2,887 matches
-
bolnavă, într-o odăiță întunecată și umedă, și nici o păpușă, nici un ursuleț, nici o jucărie, din toate câte i-au dăruit rudele și vecinii, nu o mai face să râdă... Numai rouă dacă-ar bea, Cu cenușă, scrum de stea... recită melancolic un tânăr cu fruntea larg descoperită. Apoi, înclinîndu-se, adăugă: Numele meu e Petru Lorinț. Student în anul III. Conservator și Facultatea de Litere. Marina îl privi adânc, cu gravitate, ca și cum și-ar fi cumpănit bine răspunsul, apoi își plecă fruntea
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
iudeo-creștin, existențialist, marxist - și s-o plaseze într-o altă perspectivă, într-o perspectivă nouă. Și ca să nu spună de la început că este nouă, a camuflat-o sub un termen exotic: Boddhisattva... Așa este, Ieronim? - Cam așa, răspunse Ieronim, zâmbind melancolic. Pentru că, Doamnă, continuă întorcîndu-se către Marina, noi, câțiva, am ajuns mai demult la concluzia că numai prin teatru, adică prin spectacol (incluzînd, evident, mimul, coregrafia, corul), numai prin spectacol am putea izbuti să arătăm că, deși condiționați și îngrădiți din
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
a început... Ieronim ridică din umeri. - Aici nu mai locuiește nimeni. Venim doar pentru repetiții. Fiecare dintre noi avem, pe unde a dat Dumnezeu, câte un pat cald... - Și, totuși, trebuie să vă adunați aici, pentru repetiții, reluă Marina privind melancolic în jurul ei. - Mai avem, v-am spus, diferite obiecte combustibile. Și chiar aici, uite, acolo, vedeți, ne-a mai rămas dulapul. E un dulap cum nu s-a mai făcut altul de o sută de ani. L-a adus un
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
că nu prea știa să scrie; dar soțul ei era un filolog desăvârșit, vorbind și scriind perfect românește... Manole făcu câțiva pași spre ea și o întrebă, timid: - Dar soțul dumneavoastră? L-ați regăsit? Marina încercă să-și ascundă zâmbetul, melancolic și totuși amuzat. - Încă nu. El m-a așteptat zece ani. Tot atâta am să-l aștept și eu... Manole roși și începu să-și frece mâinile. - Atunci, să vă ofer ceva? O cafea? O dulceață? Îmi pare atât de
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
născută din nenoroc și ursită deznădejdii... Îl ascultaseră toți cu frunțile sus, emoționați. - Asta am învățat și noi, învățînd să ne închipuim închiși la Buchenwald, spuse Petru Petrovan. Nu există altă cale de mântuire. - Eu evit termenul "mîntuire", îl întrerupse melancolic Ieronim, pentru că ar putea da loc la confuzii. Orice tip de mântuire presupune credința într-un mântuitor. Respect, și chiar invidiez pe cei care cred într-un mântuitor, dar eu n-am fost dăruit cu asemenea credință. Și atunci a
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
v-a înapoiat Zeița? Manole clătină din cap, parcă s-ar fi întristat deodată, fără voia lui. - Nu ne-a înapoiat-o, și nici nu mai sperăm să ne-o înapoieze vreodată. Va trebui să ne mulțumim cu Bonnard, adăugă melancolic. Dacă nu cumva îl vom vinde. Ni s-au oferit trei milioane... - Dar pe ea, pictorița... - Zamfira Darvari sau cam așa ceva. Pretindea că, în primul rând, ea e sculptoriță... - Ai mai întîlnit-o? Manole clătină din nou din cap. - Am întîlnit-o
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
ne-am adunat din nou, aproape toți... În acea clipă, își aduse din nou aminte de Iliescu și Zamfira și întoarse capul. - Băieții! șopti el agitat. - Au luat-o înainte, îl liniști locotenentul. Fiecare se întoarce acasă cum poate, adăugă melancolic. Noi ne îndreptăm întîi spre fluviu, ne concentrăm acolo... Darie își dădu seama că mergeau cu toții, de câtva timp, dar nu înțelegea când porniseră. Ridică din umeri, bine dispus, și grăbi pasul. Se trezi în dreptul plutonului. Nu-i auzea vorbind
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
bursă Rockefeller. Care era aria cercetării? - Materiale pentru o istorie a psihologiei medicale, răspunse. Le-am expediat, în 1945, colaboratorilor profesorului Bernard, la Paris... - Interesant, spuse, ridicîndu-și brusc privirile din pahar și scrutîndu-l îndelung. În noaptea aceea se întoarse acasă melancolic, oarecum preocupat. Nu era sigur că Monroe îi ghicise identitatea. Pe de altă parte, nu înțelegea cine credea el că este: un prieten personal al lui Bernard? Un pacient? Dacă totuși ascultase înregistrările de la Geneva, din anii 1938-39, ar fi
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
câțiva pași și s-au oprit în fața grilajului care împrejmuia monumentul. Nu era iluminat, dar la lumina felinarelor din square se vedea destul de bine. Roca era impresionantă, așa cum se înălța, pieziș, din pământ, și bustul căpătase o nobilă patină, aproape melancolică. În spate se profila trunchiul gros și mutilat al stejarului. Se distingeau încă mari porțiuni, carbonizate, alături de câteva timide ramuri verzi. - Dar cum de l-au lăsat așa? întrebă turburat. Cum de nu l-au smuls și n-au plantat
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
îl asculți mereu? Nu te plictisești să asculți mereu aceeași melodie? Se oprea în prag, și numai arareori intra în odaie. Avea obiceiul să spună repede ce avea de spus, în prag, și apoi dispărea, își continua plimbarea lui leneșă, melancolică, din încăpere în încăpere, prin toată casa. - Iar am visat-o pe Veronica, îi spusese în ziua aceea. Ascultă-mă pe mine: n-o mai duc mult. Îmi vine și mie rândul. Curând, curând o să rămâneți numai voi doi, singuri
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
o parte și apoi scotea cîrligul pe partea cealaltă, le lega botul pe fir și apoi Înnoda bine cîrligul ca să nu alunece, și-n felul Ăsta momeala aluneca așa cum trebuia, fărĂ să se-nvîrtească. Tipu’ era un negru adevărat, deștept și melancolic; avea niște mărgele voodoo albastre prinse la gît pe sub cămașă și purta pe cap o pălĂrie veche de paie. Ce-i plăcea să facă mai mult și mai mult cînd se afla pe vas era să doarmă și să citească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
caricatură de monarh crud și despotic. Băiețelul e mai rapid și a ajuns mai repede decît fratele lui mai mare În vîrf. Băiețelul e mai bun la toate. Este mai sociabil, are mai multă personalitate, toată lumea spune, decît băiatul tăcut, melancolic, decît celălalt puști. Așa se refereau cei din sat la voi doi: micuțul Stevie Robertson și Celălalt Puști. Tu ești furios că te umileau așa. Încă una Încă un memento al faptului că pînă și aici, cînd sînteți singuri, departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
au potolit de-atâtea ori setea și așteptarea copilăriei, încununată cu apariția ta, mamă. Învăț să prețuiesc farmecul minutelor petrecute împreună. Vreau să învăț ce preț are un ceas anume o povață, o vorbă bună de-a ta, o mângâiere melancolică - un banal ceas al vieții noastre și să mă prefac că timpul nu trece. Nu vreau ca în sufletele noastre cocorii să se grăbească spre alte lumi și să lase răni deschise ori regrete. Încă mai sunt mistere să le
ANTOLOGIE:poezie by Adela Cândea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_662]
-
ridicol. N-am suferit din cauza ei. Am suferit cînd n-o știam, cînd n-o văzusem la față. Din cauza lui Iordan, da, am suferit. Îi uram verva, calambururile, butadele, cheful de poante. Veselia. Îl voiam măcar puțin tăcut, măcar puțin melancolic. Dacă nu tragic, dacă nu singur... Cele două Daisy purtau, fiecare, cîte o zgardă. Nu aveam și eu una? O zgardă zdravănă, dar invizibilă. A ei, un fel de colier de sclavă a fost în modă pînă la refuz o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
iar seara să se veselească și bătrânii la un pahar de băutură. Era ultima duminică din octombrie. În alți ani, la data asta, era frig și zloată; acuma pe cerul senin ca vara soarele galben lucea călduț, răspândind o lumină melancolică peste tristețea pământului. Hora începea pe bătătura dinaintea cârciumii, dar se întindea curând până în uliță, unde se înșirau fetele și femeile care priveau jocul. Așa, când se întîmpla să treacă vreo căruță ― foarte rar, câte una, două ― toată lumea, jucători și
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
tovărășia tânărului Herdelea parcă s-ar fi întors câteva clipe acasă. Vorbiră despre Laura, sora lui, și despre George, fratele ei, își aduseră aminte de Sîngeorz și numai de oameni și lucruri din Ardeal. Pe urmă își luă seama, zâmbi melancolic: ― Dar Gogu întîrzie cu arendașul lui... Ia să-i spunem c-ai venit! Întredeschise o ușă. De dincolo răspunse glasul lui Gogu: ― Gata, suflete scump... Apăru în deschizătură, văzu pe Titu: ― A, de ce nu m-ai vestit, puișor iubit?... Eu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
deschizătura mare a verandei cu geamlâc albastru de deasupra intrării principale, trecură de asemenea la culcare. Cum prin geamlâcul verandei pătrundea lumina lunii pline, Titu se opri un moment în mijlocul holului și de acolo, întorcîndu-se spre Nadina și Grigore, zise melancolic, cum șade bine unui poet: ― Ce noapte divină! Nadina deschisese ușa iatacului ei. În lumina palidă a candelei se vedea patul mare, alb și cald, cu portretul ei deasupra. Grigore întrebă încet: ― Ești mulțumită, iubirea mea? ― M-am amuzat foarte
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
înserat, sosi Grigore. Se scuză că a lipsit atâta vreme și era vesel, parcă toate i-ar fi mers în plin. Înainte de cină spuse Nadinei că ar dori să-i vorbească. Simțind în glasul și în ochii lui o vioiciune melancolică, Nadina întrebă cu un zâmbet de ispitire: ― Vrei să mergem sus la mine? ― Nu, nu! protestă bărbatul, închizîndu-se brusc ca în fața unei primejdii. Se retraseră într-un salonaș unde Grigore zise liniștit și simplu: ― Iată ce-am hotărât definitiv! Că
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
așa-i firea lucrurilor, că doar n-are să se facă nici ea călugăriță. Dar să se înhăiteze cu oameni bătrâni pe stradă, înseamnă că are dezmățul în sânge. ― Nu știu cum s-o fi purtat cu dumneata, domnule Titu, sfârși doamna Gavrilaș melancolic. Dar să nu te superi că am alungat-o. De stricate de-astea e plină lumea! Peste câteva zile, Titu, despărțindu-se spre seară de Belciug, alerga să ajungă mai repede acasă să primească pe Tanța, care-l anunțase de
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ar fi văzut nimic. O patrulă îi opri în dreptul bisericii, alta la cârciumă. La conac trăsura rămase în uliță. Grigore cu Titu și Isbășescu intrară pe jos, pe poarta cea mare cu columbarul. Perechi de porumbei albi se drăgosteau gângurind melancolic. Parcul cu aleile erau răvășite, ca și când ar fi trecut cirezi de vite sălbăticite. Altfel, însă, liniștea era așa de mare, că din uliță se auzi căscatul prelung al birjarului, urmat de o scuturare de clopoței a unui cal care-și
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
altcineva ? — Ceri scuze, nu știi, mă iertați, am greșit numărul. Bagă și tu degetul mai cu grijă... Nu înțelegi, se oțărî ciucurele, că toate numerele sunt greșite ? Și repede, preîntâmpinând riposta celuilalt peste țeastă : Iadeș ! Chisăliță luă, cu un aer melancolic, partea bună a lucrurilor : — Eu n-am vorbit niciodată la telefon... Iadeș, aflat încă sub protecția numelui său, ca sub un clopot de sticlă, se întoarse, întinzându-i receptorul. Dar Chisăliță nu se încurca în astfel de detalii. Duse pumnul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
să-și înșface butelca pe care o ridică deasupra capului, ca pe o făclie. — Să bem ! strigă, cu un glas lipsit de orice smerenie. Îi privi triumfător, apoi, amintindu-și, pentru o clipă, de bețivul cel trist, trăsăturile îi căzură, melancolice : Să bem ! repetă, deși era limpede, câtă vreme strângea gâtul sticlei doar pentru el, îndemnul către ceilalți era zadarnic. Să bem în amintirea numelor noastre... — Eu, dacă v-aș spune cum mă chema, n-o să vă vină să credeți, spuse
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
China nu mai poate fi salvată. „Soarta îi este pecetluită“, afirmă el. Începe să anuleze audiențele. Retrăgându-se în sine însuși, petrece din ce în ce mai mult timp închipuindu-și că e un împărat din altă vreme. O expresie visătoare, plină de tristețe melancolică, îi îi cuprinde privirea atunci când își descrie reveriile. Devin neliniștită când văd documentele urgente care se strâng în teancuri. Nu pot să mă bucur de atenția lui când știu că miniștrii și generalii săi îi așteaptă instrucțiunile. Mă tem că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
Kelly. Ea dădu din cap, iar el Își aruncă o geantă gen curier peste piept și se repezi spre ușă. —Davide, salut-o pe Bette, Îl instrui Elisa pe singurul tip rămas la masă. Ochii negri ai lui Davide priviră melancolic pe sub genele grele și ciuful aspru de păr negru. Își trecu degetele prin el și mă privi fix. După alte câteva clipe jenante spuse: „Salve“ cu un accent ce mi se păru imediat dubios. —Bună, Davide, am spus. De unde ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
Precum e apa înghețată-n ciuturi... Iar în poeme-adânci, multicolore, În graiul nostru vechi, de la izvoare, Să transformăm gândirea în visare Și-orice cuvânt în armonii sonore... Fie, ca versul nostru să-nflorească În mult râvnitul spațiu mioritic, Să fie melancolic, dar și critic Rostit, în dulcea limbă românească...
?N SPA?IUL MIORITIC by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83809_a_85134]