3,831 matches
-
negrului Rafalo și apoi, la unison, fiecare războinic aruncă ochiul corespunzător în mlaștină, pe deasupra capetelor spectatorilor. Timp de câteva minute, nu se întâmplă nimic. Războinicii se așezaseră pe vine și fiecare puse dinaintea lui un cuțit ascuțit, în vreme ce vraciul rămânea nemișcat, cu ochii dați peste cap și privirea îndreptată spre cer, ascultând. — Xudura știe că spiritele morților încearcă să adune ochii și îi caută în mlaștină înainte ca pirania să-i devoreze, șopti José Correcaminos. Dar în mlaștină, trăiește güio - anaconda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
îl zgâlțâi din nou pe băiat. — Întoarce-te, Ulla...! Întoarce-te! îi ceru el. Revino de unde se află dușmanii noștri... Spune ce rău se gândesc să ne facă... Deschise ochii din nou și îi fixă în tavanul de paie, privind nemișcat într-un punct. — Vine acum mașina care aduce moarte, spuse el. Verde, pentru ca nimeni să n-o deosebească în selvă. Va veni înaintea războinicilor și nu va ucide decât femei și copii. Eu voi fi între cei morți. Iar cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
când fură mutați din colibele lor, iar femeile, când își părăsiră căminele, dar José Correcaminos se arătă neînduplecat, iar Xudura, vraciul, îl ajută în strădania lui. Se strânseră într-un luminiș apărat de arbori înalți de capoc și rămaseră acolo nemișcați, pe vine și tăcuți, cu urechea atentă la cel mai mic zvon adus de vânt. Erau ca o turmă de animale speriate, care nu reușiseră încă să înțeleagă cât de mare era tragedia. Deodată, un băiat strigă. José Correcaminos îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
yubani, încet, mișcând des din mâini, arătând spre tabără și spre râu, atingând întruna sarbacana lui Kano și tărtăcuțele uscate care conțineau curara. Studiară chipurile războinicilor, dar le fu cu neputință să ghicească ce se petrecea în mințile lor. Stăteau nemișcați și atenți și se putea spune că atât timp cât a durat discursul lui José Correcaminos nu li s-a mișcat un mușchi din trup. Se lăsă o lungă tăcere. Deodată, de parcă s-ar fi pus de acord, toți se întoarseră cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
fără să țină seamă de ce ar putea gândi ceilalți. Așteptară. Timpul se lungi și prin hățișuri se auzi de departe o voce poruncitoare în spaniolă. Kano a fost primul care își ridică brațul înarmat cu sarbacana, apoi rămase în continuare nemișcat și cu ochii închiși. Începură să-și ridice brațele... Doi... Trei... Cinci..., și să rămână tot nemișcați. Când brațele ridicate în sus au ajuns la cincisprezece, José Correcaminos se întoarse spre albi: — Sunt destui? întrebă el. — Da, sunt de-ajuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
auzi de departe o voce poruncitoare în spaniolă. Kano a fost primul care își ridică brațul înarmat cu sarbacana, apoi rămase în continuare nemișcat și cu ochii închiși. Începură să-și ridice brațele... Doi... Trei... Cinci..., și să rămână tot nemișcați. Când brațele ridicate în sus au ajuns la cincisprezece, José Correcaminos se întoarse spre albi: — Sunt destui? întrebă el. — Da, sunt de-ajuns... José spuse ceva în yubani, brațele coborâră din nou și indienii își reluară vechea lor poziție, strânși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
de margine și lăsă ca soarele dimineții să-i pârlească pielea. Sosi, tăcută, o libelulă, care se opri din zbor și își găsi odihna pe piciorul lui dezgolit. — Bun loc ți-ai mai găsit, șopti el. Vâsli rar, prin canalele nemișcate, la umbra mahonilor și a arborilor de capoc, printre liane și plante agățătoare. Vâsli fără efort prin întinsele lagune, făcându-și loc printre mangrove, speriind cârdurile de stârci și de bâtlani albi. Vâsli grăbit în orele după-amiezii prin șuvoaiele repezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
vorbă despre vânătoare și război în coliba cea mare. Nu era decât liniște și un vaiet îndepărtat. Înaintă, impresionat, lăsă peștele bagre la umbră și privi de jur-împrejur: — Unde e José Correcaminos...? Un bătrân cu ochii în lacrimi, care fuma nemișcat, îi arătă o colibă izolată. Ajunse până acolo. Era mică, ocupată doar de un hamac în care dormea un băiat scheletic. Într-un colț, ardea o afumătoare din care răbufnea un parfum dens ce se agăța de gâtlej. José Correcaminos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
ajunseră lângă cadavru, tânărul se uită la doctorul Peters. Ea dădu din cap. Când el trase pânza În lături, ea se uită la fața mortului, iar Brunetti se uită la fața ei. În primele câteva momente, fața ei rămase absolut nemișcată și inexpresivă, apoi femeia Închise ochii și Își mușcă buza de sus. Dacă Încercase să-și Înfrâneze lacrimile, nu-i reuși, căci acestea-i umplură ochii și i se prelinseră pe față În jos. — Mike, Mike, șopti ea și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
Amandei erau adevărate: cum că femeia asta ținuse sub control nu numai întregul departament juridic de la Intercorp, dar și majoritatea ziariștilor din companie, în felul ei pedant, profesionist, menit să înăbușe creativitatea. Era adevărat, și-a spus Hugo, fixând profilul nemișcat al lui Alice, că aspectul megalomaniac nu era evident. Dar, indubitabil, tocmai din cauza asta femeia era și mai periculoasă. Desigur, la fel ca și soțul ei cel execrabil, tipa dădea senzația de stăpânire desăvârșită de sine, încredere în propria persoană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
a gândit că arătau ca un tapet cu modele pufoase. Posterul cu meningita din cabinetul medical i-a răsărit în minte îngrozindu-l. Preț de câteva secunde, Hugo a fost mult prea speriat ca să facă vreo mișcare. De parcă, dacă rămânea nemișcat, putea să țină situația sub control. Înțepenit în loc cu șervețelul cu care voise să-l șteargă pe Theo în mână, nu știa ce să facă. Apoi, a intrat dintr-odată în acțiune: l-a luat pe Theo sub braț și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
și unul ieftin - are o baterie plasată în spate, iar acea baterie a fost schimbată de Lucia acum patru zile. Știi vorba aceea care transmite că te miști în sensul acelor de ceasornic? Se discută despre mișcarea lor. Când sunt nemișcate nu e bine. Dar atunci când le vezi că merg, iar pe urmă te uiți și realizezi că minutele nu au trecut, nu mai e bine deloc, e chiar rău. - Te-ai îmbătat. - Ești porc. Pot să beau o zi întreagă
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
și treningul fleașcă - nuuuu, nu mai înainta! -, urcă trepetele verandei, duce mâna la buzunar, în căutarea cheii - nuuu, nuuu, opreștete, trezește-te, pentru numele lui Dumnezeu! - și încearcă să o introducă în broască... Clovnii înțepeniră, cu gurile căscate. Dansatoarea rămase nemișcată, cu un picior ridicat în aer. Spectatorii înghețară, la rândul lor, într-un stop cadru neașteptat. Nu se mai auzi niciun sunet. Sub cupola circului, Magicianul extrase din joben o ciocolată, o desfăcu tacticos și mușcă din ea, cu poftă
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
totală. Pentru câteva fracțiuni de secundă își putu imagina consternarea spectatorilor din sala de cinematograf, privirile holbate și gurile întredeschise. Înainte de a se porni sarabanda fluierăturilor, reveni în realitate. Se uită de jur împrejur și fu șocat. Oamenii înghețaseră, rămăseseră nemișcați, ca niște stane de piatră (de carne...) mașinile nu se mai mișcau, vântul încetase. Doar picăturile de ploaie cădeau nestingherite, iar Scriitorul își spuse drace, bine că nu plouă de jos în sus, atunci chiar că ar fi fost o
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
când în când priviri îngrijorate către ferestrele mari care lăsau să se vadă norii negri și fulgerele decise să sugrume cu gheare de foc întreaga lume. * Cursorul pâlpâi indiferent. Apoi reapărură cuvintele, iar laptopul continuă să scrie, cu toate că tastele rămâneau nemișcate. Din când în când, salvarea automată împiedica pierderea vreunei... idei. Dacă nu cumva însăși această ipoteză conform căreia un aparat poate să aștearnă propriile idei în format word rămânea doar o altă aberație. * Afară fulgeră, un tunet făcu din nou
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
gura în jos în gărduțul din fața casei, căsuța albă și bătrânii copaci din spatele ei... totul, sub zăpușeala zilei, parcă încremenise păstrându-și umbra neștirbită. Un motan cenușiu, vargat, cu crăpături la ochii galbeni, se chiora la soare. Stătea pe prispă nemișcat ca un sfinx, privind departe peste sat. Întreaga bătătură a casei bătrânei Zotoaia, zăcea într-o tăcere blajină, păstrând o mărturie, parcă, dintr-o poveste de la începutul lumii. Iorgu împinse ușor ușa de stejar, mâncată de vreme, și păși în
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
adânc la suprafață, si văzu femeia de la icoană, asezată la picioarele patului... Spre dimineață, se trezi după un somn lung, care părea fără sfârșit și deschizând ochii încet, începu a se limpezi. Un pumn de stele împrăștiate pe cer, parcă nemișcate, așteptau revărsatul zorilor, iar luna argintie cobora încet printre nori. Se crăpa de ziuă. Valuri de nori, aducători de ploaie se adunau pe cer. Perdelele oftară adânc, răscolite de o adiere de vânt, care pătrunse în casă cu răcoarea diminetii
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
luna argintie cobora încet printre nori. Se crăpa de ziuă. Valuri de nori, aducători de ploaie se adunau pe cer. Perdelele oftară adânc, răscolite de o adiere de vânt, care pătrunse în casă cu răcoarea diminetii. Iorgu stătea în pat nemișcat, dar mintea continua să țese, între somn și veghe, și cu un mare efort de voință, adunând amintirile risipite, reuși să lege întâmplările petrecute... ...Se făcea că Vasilica i s-a arătat în vis, tânără, frumoasă, radioasă, într-o rochie
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
Sf. Dumitru... o zi mohorâtă de toamnă târzie... Ziua se stingea încet-încet, ca o lumânare. Lumina era departe, moartă... Soarele nevăzut, se prăbușea în noapte. Era ceasul magic în care nălucele sunt gata să țâșnească din sufletul amărât de suferință, nemișcat și amorțit. Tăcere... o tăcere cu spaime... Iorgu nu-și deslușea decât zvâcnetul arterelor. Il cuprinse o teamă nedefinită. -Fata, Fata mea dragă... unde ești, Fata?!.. se tângui el. -Rând pe rând, fiecare urcă Golgota de veacuri... Fiecare străbate aceleași
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
viață cu aceeași trăire sufletească... rătăcirea unei frunze în bătaia vântului, ca o poveste tristă... un apus de viață... Și, Emil copil de nici cincisprezece ani, rememoră Iorgu, a observat și a trăit destinul frunzei... așezându-l pe hârtie. ”Stătea nemișcată, zburlită, pe ram înfricoșată de tot și de toate. Stătea solitară și zbârcită Dar nu cădea. O păsărică pierdută și ea Scutură creanga încet Dar frunza tot nu cădea Rămânea acolo la locul ei. Vântul începu încet să șuiere Mișcând
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
din fântâna. Uda grădina fluierând și se gândea cu bucurie la evenimentul important ce avea să se petreacă a doua zi.Primul care a sosit acasă, a fost tatăl lui. Acesta îl găsi cu o mână înțepenită pe priză și nemișcat, pe jos; în picioarele goale, murdare de pământ. Așa făcea când uda grădina, se lăsa în picioarele goale, se simțea mai în largul lui. - George, George, ce s-a întâmplat? Nicolae se uită cu atenție și își dădu seama că
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
a Început să-mi curgă nasul ca un robinet și să tușesc, ba chiar spre seară am făcut și puțină febră, dar nici pe departe ca atunci. Am așteptat apoi cu sufletul la gură marea topire. Totul a rămas Însă nemișcat, Înțepenit ca un os de scrumbie În gâtul unei balene. Chiar și după ce răceala mi-a trecut n-am scăpat multă vreme de tuse. Ca un făcut, accesele de tuse mă apucau În cele mai jenante momente - de pildă, când
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
un copil, Își dădea frâu liber oricărei emoții - plângea, râdea sau țipa după cum Îi erau toanele și, ca o bilă de energie care nu știa cum să se disperseze, se agita fărĂ leac. Cu toate astea era capabil să stea nemișcat când se transmitea „Teleenciclopedia“, mai ales la secțiunea despre comportamentul animalelor, care Îl fascinau. Da, da, era un copil ! Ce descoperire ! Janet nu putea fi altceva decât iubit ! Însă, cu toată candoarea sa, Janet avea darul de a „ghici“ omul
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
i-am făcut o pereche de coarne zdravene, În timp ce el vorbea la telefon la redacție. Pentru că acea conversație se prelungea, i le-am stricat și le-am refăcut de mai multe ori, până când au stat perfect. i-au rămas așa, nemișcate, până când trenul a ajuns la București. Cred că uitase de ele, pentru că a intrat cu ele la metrou - nu m-am Îndurat să i le stric. Erau singurul lucru pe care-l văzusem În ultima vreme care avea direcția În
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
a început să-mi curgă nasul ca un robinet și să tușesc, ba chiar spre seară am făcut și puțină febră, dar nici pe departe ca atunci. Am așteptat apoi cu sufletul la gură marea topire. Totul a rămas însă nemișcat, înțepenit ca un os de scrumbie în gâtul unei balene. Chiar și după ce răceala mi-a trecut n-am scăpat multă vreme de tuse. Ca un făcut, accesele de tuse mă apucau în cele mai jenante momente - de pildă, când
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]