11,327 matches
-
capul spre întinderea de nisip. — Se mișcă - spuse. — Era de așteptat. — Pe înserat or să ajungă la stâncile alea. — „Noaptea este prietena bună a tuaregilor, care-și înfig stelele în vârful sulițelor, pentru ca ele să le lumineze calea“ - spuse Gacel, evocând un vechi proverb din deșert. Dar ei pot să vadă noaptea mai bine decât mine. — Ți-am arătat doar cum funcționează aceste aparate... - îi răspunse. În primul rând trebuie să facem rost de unul și pentru tine. — Cum? — Luându-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
semețindu-se la fel de meschin, invidiind și urând la fel și în ziua de azi. Nu mai avem în față trecutul închipuit de Stein, un trecut de mucava, micșorat de locomotiva și de electricitatea prezentului. Trecutul pe care Burkeviț ni-l evoca cu forță dobândea contururile materiale ale zilei prezente. Și, invocând din nou întâmplări istorice, îmbrăcându-le în haina cotidianului și asociindu-le cu caractere și acțiuni particulare, Burkeviț ne purta pe toți, convingător și cu forță, în direcția dorită de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
Tot aici apare și o sinteză cronologică a Primului Război Mondial, uruitul roților de tren din preajma orășelului, muzica de alămuri, gîlgîitura apei de la gura bidonului, geamuri făcute țăndări, fluturarea baticurilor... Fiecărui amănunt Îi era rezervat cîte un paragraf, iar fiecare moment era evocat cu un anume lirism, transpus În metafore, cronologia nu era strictă, unele momente coexistînd Într-o simbioză bizară a timpurilor trecute, prezente și viitoare. Altfel, cum s-ar putea explica textul de la „imaginea“ primilor lui cinci ani petrecuți la bunicul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
pe vreo găină sau o bucată de slănină) și cu plecarea noastră, a copiilor, la școală. Acest ritual matinal (În fundal se auzea un radio, de prin vecini, cu melodia Lili Marlen) va fi folosit ca un prilej de a evoca atmosfera de familie din căminul unui geometru concediat În timpul ocupației (postul micului dejun cu cicoare și pesmet) ca și prezentarea „modei“ din anii 1943-1944, cînd se purtau pantofi cu tălpi de lemn, apărători pentru urechi și paltoane făcute din pături
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
pal de pe cartea poștală, ar putea fi Aga-Sofia. Pe ștampilă este imprimat anul douăzeci și unu. În hotel locuiește emigrantul rus Arcadie Ipolitovici Belogorcev, căpitan de cavalerie, În viața civilă inginer forestier. Trecutul său ne este insuficient cunoscut, căci el Însuși Îl evoca arareori. În corespondența sa pomenea despre climă, despre Dumnezeu, despre obiceiurile din Orient.) De cînd trăia În exil, serviciile făcute pe vremuri Ohranei Îi apăreau mai puțin glorioase. Părăsise Rusia, susținea el, În primul rînd din pricina jurămîntului față de țar: jurămîntul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
din Lunca!). Au dispărut denumirile legate de activitatea CAP-ului: La Sediu, La Brigadă, puncte de orientare, la fel ca cele care se leagă de instituții: La Școală, La Căminul Cultural, La Biserică, iar mai recent la buticul luiî etc. Evocându-și satul natal într-o poezie, Ilie Vraciu (stă mai mult în Dobreana lui și la Slobozia, decât în Bacău) amintește toate locurile cunoscute din copilărie, de fapt o bună parte din toponimia minoră a satului Lunca, a moșiei Rosetti
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
mai puțini riscă să anticipeze crispările ideologice care ar putea încetini sau chiar stăvili aceste falii de mare adâncime. Și totuși, în următoarea jumătate de secol, totul se va schimba în multiple direcții, deloc greu de anticipat. După ce le-am evocat în câteva rânduri la începutul acestei introduceri, iată acum și un rezumat de câteva pagini al prezentului eseu. Totul va începe printr-o revoluție demografică. Exceptând cazul cine știe cărei catastrofe de proporții, în 2050, Pământul va fi locuit de 9,5
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
a celei de-a noua forme este perfect rezumată în aceste câteva cuvinte. Numai că, de la un an la altul, de acum până în 2030, cea de-a noua „inimă” va avea de înfruntat, ca și precedentele, dificultăți globale asemănătoare celor evocate în capitolele anterioare, precum și provocări specifice din ce în ce mai costisitoare, care vor antrena declinul și apoi dispariția celei de-a noua forme. Provocarea va veni mai întâi din partea întreprinderilor virtuale; dacă internetul este astăzi, fără excepție, o colonie americană în care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
a zecea reîncarnare a lui Vișnu. în oricecaz, vor spune ei, totul se va încheia cu victoria binelui asupra răului. Dacă, odată cu instaurarea hiperimperiului, toate aceste surse de conflict se vor contopi cândva într-o singură bătălie, dacă toți actorii evocați până acum vor avea vreun interes să intre unul după altul în aceeași confruntare, atunci s-ar putea declanșa un hiperconflict. Izbucnirea lui ar putea avea loc în Taiwan, în Mexic sau în Orientul Mijlociu, toate trei locuri de confluență a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
întrebare în frază, era doar o simplă reiterare, de aceea bărbatul rămase tăcut. Avea pe chip o expresie de confuzie, de dezorientare, nu pricepea de ce comisarul nu mergea direct la esența chestiunii în loc să piardă timpul cu un episod care fusese evocat doar pentru a întuneca umbrele unui portret, neliniștitor prin el însuși. Comisarul se prefăcu că n-a înțeles, Povestiți-ne ce știți despre această crimă, ceru el. Bărbatul își reținu impulsul de a-i aminti domnului comisar că nu asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
și ale perfidiei celei mai neînfrânate. Și, În același timp, o durere intensă, În gura Încordată În care se Întrevedeau dinții de sidef. Cu adevărat, mâna care Îl cizelase trebuie să se fost de o iscusință ieșită din comun, ca să evoce atât de desăvârșit În metal o zeiță a infernului. Dante se uită În jur, studiind reacția mulțimii, dar se părea că nimeni din preajmă nu era indignat din pricina acelei sfruntări introduse Într-un loc sfânt. După ce așteptă ca mulțimea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
și de pustiire... - Despre cine vorbești? - Oh, demult. Un abis de vreme. Pe tărâmuri Îndepărtate. - Ai trăit multă vreme În Răsărit? Marcello fixă un punct În gol, undeva În spatele poetului. Fața i se aprinsese, ca și când acele cuvinte i-ar fi evocat lumina unor pământuri de departe. Scutură din cap de mai multe ori. - Și ce ai Învățat acolo? Îl Încolți poetul. Ce știință, ce poțiuni, ce vrăjitorii? De ce de acolo se nasc bolile cele mai imunde și totodată leacurile cele mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
hârtii? Ești sigur? - Arhitectul a Întocmit proiectul. Însă ideea Îi venise de la un altul. Un călugăr. - Un călugăr? Cine? Întrebă Dante. În loc de răspuns, bătrânul se aplecă din nou peste foi. Părea să caute ceva printre semnele șterse de vreme care evocau porți și ziduri. Unul dintre desene reprezenta o secțiune verticală. - Da... așa l-a imaginat marele Bigarelli... nu cum a fost transformat mai târziu. Priorul Înșfăcă foaia. - Planul acesta e diferit de edificiul real? Cum anume? - Aici, la primul nivel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
nou, dar mă bucura să aud pe altcineva vorbind despre ea, pe cineva care nu era de pe la noi. Îmi mai spuneam și că nu am visat, că Lysia existase cu adevărat de vreme ce un tip pe care nu-l cunoșteam o evoca în fața mea. La sfârșit, i-am strâns mâna, urându-i noroc, nu știu de ce îmi venise să-i spun asta, dar nu a părut mirat. Mi-a spus doar atât: — Eu... știți... cu norocul... Nu știam, dar îmi puteam imagina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
referitoare la acest dosar care a fost închis și judecat, vă trimit după gratii... Pot înțelege, continuă cu o voce mai mieroasă, că în împrejurările actuale, nu sunteți restabilit, moartea tinerei dumneavoastră soții, durerea... Să-l aud vorbind despre Clămence, evocându-i imaginea și numele, a fost ca o lovitură: era ca și cum ar fi încercat să orneze o grămăjoară de bălegar cu un fir de iasomie. — Tăceți! i-am spus. Se holbă la mine, se înroși și țipă furios: — Cum? Îndrăzniți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
în cerc în jurul căsuței, privirilor aruncate spre fereastra camerei sale. Tristețe o amuza și cred că pot să jur că Lysia Verhareine a fost singura ființă umană pe care procurorul a reușit s-o amuze în întreaga sa viață. Tânăra evoca într-o lungă scrisoare din 15 aprilie 1915 faimoasa cină pe care mi-o povestise Barbe: Dragostea mea, Ieri seară am fost invitată la masă de Tristețe. A fost pentru prima oară. Totul s-a făcut conform regulilor: găsisem acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
mici fragmente de răspunsuri, incomplete și mult prea succinte. Întreaga mea viață se leagă de dialogul acesta cu câțiva morți. A fost suficient să mă facă să suport existența și să aștept sfârșitul. I-am vorbit lui Clămence. I-am evocat pe ceilalți. Puține au fost zilele în care nu i-am făcut să apară lângă mine pentru a le relua gesturile și cuvintele și în care nu m-am întrebat dacă le-am înțeles cu adevărat așa cum trebuia. Când credeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
de ușa de intrare. Aluneci. Dar ce înseamnă alunecarea asta în comparație cu decăderea socială?! E răul cel mai mic. S‑ar putea totuși să existe o legătură cauzală între cele două rele. Peste tot sunt expuse tablouri moderne și obiecte care evocă arta și cultura veche la care ai acces doar dacă ți‑ai însușit cumva aceste lucruri. Cel mai bine însușindu‑ți‑o pe Sophie care, după cum spuneam, n‑are mânere de care să te poți apuca. Deși Rainer a studiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
cuvântului, un apel. Or, vocea femeii refuza În mod categoric orice formă de ajutor. Era o voce destul de Înaltă, probabil că femeia avea Între treizeci și patruzeci de ani. M-am gândit Îndelung ca să-mi dau seama ce anume Îmi evoca această voce. Un vânt rece, un taifun traversând jungla, pala de vânt care anunță sosirea furtunii. Junglă! Este prea mult spus, dar un taifun, da, ca acela pe care l-am simțit În Okinawa, când mă aflam pe o mică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
sau un cub Rubik. Simțeam că nu mai puteam suporta multă vreme starea de agitație pe care mi-o provoca această femeie, nu mai puteam sta așa Încordat În fața ei, doar ascultându-i povestea. Încăperea de hotel se străduia să evoce stilul italian, sau poate pe cel european clasic, sau pe cel autentic postmodernist, În orice caz nu era american, măcar de asta Îmi dădeam seama. Evitându-i privirea, am Început să-i povestesc absolut totul, de la Întâlnirea cu vagabondul În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
vreme, ca să nu mai vorbim de excelentele ediții de patrologie greacă și latină: despre cirenaici însă, nimic... Astfel încât reputația - deplorabilă, bineînțeles... - a anihilat dorința și voința de a face dreptate, care presupun lectura fragmentelor, mersul la sursă. Desigur, edificiul cirenaic evocă șantierele arheologice grecești din ziua de azi: resturi de recipiente risipite, triglife și metope pe jumătate îngropate în pământ, scări prăbușite, pietre desprinse din zid și împrăștiate, țărână și ierburi pârjolite acoperă ceea ce a fost splendoare și măreție altădată, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
și pielea înu doar buricele degetelor, deja atât de restrictive) presupun mucoase și secreții. Dar, mai ales, aceste trei simțuri dovedesc animalitatea care subzistă în om: a atinge, a adulmeca, a amușina, a mesteca, a înghiți, a ingurgita, operații care evocă digestia și defecația, supunerea față de necesitățile naturale. Nasul este organul fundamental pentru fiarele care vânează, ucid și mănâncă. El amintește, de asemenea, de poziția patrupedă, cu botul aproape de pământ, cu nările larg deschise, de aspirația gâfâită a unui manifer care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
multe astfel de emanații ale Grădinii. De altfel, magistrul dispune de discipoli cărora le trimite scrisori îprintre care și cele trei păstrate). Regiunea Campania este un punct de pătrundere a acestei gândiri pe teritoriul italic. Poetul satiric Lucilius, de exemplu, evocă niște banchete ateniene la care este vorba de atomi și de simulacre, dovadă că gândirea lui Epicur a traversat Marea Adriatică. La mijlocul secolului al II-lea î. Hr., Alkios și Philiskos, doi greci despre care nu dispunem de nicio informație, își propun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
și Marte, bucurii și nenorociri... Contrar unor afirmații frecvent auzite, Venus nu este singura divinitate menționată într-un poem păgân ce suscită mirarea prefăcută de a găsi trimiteri la figuri alegorice ale Antichității și ale momentului. Faptul că Lucrețiu o evocă pe Venus nu dovedește că ar crede în ea și că i-ar închina un cult asemenea unui credincios în drum spre templu, atras de fumigațiile credincioșilor și de incantațiile preotului. Filosoful recurge la o alegorie cu atât mai legitimă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
Unde întorceai capul, dădeai de unul dormind. M-am simțit atunci mândră: nicăieri nu se doarme mai frumos ca la noi. Episodul 14 Probleme gramaticale — Știți - spuse comandantul Aciobăniței, schimbând vorba -, felul cum stăm noi doi aici pe bancă îmi evocă, dacă pot să mă exprim așa, o pagină din adolescență. — Bineînțeles că puteți să vă exprimați așa, spuse tânăra mediocră. Este chiar indicat să vă exprimați într-un chip cât mai ales. Ați putea intra în cercul nostru de exprimare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]