2,638 matches
-
părerea că intervenția statului în mecanismul producției este întotdeauna delicată și că trebuie făcută [...] cu o mână de artist, capabil să simtă și să înțeleagă nuanțele. Neoliberalismul, spre deosbire de vechiul liberalism nu înțelege intervenția numai ca un corectiv al exagerărilor inechităților sociale, ci ca o luptă sistematică cu scopul de a face viața omenească suportabilă pentru cei mulți. Mihail Manoilescu, "Neoliberalismul", în Doctrinele partidelor politice, Editura Garamond, București,f.a., p. 208. 435 I.G. Duca susținea în anul 1923: "În materie
by GABRIELA GRUBER [Corola-publishinghouse/Science/943_a_2451]
-
fermentarea cu levuri apiculate. Se constată într-adevăr că aplicarea metodei culturilor pure, pornind de la o singură celulă de levură, duce la rezultate bune și în procesul de fermentare, pentru obținerea vinurilor de consum curent. Treptat însă, se ajunge la exagerare, pretindându-se că s-ar putea conferi unor vinuri obișnuite, comune, buchetul unui vin de calitate aleasă, grație folosirii la vinificație a unor culturi de levuri selecționate din locul de proveniență a acestuia. Insuccesele înregistrate sunt explicate prin faptul că nu
IZOLAREA ŞI IDENTIFICAREA UNOR SPECII DE LEVURI FOLOSITE ÎN BIOTEHNOLOGIA VINULUI by MIHAELA CIOCAN () [Corola-publishinghouse/Science/1308_a_1889]
-
luat locul Înfruntărilor sângeroase. Exemplarele care au supraviețuit au fixat și transmis genetic aceste scheme de comportament ca unități de sine stătătoare; c) amplificarea elementelor expresive: pentru a Îndeplini funcția de etalare a puterii, aceste comportamente s-au bazat pe exagerarea unor mișcări, pe repetarea lor insistentă, pe reducerea complexului motric la gesturi simple, adeseori concentrate În posturi reprezentative (parade). Întregul complex a devenit ritmic și stereotip. Paradele pot fi de curtare a partenerilor, agonistice (de semnalare a teritoriului) sau de
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
vrăjitorești (M. Mauss, H. Hubert, 1996, p. 114). Un alt factor esențial este zvonul. Așa cum arată P. Stewart și A. Strathern (2004), atribuirea vrăjitoriei este strâns asociată mecanismelor comunicării interpersonale, ale fabricării unor versiuni distorsionate prin selectarea unor elemente sau exagerarea altora. Imaginea celor două femei este obiectul zvonurilor și al bârfelor comunitare - apariția tribunalelor ecleziastice accelerează acest proces și conduce la transformarea unor comentarii din interiorul colectivității (care doar marginalizează persoanele vizate) În delațiuni publice. Același mecanism a funcționat și
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
bizare și terifiante” (1968, vol. X, p. 577). Drept urmare, liminalitatea reprezintă un mecanism de „defamiliarizare”, care conduce la configurații noi, nu o dată grotești, violente, iconoclaste (1982, p. 27). Ca o sinteză a acestor observații, notăm caracterul reflexiv. Turner consideră că exagerările care apar În aceste constructe simbolice eliberate de constrângerile societas sunt „un mod primordial de exercitare a abstracției. Trăsătura exagerată este transformată În obiect de reflecție” (1967, p. 13). Astfel, monștrii (imaginari sau materializați de măștile bizare și terifiante) nu
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
ideile, sentimentele și faptele, care până atunci erau pentru neofiți Încastrate În configurații date și acceptate fără a fi gândite, sunt descompuse În unitățile constitutive. Aceste unități sunt izolate și transformate În obiecte de reflecție pentru neofiți, prin procese precum exagerarea componentelor sau disocierea de contextele obișnuite. Comunicarea unor „sacra” (obiecte și cunoștiințe sacre - n. M.C.), precum și alte forme de instrucție esoterică implică trei procese, care nu trebuie concepute drept seriale, ci paralele. În primul rând, reducerea culturii În unități ușor
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
1998, pp. 16-26); mascări, acțiuni de negare a ordinii, relații ambivalente Între sexe, manifestări efemere, care neagă statusurile și rolurile sociale și accentuează ideea de libertate (C. Humphrey, 2001, pp. 40-42); inversarea normelor sociale, parodierea formelor de exercitare a puterii, exagerarea (excese ale unor gesturi licențioase, excese de consum alimentar), suspendarea temporară a normelor (M.J. Goldwasser, 1987, vol. III, p. 98); inversarea rolurilor, competiții variate, hibriditatea, crearea de noi ierarhii, teatralizări stradale (R. Schechner, 2004, p. 9). Morfologia carnavaluluitc "Morfologia carnavalului
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
putut aminti, prin ceva, de epoca comunistă. La acest vocabular de rituri de contestare se adaugă alte rituri, de purificare, cum ar fi gesturile de pocăire publică, prin care diferiți lideri de partid din eșaloanele inferioare Își etalau ostentativ vinovăția, exagerarea distrugerilor comunismului și acuzațiile formale, colportate și difuzate prin presă, prin care vinovăția era simbolic concentrată doar asupra câtorva figuri cunoscute din anturajul lui Ceaușescu. Sărbătoare și revoltătc "Sărbătoare și revoltă" „Dar, când am văzut, am zis și eu - povestește
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
lumii exterioare este surprins numai după ce conștiința comică se descoperă pe sine într-o postură ridicolă, prin contemplarea unui alter ego care impune autocritica, autoparodia și autoridiculizarea, ca manifestări ale comicului în stare pură. Tehnica autoreflexivă este bazată pe procedeul exagerării caricaturale, a îngroșării trăsăturilor și a deformării acestora cu efecte rizibile. Despre comicul caricaturii, Bergson spunea: "Oricât de regulată ar fi o fizionomie, oricât de armonioase ar fi trăsăturile, oricât de suple ar fi mișcările, niciodată echilibrul nu va fi
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
rizibilă tuturor ochilor, mărind-o [...] Arta sa, care are în ea ceva diabolic, relevă demonul care a doborât îngerul"67. În artele plastice, în teatru, în literatură, caricatura a cunoscut diverse forme de manifestare, de la cele vesele, amabile, bonome, la exagerările monstruoase, la reducerea la absurd a umanului, caracteristică epocii noastre. Deși a fost caracterizat, la un moment dat, de Șerban Cioculescu drept un "frenetic și dionisiac"68, insistând asupra laturii sensibile, mai puțin bănuite, Caragiale este, incontestabil, un exemplu de
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
definind original meteahna noastră națională moftul nenea Iancu a intuit eficacitatea homeopatică a vindecării prin doze ale aceluiași virus. Și atunci parodiază, adică desacralizează, bagatelizează, reduce ludic pseudovalorile la dimensiunile derizoriului, demascându-le. Însă ceea ce sancționează parodic este întotdeauna excesul, exagerarea, deplasările necontrolate pe verticala bunului simț și a bunului gust, discrepanțele dintre aparențe și esențe. Dacă parodiile în versuri presupun o arie referențială restrânsă la cea a literaturii, la nivel macrotextual, lumea comediilor și a momentelor se prefigurează ca o
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
găzduiește adeseori, atunci când îl parodiază, îl caricaturizează sau îl minimalizează, și la care găsește refugiu atunci când devine cauchemardesque, iar spaima anulării existențiale anihilează impulsul contrastului comic. "Grotescul este un comic tensionat prin oroare, silă, dezgust, trăsăturile sale fiind dizarmonia, extravaganța, exagerarea, anormalitatea, unirea comicului cu terifiantul"178. O definiție ca aceasta, propusă de Philip Thomson, captează pe lângă notele caracteristice ale grotescului și raporturile acestuia cu formele estetice din care derivă și/sau cu care se combină. Legătura grotescului cu comicul reiese
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
alăturate, în grotesc, susține Francesco De Sanctis (Storia della letteratura italiana), straniul amestec este realizat cu o naivitate grosolană. În realitate însă, considerăm că urma intențională nu poate fi negată nici în cazul grotescului, a cărui emergență se datorează tocmai exagerării, a "îngroșării", a căutării excentricităților, a tendinței de a întrece măsura cu orice preț. În grotesc, deformarea caricaturală extremă împinge comicul spre zonele oripilantului, receptorul fiind simultan îngrozit și forțat să râdă la descoperirea insuportabilului antagonism care confruntă rizibilul și
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
delicatețe, Țal, Boborul!). Expresie a unei predispoziții spre culminații și exces, captată involuntar în mult comentata formulă "simt enorm și văz monstruos", grotescul are la Caragiale acel scop homeopatic de care aminteam în preambulul teoretic, întrucât intenționează și izbutește prin exagerările caricaturale să scoată în evidență erorile de comportament și de mentalitate, care se vor corecta practic de la sine pe temeiul ridicolului făcut astfel vizibil. 3.11. Modul grotesc postcaragialian Deși se afirmă îndeobște că Arghezi inaugurează estetica urâtului în literatura
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
dublu demers: pe de o parte cel de dinamitare a structurii osificate și ruinate a vechii forme dramatice și pe de altă parte, cel de revelare a absurdului în toată ilogicitatea sa. Au cultivat, așadar, paradoxul, oximoronul, ambiguitățile, incongruențele și exagerările de tot felul, precum și amestecul de limbaje, de stiluri și de categorii estetice în piese pe care le subintitulează "farse tragice", "pseudo-drame", "drame comice" etc. Pentru ca deruta și surpriza să fie totale, la nivelul receptorului sunt manipulate și distorsionate până
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Întreaga antipiesă Cântăreața cheală, ca și farsa tragică Scaunele, păpușeria Tabloul sau pseudomanifestul artistic Improvizație la Alma pot fi reduse la dimensiunile unor glume absurde. Folosită de regulă la Caragiale cu intenție subversiv-satirică, gluma absurdă este bazată întotdeauna pe o exagerare care depășește limitele suportabilului. Primul moment al receptării unei astfel de glume este unul de contrariere, de uluire, urmat de o relaxare generată de constatarea subită că exagerarea a fost făcută tocmai pentru a-i fi sesizată enormitatea: La redacțiunea
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
la Caragiale cu intenție subversiv-satirică, gluma absurdă este bazată întotdeauna pe o exagerare care depășește limitele suportabilului. Primul moment al receptării unei astfel de glume este unul de contrariere, de uluire, urmat de o relaxare generată de constatarea subită că exagerarea a fost făcută tocmai pentru a-i fi sesizată enormitatea: La redacțiunea Războiului-Weiss, se prezenta în anul trecut, pe toamnă, un interesant specimen de surdomut; iată în adevăr cât era de interesant, după cum spune numita foaie "Un surdomut foarte interesant
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
pe Pawlowsky n-are nici o importanță. Scurta demonstrație de virtuozitate anticomunicațională din această schiță este sugestivă pentru propagarea până la absurd a scandalurilor mediatice care transformă prin repetiții și insistențe orice banalitate în senzațional și pune în umbră adevăratele probleme. Rolul exagerării de a scoate în evidență absurdul, care altfel ar fi fost trecut cu vederea, este aici cumulat cu funcția satirică a procedeului comic bazat pe repetiție și acumulare. Agitația fară sens și suveranitatea verbozității sterile sunt surprinse astfel prin intermediul glumei
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
acută intuiție a absurdului. Literatura, știința, cultura, civilizația umană, limbajul, "autocosmosul", devin obiecte ale parodierii sale pentru că sunt mai mult decât "mofturi", sunt chiar percepute drept "inutile", fără rost și fără sens, așadar esențial absurde. În timp ce Caragiale sancționează parodic întotdeauna exagerarea, excesul, deplasările necontrolate pe verticala bunului simț și a bunului gust, discrepanțele între aparențe și esențe, Urmuz exagerează prin parodierea banalului, a locului comun, a aplatizarii limbajului sufocat de clișee, a discursului încorsetat în chingile inutile ale logicii și ale
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
umbrită de încadrarea în posteritatea literară a lui Caragiale. Varietatea și mai cu seamă bogăția acesteia ar putea constitui punctul de plecare al unei cercetări care să ateste consfințirea unei direcții literare caragialiene în literatura română. Deși poate părea o exagerare, demonstrația instaurării acesteia este posibilă, întrucât ținem cont de o întreagă simptomatologie care indică instituirea unei astfel de orientări. Caragialismul denotă o sinteză estetică și atitudinală care durează de cel puțin un secol în cultura românească și care, în linii
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
A fost un mod delicat de a evita chemarea din partea serviciile de securitate pentru „detestabila” notă informativă, cu privire la conținutul convorbirilor avute. Pe de altă parte și ele erau influențate de mass-media occidentală care scotea În evidență, nu fără o anumită exagerarea, racilele regimului totalitarist. De aceea, se așteptau la tot ce este mai rău, incultură, teroare, barbarism ideologic, ceea ce În parte era adevărat. Eram curioasă să aflu mai multe amănunte despre călătoria lor cu avionul, de circa 36 de ore, cu
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
celor ce vor mânca din carnea mortului. Negrii din aceste triburi nu mâncau niciodată carnea celor bătrâni, schilodiți sau bolnavi, deoarece aceasta, În loc să-i Întărească, i-ar fi slăbit”234. Canibalismul se practica cu regularitate, uneori În cazuri de foamete. Exagerările În legătură cu acest fenomen sunt neîntemeiate și În multe cazuri tendențioase și rău intenționate. A.W.Howitt amintește că uneori noul-născut putea fi sacrificat de părinți pentru a hrăni pe ceilalți copii, În perioadă de foamete. Alteori era considerat un semn
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
XIX-lea și Începutul secolului al XX-le, pe fundalul afirmării naționalismul australian, apar nume prestigioase: Henry Lawson, cel mai bun poet și scriitor de nuvele, și Banjo Paterson, autor de romane apreciate (Waltzing Matilda, The Man From Snowy River). Exagerarea poveștii „tufișului australian”, pe de o parte, și dezgustul față de acesta, pe de altă parte, tradițiile masculine ale acestuia, datează din timpul poetului Henry Lawson, unul dintre eroii folclorici ai țării, de la Începutul secolului al XX-lea. Acesta ura asprul
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
se tot vorbește de moartea iminentă a literaturii (vestită de mulți autori în special din spațiul francez) sau cel puțin de „criza” literaturii, de marele „pericol” (Tzvetan Todorov) în care se află. Evident, chiar dacă aceste anunțuri sunt în bună parte exagerări, ele scot totuși în evidență perioada dificilă pe care o traversează în aceste momente literatura, problemele cu care se confruntă pe diverse paliere și din anumite perspective. Pluralitatea sistemelor de referință ale modernității aduce după sine multiplicarea sensurilor și în
LITERATURA ȘI JOCURILE EI O abordare hermeneutică a ideii de literatură by Elena Isai () [Corola-publishinghouse/Science/1632_a_2909]
-
colectivă, consolidat pe deplin, cunoaște o exprimare frecventă.” Din conștiința participării la comunitatea literară națională se naște și un sentiment de mândrie ce deschide calea concurenței literare. Reversul medaliei se face observabil când criteriul național devine superior celui estetic și exagerările, naționalismul, șovinismul literar încep să devină posibile. Pe de altă parte, are loc o lărgire progresivă a conștiinței literare ca rezultat al extinderii cunoașterii literaturilor nordice, orientale, „exotice” și ideea de literatură începe să fie gândită ca o totalitate cu
LITERATURA ȘI JOCURILE EI O abordare hermeneutică a ideii de literatură by Elena Isai () [Corola-publishinghouse/Science/1632_a_2909]