2,684 matches
-
își întărească defensiva. În ziua următoare, noile estacade amplasate l-au împiedicat pe De Ruyter să intre în port. Cu toate acestea, soldații olandezi au debarcat fără sprijinul tunurilor flotei și au fost măcelăriți în încercarea de a ajunge la fortificațiile franceze situate pe culmile dealurilor abrupte. În două ore, soldații au revenit la flotă cu 143 de morți și 318 răniți, comparativ cu cei doar 15 francezi morți. Aspirațiile sale s-au năruit și, deoarece a fost pierdut elementul surpriză
Michiel de Ruyter () [Corola-website/Science/333206_a_334535]
-
rețeaua feroviară extinsă din zonă. La 31 august, cu Tannenbergul pierdut, Rennenkampf primise ordine să reziste în caz de atac german. Realizând că forțele lui sunt prea răspândite pentru a fi eficiente, a ordonat o retragere pe o linie de la fortificațiile Königsbergului din nord, până la de lângă Angerburg (astăzi, Węgorzewo) la sud, ancorată pe . Forțele sale erau susținute de nou-înființatul Corp XXVI, pe care l-a plus în fața Königsbergului, deplasând armata mai experimentată spre sud pe linia principală. Forțele sale cuprindeau și
Prima bătălie de pe Lacurile Mazurice () [Corola-website/Science/333255_a_334584]
-
II-a se terminaseră la 2 septembrie, iar Paul von Hindenburg a început imediat să-și mute unitățile în întâmpinarea capătului sudic al liniei lui Rennenkampf. El putea să ignore liniștit flancul drept (nordic) al rușilor, care se afla în fața fortificațiilor puternice de lângă Königsberg. Pe lângă această forță, se aflau două corpuri aduse recent de pe Frontul de Vest, și . Ca și Rennenkampf, Hindenburg a trimis trupele cele mai noi în capătul de nord al liniei și a pus la cale o ofensivă
Prima bătălie de pe Lacurile Mazurice () [Corola-website/Science/333255_a_334584]
-
i-a costat pe germani o jumătate de zi de marș, permițându-le rușilor să scape către est. Aceștia au ajuns a doua zi la a doua zi, și la pe 13. Resturile Armatei I s-au retras în siguranța fortificațiilor de pe teritoriul rusesc. Similar, Armata a X-a a fost obligată să reintre în Rusia. Armata a VIII-a a obținut una dintre cele mai răsunătoare victorii din istorie, distrugând complet Armata a II-a, provocând pierderi grele Armatei I
Prima bătălie de pe Lacurile Mazurice () [Corola-website/Science/333255_a_334584]
-
este avansat la gradul de maior și primește importante însărcinări legate de pregătirea armatei române pentru luptele care urmau să înceapă, între care aceea de a colabora cu ofițerii din armata rusă aliată la realizarea unor lucrări de geniu și fortificații. În vara anului 1877, între 3 iulie și 28 august, în timpul traversării României de către trupele rusești ce se îndreptau spre Bulgaria, maiorul Căpităneanu împreună cu căpitanul Samotschnikow determină alte diferențe de longitudine: Galați - București, Galați - Iași, Chișinău - Iași, precum și latitudinile orașelor
Constantin Căpităneanu () [Corola-website/Science/333282_a_334611]
-
afla la de granița cu Prusia Orientală, de-a lungul malurilor înălțate ale râurilor Narew și Biebrza. Unitățile care apărau linia erau subordonate Grupului Operațional Independent Narew însărcinat cu apărarea orașului Łomża și căilor de acces de la nord de Varșovia. Fortificațiile de la Wizna erau unul din punctele cele mai importante din nordul Poloniei deoarece acopereau trecerile peste cele două râuri, șoselele Łomża-Białystok și Brest-Litovsk către spatele forțelor poloneze. Construcția a început în iunie 1939, cu doar două luni înainte de izbucnirea celui
Bătălia de la Wizna () [Corola-website/Science/333293_a_334622]
-
lemp de peste Narew și să se retragă spre Białystok. Trupele rămase sub comanda sa au străpuns încercuirea germană și au ajuns Białystok, alăturându-se forțelor generalului Franciszek Kleeberg. În același timp a fost oprit un atac în zona sudică a fortificațiilor. Buncărele poloneze nu dispuneau de armament antitanc adecvat dar au putut contracara infanteria germană cu ajutorul mitralierelor. Dar, la ora 18:00, infanteria poloneză a fost obligată să părăsească tranșeele și să se retragă în buncăre. În acest moment tancurile germane
Bătălia de la Wizna () [Corola-website/Science/333293_a_334622]
-
Lovo (Batteria Sân Marco) în centrul lagunei. Acestea au fost, de obicei, construite în punctele de intersecție ale canalelor lagunare, acolo unde era cazul, pentru a bloca trecerea. În anul 1796 (penultimul an al Republicii Venețiene) este menționată existența unor fortificații de lemn. În 1883 toate bastioanele au fost echipate cu depozite de muniții și cazemate, iar digurile au fost consolidate. Este o insulă artificială situată între Porto Marghera și Veneția, în fosta mlaștină Bottenighi, de-a lungul mâlului de est
Trezze () [Corola-website/Science/333385_a_334714]
-
din cauzele principale fiind problemele de aprovizionare. Răgazul obținut a permis germanilor să se pregătească pentru ofensivele aliate care urmau să vină. Germanii au reușit să mobilizeze efective importante pe Linia Siegfried. Această linie defensivă dispunea de o serie de fortificații vechi, care ar fi trebuit să pună puține probleme armatelor aliate, dotate cu cele mai moderne arme ale vremii. În nordul Belgiei, aliații luptau încă pe râul Scheldt, iar în sud se duceau lupte grele în Lorena. În centrul frontului
Operațiunea Queen () [Corola-website/Science/334480_a_335809]
-
bombardiere strategice urmau să execute atacuri tactice în zonă, pentru tăierea liniilor de aprovizionare și distrugea infrastructurii și a pozițiilor defensive ale inamicului. Operațiunea în ansamblu a fost denumită "Queen" (Regina). Flota aeriană a 8-a SUA trebuia să bombardeze fortificațiile din jurul Eschweiler și Aldenhoven, iar Flota aeriană a 9-a SUA era desemnată pentru distrugerea fortificațiilor din jurul Jülich și Langerwehe. În același timp, RAF Bomber Command trebuia să distrugă nodurile de comunicație de la Jülich și Düren. Orașele mai mici Heinsberg
Operațiunea Queen () [Corola-website/Science/334480_a_335809]
-
infrastructurii și a pozițiilor defensive ale inamicului. Operațiunea în ansamblu a fost denumită "Queen" (Regina). Flota aeriană a 8-a SUA trebuia să bombardeze fortificațiile din jurul Eschweiler și Aldenhoven, iar Flota aeriană a 9-a SUA era desemnată pentru distrugerea fortificațiilor din jurul Jülich și Langerwehe. În același timp, RAF Bomber Command trebuia să distrugă nodurile de comunicație de la Jülich și Düren. Orașele mai mici Heinsberg, Erkelenz și Hückelhoven au fost desemnate ca ținte secundare. Data inițială a atacului a fost stabilită
Operațiunea Queen () [Corola-website/Science/334480_a_335809]
-
Ea a fost amânată pe 10 noiembrie, dar, datorită condițiilor meteo nefavorabile, a fost amânată din nou pentru 16 noiembrie. Ofensiva terestră trebuia să înceapă imediat după finalizarea raidurilor aeriene, ceea ce nu le-ar fi lăsat germanilor timp pentru refacerea fortificațiilor, căilor de aprovizionare și de comunicații. Planul germanilor era total diferit. Wehrmacht pierduse inițiativa strategică și planificase recucerirea acesteia printr-o contraofensivă în vest sub numele de cod "Wacht am Rhein". Primul proiect al planului fusese finalizat în mare secret
Operațiunea Queen () [Corola-website/Science/334480_a_335809]
-
pare că cel mai important obiectiv al orașului era din punctul de vedere al britanicilor triajul de cale ferată și cheurile portului ("Gare maritime"), care puteau fi folosite pentru reaprovizionare trupelor, trimiterea întăririlor sau evacuare militarilor. Orașul era înconjurat de fortificații. Fortificațiile originale erau formate din douăsprezece bastioane, legate între ele cu ziduri de apărare. În partea de sud, două bastioane și zidurile de apărare au fost demolate pentru ca să permită montarea liniilor de cale ferată. Apărarea bastioanelor din nord erau asigurată
Asediul orașului Calais (1940) () [Corola-website/Science/334579_a_335908]
-
că cel mai important obiectiv al orașului era din punctul de vedere al britanicilor triajul de cale ferată și cheurile portului ("Gare maritime"), care puteau fi folosite pentru reaprovizionare trupelor, trimiterea întăririlor sau evacuare militarilor. Orașul era înconjurat de fortificații. Fortificațiile originale erau formate din douăsprezece bastioane, legate între ele cu ziduri de apărare. În partea de sud, două bastioane și zidurile de apărare au fost demolate pentru ca să permită montarea liniilor de cale ferată. Apărarea bastioanelor din nord erau asigurată de
Asediul orașului Calais (1940) () [Corola-website/Science/334579_a_335908]
-
de apărare au fost demolate pentru ca să permită montarea liniilor de cale ferată. Apărarea bastioanelor din nord erau asigurată de rezerviști din marină și voluntari francezi aflați sub comanda căpitanului de fregată Carlos de Lambertye La aproximativ 1,6 km de fortificațiile de mai sus se afla fortul Nieulay. Două forturi care de la est și sud de fortificațiile principale erau în runină. Nicholson a ordonat Regimentului al 60-leaa să ocupe poziții defensive în zona de vest, iar Brigăzii de pușcași să apere
Asediul orașului Calais (1940) () [Corola-website/Science/334579_a_335908]
-
erau asigurată de rezerviști din marină și voluntari francezi aflați sub comanda căpitanului de fregată Carlos de Lambertye La aproximativ 1,6 km de fortificațiile de mai sus se afla fortul Nieulay. Două forturi care de la est și sud de fortificațiile principale erau în runină. Nicholson a ordonat Regimentului al 60-leaa să ocupe poziții defensive în zona de vest, iar Brigăzii de pușcași să apere zona de est și o parte a fortificațiilor. O parte a pușcașilor regali au ocupat poziții
Asediul orașului Calais (1940) () [Corola-website/Science/334579_a_335908]
-
Două forturi care de la est și sud de fortificațiile principale erau în runină. Nicholson a ordonat Regimentului al 60-leaa să ocupe poziții defensive în zona de vest, iar Brigăzii de pușcași să apere zona de est și o parte a fortificațiilor. O parte a pușcașilor regali au ocupat poziții avansate. Restul miliarilor Restul miliarilor QVR, voluntarii din regimentul de proiectoare de căutare și militarii care asigurau operațiunile portuare au fost folositți pentru întărirea pozițiilor celor două batalioane de infanterie. După ce tancurile
Asediul orașului Calais (1940) () [Corola-website/Science/334579_a_335908]
-
aflate pe litoral. În cele mai multe cazuri, marinarii și tunarii din aceste bastioane au fost evacuați cu ajutorul șalupelor după ce au fost epuizate stocurile de proiectile de artilerie. Ofițerii au reușit însă să îi convingă pe militarii voluntari să rămână să apere fortificațiile. Ferdinand Schaal a hotărât ca Regimentul 86 de infanterie (două batalioane) să atace orașul vechi și citadela, iar Regimentul 69 de infanterie (tot două batalioane) să ocolească orașul și să atace dinspre răsărit pentru cucerirea portului și Gării Maritime (Gare
Asediul orașului Calais (1940) () [Corola-website/Science/334579_a_335908]
-
că orașul Calais urma să „fie lăsat pe seama Luftwaffe”, cucerirea lui s-a dovedit foarte dificilă, iar Guderian a decis să continue asaltul asupra orașului cu sprijinul puternic al bombardierelor în picaj Junkers Ju 87. Nicholson era conștient că linia fortificațiilor era prea lungă și insuficient de rezistentă ca să poată fi apărată doar de două batalioane. În noaptea de 24/25 mai, el a hotărât să își retragă forțele pe un amplasament mai scurt, care cuprindea doar partea de nord a
Asediul orașului Calais (1940) () [Corola-website/Science/334579_a_335908]
-
prea lungă și insuficient de rezistentă ca să poată fi apărată doar de două batalioane. În noaptea de 24/25 mai, el a hotărât să își retragă forțele pe un amplasament mai scurt, care cuprindea doar partea de nord a zidurilor fortificațiilor. Regimentul al 60-lea de infanterie era însărcinat cu apărarea orașului vechi. Cea mai importantă construcție defensivă a frontului lor era formată dintr-un canal și, datorită faptului că germanii nu au acționat rapid după retragerea britanicilor, aceștia din urmă
Asediul orașului Calais (1940) () [Corola-website/Science/334579_a_335908]
-
la Blenheim. În 1705 Leopold a fost trimis cu un corp prusac să se alăture Prințului Eugen în Italia, și la 6 august a luptat în Bătălia de la Cassano. În Bătălia de la Torino a fost primul care a intrat în fortificațiile ostile (7 septembrie 1706). El a mai servit în mai multe campanii în Italia, apoi, sub comanda lui Eugen, s-a alăturat lui Marlborough în Țările de Jos, fiind prezent în 1709 la Asediul de la Tournai și Bătălia de la Malplaquet
Leopold I, Prinț de Anhalt-Dessau () [Corola-website/Science/334619_a_335948]
-
Eforie Sud, atunci rămășițele ului pot fi submerse. Istoricii Gheorghe Andronic, Adrian Rădulescu și Radu Vulpe presupun că denumirea poate proveni din cuvântul grecesc "stratiot", însemnând „soldat”, ceeace înseamnă probabil că acest castru roman a fost construit pe amplasamentul unei fortificații grecești anterioare, cu atât mai mult cu cât denumirea Στρατώνι menționată de Strabo (xvi. 8) și de Pliniu (Istoria naturală, vi. 29. s. 34.) a mai folosit și pentru o insulă din Marea Roșie și mai folosește încă pentru un orășel
Stratonis () [Corola-website/Science/334651_a_335980]
-
suprafață din pari, împletituri de nuiele și lipitură de lut, având una sau două încăperi. Adesea erau situate pe forme de relief dominant și fortificate cu șanțuri, diguri și mai târziu cu ziduri de piatră. În acest sens, se remarcă fortificația descoperită la Cornești, care este considerată una dintre cele mai mari cetăți din Epoca bronzului. Mai târziu, apar casele din chirpici sau din lemn cu fundații din piatră. La începutul Epocii fierului (perioada Hallstatt) apar, în special pe țărmul Mării Negre
Istoria arhitecturii în România () [Corola-website/Science/334772_a_336101]
-
perioada Hallstatt) apar, în special pe țărmul Mării Negre (unde se resimțeau influențele novatoare ale civilizației elene), locuințele din cărămidă și având ca liant argila și varul gras. În perioada La Tène, civilizația dacică atinge apogeul. Se construiesc așezări complexe, cu fortificații având la bază așa-numitul murus dacicus, zid de mare reistență din blocuri de piatră legate prin bârne de lemn. Pentru clădirile obișnuite se utiliza chirpici ars. Fortărețele din Munții Orăștiei constituie o dovadă a spiritului inventiv al dacilor și
Istoria arhitecturii în România () [Corola-website/Science/334772_a_336101]
-
fost construită și Biserica Sfântul Nicolae din Densuș, Hunedoara, considerată cea mai veche biserică de piatră din România. Alt vechi lăcaș de cult de pe teritoriul țării construit în același secol este Biserica din Gurasada. Cetatea Oradea, construită pe locul unei fortificații mai vechi, a cunoscut o perioadă de înflorire în perioada dintre secolele al XIV-lea și al XVII-lea. Goticul în Transilvania debutează prin Abația de la Cârța, realizată de călugării cistercieni. Construită pe la jumătatea secolului al XIII-lea, Biserica Sfântul
Istoria arhitecturii în România () [Corola-website/Science/334772_a_336101]