3,010 matches
-
nimeni. Avea o casă veche foarte frumoasă pe Queen Anne Street și, fiind un om cu gust, o mobilase minunat. Pe pereții sufrageriei am văzut un fermecător Bellotto, și mai erau două tablouri de Zoffany pe care i le-am invidiat. După ce soția lui - o ființă frumoasă și înaltă, îmbrăcată într-o rochie aurie - ne-a lăsat singuri, am comentat râzând cât de diferită era situația lui actuală față de vremurile când studiam împreună medicina. Pe atunci ni se părea un lux
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Într-o seară, am invitat-o la mine acasă unde organizasem o petrecere și rezultatul a fost că toți colegii, afară de Charlot, pe care îl lăsa rece orice femeie, se îndrăgostiră de ea. Mă simțeam puțin măgulit fiindcă toți mă invidiau că pusesem mâna pe o femeie atât de fermecătoare. Chiar Rița, servitoarea care ne făcea curățenie și ne spăla rufele, mi-a spus în treacăt: ― Aferim, domnule Petrican, așa fetiță mai rar! Cunoștințele printre fete le făceam, de obicei, la
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
avea atitudini rafinate, un spirit prompt în fața noutății, idei personale, o sensibilitate care fremăta în preajma poeziei. Și peste toate ― strălucitoarea avere feminină. Farmecul ei stătea în faptul că ignora aceste comori, arătând modestă, firească, săracă. De ce n-aș spune? O invidiam subteran, dteodată intelectualitatea ei (deși lipsită de ostentație) mă înfrunta făcând să presimt certurile care ne așteptau. Oricum ― era de preferat iadul cu o femeie deșteaptă, decât paradisul cu una proastă... În noaptea aceea Mihaela mi s-a dat cu
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
văzut-o? ― O singură dată. Ne-am întîlnit întîmplător pe stradă. A fost pur și simplu insolentă cu mine. De-atunci m-am jurat că nu-i mai vorbesc. ― Credeam că sînteți bune prietene. ― Numai la suprafață... În fond mă invidia. Și nu știu, zău, pentru ce... ― E greu de ghicit? Pentru că ești foarte bogată. Cecilia strâmbă din nas. ― O, asta îmi displace profund. Înțeleg să fiu pizmuită pentru calitățile mele proprii, dacă le am, nicidecum pentru ceva exterior cum e
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
-i așa? Nici vorbă. Dacă trăiește, nu mai e el, căci nu are răbdare. Alege cu isterie. Și poate s-o facă, asta e înspăimântător la el, cu toate că are un talent de duzină. Dar teama lui de moarte e de invidiat. Își clădește cu grijă lumile din care apoi moare, ca să-și exerseze efemeritatea. Tablourile lui nu sunt altceva decât locuri de veci. Ai să-ți dai seama de asta când ai să vezi tablourile lui Bódog Artúr. — Și dacă s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
drumuri. Peste primul domnește Dumnezeu, dar peste al doilea domnesc eu.“ Zâmbește amar, dar răspunsul e perfect. Fără pic de revelație în el. Aud și acum cum scârțâie cheia și îmi descuie. Cred că e primul răspuns pe care-l invidiez. Ți-am spus, nu-i așa, că între timp am crescut? Mi s-a cuibărit în piept o pasăre. Uneori e un pui de găină, alteori un uliu interior care mi se mocoșește prin jurul traheii. În intimitate. Abia se vede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
până pe lumea cealaltă. O legătură mai trainică peste milenii decât cuțitul. Nici nu l-a considerat nimeni un mormânt. Vara, ciobanul se sprijinea de el, iar morții noi erau înmormântați la cel puțin douăzeci de metri de el. — Eu vă invidiez - i-am spus eu. — Pe cine? Păi pe voi, evreii. Și de ce, mă rog? m-a întrebat Iosif. — Pentru că nu trebuie să vă scoateți pălăria în fața Lui. — Și crezi că e ceva de invidiat? — Desigur. Nu-l slăviți pe Domnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
de metri de el. — Eu vă invidiez - i-am spus eu. — Pe cine? Păi pe voi, evreii. Și de ce, mă rog? m-a întrebat Iosif. — Pentru că nu trebuie să vă scoateți pălăria în fața Lui. — Și crezi că e ceva de invidiat? — Desigur. Nu-l slăviți pe Domnul, ci, care cum vine, se postează în fața lui. Aveți lucruri mai importante de făcut decât să vă tot ploconiți de cinci mii de ani. Îi spune fiecare ce are de zis și cu asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
cu asta, basta. Așa-mi închipui eu. Ștergea praful de pe capul mumiei, râzând. — Eu cred că mai degrabă pentru el noi prețuim cu pălărie cât alții fără pălărie. Dar știi ce? Te primesc în rândul evreilor, ca să nu ne mai invidiezi atâta. — Mă primești? Cum să nu! Măcar atâta să fac. L-am primit și pe Baár Andor. Avea aceleași probleme ca dumneata. Numai că se simțea jignit în demnitatea lui să-și ridice pălăria față de toți netalentații. El era de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
Și n-a avut dreptate? — Păi, uitându-mă la șuvițele tale blonde, cred că ba. Și voi mai aveți și norocul că puteți spera. — Nu-i așa că te-ai pregătit? Recunoaște că ai făcut o listă intitulată „De ce să-i invidiem pe evrei“. Deci ce speră evreii? — Că mântuitorul va veni. — Nu înțeleg. De ce e mai bine că, față de voi, noi mai sperăm ceva? Eu cred că El valorează cel mai mult din toată Sfânta Treime. Eu aș sări într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
în sfârșit. — Atunci nu e nici o speranță? — Atunci nu, suflețelule, nici dacă te-ai fi născut cu părul cărunt, nici măcar atunci. Și ce m-am mai pregătit. Nu-i așa că-i îngrozitor? Deci nu-mi mai rămâne decât să vă invidiez în continuare. Iar dumneata să suporți. — Măcar de-aș ști ce invidiezi în afară de pălăria mea. — Faptul că dacă sunteți bogați, voi sunteți și mai bogați, dacă sunteți săraci, și mai săraci, dacă sunteți loviți, sunteți loviți și mai tare etcaetera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
te-ai fi născut cu părul cărunt, nici măcar atunci. Și ce m-am mai pregătit. Nu-i așa că-i îngrozitor? Deci nu-mi mai rămâne decât să vă invidiez în continuare. Iar dumneata să suporți. — Măcar de-aș ști ce invidiezi în afară de pălăria mea. — Faptul că dacă sunteți bogați, voi sunteți și mai bogați, dacă sunteți săraci, și mai săraci, dacă sunteți loviți, sunteți loviți și mai tare etcaetera. Sunteți fără discuție poporul ales. — Iar te iei de evrei? Crede-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
Crede-mă că mă supraestimezi. Mă crezi un om aparte. Leit tanti Amália, dar cu semn invers. — De atâta sunt eu în stare. Un mic lup îmblânzit. Castrat. — Castrat? — Da. E singurul mod de înmulțire. Ca Iisus pâinea. Dar vă invidiez, să stabilim asta odată pentru totdeauna. — Să-ți cânt Bach sau te mulțumești și cu mai puțin? m-a întrebat într-o pauză de ură rasială. M-am mulțumit și cu mai puțin. Mă mulțumeam mereu. M-am lăsat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
că nu mi-a povestit cele trei întâmplări cu Domnul. „Căruciorule, noi doi vrem în lumea de apoi“ - și toamna, Igor Gherasimov, hip-hop, a dispărut fără nici o intervenție medicală, da, ca la un semn magic, într-un mod rar și invidiat de toată lumea. A avut parte de o moarte pudică, de tipul „de la o clipă la alta“. Trupul cancerul nu i l-a ros, în cap din cărucior nu a căzut, creierul glonțul i l-a pălit. Nici cadavrul pe cer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
cerească! Eu chiar nu știu dacă acest Silvestru este de compătimit ori nu, dar un lucru este limpede știut și să nu ne îndoim nicio clipă de el: aici, destinul nu a urmărit vindecarea păcătosului, ci condamnarea lui! ianuarie, 2013 Invidie mocnită ucrul cel mai ieșit din comun, pe care l-am trăit în vremea cât am lucrat la deratizare, care mi-a rămas mult timp în minte și în inimă și care m-a lăsat cu mințile tulburi, a fost
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
va ști vreodată că au existat pe pământ. Cei puternici dintotdeauna au ieșit la lumină și s-au făcut cunoscuți, cei fricoși au stat în găuri! Însă deloc lucrurile nu se opresc aici, pentru că pe aceștia îi va pârjoli mereu invidia și se vor ivi cutezători dintre ei, care îi vor acuza neclintit și fără cruțare pe cei dintâi că au îngenuncheat în fața compromisurilor mârșave, că luntre și punte s-au făcut pentru cei ce se găseau cu puterea în mâini
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
-i pese de zâmbetele disprețuitoare ale somităților arheologice, sigure că "impostorul" nu va reuși decât să se acopere de ridicol. Am fost cucerit de fervoarea pe care acest diletant genial a pus-o în pasiunea lui și chiar l-am invidiat. Nu atât pentru ce a dovedit, cât pentru modul în care a făcut-o. Alte împrejurări care să explice ceea ce am numit "insolația mea elină", mai veche și, din câte constat, mai durabilă decât slăbiciunea pentru Don Quijote, nu găsesc, uitîndu-mă
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
-și înhațe victimele. Dacă văd o pereche de tineri dormind îmbrățișați pe plajă, mă simt indiscret. Îmi vine să întorc capul, cu toate că ei nu se sinchisesc de nimeni. Au acea nepăsare minunată pe care nu mai pot decât s-o invidiez. La douăzeci de ani, te distrează această remarcă a octogenarului Talleyrand: "În fond, viața ar fi suportabilă dacă n-ar fi petrecerile". Ți se pare o glumă. La vârsta mea, nu-ți mai vine să râzi, auzind-o. De fapt
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
Alții nu fac nimic, dar cîrtesc". Povestea cu capra vecinului se repetă în variantă americană. Branco adaugă, în limbajul lui pitoresc, că regula concurenței e să te simți stimulat de cel care reușește mai bine decât tine, nu să-l invidiezi, să-l bârfești și "să-i dai la cap". Și nu pot să nu fiu de acord cu el. Din păcate, tot ce aud, îmi sună foarte cunoscut. Intră în metehnele noastre. Sau într-un blestem. Problema pentru care am
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
pe câte una și explodează cu plumbii în burtica verde de broască. nouă în al cincilea loc: e timpul să fii sinceră cu vecinii tăi, acum nu e problemă, nici unul dintre ei nu vrea să te bârfească, nici unul nu te invidiază, nici unul nu te-ar vinde oștirilor dușmanilor tăi. mai întâi să fii sinceră cu deasupra ta, cu cerul tău, cerul de deasupra cerului celorlalți, pentru că de acolo îți vin lumina și aerul minții tale, apoi să fii sinceră cu dedesubtul
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
legătură definitivă. În schimb, îmi pierdeam timpul și-mi limitam inutil probabilitățile de succes pentru mai târziu. Crezîndu-mă "aranjat" nimeni nu s-ar mai fi gândit la mine. Se făceau și glume, iar camarazii mei - mi se părea - nu mă invidiau prea mult. Aveam și remușcări. Mă simțeam vinovat față de speranțele pe care o lăsam să și le puie în mine. Tragic început pentru un don Juan... Dar era prea târziu să mă opresc în drum. N-aș fi avut curajul
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
te face fără îndoială fericit!" Se întîmplase să ne vadă numai veseli. Am găsit pe stradă o cunoștință. L-am întrebat: Ce părere ai despre Irina? S-a gândit, apoi: "E foarte inteligentă și drăguță!" Niki, odinioară, mărturisise că mă invidiază. Ce concluzie să trag? Părerea vecinilor este grăbită și fragmentară. Uneori e interesată, după cum sunt răutăcioși sau indulgenți. Trebuiesc studiați acești vecini, întrucît au cunoscut pe Irina, cât de pătrunzătoare e priceperea lor de a judeca oamenii, cât sunt de
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
care mânca, singur, îți putea arăta că nu era așa de distrat cum lăsa să pară. Ca și cum ar fi fost o întîmplare, mâinile lui tremurau pe farfurie, pe pâine, pe furculiță, făceau cu repeziciune înconjurul mâncării din față. l-am invidiat această precizie, eu, care văd, care pot așa de ușor uza de toate mijloacele de investigație, și care nu știu nimic! Astăzi am făcut noi descoperiri asupra mea, și absolut surprinzătoare. Un bleu: " Sosit ieri seara și plec azi la
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Acum el plătește! ...Suflețel moale! Ca nisipul dimprejur, cu care mă joc în voie ca să-mi mângâi mâna. Dar cu toată observația mea, aveam o satisfacție imensă. Irina făcuse caricatura întregii ei afecții pentru acel Marcu. N-aveam să-l invidiez niciodată, chiar dacă, sărmanul, ar fi ignorat rolul pe care fusese silit să-l joace sau ar fi avut mai puțină perspicacitate ca mine, sau ar fi interpretat cu bunăvoință mici gesturi de ale Irinei neconvenabile pentru el, s-ar fi
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
ani, vârsta la care se poate ajunge. E pus în funcțiune din clipa nașterii mele și de atunci curge neîncetat. Privesc cum se apropie de jumătate și nu mai pot face nimic tot privind la el. Asta nu împiedică să invidiez chiar nisipul care mai rămâne de curs și să am panică că totul se poate termina imediat. Și alteori am impresia că chestiunea aceasta mi-e absolut indiferentă și, dacă n-aș produce turburare și n-aș fi învinovățit de
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]