KorAP: Find »[drukola/base=halat & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...102 103 104 ...131 >

3,251 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441

că trebuie să lăsăm culoarea să se usuce bine înainte de a o aplica pe următoarea, dacă nu dorim efecte de suprapunere și de amestec, Nu vrem efecte nici transparențe, vrem rapiditate, asta nu e pictură în ulei, În orice caz, halatul mandarinului merită un tratament mai îngrijit, aminti Marta, uite că și desenul cere diversitate și bogăție de culori, Vom simplifica. Acest cuvânt închise dezbaterea, dar a rămas prezent în mintea lui Cipriano Algor în timp ce-și făcea cumpărăturile, ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
baie, dar pașii imediat începură să răsune, prudenți, însă perceptibili, în sălița de la intrare. Poate se duce la bucătărie să bea apă, își zise. Zgomotul inconfundabil al zăvorului de la intrare o făcu să se scoale rapid. Își puse în grabă halatul și ieși. Mâna tatălui era pe clanța ușii. Unde pleci la ora asta, întrebă Marta, pe afară, spuse Cipriano Algor, Ai dreptul să te duci unde vrei, ești major și vaccinat, dar nu poți să pleci fără o vorbă, ca și cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544

șoc oarecare. Așa că am sfârșit prin a mă liniști. Ca să mă trezesc dintr-un salt atunci când cineva bătu la ușă, strigând o frază pe care n-o puteam Înțelege. Mi-am consultat ceasornicul, era unu fără zece. Mi-am pus halatul și am deschis ușa. Coridorul era gol. Dar auzeam, la distanță, conversații purtate cu glas ridicat, puțin obișnuite noaptea, atât de târziu. Fără a fi Într-adevăr neliniștit, m-am hotărât să merg să văd ce se Întâmpla, ferindu-mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322

Ceva de purtat. Nu contează ce. Un costum de‑al lui Luke? Nu. O să zică că am luat‑o razna și, oricum, costumele lui costă cam o mie de lire unul și n‑o să am inima să le îndoi mânecile. Halatul de hotel? Să o țin sus și tare că halatele și papucii gofrați de hotel sunt ultima modă? Of, n‑o să pot să mă plimb încoace și‑ncolo în capot, pretinzând că sunt într‑un spa. O să fiu de râsul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
lui Luke? Nu. O să zică că am luat‑o razna și, oricum, costumele lui costă cam o mie de lire unul și n‑o să am inima să le îndoi mânecile. Halatul de hotel? Să o țin sus și tare că halatele și papucii gofrați de hotel sunt ultima modă? Of, n‑o să pot să mă plimb încoace și‑ncolo în capot, pretinzând că sunt într‑un spa. O să fiu de râsul lumii.. Haide, trebuie să existe haine într‑un hotel. Să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
Bex... — Trebuie să fie o greșeală, zic, dar în glasul meu nu se mai simte tot atâta convingere. Îmi aduc aminte brusc de pantalonii ăia de piele pe care mi i‑am luat de la reducerea de la Marble Arch. Și de halatul ăla. Și de faza aia pe care am avut‑o la un moment dat, când mâncam sushi de la M&S în fiecare zi. Suze rămâne cu privirea pironită asupra mea preț de câteva clipe, și chipul i se schimonosește de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
care roagă clienții să respecte liniștea în centru și să vorbească încet. Stăm o vreme în tăcere, apoi o fată cu uniformă albă vine să mă ia și mă duce într‑o încăpere destinată tratamentelor cosmetice, unde mă așteaptă un halat și papuci, toate ambalate în celofan gofrat. În timp mă schimb, ea își face de lucru cu diverse și eu mă întreb încântată oare ce mă mai așteaptă. Elinor a insistat să plătească ea pentru toate tratamentele mele, indiferent cât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
vreau să fac asta, mă aud spunând și mă rostogolesc jos din pat. Nu vreau să fac asta. — Tatuajul? — Nimic. — Nimic? Cosmeticiana vine spre mine cu crăticioara cu ceară în mână și eu, panicată, mă ascund în spatele patului, strângându‑mi halatul mai bine în jurul meu. — Dar doamna Sherman a plătit deja pentru tot tratamentul... — Nu mă interesează pentru ce‑a plătit, zic, dându‑mă înapoi. Puteți să mă epilați pe picioare. Dar nu și pe brațe. Și categoric nu... cealaltă chestie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
bol. Același hol vechi. Aceeași viață veche. Înapoi la căsuța numărul unu. Îmi zăresc reflexia ofilită din oglindă și îmi mut repede privirea. — Bună! zic. E cineva? M‑am întors. Urmează o pauză, apoi Suze apare în ușa ei, în halat. — Bex? exclamă. Nu mă așteptam să vii așa de repede. Ești bine? Se apropie de mine, strângându‑și halatul în jurul ei și se uită îngrijorată la mine. Of, Bex. Își mușcă buza. Nu știu ce să zic. — E OK, zic. Sunt bine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
îmi mut repede privirea. — Bună! zic. E cineva? M‑am întors. Urmează o pauză, apoi Suze apare în ușa ei, în halat. — Bex? exclamă. Nu mă așteptam să vii așa de repede. Ești bine? Se apropie de mine, strângându‑și halatul în jurul ei și se uită îngrijorată la mine. Of, Bex. Își mușcă buza. Nu știu ce să zic. — E OK, zic. Sunt bine. Serios. — Bex... Zău, sunt bine. Îmi feresc privirea, înainte ca, văzându‑i chipul neliniștit, să izbucnesc în lacrimi și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
spun, rămânând pe loc, uimită. Ce e în... Tac în clipa în care obrajii lui Suze se colorează vizibil. Suze! spun, retrăgându‑mă discret din fața ușii. Nu‑mi zi. E cineva acolo? Mă uit la ea, iar ea își strânge halatul și mai bine în jurul ei, fără să zică nimic. Nu pot să cred! spun cu glasul ascuțit de uimire. Dumnezeule, lipsesc cinci minute și tu și începi o aventură toridă! Asta mă înveselește mai mult decât orice. Nimic nu e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427

s-o salvez, Îmi spunea el oprindu-se din scrisul rețetei, iar pe de altă parte procurorul aștepta să-i facă dosarul de trimitere În judecată unde risca, pentru crimă, chiar pedeapsa cea mai gravă. MÎinile febrile ale omului În halat alb au schițat o Întrebare În aer. Puteam să fiu indiferent? Apoi ca o concluzie. Și totuși pentru mine nu exista dilemă. M-am luptat cu moartea, Înțelegeți?, m-am luptat două zile și două nopți ca s-o salvez

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446

zadarnic la poartă, gata să plătească taxa pentru recuperarea ființei pierdute. Tovarăși, sfidarea cu care se încalcă dreptul elementar“... În parcul spitalului, pacienții ieșiseră la plimbare. Doctorul se așezase pe o bancă. Își scoase ochelarii, își frecă fruntea, își descheie halatul, încerca să se destindă. Dunga bărbii negre transpirase. Își șterse barba subțire cu batista. Încerca să uite oboseala. Încolăci brațele scurte pe burta proeminentă, se lăsă pe spate. Mâinile erau moi, umerii moi, dar scurtele picioare deveniseră de plumb. O

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
din dreapta. Intră într-o sală lungă. Cuști mari, pe două rânduri. Câini... avu timp să vadă un seter ghemuit, melancolic, cu bărbia învelită într-o eczemă roșie, purulentă. Se roti spre ușă. Dădu de femeia de serviciu. O grăsană în halat alb și papuci, cu miinile in sold. — Veniți la un pacient? Ciudată formulare... și nu părea ironică, nici ostilă. O femeie în vârstă. Mari ochi negri, păr alb, ondulat. Nu... eu... doar ca să... Irina încercă să zâmbească, retrăgându-se cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
zgomote și fără sfârșit. Zvâcnise, speriat, în zori, să oprească soneria deșteptătorului sau a telefonului. De fapt, nu fusese nimic, doar visul, coșmarul. Nu mai readormi, hărmălaia străzii năvălise deja, geamurile tremurau sub zgomotul mare al autobuzelor și tramvaielor. Trase halatul din cuiul de pe tocul ușii, se apropie de fereastră. Chiar în dreptul casei zăcea, defect, un camion uriaș și preistoric, care bloca circulația. Claxoanele și frânele mașinilor care ocoleau namila sporiseră vuietul. Fleacuri!... nimic nu putea micșora bucuria de a fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
franțuz, monsieur Courvoisier, s-a îndurat de spleenul copilului Tolea. — Ai venit de mult? Cine pe cine întreabă? Parcă doctorul întrebase, dar nu e sigur, deloc nu e sigur, mormăise și Tolea parcă ceva, surprins de domnu’ gata costumat, în halat de mătase roșie, cu pipă groasă în gură, de parcă fusese tot timpul acasă, acolo, lângă fotoliul de piele, privindu-l cu îngăduință pe necunoscut. Slabă imitație, slabă performanță, Bombonel degeaba încearcă să imite pacienții, imită ca un începător, zău așa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
nici un deranj. Da, am vorbit încă ieri, l-am întrebat. Peste o lună, peste o lună la control. O iritație, atât, nu e decât o alergie. Luați pastilele, sigur. Seara, da, puteți suna seara. Oricând, seara. Bărbosul Marga își flutură halatul roșu, se întoarce spre turmentatul Tolea, dar telefonul sună din nou. — Eu sunt, lasă copilăriile, doar așteptam telefonul dumitale. Alternate, cum am scris pe rețetă, alternate. Garantez, tovarășe colonel, dau semnătură. Absolut sigur, vom avea vești bune, foarte bune. Înainte de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
doar așteptam telefonul dumitale. Alternate, cum am scris pe rețetă, alternate. Garantez, tovarășe colonel, dau semnătură. Absolut sigur, vom avea vești bune, foarte bune. Înainte de a-și relua locul pe taburet, rotofeiul își scoate iarăși ochelarii, îi șterge de pulpana halatului. Acum i se văd ochii mari, limpezi, cel adevărat, albastru, cel de sticlă, albastru, nici n-ai ști să-i deosebești. Și iarăși nu se mai văd, și-a pus la loc ochelarii fumurii. — O să rămâi la masă, Tolea. Mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
picioarele alea lungi, rășchirate, dom’ profesor. Așa că aranjase totul ușurel, ca totdeauna. Dom’ profesor nu ridicase capul din revista aia colorată, dar băgase frumușel mâna în buzunarul pantalonilor, scoase bancnota, se întinsese puțin, strecurase cei 10 lei bacșiș în buzunarul halatului ei albastru. Toate la locul lor, ce i-o fi cășunat grasului? Tocmai dom’ Teodosiu?!, doar o știa, fuseseră vecini și l-a ajutat Steluța, nepoata ei, când cu necazul ăla de era s-o pățească Ortansa, nevasta lui dom

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
Vasilică. Câteva. Puține și clare. „Tovarășa“, auzi! Cum îl atingi la păsărica lui afurisită, gata, devii tovarășa, ca la tribunal, nu alta. Salariata Vasilica Vasilică, pe care o strigau Vili, își îndreaptă broboada. Coborî dreapta cu tava, de-a lungul halatului spălăcit și prea mare, iar cu stânga își îndreptă broboada. Înălță capul. O față mică, creață. Mâinile mari și lungi atârnau de-a lungul trupului mic, încovoiat. Ochi ageri, o gură lată, puternică, cu dinți mici, suciți, argintați. Îl privea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
nimic. Zveltul Titi Tirbușon renunțase, între timp, la peisajul ferestrei lichefiate. Se rezemase de perete, își îndreptă ochelarii cu ramă metalică. Un sarcastic oxfordian părea secătura asta polițistă. O urmărea țeapăn, fără zâmbet, pe colega Gina, care își tot încheia halatul, fără să-l încheie... Se îndreptă spre Gică Bonomul, tocmai când acesta rostise, privindu-l, nu era clar, pe tov Titi sau pe dom’ profesor. — Hai, amantissime, să facem lista aia... Nu, profesorul habar n-avea că fuseseră rostite aceste

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
populație? Ce răspunde vizionarul? Printr-o întrebare, desigur. Ar fi gata Marea Britanie să dăruiască imediat Germaniei,ca garantie a bunelor intenții, câteva colonii?“ Șeful Gică zâmbea, crăcănat, în ușă. Sir Tirbușon privea în tavan. Lubrefianta Gina își tot încheia descheia halatul. Bufonul se ridicase, brusc, în picioare. Se plictisise, nu mai avea chef să le recite cuvintele lui Henderson!... Uite că nu mai avea chef, pur și simplu. Un arlechin brusc îmbătrânit, în salopeta sa neagră de lucru. O mască obosită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
nu se supere niciodată, reginele nu pot fi ofensate. Ridică pletele negre din registru, oferă colegului de la recepția TRANZIT un zâmbet mic, arhaic. Buze roșii, claviatura email, perfectă, alb pur, de lapte. Mâna fină lunecă pe dunga din mijloc a halatului. Degete lungi, delicate, nasturele închis deschis. Un profil clasic, oase mici, fragile, ochii adânci, noapte fără capăt. Zveltă pasăre, dungă toridă. Nu, n-avea de ce se rușina. Tribul putea fi mândru cum își înălța gâtul lucios, cum flutura coama nocturnă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
instantaneu, noul rol în care o plasase, confidentă sfătoasă într-o poveste tulbure și trăsnită. Păreau, dintr-odată, un cuplu dintr-o sectă suspectă. Șopteau, susurau toatăziua,mai mare dragul... dulcissima, țiparul unduind cu degetele lungi, albăstrii în jurul nasturelui, pe halatul închis-deschis și frater pedagogul, scoțând din buzunar mereu alte hârtiuțe magice, aduse spre dezlegare. „Evoluția psihică încetinită. Criteriile de apreciere împuținate și superficiale. Limbajul mimico-gesticular impune îngrădiri. Lipsa limbajului accentuează rigiditatea și manifestările negativiste. Invidia, gelozia, rigiditatea. Grupați într-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
bine rolului, n-are, de fapt, nici pe naiba. Alb tot, puritatea însăși. Zâmbetul dintotdeauna: oblic, ondulat. Partenera întinse mâinile delicate spre maestru. Fața se luminase de acea frumusețe fragilă și sălbatică, de adolescentă vicioasă. Se tot deschidea închidea la halat. Zâmbea complice, dezvelea clape albe, colți albi. Buzele se umeziseră, fragede, roz. Privea cu sfială spre maestrul prestidigitator, dar și cu o lucire de pradă. Gingășie lubrică, maternă. Nici n-o vedea, nasolul! Aruncase, dintr-o mișcare, geanta în cui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]