provoca surpriza, pentru că nu avem sub ochi personajul care acționează. Astfel, scena urmăririi lui Hector ar fi comică la teatru de o parte mulțimea în picioare care
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
avem sub ochi personajul care acționează. Astfel, scena urmăririi lui Hector ar fi comică la teatru de o parte mulțimea în picioare care nu-l urmărește, de cealaltă Ahile, care o stăpânește cu o simplă înclinare a capului; dar în epopee, acest lucru nu se remarcă. Și efectul de surpriză place; dovada este că toți mai adaugă de la ei în povestirile lor pentru a avea succes". (cap. 24) De aceea, deznodământul în teatru nu trebuie să fie provocat artificial printr-o
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
spectacolului Poziția lui Aristotel asupra locului spectacolului nu este lipsită de ambiguități. Făcând din spectacol unul din cele șase elemente constitutive ale piesei de teatru, el îi acordă o importanță majoră. Respingând punctul de vedere al lui Platon pentru care epopeea este superioară tragediei (Les Lois = Legile 658d), el consideră că resursele spectacolului sunt unul din elementele care constituie superioritatea tragediei asupra epopeii. "Ea (tragedia) are tot ceea ce are epopeea (al cărei metru îl poate utiliza), cu, în plus, și nu
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
piesei de teatru, el îi acordă o importanță majoră. Respingând punctul de vedere al lui Platon pentru care epopeea este superioară tragediei (Les Lois = Legile 658d), el consideră că resursele spectacolului sunt unul din elementele care constituie superioritatea tragediei asupra epopeii. "Ea (tragedia) are tot ceea ce are epopeea (al cărei metru îl poate utiliza), cu, în plus, și nu este un element neglijabil, muzica și ceea ce ține de spectacol, de unde se nasc plăcerile cele mai vii. Și apoi ea are toată
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
importanță majoră. Respingând punctul de vedere al lui Platon pentru care epopeea este superioară tragediei (Les Lois = Legile 658d), el consideră că resursele spectacolului sunt unul din elementele care constituie superioritatea tragediei asupra epopeii. "Ea (tragedia) are tot ceea ce are epopeea (al cărei metru îl poate utiliza), cu, în plus, și nu este un element neglijabil, muzica și ceea ce ține de spectacol, de unde se nasc plăcerile cele mai vii. Și apoi ea are toată vioiciunea atât pentru lectură, cât și pentru
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
trăiască ceea ce trăiesc personajele, ci să le reconsidere. Ar fi totuși fals să afirmăm că sentimentul este străin de teatru. Asta ar însemna să afirmăm, și astăzi, că sentimentul este străin de știință." Exprimarea conține o contradicție în măsura în care drama și epopeea sunt două genuri bine distincte care au forma lor proprie, contradicție pe care este primul care să o sublinieze, insistând totuși asupra faptului că ea și-a pierdut din rigiditate începând din momentul în care teatrul a putut încorpora elemente
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
1991; Coridorul puterii, vol. I: Suburbiile vieții, Deva, 1994; Umbra răsculatului, București, 1996. Repere bibliografice: Perpessicius, Tinerii noștri scriitori, „Flacăra roșie” (Arad), 1955, 3429; Nicolae Manolescu, „Cordovanii”, CNT, 1963, 36, 37; Eugen Simion, „Cordovanii”, GL, 1963, 39; Dumitru Micu, O epopee a satului contemporan, VR, 1963, 10; Ion Lungu, Itinerar critic, București, 1965, 182-201; Râpeanu, Noi, 215-220; Regman, Confluențe, 87-91; Oprea, Mișcarea, 181-196; Mihai Ungheanu, „Eclipsă de soare”. „Fragmentarium”, LCF, 1969, 14; Gabriel Dimisianu, „Eclipsă de soare”. „Fragmentarium”, RL, 1969, 14
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287743_a_289072]
-
numeroasele centre contaminate de geniul elenic. Lucrare de comparatistică, Poezia latină în lumina influențelor grecești. Prelegeri de topologie comparată (1976) tratează, cu excepția poeziei dramatice, care ar fi necesitat un spațiu adecvat, principalele genuri dezvoltate de romani, în descendența literaturii eline - epopeea eroică, bucolica, poezia didactică, satura latină -, abordându-se totodată chestiuni cu privire la interferențe și paralelisme culturale și ideologice, preluarea modelelor și asimilarea lor, circulația miturilor și simbolurilor, a temelor și motivelor, însușirea meșteșugului literar etc. O inițiativă meritorie s-a dovedit
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288807_a_290136]
-
miturile lui Ghilgameșxe "Ghilgameș" și Adapaxe "Adapa" 1) Ghilgameșxe "Ghilgameș" - distincția radicală care se face, În mintea mesopotamienilor antici, Între zeu și om În lumina contrastului dintre nemurire, pentru primul, și moarte, pentru al doilea, este clar exprimată În mitul (epopeea) lui Ghilgameș, marele poem akkadian, cu rădăcini adânci În tradiția sumeriană (un adevărat ciclu epic), care și-a primit expresia fundamentală În perioadă babiloniană antică și În diversele redactări. Poemul povestește că Ghilgameșxe "Ghilgameș", rege În Uruk, probabil o figură
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
poemul omonim)1. Eroul potopului este nemuritor și se află pe o insulă Îndepărtată și misterioasă, ferit moarte. Este vorba despre o excepție mitologică singuralră care, prin Însăși existența ei, subliniază realitatea tristă a legii contrare. Iar autorul anonim al epopeii Ghilgameș se agață de aceasta pentru a o Înfățișa ca atare, prezentându-l pe eroul epopeii ca pe un om dedicat În Întregime „căutării nemuririi”, În numele unei Întreprinderi Înălțătoare, dar, În realitate, de neatins. Ghilgameșxe "Ghilgameș" decide să Înfrunte călătoria
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ferit moarte. Este vorba despre o excepție mitologică singuralră care, prin Însăși existența ei, subliniază realitatea tristă a legii contrare. Iar autorul anonim al epopeii Ghilgameș se agață de aceasta pentru a o Înfățișa ca atare, prezentându-l pe eroul epopeii ca pe un om dedicat În Întregime „căutării nemuririi”, În numele unei Întreprinderi Înălțătoare, dar, În realitate, de neatins. Ghilgameșxe "Ghilgameș" decide să Înfrunte călătoria eroică spre insula unde trăiește Utnapiștimxe "Utnapiștim", cu intenția de a Învăța de la el secretul nemuririi
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
a plăcerii) și fertilității, este venerată mai ales În Uruk, unde există informații (poemele lui Ghilgameșxe "Ghilgameș" și Erraxe "Erra") că ar fi existat o formă clară de prostituție sacră feminină și masculină și alte rituri asemănătoare. Tab. VI din epopeea lui Ghilgameș povestește că Iștar se Îndrăgostește de eroul Ghilgameș, care Însă o disprețuiește și o „blestemă”, considerând-o prea dezinvoltă În iubirile ei: Într-adevăr, Întotdeauna ajunge să-și renege iubiții și să se poarte urât cu ei. Când
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
mulți paznici. Și zeii infernali, asemenea zeilor cerești, primeau de la oameni ofrandele cerute de rangul lor. Cunoaștem aceste lucruri din multe texte, mai ales din câteva mituri: Nergalxe "Nergal" și Erișkigal, Coborârea lui Inanna/Iștarxe "Iștar" În Infernxe "Infern", din epopeea Ghilgameșxe "Ghilgameș" (tab. XII), din poemul Erraxe "Erra" și din poemul mai scurt numit Viziunea Infernului potrivit unui Principe Asirian. 2) Soarta morților - În privința morților, mesopotamienii considerau că aceștia intrau În infern prin pasajul creat de mormânt. Se credea că
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
au Însușit probabil acea istorie, au reelaborat-o și au făcut din ea un trecut mitic menit să legitimeze noua realitate pe care grecii urmau să o Întemeieze. a) Divinitate și culte În epica homerică Figurile divine ce se ivesc din epopeea homerică sunt deja „forme perfecte”, antropomorfe, diferențiate, personale și funcționale, având câmpuri de acțiune bine delimitate. În același timp, ele dau dovadă de un grad de interacțiune reciprocă ce tinde să le limiteze sferele respective de competență și care se
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
suprem, basilèutatos (v. 69), dar supremația lui pare limitată la timpul acțiunii războinice, Întemeiată pe promisiunea pe care i-au făcut-o aheii În Argos Înainte de expediție (ibidem, 284-288) și condiționată de Întrunirile comune cu ceilalți „regi”. În sfârșit, când epopeea troiană va deveni un soi de mare „mit de Întemeiere” pentru civilizația greacă, acesta va fi, Împreună cu tradițiile mitice care vorbesc despre isprăvile eroilor, singurul spațiu acordat regalității. Așadar, oricare ar fi fost dinamica schimburilor culturale și influențele exercitate de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
aduce ca ospăț, În semn de ospitalitate, zeilor. Este o Încercare ce năzuiește să revalorizeze idealul aristocratic, Întemeiat pe mit, Însă ale cărui diferite note false induc În eroare (ibidem, 28-29); este o tentativă care, la sfârșit, nu cruță nici măcar epopeea homerică, clădită pe Înaripate și Înșelătoare minciuni, așa cum afirma tot Pindar În VII Nemeene (vv. 20-25). Și totuși, În a doua jumătate a secolului al VI-lea Î.Hr., la Atenaxe "Atena", poemele homerice fuseseră fixate În scris și se
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Empedocle: nu se știe de când și pentru cât timp. c) Intermediarii romani 1. Fondatorii literaturii latine (secolele III-II Î.Hr.) au strămutat la Roma din patria lor de origine, Grecia Magna, numeroase motive religioase și teologice. Livius Andronicus a adus epopeea eroică, mitul tragic și cântul coral liturgic. Quintus Ennius (239-169 Î.Hr.) din Rudiae, În Messapia, În al său Epicharmus, le face cunoscută romanilor cosmologia și antropologia gânditorului sicilian. El pare să Își fi luat doctrina despre elemente și puteri
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Bamanji Byramji Patel la sfârșitul secolului al XIX-lea, sau cele În engleză de Dosabhai Framji Karaka (1884) și Rustamji Burjoji Paymaster (1954) (Kulke, 1978, p. 233; cf. supra). Strălucirea de neînchipuit a antichității persane, figura lui Cirus și Darius, epopeea sau, mai bine zis, mitul marelui imperiu universal al Ahemenizilor devin ingrediente puternice ale unei ideologii care, În mod paradoxal, Îi apropia pe parsi mai mult de protectorii sau prietenii lor occidentali și europeni decât de vecinii lor indieni, hinduiști
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de maturitate, scrierea este inspirată de viețile sfinților, în care - cum spune S. - „se găsesc atâtea posibilități de poezie cât de pietate”. Aparținând artei, ca și religiei, autorul a voit-o „un răspuns bizantin la Divina comedie”. Preia ceva din epopeea dantescă - împărțirea în cânturi (în număr de 31), utilizarea terținei (fiecare cânt are douăsprezece triple terține), cizelarea cu grijă maximă a versurilor (perfectă stăpânire a meșteșugului arătând în special rimele) -, dar îi opune un „itinerar spiritual” ce „nu s-așază-ntre erezuri
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289924_a_291253]