2,843 matches
-
fizică, doar că fiecare o făcea altfel. Dându-se peste cap să găsească soluții, jonglând cu o disponibilitate deja mult pusă la lucru de Găbița, Otilia este personajul cel mai emoționant, iar Anamaria Marinca o face de neuitat : dinamismul ei melancolic, resemnarea cu care acceptă se devină victima unei victime și înverșunarea obosită cu care ține să meargă până în pânzele albe pentru a-și salva prietena îți rămân pe retină. La rândul ei, Găbița jonglează abil cu o pasivitate care primește
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
Frederick Wiseman. De la referințe (rare, cum se vede) la analizele de detaliu (subtile și pătrunzătoare), cronica era demnă să apară în orice revistă de specialitate prestigioasă. Acum, cu vechea/noua carte în față, nu mă puteam împiedica să fiu cumva melancolic gândindu-mă la soarta ingrată a comentariului de film... Carevasăzică un om de mare valoare, autor al unui op important despre un curent foarte seminal la un moment dat ale cărui urme se mai văd astăzi chiar și în vremelnice
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
trecută era să cadă în cap din podul casei de la țară - a alunecat scara pe ciment - mi-a arătat o imensă tăetură la cot, prin cădere ar fi trebuit asta să se întâmple la cap. A spus amuzat, înduioșat și melancolic „Elle va se tirer de l’affaire, la gosse“. I-am citit pasajul Cinci , unde nu era nimic de ascuns, pentru că mi-a spus: „Tiens, l’écriture de Cinci“. Și după ce abia respirasem de emoția ce mi-o da apropierea
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
ta! Divanul tău, pe care îl ocup ca să-l apăr, va avea, dacă vei mai veni, când vei mai veni, o altă culoare - îl voi schimba să-l găsești nou -, dar acum, cu tonalitatea lui de frunză din Luxembourg, e melancolic, nostalgic, cu tonuri șterse de aur vechi îngropat. Iubita mamei, mi se rupe inima de dor, dar viața o duc vitejește, cu veleitatea de a mă păstra teafără la trup și la minte. [...] Și totuși, Monica dragă, ce bine-i
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
tropotul pașilor micuți și moi și râsul clar în camera mea de bunică; și tu, după plecarea mea, nu trebuie să rămâi singură. Tinerețea e victorie și victoriile au apusuri. Să nu crezi că sunt nefericită în astă seară; ușor melancolică, da. Aș fi vrut la întoarcerea prin ploaie să te găsesc acasă, să-ți spun ușor agresiv (de teamă să nu răcești): „Ai schimbat pantofii?“ și după masă să ne așezăm amândouă pe divanul tău, să ne luăm cafeaua și
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
ca soț. Marele eveniment istoric prezentat aici (e vorba, desigur, despre nașterea poporului romîn) e celebrat cu bun simț festivismul nu e lăsat să știrbească decența a ceva ce este, în primul rînd, un studiu al relațiilor inevitabil ghimpate și melancolice dintre cuceritori și cuceriți. (Sînt abordate inclusiv sentimentele de neputință, de umilință și de frustrare ale unui popor mic, condamnat la supunere sentimente care în epopeea cinematografică națională se remarcă mai ales prin absența lor.) O altă plăcere (aici, ca
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
cărora le plac romanțele de epocă în care tineri bine îmbrăcați își aruncă priviri tot mai arzătoare la serate literare, pe terenuri de crichet și în săli de bal, se despart într-o haltă de diligență în timp ce copacii se despoaie melancolic în jurul lor și se reîntîlnesc peste ani, cînd tîmplele li s-au albit, dar flăcările din ochi nu li s-au stins. Probabil că n-ar trebui să fiu atît de dur ; e o romanță OK. Atîta doar că n-
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
De ce naratorul inițiază un joc al finalului fals, menit să acorde istoria la sunetul distinct al unei anumite sen- sibilități ? Pasajul merită reiterat. Recunoaștem și tropii care imprimă frazei o curgere domoală asemeni unei ape în care se topește reflecția melancolică asupra derizoriului existenței. Cei doi soți își consumă nebunia separat, fie- care cu propriul blocaj maniacal. Aripa nebuniei i-a atins pe amândoi, Lefter a devenit una dintre acele figuri bizare, dar benigne pe care orașul le adăpostește, iar soția
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
într-un apartament dintr-un bloc înnegrit cu funingine.) Aici totul îmi pare posibil și, curios lucru, nu-mi imaginez o viață stearpă și întunecoasă. Am sentimentul că acei oameni care au trăit aici aveau o activitate intensă, erau veseli, melancolici, sensibili sau cruzi, că aveau un grad de civilizație extrem de înaintat, că aveau o doză de rafinament rar întâlnită chiar și-n zilele noastre. Nu pietrele (căci pietre am văzut peste tot - vorba lui Liviu), ci spiritul acelor vremuri ne-
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
și-a exprimat speranța c) un mare num)r de evrei ruși ar putea veni curând În Israel, caracterul s)u impresionant a p)lit Într-o oarecare m)sur). Un lider militar nu trebuie s) fac) declarații atât de melancolice. Pierderile de vieți omenești ale Israelului În 1973 au fost extrem de grele; unii susțin c) aceste pierderi ar putea fi comparate cu cele care au Însângerat Marea Britanie În primul r)zboi mondial, avansând p)rerea c), În b)ț)lia
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
local din cartier. Vreau s) vorbesc cu el despre Israel. Eagle este un bar-restaurant cu vedere la strad). Suveniruri din perioada New Deal, fotografii ale unor staruri de cinema și lucr)ri de art) scot În relief aerul s)u melancolic. Cel mai mult mie Îmi place un tablou alungit, recuperat dintr-o școal) demolat). Când eram copil, aveam În sala de ședințe unul asem)n)tor; același pictor a f)cut, probabil, asemenea lucr)ri cu zecile. Ea Înf)țișeaz
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
devenit antreprenori În comerțul cu cereale. Acolo s-a născut mama, care mai târziu și-a făcut studiile de Filologie la București, unde l-a cunoscut pe tata. Îmi Închipui că frumusețea ei l-a atras, dar și firea poetică, melancolică. Era În ea un amestec de caracter tipic grecesc cu o neașteptată blândețe și chiar cu o fragilitate excesivă În fața vieții. Melancolia care o cuprindea adesea, slăbind-o, o recunosc, din păcate, și În mine. Între ramura greacă și cea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
Îi vizitam Întâi pe Lucu și Jeni Andreescu, mă umpleam de bunătatea lor, de bunul-gust și de dragostea lor de viață, apoi, după nouă seara, băteam la ușa domnului Botta, care locuia vizavi de ei. Mă Întâmpina cu surâsul lui melancolic, după care Începeau acele sesiuni de poezie fără timp. Era debutul educației mele ezoterice. Pentru Cântecul lebedei am filmat În vechea sală a Teatrului Național (Teatrul Odeon de azi), pe scena căreia Își lăsaseră amprenta marii actori de odinioară. Personajul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
Spectatorii trebuiau să privească acțiunea părții Întâi În picioare sau așezați pe băncile din fața clădirii și să-i urmeze pe tinerii rebeli pe aleile parcului central, apoi să pătrundă cu ei În desișul pădurii și să-l descopere pe Jacques Melancolicul. Odată debusolați și pierduți printre arbuști, aveau surpriza să fie invitați să stea pe iarbă sau să urce În copaci ca să observe cum trăiesc membrii coloniei „ecologice“, aristocrații rebeli care refuzaseră societatea și regulile ei ca să trăiască mai aproape de natură
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
vechi din pivnița părinților, iar tortul de ciocolată ales de la cea mai bună cofetărie locală avea ca inscripție „Cum vă place?“, semn că și În materie culinară piesa putea trezi Întrebări. Ultimul a apărut actorul care-l juca pe Jacques Melancolicul. Personajul era singurul care nu accepta să revină din pădure. În piesă, el rămâne izolat, singur În neîncrederea pe care o are În oameni și viață. Și actorul, poate prea identificat cu rolul, a rămas după spectacol și el singur
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
care nu accepta să revină din pădure. În piesă, el rămâne izolat, singur În neîncrederea pe care o are În oameni și viață. Și actorul, poate prea identificat cu rolul, a rămas după spectacol și el singur În pădure, contemplând melancolic condiția efemeră a teatrului. Dar, spre deosebire de personaj, el s-a decis În cele din urmă să revină la fermă și a apucat să guste ultima porție din tortul ce purta numele piesei. Spectacolul nostru era din păcate sortit să dispară
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
că nu cuvintele transmit mesajul, ci tonul vocii. Actorii japonezi aveau o sensibilitate cu totul specială pentru misterul și magnetismul lacului din piesă. În seara când am repetat lângă lacul natural piesa În piesă, soarele tocmai apunea. În această atmosferă melancolică, declamația Ninei releva sensul de mister descris În text. În Japonia există, ca și În alte culturi, credința că lacurile sunt locuite de monștri. Odată cu Înserarea, se producea o schimbare de lumină care ne afecta pe toți, dându-ne un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
prea târziu: Adriana nu mai poate fi salvată. E important, desigur, acest deznodământ sentimental, dar pentru mine avea o valoare de simbol imaginea actriței care moare pe scenă, după ce s-a terminat spectacolul. Opera se Încheie cu un lung comentariu melancolic al orchestrei și ideea noastră era ca atunci când cade cortina, pe platoul scenei să fie numai Adriana. I-am descris lui Neil intenția: „Luminile teatrului se sting, tu Îți iei rămas-bun de la Adriana, o atingi, o Îmbrățișezi, Îți cânți regretul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
după comete și eclipse, așa cum procedează istoricii când abordează fragmentele unei saga. În alte cazuri Însă, nu există penurie de date. Mă văd, de pildă, cățărându-mă pe stâncile negre de pe țărmul mării, În timp ce domnișoara Norcott, o guvernantă molatecă și melancolică, care crede că vin după ea, se plimbă mai departe pe plaja cotită, Împreună cu Serghei, fratele meu mai mic. Port o brățară de jucărie. În timp ce mă târăsc pe stânci, repet mereu, ca un fel de incantație plină de elan, Îmbelșugată
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
vag sugestiile lui sau făcea o grimasă. Gospodăria era cu numele pe mâna fostei ei doici, ajunsă pe vremea aceea o băbuță grea de cap, incredibil de zbârcită (născută ca roabă pe la 1830), cu o față mică de broască țestoasă melancolică și cu niște tălpi mari pe care le târșâia veșnic. Era Îmbrăcată cu o rochie maro de călugăriță și degaja un miros vag, dar de neuitat, de cafea și putregai. Ne Îngrozeam când trebuia să ne felicite de zilele de
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
În 1907 sau 1908, fusese și profesorul de desen al mamei. Venise din Rusia la Începutul anilor nouăzeci În calitate de corespondent străin și ilustrator al revistei londoneze Graphic. Se zvonea că viața Îi fusese Întunecată de oarecari nefericiri În căsătorie. Blândețea melancolică a firii compensa la el precaritatea talentului. Purta o manta lungă și pe vreme rea, iar pe vreme mai bună nu se despărțea de acel gen de pardesiu din lână maron-verzuie, numit loden. Eram captivat de modul În care folosea
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
bucurându-mă de scurta suprafață netedă a unui podeț peste un pârâu; mergând de-a lungul gardului de sârmă al terenului de tenis; deschizând cu botul bicicletei poarta spoită cu var de la capătul parcului; și apoi, cuprins de un extaz melancolic de libertate, goneam pe marginile din pământ bătătorit, plăcut cleios, ale lungilor drumuri de țară. În vara aceea treceam Întotdeauna pe lângă o izbă, aurie În lumina soarelui ce apunea, În pragul căreia stătea rezemată de ușorul ușii Polenka, o fată
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
lungi, oribile, fără nici o formă, din care ieșea vatelina În porțiunile sfâșiate ale materialului negru grosolan; când a trecut pe lângă mine, Polenka, Învinețită sub ochi și cu o buză umflată (oare o bătea bărbatul sâmbăta?) a remarcat pe un ton melancolic și melodios, fără a se adresa cuiva În mod special: „A barciuk-to menia ne priznal (Ia uită-te, conașul nu mă cunoaște)“ - și atunci a fost singura dată când am auzit-o vorbind. 6 Serile de vară ale adolescenței mele
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
cumplita trădare. Rama influența tabloul, coaja dădea formă miezului. Banala ordine a cuvintelor (verb scurt sau pronume - adjectiv lung - substantiv scurt) dădea naștere unei dezordini banale de gândire, și un vers precum poeta gorestnîe griozî - traductibil și etichetat drept „reveriile melancolice ale poetului“ - ducea În mod fatal la un vers rimat terminat În rozî (trandafiri) sau beriozî (mesteceni) sau grozî (furtuni) și În felul acesta anumite sentimente erau asociate cu anumite Împrejurări, nu prin voința proprie, ci pentru a desfășura În
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
spera să ajungă Într-o bună zi În Statele Unite ca să asiste la vreo două electrocutări; În inocența lui, a derivat din acest cuvânt, adjectivul nehotărât „cutare“, Învățat de la un văr care fusese În America, și, Încruntându-se puțin Îngrijorat și melancolic, Dietrich se Întreba dacă o fi adevărat că, În timpul reprezentației, din orificiile naturale ale corpului ies niște senzaționali norișori de fum. La cea de-a treia și ultima Întâlnire a noastră (Încă mai erau câteva crâmpeie din el pe care
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]