4,097 matches
-
permite să fim stăpânii faptelor noastre. Liberul arbitru este premers de cunoaștere, de aceea ca un demers în cunoștință de cauză față de variantele de alegere, este un act de libertate asumat cu responsabilitate. Pe lângă faptul că omul dispune de un intelect capabil de cunoaștere certă, acțiunile îi sunt marcate și de voință. Aceasta se extinde uneori mai mult decât intelectul capabil să cunoască adecvat și ca atare dă naștere erorilor. Se poate remarca faptul că libertatea prea mare a voinței are
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
de cauză față de variantele de alegere, este un act de libertate asumat cu responsabilitate. Pe lângă faptul că omul dispune de un intelect capabil de cunoaștere certă, acțiunile îi sunt marcate și de voință. Aceasta se extinde uneori mai mult decât intelectul capabil să cunoască adecvat și ca atare dă naștere erorilor. Se poate remarca faptul că libertatea prea mare a voinței are drept consecință în planul cunoașterii producerea erorilor sau a cunoștințelor confuze ori obscure. A avea liber arbitru înseamnă a
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
infinită. Subiectul își poate manifesta capacitatea de deliberare fără nicio restricție, grația divină permițând nu doar manifestarea libertății, ci și consolidarea ei prin cunoaștere. Cauza erorilor este identificată de Descartes în libertatea umană, imperfectă, datorată inadecvării dintre voința infinită și intelectul limitat, libertatea de alegere determină erori și imperfecțiuni pentru că nu se adecvează permanent facultății de cunoaștere. Libertatea umană justifică inclusiv existența răului, a imperfecțiunii și a erorii. Pentru a nu recădea în aporie și a considera că în virtutea liberului arbitru
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
cunoaștere. Libertatea umană justifică inclusiv existența răului, a imperfecțiunii și a erorii. Pentru a nu recădea în aporie și a considera că în virtutea liberului arbitru, Dumnezeu ne determină, limitându-ne libertatea, conceptul de libertate este subsumat grației divine, aceasta influențează intelectul nostru, iar alegerile se bazează pe cunoaștere. Libertatea unei persoane se exprimă ca posibilitatea a acesteia de a alege și de a nu fi împiedicată să acționeze în conformitate cu alegerea făcută. Alegerea nu ar fi, însă, posibilă dacă nu am cunoaște
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
dintre libertate și necesitate. Prima își are izvorul în teoria ideilor, în care rațiunea are ca dat calitatea de a percepe lucrurile sub un anumit aspect al veșniciei, și anume prin ideile adecvate care devin astfel în măsura în care se apropie de intelectul divin prin iubirea intelectuală, o concepție sub specia eternității. Rațiunea , care aspiră la totalitatea eternă, accede în același timp șa substanța dincolo de timpul ce aparține modurilor, iar prin înțelegerea necesității cauzale a lui Dumnezeu ea depășește efemerul, atingând voința eternă
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
că există Dumnezeu fără să-l cunoască, astfel încât cunoașterea adecvată a lumii create îi conferă omului fenomenul libertății. Așa că, în ciuda necesității divine , dar spre cinstea ei, dacă eu cunosc cauza, știu efectul. În acest fel, omul, stă deasupra naturii prin intelect, și-i vizualizează desfășurarea. Asta este libertatea lui Spinoza. Concluzia lui Spinoza: omul nu este liber de la Dumnezeu, el este liber cunoscând , și cunoaște pentru că este liber în propria libertate. E necesar să nui se confunde libertatea lui Dumnezeu cu
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
de la Dumnezeu, el este liber cunoscând , și cunoaște pentru că este liber în propria libertate. E necesar să nui se confunde libertatea lui Dumnezeu cu libertatea omului, sau chiar libertățile dintre doi indivizi. Fiecare este atât de liber cât îi permite intelectul, cât poate sesiza cauza. Nu toți oamenii sunt la fel de liberi chiar dacă libertatea este aceeași pentru toți. Cu cât un suflet înțelege mai bine necesitatea, cu atât el are o mai mare putere și suferă mai puțin. Libertatea și necesitatea nu
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
fiind aplicate la extrem în metropole „rolul economiei monetare, în cadrul relațiilor raționale este acela de a atribui omului o valoare” (Simmel, 1964, apud Deflem, 2003). Fuziunea dintre idealuri romantice și emoții puternice este o reacție împotriva monetarizării culturii: banii și intelectul sunt interschimbabili, oamenii și culturile pot fi cumpărate. Prin bani, orice poate fi cumpărat, totul este legat, totul este într-o continuă mișcare, lumea este într-un flux total (Deflem, 2003). 4.2 Atitudinea față de bani Este o veche zicală
Atitudinea faţă de bani by GABRIELLA LOSONCZY () [Corola-publishinghouse/Science/365_a_564]
-
a golit lumea și a întunecat spiritul omului dacă nu pe dorința de a redobîndi, mai întâi la nivel individual, siguranța adamică de dinaintea căderii în păcat? Vorbind despre sursa erorii ca fiind stabilirea unui raport greșit între voința nemărginită și intelectul limitat, Descartes atenționează că de câte ori acest raport se manifestă astfel “se va abate lesne de la ceea ce este adevărat și bun, iar astfel mă înșel și păcătuiesc” ) spune el. Ori nu acesta este scopul demersului său ci tocmai acela de a
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
voinței, care dispare odată cu încetarea experienței imaginative ce l-a creat. Gouhier exclude totodată disjuncția dintre Dumnezeu înșelător și Geniul Rău indicînd astfel că dincolo de complementaritatea lor, cele două concepte sunt distincte. Primul este impus de o mișcare scrupuloasă a intelectului, a inteligenței, trimite la un transcendent cu o existență posibilă, necunoscută și concepută astfel ca urmare a unei cunoașteri confuze a adevăratului Dumnezeu. Geniul Rău nu are și nu poate avea corespondent în realitatea obiectivă, căci este o creație artificială
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
Înșelătoria divină, dimpotrivă, interzice în mod absolut refuzul asentimentului: 2) Suarez admite posibilitatea înșelătoriei dacă se consideră atotputernicia divină și o neagă dacă se ia în considerare bunătatea lui Dumnezeu: „Însă (...) ne învață despre miracolul că Dumnezeu nu poate conduce intelectul al fals, căci nimic nu repugnă mai puțin bunătății sale decât a minți.” “Posito autem illo miraculo...non po(test) Deum inducere intellectum ad falsum, quia non minus hoc eius bonitati repugnat, quam mentiri.” Și Descartes reia: „Dar poate că
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
este vorba despre o veritabilă înșelătorie: «Fallat me quisquis potest» «aliquem Deum...deceptorem...»... «me 94 deludat»58) Acesta este motivul pentru care înșelătoria, ca și minciuna, poate-la Suarezsau ar putea-la Descartes să fie contracarată prin bunătate „Dumnezeu nu poate conduce intelectul la fals căci nimic nu repugnă mai puțin bunătății sale decât a minți.” “... non po (test) Deu(s) inducere intellectum ad falsum, quia non minus hoc eius bonitati repugnat, quam mentiri”(Suarez) ; „Dar poate că Dumnezeu nu a vrut ca
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
cele două lucruri ca fiind separate unul de celălalt: .) Poate părea surprinzătoare invocarea lui Dumnezeu în construcția acestui argument, dar trebuie să ne amintim că Descartes stabilise deja că exista un Dumnezeu perfect, așadar neînșelător, care i-a conferit un intelect infailibil, astfel încât tot ceea ce poate fi conceput în mod clar și distinct este așa în realitate, «în mod real distinct». Atunci cînd Descartes spune că există ca «lucru gînditor» pur, în care atributele corporalității nu și au locul nicicum, el
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
scop ilustrarea superiorității spiritului față de corp, faptul că obiectivitatea corporală nu se întemeiază nici pe senzații nici pe imaginație; acestea oferă informații limitate despre lucruri și forme finite. Singurul care poate concepe o infinitate de forme și esența corpurilor este intelectul care, depășind imaginația și simțurile, rămîne să întemeieze realitatea exterioară, fundamentîndule totodată pe cele două, fără să le excludă însă. Exemplele amintite au generat două tipuri de interpretări: cea fenomenologică a lui Maurice Merleau-Ponty și critica acesteia realizată just de
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
clară de acest fel, și perceperea exterioară a accidentelor îi împiedică să sesizeze limpede natura lucrurilor). ) Pentru Abaelard ca și pentru Descartes, materia este o substanță simplă ; forma și materia sunt în realitate împreună, iar cel ce le separă este intelectul și el operează această separare prin «abstragere». În cercetarea naturii corporale, Descartes alege un lucru particular căci “noțiunile generale sunt de obicei prea confuze”21), iar finalul analizei sale conchide că “percepția ei (cerii) este doar o inspecție a spiritului
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
prin «abstragere». În cercetarea naturii corporale, Descartes alege un lucru particular căci “noțiunile generale sunt de obicei prea confuze”21), iar finalul analizei sale conchide că “percepția ei (cerii) este doar o inspecție a spiritului ; nu există nimic altceva decât intelectul sigur care o poate înțelege” ) accentuînd faptul că rolul intelectului este și mai evident în cazul cerii în general. Chiar dacă scopul lui Abaelard este altul decât cel cartesian, concluzia lui are același conținut; genurile și speciile denumesc numai obiecte ale
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
particular căci “noțiunile generale sunt de obicei prea confuze”21), iar finalul analizei sale conchide că “percepția ei (cerii) este doar o inspecție a spiritului ; nu există nimic altceva decât intelectul sigur care o poate înțelege” ) accentuînd faptul că rolul intelectului este și mai evident în cazul cerii în general. Chiar dacă scopul lui Abaelard este altul decât cel cartesian, concluzia lui are același conținut; genurile și speciile denumesc numai obiecte ale activității intelectuale ; ele există numai în intelectul simplu și pur
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
faptul că rolul intelectului este și mai evident în cazul cerii în general. Chiar dacă scopul lui Abaelard este altul decât cel cartesian, concluzia lui are același conținut; genurile și speciile denumesc numai obiecte ale activității intelectuale ; ele există numai în intelectul simplu și pur (in intellectu solo et nudo et puro) și doar acesta poate surprinde adevărata natură a obiectelor corporale. În secolul al XIII-lea, Guilelmus din Auvergne, explică și el modul în care sufletul, ca substanță spirituală simplă , dobîndește
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
și cea cartesiană, dar se poate spune la fel de bine și invers ; se pleacă de la senzație “care cuprinde obiectul individual în mod distinct”, se observă că acesta lasă în imaginație o imagine deja abstractă și se ajunge la ideea conform căreia intelectul, prin abstracție, extrage din particular universaliile.) Tot în secolul al XIII-lea Ioannes din La Rochelle scrie Summa de anima, impregnată de un puternic spirit filosofic. Spre deosebire de Guilelmus care, ca și Descartes, a subliniat apăsat identitatea dintre suflet și facultățile
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
anima, impregnată de un puternic spirit filosofic. Spre deosebire de Guilelmus care, ca și Descartes, a subliniat apăsat identitatea dintre suflet și facultățile lui, Ioannes face o distincție clară între acestea, ierarhizîndu-le și precizîndu-le funcțiile astfel: simțul percepe corpurile ; imaginația, similitudinile corpurilor ; intelectul, spiritele create iar inteligența, spiritul necreat. El conferă deci numai rațiunii, facultății de judecare, capacitatea de a sesiza și cuprinde natura corpurilor dincolo de înfățișarea lor particulară prezentată prin simțuri. ) Iată că la o distanță de 400 de ani Ioannes din
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
și cuprinde natura corpurilor dincolo de înfățișarea lor particulară prezentată prin simțuri. ) Iată că la o distanță de 400 de ani Ioannes din La Rochelle și René Descartes susțin aceeași idee: adevărul experienței senzoriale, imediate, nu poate fi relevat decât în intelect. Nimic nu poate susține mai bine identitatea de concepție a celor doi gînditori decât acest fragment din Meditația a II-a: .) Contemporan cu Ioannes din La Rochelle, Sfîntul Bonaventura oferă și el o explicație a felului în care sunt cunoscute
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
de propriile ei concepte. Ideea de Dumnezeu ca și cea de eu nu sunt altceva decât abstracții pentru Descartes. Ele sunt cele mai evidente în câmpul cunoștințelor noastre posibile. Ele semnifică faptul că, înainte de toate, fundamentele științei noastre sunt în intelectul nostru. De aici posibilitatea de a dovedi existența lui Dumnezeu doar prin folosirea “luminii naturale”. . ) Dovada, existenței lui Dumnezeu depinde așadar de dispoziția naturală a omului de a descoperi în el însuși ideea de Dumnezeu, dar în același timp ea
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
și Sfîntul Anselm au comis aceeași eroare de a confunda ideea de existență a lui Dumnezeu cu existența sa reală. Critica tomistă prefigurează așadar critica kantiană a argumentului ontologic. Totuși, pentru Sfîntul Toma, absența acestei evidențe, care ar fi pentru intelectul nostru ceea ce lumina ar fi pentru ochi, nu ne împiedică să putem obține o certitudine demonstrativă. Kant, dimpotrivă va conchide, datorită absenței acestei intuiții intelectuale, imposibilitatea de a dovedi existența lui Dumnezeu. În Summa theologiae, Sfîntul Toma ridică problema posibilității
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
cât și din punctul de vedere al postulării liberului arbitru pe care ea o implică. Fiecare se va convinge cu ușurință recitind, de exemplu apendicele primei părți a Eticii lui Spinoza, sau textele lui Leibniz despre neliniștile din Eseu asupra intelectului omenesc. Și dacă aventurile nașterii eului se înconjoară de o tăcere inaugurală, contemporanii lui nu așteaptă prea mult pentru a suspecta puterea și stăpînirea sa de o derivă către centrarea iluzorie a sinelui pe sine, unde afectivitatea ce-l îndreaptă
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
un subiect decât pentru că el este totodată o substanță. Opoziția subiectului (substanță) și obiectului datează din perioada medievală. După Toma d’Aquino, averroiștii latini transformă vocabularul lui Averroes. În loc să spună ca acesta din urmă că imaginile singulare sunt luminate de Intelectul Agent și primite sub formă de inteligibile în Intelectul posibil, exterior spiritului uman singular și unic pentru specia umană, ei spun, cum a făcut-o de exemplu Siger de Brabant în De anima intellectiva: “Dacă intelectul depinde de corp în măsura în care
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]