28,018 matches
-
mutră suficientă. - Și, cuprins de flăcări și de remușcări, s-a Înjunghiat În spate? Omul nu zise nici pâs. - Mai degrabă, continuă Dante implacabil, altceva n-ai observat? Întinse brațul spre mort, arătând ceva de lângă trup. Niște resturi ale unor foi groase de pergament, complet arse. Orice ar fi fost scris pe ele, era pierdut. - Alte scrieri? zise bargello cu un aer Îngrețoșat. O carte? Priorul scutură din cap. - Sunt prea mari. Și nici urmă de legătură Între ele, zise el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ordinul meu. Dar mai Întâi vreau să aflu ceva de la dumneata, adăugă el, ridicând-l pe omul care i se târâse la picioare, Încercând să i le sărute. Clătinându-se, Fabio izbutise să se ridice. Dante scoase din traistă o foaie Împăturită și un cărbune de scris. - Străduiește-te, dacă Îți mai poți folosi mâna dreaptă. Vreau să reproduci planul acelui lucru pe care Îl construiau Rigo și Brunetto. Matematicianul Își aținti asupra hârtiei ochii tumefiați. Cu un efort vădit, reuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Îngerului. Și după mlaștină. - Mlaștină? Ce vrei să spui, messer Alighieri? - Există un Styx mai aproape decât ai putea crede, afirmă poetul, Îndepărtându-se, sub privirea perplexă a celuilalt. La sediul breslei constructorilor Dante Îi Întinse lui Manoello, priorul breslei, foaia pe care Rigo schițase planul construcției incendiate. Omul ședea Îndărătul impunătorului său pupitru de scris, Înălțat pe un piedestal din lemn de stejar, Încrustat cu simbolurile corporației. Lăsă să se scurgă câteva clipe, cu un aer peste măsură de uimit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
lui. - Pentru că am motive să cred că acest edificiu este legat de o crimă. Și e de datoria mea să parcurg calea adevărului, În timp ce datoria voastră e să mă ajutați pe acest drum, șuieră el, izbind cu degetul arătător În foaia pe care maestrul continua să o ignore. Omul părea interzis. Se mărgini să Îi cheme pe ceilalți doi cu un semn, Înainte de a se apleca, În sfârșit, asupra desenului. - O construcție neobișnuită. Un turn? murmură el, arătându-i profilul zidului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Sau un uscător pentru pânzele vopsite. Sau pentru pieile argăsite. - Nu... știu eu ce este, murmură un glas tremurător. Cel de-al treilea maestru, cel mai vârstnic, se ținuse deoparte până În acel moment, după ce aruncase doar o scurtă privire peste foi. Dante se Întoarse către el. Pe chipul său, alb ca o pânză muiată În leșie, moartea Își Întipărise deja semnul său inconfundabil. Un ochi era orbit de o rană, pe când celălalt abia se mai zărea pe sub pleoapa mijită, acoperit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Înălțime de unde, În zare, se vede țărmul mării. În plină lumină de Miazăzi. Castelul de la Santa Maria al Monte. Tremurând, bătrânul se ridicase, urmărit de privirile tuturor. Se apropie de peretele din fund, unde erau aliniate niște rafturi pline cu foi Înfășurate și cu lăzi Întărite cu benzi de fier. După ce umblă la Încuietoarea unei asemenea lădițe, scotoci Îndelung Înăuntru, apoi se ridică iar cu un aer triumfător, arătându-le un fascicul de pergamente prăfoase. - Iată-l! Ochii Îmi sunt obosiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
murmură iar bătrânul. - L-ai văzut pe Bigarelli scriind pe aceste hârtii? Ești sigur? - Arhitectul a Întocmit proiectul. Însă ideea Îi venise de la un altul. Un călugăr. - Un călugăr? Cine? Întrebă Dante. În loc de răspuns, bătrânul se aplecă din nou peste foi. Părea să caute ceva printre semnele șterse de vreme care evocau porți și ziduri. Unul dintre desene reprezenta o secțiune verticală. - Da... așa l-a imaginat marele Bigarelli... nu cum a fost transformat mai târziu. Priorul Înșfăcă foaia. - Planul acesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
nou peste foi. Părea să caute ceva printre semnele șterse de vreme care evocau porți și ziduri. Unul dintre desene reprezenta o secțiune verticală. - Da... așa l-a imaginat marele Bigarelli... nu cum a fost transformat mai târziu. Priorul Înșfăcă foaia. - Planul acesta e diferit de edificiul real? Cum anume? - Aici, la primul nivel. Zidul acesta continuu. Așa l-a gândit maestrul. Fără ferestrele care au fost adăugate după aceea. Precum vezi, nivelul de jos e o fugă continuă, fără nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
adunase un alt teanc de file. Îl răsfoi cu repeziciune, până când se opri la una din ele. - Uite, vezi? zise pe un ton plin de Însuflețire. Aici nimic nu se pierde! Iată raportul, cu descrierea obiectului, adăugă, Întinzându-i poetului foaia. Sub ochii săi, schițat grosolan În cerneală, era un desen reprezentând două octogoane concentrice. - Vezi? Un soi de roată, cum Îți spuneam. - Și ce i-a spus Arrigo vameșului? - Nimic. Că era un simplu instrument pentru studiile lui. Dante se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ce vrei. Pe chipul cardinalului se lăți o expresie satisfăcută. - Să aflu de la dumneata care Îți sunt sentimentele politice. - Ce interes pot avea ele pentru voi? În loc de răspuns, prelatul Întinse o mână spre perna de lângă jilț, apucând un fascicul de foi. Aruncă o privire peste prima, dar apoi Își ridică din nou privirea asupra lui Dante, ca și când ar fi cunoscut prea bine conținutul acelor file. - Dumneata ești un iubitor al istoriei, nu-i așa? Îl Întrebă, după care continuă fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
simțea sigur. Oare maeștrii lui, marii scriitori ai antichității, nu povestiseră despre unele ființe fabuloase care au darul de a nu muri? O luă la fugă, pe stradă, ca un animal rănit În căutarea bârlogului. La Priorat Dante Împături nervos foaia pe care scrisese doar câteva rânduri. Își Îndreptă privirea spre firavul teanc de file care zăcea pe masa de scris: În curând avea să se isprăvească și nu știa de unde va mai putea face rost de altul. Din nou, avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Îl mângâie pe omul singur. Vorbele sale. - Tu vrei să fii singur pentru că te temi să nu fii părăsit, replică Pietra disprețuitoare. Dante se pregătea să răspundă, Însă ea nu Îi lăsă timp. - Vorbe, de unul singur. Apucă una din foi și o aruncă pe jos furioasă. - O grămadă de vorbe fără rost. Cleștele de foc continua să strângă fruntea poetului. Clătinându-se, Își dădu drumul să cadă pe pat. Pietra Îi urmărise mișcările. - Din nou boala aia a ta? Întrebă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
n-am văzut cu cine. Dante Încuviință, apoi se Îndreptă spre cămăruța de la primul etaj. Ușa nu era Închisă, ca și când Bernardo nu s-ar fi temut pentru bunurile sale. Poate credea că nici un hoț nu putea fi interesat de niște foi scrise sau că, Într-un oraș de hoți, nimeni nu voia să Își Însușească știința, se gândi Dante cu amărăciune. Într-adevăr, În cameră nu era nimic care să fi putut fi furat. Doar un cufăr modest lângă pat, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ucis de mâna omului neîntreg, care era”... Dante Întoarse pagina, sperând că textul va continua pe partea cealaltă. Însă fila era albă: ultima fâșie de pergament fusese smulsă cu grijă, pentru a Îndepărta ultimele rânduri, cu numele asasinului. Cine rupsese foaia? Și, mai ales, de ce? Dacă cineva voise să Îl protejeze pe cel care se făcea vinovat de aceste crime, de ce nu sustrăsese toată pagina, sau chiar toată lucrarea? De ce să se fi mărginit să ascundă numele asasinului, când s-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Încă umedă de vin. Simți un miros aspru, aroma strugurilor amestecată cu ceva metalic. Un pârâiaș de spumă roșiatică cobora din colțul gurii filosofului, semn fără echivoc al otrăvii pe care o ingerase. Cu delicatețe, Dante scoase de sub mâna inertă foaia pe care, cu o scriere șovăielnică, aflat deja pradă spasmelor morții, Arrigo scrisese câteva cuvinte: „Omnia tempus corrumpit, non bis in idem datur hominibus”. Timpul toate le macină, oamenilor nu le este Îngăduită a doua șansă. Ochii poetului se umplură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
adevăr, ieșită din comun steaua care Îi marcase nașterea și care Îi cârmuia drumul. Poate că Marcello avea dreptate: exista o potecă Încrustată În viața fiecăruia, iar să trăiască nu Însemna decât să o străbată În orbire. Scoase din traistă foaia mototolită pe care medicul Îi trasase hotarele sorții, limitele gloriei și durerii sale. Dinaintea ochilor săi, acea rețea de linii și puncte dansa printre flăcările migrenei. Începu să parcurgă cu degetul arătător acele semne care Îi determinau destinul. Până la pătrarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ca atunci când gândul i se opri la cel care Îi profețise nenorocirea. Dar mai apoi, dintr-o dată, ridică din umeri, alungând nefasta presimțire. Nu, semnele acelea de pe hârtie nu aveau nici o putere. Numai el era arbitrul propriului destin. Mânios, Înșfăcă foaia ca să o facă bucăți. Îi sfâșie marginea, după care se opri. Fluturând hârtia, o Întorsese pe partea cealaltă, iar acum, pentru prima oară, observa un lucru. Astrologul Îi desenase horoscopul În pripă, pe o foaie scoasă la Întâmplare din traistă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
arbitrul propriului destin. Mânios, Înșfăcă foaia ca să o facă bucăți. Îi sfâșie marginea, după care se opri. Fluturând hârtia, o Întorsese pe partea cealaltă, iar acum, pentru prima oară, observa un lucru. Astrologul Îi desenase horoscopul În pripă, pe o foaie scoasă la Întâmplare din traistă. În discuția agitată În care erau cufundați, nu Își dăduse seama că folosise reversul uneia dintre filele ce conțineau desenele lui Bigarelli, pe care le sustrăsese de la sculptor după moartea acestuia. Greutatea adevărului Îl covârși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
el despre bine și rău. La anunțul sentinței, condamnatul urla, plângea, turba, își ridica uneori mâinile spre Ceruri ca și cum și-ar fi adus deodată aminte rugăciunea. Deja Destinat nu îl mai vedea. Își strângea notițele în mapă, patru sau cinci foi de hârtie pe care-și redactase rechizitoriul cu scrisul său mic și îngrijit, muiat în cerneală violetă, un pumn de cuvinte alese care cel mai adesea făcuseră asistența să freamăte și pe jurați să cumpănească adânc în răstimpul cât nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Aproape de pat, o masă mică pe care era așezat un crucifix. La piciorul patului, necesarul pentru toaletă, o cană și un vas. De partea cealaltă, un scaun înalt. În fața patului, un birouaș pe care nu era nimic. Nici o carte, nici o foaie, nici o pană. Camera lui Destinat îi semăna. Mută și rece, te făcea să nu te simți în largul tău, dar îți impunea în același timp un respect forțat. Se cufundase în somnul celui ce o locuise, la o depărtare incalculabilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
de departe de viață, încât a vedea un mort întorcându-se nu m-ar fi mirat mai mult de atât. Dar morții au ocupațiile lor, care nu se intersectează niciodată cu ale noastre. În sertarele birouașului erau aranjate cu grijă foi de calendar smulse, din care mai erau întregi doar porțiunile unde apărea data. Erau câteva zeci, care, prin micimea lor, stăteau mărturie miilor de zile scurse, distruse, aruncate la gunoi precum hârtia ușoară care le reprezentase. Destinat le păstra. Fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
nu se vadă ceva în ochii ei de aur, dar, în adâncul ei... de unele nu știu, dacă nu prea citesc, nu pot, n-am răbdare, sute de pagini?, bârrr!, e ceva de groază cum pot unii să stea cu foile alea în față, sute de pagini... de unde să știu?, ce, eu pot să tot citesc 1001 de nopți, așa, la nesfârșit, ca el?, îmi mai și spune că e cartea lui preferată, auzi, poveștile alea, e ceva... eu am citit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
că mai erau mulți alții În Încăpere. — Hello, Kerry - era foarte manierat. A, colegi de la Princeton! Majoritatea erau prieteni de-ai săi, așa că a luat plicul marcat cu „Biroul secretarului“ și l-a cântărit nervos În palmă. — Avem Înăuntru o foaie importantă de hârtie. — Deschide-l, Amory. — Ca să fiu dramatic, vă voi spune că dacă-i albastră, Îmi voi retrage numele din comitetul de redacție al lui Prince și scurta mea carieră se va Încheia. Făcând o pauză, a văzut pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
fi modest, iar el Îndată Va face-o mutră-ngândurată Și, doi pedanți, vă veți zâmbi, La munc-apoi vă veți grăbi. Acum o săptămână mi-ai adus Eseul meu, despre care-ai spus (Prin diferite adnotări scrise pe margine de foi) c-am ignorat cu bună știre principiile sacrosancte ale criticii literare de dragul unor calambururi ieftine... „Ești chiar convins că ai dreptate?“ Și „Shaw nu-i o autoritate“. Dar „Pupă-n fund“, cu ce-a compus, Te-a câștigat și-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Încă o dată, gânditor, un capăt de trabuc. Amory a avut impresia că pe fața lui se citea ușurarea de a-l vedea Întors. — Te-am visat foarte urât azi-noapte, i s-a auzit glasul spart, răzbătând prin fumul țigării de foi. Parcă simțeam că ai dat de belea. Să nu vorbim despre asta! aproape că a țipat Amory. Nici o vorbă! Sunt obosit și terminat. Tom l-a privit Întrebător, după care s-a lăsat În fotoliu și și-a deschis caietul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]