KorAP: Find »[drukola/base=implora & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...102 103 104 ...118 >

2,948 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806

vale, plăpând, mi-e milă, Stelele mai au farmec, sunt fade, sunt moarte, Întind ființa mea spre veșnicie Cred și sunt acest intangibil și șters loc În care mă bucur de intimitate. Iarăși nu e adevărat, spațiu închis și mort, Implor prezența vieții în toate, dar știu că e numai în mine, Spațiu neadevărat, unic și retras, Univers al simțurilor mele profunde, Imposibil de concretizat, veșnic și creat abstract Special pentru lumea asta în care (totul moare) Realitatea e aici și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
câțiva metri de casă, în care mă furișai. Îmi adunai câteva lucruri, îmi luai toți banii, sărutai cu jind portretul părinților mei pe care îl pusei bine înapoi la locul lui, și plecai. În urmă Angi striga disperat și mă implora. Însă, așa cum eu nu puteam să o iau pe mama, nu putu nici el să mă ia pe mine și plângeam amândoi, căci nimic nu era bine. Trecui în Anglia într-un final. Cam pe la șaisprezece ani. Cheltuisem toți banii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
jos și pe a sa. Avu grijă să nu se zărească săbiile, dar nu putu împiedica un clinchet. Vrei să știi unde-i petrecerea? Spune-mi tu. Amanda se făcea că nu înțelege. Doru, te simți bine? Lasă teatrul, te implor! mârâi. Doru? Văzu mirare în ochii ei. Îi dădea de înțeles că lucrurile puteau să fi stat altfel. Să fi făcut dragoste, spre exemplu, înainte. Ca să mai treacă încă o dată prin ce-a trecut? Aplaudă. Frumos... Perfect! Șampanie? Stai, unde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
și trântită pe pământ. Cu mâinile prinse deasupra capului, îl văd, foarte furios, desfăcându-mi hainele cu o viteza uimitoare. Vrei pericol? Ce zici de asta? Nu cred c[ mai e timp. Îmi dau lacrimile. Cu disperare: Te rog! Te implor! Și se oprește. Mă cam satur de asta. Mă trezesc ca și data trecută, dar mi-e rău. Mai lasă un pic, apoi oprește. Eu nici nu-l privesc. Îmi deschid portiera, și măi că mă trântește în portbagaj. Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
perete. Bine. Și dă să plece, jucând teatru, bineînțeles, când se întoarce: Dar știi ce? Acum jucăm după regulile mele și nu contează ce ai tu de zis. Asta nu înseamnă că nu-mi va face plăcere să te aud implorând. Mai taci! zic cu sictir. Însă când se repede la mine, tot așa de dragul distracției și al experienței, tresar speriată. El începe să râdă. Hai că-mi placi. Uite, îți dau șansa să te salvezi. Vom face în felul următor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891

batjocoritor un bagaj suplu, tigrat cu dungulițe negre și argintii, ce purta numele de Relu Înmiresmatul. Arăta destul de înmiresmat. Pe piept îi clănțăneau un soi de odăjdii, iar în dreapta strângea o trestie sugerând o cârjă de prelat. Pentru cine îl implora, știa să intoneze rugăciuni. Și-ai ajuns să-ți rozi tu unghiile de oftică. Și te smiorcăi ca ultimul dintre căcăcioși. Doar din pricina unei generații de tineri poeți sâcâitori și necredincioși, Fiorosule? - Cum să vă explic? coborî complice vocea Fiorosul

Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
hârdăul emisiunii "De la unu la trei", otrăvind câmpurile înconjurătoare și opărind vegetația. Teribila crainică bolborosea ca și cum ar fi ținut chiar atunci, pe sub fuste, între pulpele-i smochinite, toate obiectivele economice și social-culturale ale României - cineva dintre galeșii ei ascultători o implora, în direct, la telefon, să i-l arate p-ăla sau p-ăla - și Victoria se îndura, scotea, dintre lenjeriile-i foșnitoare, obiectivele și le expunea, sonor, pe rând, ascultătorilor. Umbla pe la fund și trântea și un cântec cu nelipsitul

Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
la barbut vreun castel, nobili, cum erau, a doua zi, de rușine, își trimiteau pîn' la tine aghiotantul și-ți înmîna, din partea lor, o moșie, pe care scria: "Bruță, te rugăm ca să ne scuzi. Asta nu ne mai trebuie. Te implorăm, bea-o tu!..." - Să mori înfipt! - Să mă pupi... Pe când regii ăștălalți, Cei șapte ai orașului București, sânt niște gudulani nepricopsiți, ca mine și ca tine... N-are semnele distinptive. E obișnuiți. Ca tot norodul... Astora prin gând nu le-

Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
Muntele Măslinilor, apele verzi ale Iordanului, ramurile de finic pe care le agita Ceaușescu... pentru că pictorul ăla, parcă-se Sabin Bălașa, îl pictase în sfârcul turlei și pe Ceaușescu, deșelând cu petele lui de ficat, un norișor. Iar localnicii se implora de girafă să le azvârle și lor, de sus, niște minuni. - Și girafa avea în ea un suflet bun de girafă? Le-a azvîrlit? - Cu cât se rățoia ăștia mai insistenți, cu atât le trăgea și ea mai înaripată, de

Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
acum în ureche. De remorcile de spirite ce i se îmbulzeau nopțile pe meninge, ca ordinarii pe maidanele părăsite. Optsprezece zile și luni s-a tot războit spiritul lui Cristi să intre înapoi în propriul său corp. Milogindu-se, lăcrimând, implorând și căznindu-se să împingă din trup afară firul de păr al mustății, al pieptului și al burții, transpirația, saliva și pișatul... - Adică nu făcea numai să crească metale... În pauza de la metale, Cristi ăsta, al Poeților, dădea drumul și

Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
în spate și clămpănea cam în sec. Diavolul își înălță, după o vreme, pupilele de pește fiert, cufundîndu-și-le într-o ceafă năclăită de taximetrist. - Ce bodăgăneai acolo, puturosule? - Că degeaba, după ce o să te prindă că ești curist. O să te mai implori tu de ei să nu-ți strângă coaiele în tocul de la ușă. În arest la miliție, toți curcanii e obișnuiți să li se adreseze frumos: așa că nimeni nu te-ascultă... Cardește-i mai bine lui fratele tău, ca să știe cum să

Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
cine o să se trambaleze cu Genel, legat cu sfoară, până la liniile ferate de peste câmp. - Mai poftește cineva ceva? dădu drumul Gabriela, pe suprafața rămasă liberă a blatului mesei, la o nouă colonie de prăjiturele de casă. - Hă, hă. Astea ne imploră să le scărpinăm fofoloancele Oricare zic? - Nu-i momentul să servești, la "Mărul de Aur", o ciorbiță de burtă? căută străinul să se descotorosească, elegant, de celălalt musafir, devenit prea expansiv. - Care este scopul vizitei dumneavoastră? Care ar fi amănuntul

Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
Adică un coleg. - Dacă insiști... Dumneata ai face bine ca, mai întîi, să asculți. Ai să vezi, mai târziu, dacă indispoziția pe care ți-o provocăm se va întoarce, sau nu, în interesul dumitale. - Patricia, te rooog foarte mult!... Te implor, fără nici o ezitare! Să nu tulburăm cu vreo asprime necugetată de limbaj pe neprețuitul nostru invitat. Tu singură ai spus ce suflet sensibil și ușor de lovit poartă, în interiorul făpturilor lor, domnii artiști. - Da, dragă. Când a fost rândul tău

Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
după Pinky, un baschetbalist, Bibi Tănase, chiar îl dilise de tot, îi dăduse din sindromul ei delirant, preferat. Flăcăul ăsta, Bibi, acum plângea din orice, săruta partea dinspre dușumea a clanțelor și se adresa împăciuitor oricărui trecător: - Domn doctor, te implorez, nu mă pisa!... Lasă-mă cubic! Singura diferență dintre ei părea că Bibi umezea toate clanțele, pe când Robin doar ochii ălora pe care îi lăsa moștenitori. Nimic nu-l lăsa să creadă că-i o năzărire. Dacă se-ntorcea pe

Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
reluau fiecare, de groază, ceremonialul verbal, frazele obsedante. Deveneau impenetrabili la argumente, tremurau, se adăpostea fiecare după delirul lui de negație, era modul lor de a striga după ajutor: - Tovarășul director, nu mă pisa. Lasă-mă cubic sau paralelipipedic! (cum implora, pe vremuri, și bietul baschetbalist Bibi). - Ciupește-mă la pix, să-ți fie bine! - Dacă mor cumva, mă trezești! Pe coridoare, se întindeau, în pas alergător, ca la companiile de pompieri, rolele de maț, cu pulpa lucioasă. Se înșurubau racordurile

Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
lui gălbuie, crescută parcă direct din gingie, ciufulindu- i, ridicîndu-i de bărbie, admirîndu-le magazinele de vânătăi (ce și le deschiseseră pretutindeni, pe pulpe, abdomen, brațe și piept, așa cum ședeau goi pe scaunele de anchetă) sau căinîndu-i: - Ori nu v-am implorat eu, purcelușilor... Nu v-am zis eu cu frumosul?!... Să nu ridicați armamentul la Președintele Țării. Că de aia e dânsul Președintele Țării! Bă, cea mai înaltă demnitate a Țării!!... Și nu e baraca voastră de tir?!... Le mai dădea

Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
lor, graiul. Și nu se mai dovediră în stare să se apere, întreaga perioadă, cu absolut nimic. Ieșiră fierți, cu coada între picioare, din cârciuma aglomerată și îmbîcsită. - Ia cercetează-mi, te rog, ce-i și cu nemernica asta!... o imploră, tremurând de mânie, Doru pe profesoară și apoi el prinse, în goană, o legătură care să-l transporte către Liceul "Pipera". Iar până seara, madam Nicolici se și înființă cu iubita din tinerețe, a poetului impunător, la poartă. Iar pe

Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
oprească. Să încremenească. Și să-mi mărturisească, în numele luminișurilor de adevăr, ce ne pândește din spatele regiunilor necunoscute. De ce arată atât de nemulțumit?! Dar Răposatul îi mormăise ceva ce ea nu izbutise să descifreze și nu se oprise, după cum ea îl implorase. Dimpotrivă, dânsul se vârâse și scotocise prin magazioarele de sub terasă. Dibuise un rucsac semiputrezit. Și-l atârnase în spate. Și dispăruse cu repeziciunea cuvenită unui tip ce făcuse, pe vremuri, din escaladarea Fisurei Albastre scopul vieții lui. Totul cu expresia

Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231

complet, transformându-se într-o crustă carbonizată. Nick a stins focul. Era absolut imposibil ca soția lui să fie atât de neglijentă. Ceva groaznic se întâmplase. —Caitlin? Nick s-a întors în hol, proiectându-și vocea pe scări, în sus, implorându-și, în gând, soția să răspundă. Dar, instinctiv, bărbatul știa că n-avea să primească nici un răspuns. Cu mintea rulând diverse posibile explicații pentru tăcerea terifiantă, Nick a urcat scările încet, treaptă după treaptă. Și cu fiecare treaptă se apropia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
surprinsă de cât de calmă i-a sunat vocea. —Ca să-i spun c-am ajuns cu bine. James a avut măcar decența să pară puțin jenat. Am înțeles. Din nou, tăcere. James se uita la telecomandă, de parc-ar fi implorat-o în gând să ilumineze, ca prin farmec, televizorul. Julia strângea din buze, adâncită în gânduri. — Deci, să vedem dac-am înțeles corect, a spus ea după câteva secunde. Mă aduci la New York, drept cadou de ziua mea, eu îți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
care, finalmente, Michael avea să bage divorț, dându-și seama că n-ar putea să îndure pierderea ei. După trei ani, Julia renunțase însă la orice încercare în acest sens. —Nu înțeleg de ce nu putem să continuăm ca acum, o implorase el în timpul ultimei lor conversații pe această temă. Doar ne simțim bine. Nu, Michael, șuierase Julia înainte să-l părăsească pentru ultima dată. Tu te simți bine. Eu mă simt al dracului de mizerabil. În continuare, Julia petrecuse șase luni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
schimonosea la față și-o asigura pe Julia că ea era femeia pe care o voia, dar că pur și simplu nu era în stare s-o facă pe Deborah să sufere. Nu putem să lăsăm lucrurile așa cum sunt? a implorat-o el într-o noapte, folosindu-se de același strigăt de luptă pe care Julia îl mai auzise de atâtea ori venind din partea lui Michael, adică de aceeași replică de rahat pe care femeia își promisese să n-o mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
frică și Jake a început să plângă, întâi mai încet, apoi în hohote și cu sughițuri atât de zgomotoase încât o femeie din separeul alăturat a scos capul de după perdea ca să vadă ce s-a-ntâmplat. —Fiona, te rog, te implor..., s-a văicărit Jake, prinzând-o strâns de braț. Dacă faci asta pentru mine, îți promit din suflet că n-o să-ți mai fac niciodată nici o problemă. Băiatul era atât de îngrozit, încât femeia abia dacă înțelegea ce spunea. Dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
că Susan avea să-și revină și-atunci ea avea să fie cea care să ia decizia de a-i explica lui Nick că nu se simțea apreciată. Ea și nimeni altcineva. Nick s-a uitat, din nou, la Susan, implorând-o în gând să se trezească. Dar femeia nu s-a clintit. Bărbatul și-a șters lacrimile de sub ochi cu un deget. — Pe Caitlin am iubit-o profund, a murmurat el. Atunci când a murit, m-am gândit sincer că niciodată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
fie. Tot eu o să-l port în pântece, tot eu o să-l nasc și tot noi o să-l creștem. Pentru mine era importanță, i-a răspuns el pe un ton scăzut. Are o importanță foarte mare. Dar de ce? l-a implorat femeia. În fond, știu că mă iubești, așa că de ce Dumnezeului nu vrei să ai un copil cu mine, indiferent de metodă?! Gara se vedea deja. Până la ea nu mai era decât semaforul de care se apropiau. Alison a tras mașina

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]