KorAP: Find »[drukola/base=neant & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...102 103 104 ...142 >

3,535 matches

Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771

imaginezi viața de dincolo. Dacă, conform moralei creștine, se presupune că eternitatea are, într-un fel sau altul, grija de noi, Cioran este primul care avansează ideea unei eternități căreia nu-i pasă de om: eternitatea că dizolvare definitivă în neant: "Ni-l putem închipui pe acest creator conștient, în sfârșit, de rătăcirea lui și recunoscându-și vinovăția că renunță, se retrage și, cu un ultim efort de eleganță, isi aplică pedeapsă. Dispare astfel cu opera cu tot, fără ca omul să

[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
nicicum. Oare sunt eu cel care s-a schimbat? Și dacă nu sunt eu, atunci poate cameră asta, orașul asta, natura, trebuie să aleg"59 descoperă personajul din Greață. Pentru Sábato, tocmai conștiința că trebuie să alegi între Dumnezeu și Neant suscita noi întrebări: "Ce ne face să luptăm, să scriem, să pictăm, să polemizam, pe noi, cei care nu credem în Dumnezeu, dacă chiar trebuie să alegem între Dumnezeu și Neant, între sensul vieții noastre și absurdul? Asta înseamnă că

[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
tocmai conștiința că trebuie să alegi între Dumnezeu și Neant suscita noi întrebări: "Ce ne face să luptăm, să scriem, să pictăm, să polemizam, pe noi, cei care nu credem în Dumnezeu, dacă chiar trebuie să alegem între Dumnezeu și Neant, între sensul vieții noastre și absurdul? Asta înseamnă că suntem fără s-o știm credincioși în Dumnezeu cei care scriem sau construim poduri?"60. Adept al scrisului ca expresie a revelației de moment, Cioran alege formulă care i se pare

[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
totul, spune Cioran. Condamnarea epicureismului în numele eternității este un nonsens. Cu cat voi rămâne eu mai mult prin faptul că sufăr, decat altul, prin faptul că petrece? Ori suferi, ori nu suferi, tot vei fi înghițit etern și iremediabil în neant. De ce să ne încântam cu iluziile morale, când am putea găsi iluzii și mai frumoase? Orice plăcere nesatisfăcuta este o ocazie pierdută pentru viață. Nu voi veni, în numele suferinței, să opresc lumea de la plăceri, de la orgii, de la excese. Numai oamenii

[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
Faptul că exist eu dovedește că lumea nu are nici un sens, scrie Cioran în Pe culmile disperării. El nu poate găsi nici o rațiune în frământările unui om, "infinit dramatic și nefericit", pentru care totul se reduce în ultimă instanță la neant și pentru care legea acestei lumi este suferință. Sunt oameni cărora le este dat să guste numai otravă din lucruri, pentru care orice surpriză este o surpriză dureroasă și orice experiență un nou prilej de tortură, spune Cioran. Cu asemenea

[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
ideilor"16. Petrarca în Secretum 17 scrie: "Taedium vital dezgustul de viață este singura pasiune aspră, dureroasă și cumplită în stare pură". Cioran pare a-și însuși această stare, devenind apologetul dezgustului de viață, al lehamitei că intrinseca vieții. În fața neantului, este sinuciderea o soluție? se întreabă Cioran. Din punct de vedere teoretic, da, gândul că te poți sinucide oricând deja te eliberează. Vede în sinucidere "un act religios", pentru că e o încercare de mântuire, "nirvana prin violență", cum spune în

[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
de moarte, a muri"59. Cioran trăiește permanent cu moartea sau cel puțin în așteptarea voluptuoasa a morții, pe care o vede că pe o binecuvântare, pentru ca, oricum, "întotdeauna există cineva mai presus decât tine: dincolo de însuși Dumnezeu se înalță Neantul"60. Dacă Seneca vede în omul înțelept pe acela care nu face o dramă din propria-i moarte, ci o privește că pe ceva firesc, pentru Cioran, a pieri este cuvântul pe care îl iubește mai mult decât pe toate

[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
ca punct de plecare volumul Mélancolie al lui Roger Munier, autoarea spune: "Ce este melancolia, daca nu o conștiință afectată de o acuitate maximă, când este evident că nu mai este nimic de văzut și când absolutul se indentifică cu neantul? Îngerul melancoliei vede nimicul în tot ce exista, remarcă Roger Munier, comentând celebra gravura a lui Dürer. Îngerul a fost atins de cea mai radicală, cea mai mare decepție, cea care ruinează însăși speranța"73. Conștiința agoniei demască nulitatea, dar

[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
normale de sănătate, moartea este considerată ca venind din exteriorul ființei. Interiorizarea descoperă în subiectivitate o regiune unde viața se îmbină cu moartea, o regiune a transcendentului și iraționalității. Senzația de prezență a morții în structura vieții induce sentimentul de neant în ființare, lucru dovedit de frica de moarte; în timp ce pentru Cioran imanenta morții în viață este un semn al triumfului final al neantului asupra vieții, credința în eternitate dovedindu-se iluzorie, Sábato, chiar si in conștientizarea morții, are speranța că

[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
o regiune a transcendentului și iraționalității. Senzația de prezență a morții în structura vieții induce sentimentul de neant în ființare, lucru dovedit de frica de moarte; în timp ce pentru Cioran imanenta morții în viață este un semn al triumfului final al neantului asupra vieții, credința în eternitate dovedindu-se iluzorie, Sábato, chiar si in conștientizarea morții, are speranța că "dincolo mai e ceva", chiar dacă unele din personajele sale radiografiază viață prin moarte, în maniera de care vorbește Sylvie Jadeau: "Nimic nu va

[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
speranța că "dincolo mai e ceva", chiar dacă unele din personajele sale radiografiază viață prin moarte, în maniera de care vorbește Sylvie Jadeau: "Nimic nu va mai putea de acum înainte să reabiliteze în ochii melancolicului ceea ce este iremediabil atins de neant. Melancolicul vede moartea peste tot, radiografiază realitatea, vede cadavru sub carnea vie, pierde capacitatea de a se atașa de viață. Îi este greu să admită chiar și lumea în care trăiește"76. Pentru Cioran, toata problemă morții se reduce la

[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
din naștere, o fărâma de noutate. Chiar și credința în nemurire este condusă pe acest drum tot de frica de moarte, în speranța că valorile vieții vor putea fi salvate, dar în existența nu este posibilă salvarea; în non-existență, în neant, nici atât, spune Cioran. Sábato, în schimb, așa cum spune Carlos Cătănia, "predică salvarea speciei, chiar dacă forță brută pare să ne indice că singura soluție este sfârșitul. Sábato reprezintă această antinomie curioasă și dramatică în care martiriul dezamăgirii păstrează o urmă de

[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
știi să răspunzi la întrebarea fundamentală a filosofiei, conchide Sábato. Marile religii și filosofii condamnă sinuciderea, amintește Sábato, speranța trebuie să fie cea care să învingă, dintre toate sentimentele este poate cel mai misterios. Povară raționalității, prezența morții și a neantului, lipsa unei finalități a vieții, lipsa salvării, toate acestea ar fi imposibil de suportat dacă n-am avea opțiunea de a termina oricând cu toate prin sinucidere. Forță de a o lua de la capăt în fiecare zi e dată de

[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
iar dramă să lăuntrica a transformat-o în "viziune asupra lumii", desi tânărul Cioran nici macar nu a încercat să o cunoască pe acea față. Același sentiment de furie neputincioasa caracterizează iubirea-ură pentru România și mai târziu pentru Franța, de acelasi neant se consumă exilatul din București, Berlin și Paris, ca și tânărul solitar din parcul sibian, pentru că iubirea și ura sunt simbiotice la Cioran: Nu există faptă fără ură. Iubirea justifica faptele, dar ea nu este mobilul lor. De câte ori se micșorează

[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
nu scriu femeile? se întreabă Cioran. Pentru că ele pot plânge oricând, spune în Pe culmile disperării. Ele nu ar avea nevoie de a-și exprima decât la nivel imediat, biologic, tristețea, durerea. Vede Cioran în iubire o posibilă salvare de la "neantul" pe care atât îl iubește? Adevăratele femei sunt pentru el acelea a caror prezenta te face să uiți de probleme, idei, neliniști universale și chinuri metafizice. Pentru cei tulburați adânc de o neliniște metafizica, intimitatea unei femei este un corectiv

[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
și o reconfortare. Născute aproape numai pentru iubire, ele își epuizează întreg conținutul ființei lor în avântul erotic, iar alături de femeie uiți că suferi din cauza spiritului, treci peste dualitățile chinuitoare și revii înspre un fond originar de viață. "Pentru cavalerii neantului, contactul cu femeia nu poate fi decât un drum care, daca nu duce la salvare, nu este mai puțin adevărat că duce la împăcare temporară, la o uitare reconfortanta. Grația femeii temperează tragedia bărbatului".22 Sábato vorbește despre iubire în

[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
Dumnezeu din disperarea necredinței? "Uitați-vă la ateii cei mai înverșunați și o să vedeți că sunt așa din furie, pentru că nu pot crede că există Dumnezeu. Sunt dușmani personali ai lui Dumnezeu. I-au dat un nume și un chip Neantului, iar ne-Dumnezeul lor este un Anti-Dumnezeu."23 Este Cioran "dușmanul personal al lui Dumnezeu", în viziunea lui Unamuno? Parafrazându-l pe Unamuno, am putea spune chiar că "dacă nu ar exista Dumnezeu, ar trebui inventat"24, altfel, ar dispărea

[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
oricărei adorații, depărtează de mine ispita unei iubiri ce m-ar dărui Ție pe veci (...). Dăruiește-mi miracolul recules dinaintea primei clipe, rană pe care n-ai putut s-o înduri și te-a stârnit să faci o spărtura în neant și să deschizi aici acest bâlci al timpurilor și să mă osândești astfel la univers, la umilință și rușinea de a fi". Cioran vede în singurătate premisa esențială pentru întâlnirea cu absolutul, de aceea pe Dumnezeu îl învinuiește și de

[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
îndrăznește să-l demistifice pe Dumnezeu, acuzându-l de grave erori umane. Pentru Schopenhauer, "lumea este reprezentarea mea (...), iar existența acestei lumi e suspendată de un fir unic și ușor, anume conștiința particulară în care este ea prezenta"31, iar neantul nu este negarea lumii obiective, ci "depășirea propriilor limite ale reprezentării". Dacă pentru Kierkegaard neantul poate fi depășit prin umor, la Cioran valorile se clatină la cel mai dezinteresat examen, timpul sau este "un timp mort, asfixiant, o atemporalitate blestemata

[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
este reprezentarea mea (...), iar existența acestei lumi e suspendată de un fir unic și ușor, anume conștiința particulară în care este ea prezenta"31, iar neantul nu este negarea lumii obiective, ci "depășirea propriilor limite ale reprezentării". Dacă pentru Kierkegaard neantul poate fi depășit prin umor, la Cioran valorile se clatină la cel mai dezinteresat examen, timpul sau este "un timp mort, asfixiant, o atemporalitate blestemata, o eternitate a diavolului, diferită de cea a lui Dumnezeu, pe care o putem numi

[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
aceea și este inatacabila. Să gândești cu logică în religie..."57. Toate manifestările speranței înseamnă pentru Sábato credință în Dumnezeu, care nu este pentru el o ființă abstractă, ci Dumnezeu este în om: Dacă, așa cum spun existențialiștii, neliniștea este dovada "Neantului", speranța este pentru mine dovadă că există "Ceva". Și, pentru că speranța este de neînvins la ființă umană (dacă nu ar fi așa, am fi cu toții niște sinucigași), ea ieșind mereu învingătoare în lupta cu deznădejdea, și dacă aceste sentimente au

[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
trăită, transformată într-un nou început. Rezultatul frustrării reciproce a fost pentru omul tangoului argentinian manifestarea unui temperament meditativ, melancolic al noului venit, care îl va caracteriza mai tarziu pe "gaucho"114 din stepa ținutului, trăitor "în mijlocul acestei metafore a Neantului și a Absolutului care este câmpia nesfârșita și fără esențe"115. Fragilitatea centrelor urbane a contribuit la agravarea acestui sentiment de finitudine și de tranzitoriu, de "spaimă cosmică" a noului venit față de spațiu, de necunoscut, factori care accentuează "dispoziția metafizica

[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
pe fundalul deșertului, o dată cu venirea spaniolilor, sosiți în căutarea norocului și dând de acest imens teritoriu gol, cu acest peisaj trist. Nu întâmplător marile religii ale Occidentului s-au nascut în deșert, în oameni solitari, confruntați cu acea metaforă a Neantului și a Absolutului care este câmpia lipsită de viață, spune Sábato. Tot aici s-a ivit, prin distrugerea pampei, predispoziția religioasă și acea melancolie esențială a gaucho-ului, pe care le regăsim în cântecele pe care le cântă la ghitara

[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
Sur, contemplând râul frumos pe care, la sfârșitul secolului trecut, l-au trecut mii de spanioli, italieni, evrei, polonezi, albanezi, ruși și germani, alungați de foame și mizerie. Mării vizionari care guvernau atunci țară le-au oferit metaforă asta a neantului care este pampa noastră "tuturor celor de bună-credință" care erau în căutarea unui cămin, a unui pământ pe care să prindă rădăcini (...). Dar mulți au dat peste alta sărăcie, cea a vidului interior și a nostalgiei, fiindcă, pe masura ce vaporul se

[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
Deși are o părere vădit sumbră despre viața, a fost întotdeauna pasionat de existență, chiar dacă toate gândurile sale se îndreaptă împotriva vieții. Și-a dat seama de la bun început de caracterul negativ al vieții și a simțit că totul este neant, spune Cioran, iar în fața unei astfel de constatări, optează pentru renunțare, pentru că "numai cel care se îndepărtează de vertijul acțiunii va reuși să evite deziluziile și crimele"35. Cioran a fost numit apologet al sinuciderii. Totuși, daca arunci în brațele

[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]