5,154 matches
-
hat nicht durch seine Bedeutung den Bezug auf eine andere Bedeutung, sondern sein eigenes sinnfälliges Sein hat Bedeutung.“ Alegoria, pe de altă parte, cu toate că ajunge să desemneze, pentru cuvinte, sensul „înalt“ al acestora, totuși nu presupune, arată Gadamer, o afinitate ontologică dintre sensibil și inteligibil, ci o relație convențională, definită de un cod cultural sau de o tradiție. În concluzie, „das Symbol ist der Zusammenfall des Sinnlichen und Unsinnlichen, die Allegorie der bedeutungsvolle Bezug des Sinnlichen auf das Unsinnliche.“ Interesant este
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
repere, poate fi interpretat modul în care Benjamin discută rolul jucat de alegorie în poetica ba rocă. G. Gilloch sintetizează modul în care, în Ursprung des deutschen Trauerspiels, teoria cu privire la alegorie este de fapt un rezultat al unui dublu demers, ontologic și teologic: „For him, the play of mourning is a ruin about ruination. It re presents human life as the futile search for meaning in an aban doned world, as the relentless accumulation of broken fragments, as the inevitable decom
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
Baudelaire, Poe, anticarii sau colecționarii o regăsesc, pe care flaneurul o experimentează și pe care ziaristul o folosește. Progresul tehnicii (comentează Benjamin), care scoate rapid și continuu din uz obiectele, face ca imaginile dialectice să devină, pentru secolul noutății, categorii ontologice. În acest fel, conceptul cunoașterii se modifică în mod ra dical. Gestul epistemologic fundamental nu mai este funda mentarea, cum se întâmplă în majoritatea scenariilor modernității, ci „recunoașterea“ bruscă, neanticipată a caracterului dialectic al lucrurilor: „Das dialektische Bild ist ein
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
originare a luminii primordiale. Teologia istorică a lui Benjamin preia motivul mitic al spargerii vaselor, atunci când este vorba de cioburile (Splitter) timpului mesianic care o compun. Momentul restaurativ al creației, regăsirea plenitudinii inițiale a lumii ca actualizare totală a potențialităților ontologice aparține aici memoriei (Eingedenken) prin recuperarea, în prezent (Jetztzeit), a potențialităților „tradiției“. În această constituire a timpului istoric, memoria involuntară nu este doar un instrument aflat la bunul plac al istoricului materialist; ea definește chiar modul de a fi al
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
într-un univers al ruinelor care afectează însăși inima metropolei sau, mai exact, istoria acesteia. Faptul că metropola „lasă“ mereu un rest nu este un fapt accidental, după cum voi încerca să arăt în ultimul capitol. Metropola nu dispune de consistența ontologică a naturii, la care se raporta metafizica tradițională. Caracterul „slab“ al ființei acestei lumi stă în rolul pe care îl joacă „noutatea“ în cultura urbană, tensiunea între ceea ce este „la modă“ și ceea ce este demodat, interesul pentru „ultima“ descoperire și
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
Aufmerksamkeit) arătată lucrurilor este virtutea principală a istoricului și ea se poate înțelege ca descindere în sânul materiei, al detaliului. Chemarea mesianică slabă a trecutului găsește astfel un corespondent în privirea recuperatorie a prezentului și ambele se susțin în motivul ontologic al fragilității materiei, esențială condiție de posibilitate a memoriei. Ceea ce este în măsură să fie salvat este „rămășița“ pe care dialectica hegeliană o condamnă, triumfătoare, la tăcere. Ruina reprezintă condiția lucrului lăsat în urmă de armatele triumfătoare ale istoriei și
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
potențialităților rămase în derivă în urma eșecului istoric. „Profetul care privește în urmă“ nu pro cedează hermeneutic, ci filologic. Trecutul nu anunță în ma nieră tipologică viitorul care îl va „desăvârși“, ci dispune de pro pria salvare, ascunsă în failibilitatea sa ontologică. Ruina este răscumpărată nu deoarece pe ea se înalță noi edificii, ci prin persistența ei materială și prin semnul neșters pe care îl lasă pe suprafața lumii. În acest scenariu, istoricul este cel care vestește muțenia trecutului, materialitatea sa care
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
cu privire la legitimitatea violenței în cadrele dreptului conduce la sesizarea acestuia în momentul disoluției pe care o provoacă singura alteritate radicală în raport cu lumea, cea divină. Din perspectiva acestei alterități, formele legale (mundană și mitică, deopotrivă) ale violenței fac vizibil stigmatul căderii ontologice a lumii, ca și necesitatea răscumpărării ei eschatologice. Filozofia istoriei este, după cum am încercat să arăt, o teologie politică, însă nu ca discurs sinteti zator între cele două, ci ca ireductibilă tensiune. Se justifică astfel și din perspectiva considerațiilor finale
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
explicit) și celelalte momente (cel epistemologic și cel politic) ale experienței flaneurului? Cum cele trei dimensiuni ale experienței sunt, după cum am încercat să arăt, momente ideale, iar nu intenții asumate, felul de a fi al flaneurului are caracterul unei situări „ontologice“, interpretative: prin el, lumea urbană capătă un chip și îi devine locuință. Atât dimensiunea teologică, cât și cea epistemologică sau politică descriu, într-un fel specific, această situare on tologică. Nu se poate vorbi de preeminența unei dimensiuni asupra celeilalte
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
străinul din mijlocul mulțimii, mai importante decât obiectele, lumina incertă a felinarelor cu gaz revelează detaliile străzilor mai mult decât reușește lumina zilei. 4.1.3. Dimensiunea epistemologică a experienței urbane Experiența urbană devine astfel o continuă „negociere“ a indeciziei ontologice a metropolei, corelativ al poziției marginale a subiectului. Înțelegerea caracterului slab al acestei relații constituie și miza dimensiunii epistemologice a acestei experiențe. Urmează să discut, pe scurt, în continuare felul în care orașul devine pentru Benjamin o imagine dialectică. Gaygill
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
special cea din 2 august 1935) asupra tendinței de a „citi“ imaginea dialectică după modelul tensiunii dintre vis și trezire, ca un regim subiectiv al percepției. Imaginea dialectică este atât un concept fenome nologic (în sens clasic), cât și unul ontologic: „Wenn Sie das dia lektische Bild als Traum ins Bewußtsein verlegen, so ist damit nicht bloß der Begriff entzaubert und umgänglich geworden, sondern hat eben damit auch jene objektive Schlüsselgewalt ein gebüßt, die gerade materialistisch ihn legitimieren könnte. Der Fetischcharakter
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
de pe fundalul scrierilor sale atunci când discută despre felul cum în care afectată experiența urbană a copilăriei de limitele temporale ale percepției directe. Cum se întipăresc pe chipul Ber linului din Copilărie berlineză... evenimente petrecute înaintea nașterii autorului? Care este regimul ontologic al imaginilor stratificate în memoria colectivă? Benjamin sugerează un răspuns în Berliner Chronik (1932): „die zweite Hälfte des neunzehnten Jahrhunderts liegt gewiß diesseits von ihr [die Grenze kindlichen Erinnern] und sie ist es, der die folgenden Bilder angehören, nicht in
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
permanență de spectrul haosului, al vidului, al dezordinii, ele generează un tip aparte de experiență urbană: nu cea a evadării, a refuzului categoric al instrumentalizării orașului, ci aceea a problematizării sale infinite, a ezitării în fața pragului dintre cele două registre „ontologice“. Berliner Chronik descrie o astfel de stare, ca „obstinante, voluptuoase târcoale date pragurilor“ (eigensinnig-wollüstiges Verharren auf der Schwelle) sau ca ezitare (Zögern) în preajma nimicului. Este esențială această precizare a lui Benjamin: ea descrie sensul deconstrucției orașului „tehnic“, convențional nu ca
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
se dovedește atotcuprinzătoare, decisivă pentru constituția orașului. Pe de altă parte însă, ca neînțelegerea să fie completă, ea nu poate urma nici schema de personaj a dictatorului nevăzut și atotputernic, maestru al disimulării și al controlului, un ninja între categoriile ontologice. Compania de transport în comun - pe numele ei BVB, Berlin Verkersbetrieb -, este venerată în cadrul unui cult ce conține reviste, cupoane pentru reduceri la magazine și concerte, întâlniri cu clienții, reclame, genți și șepci. Mișcarea știe, prin urmare, să se arate
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
paciureană, marcată și de o vână rodiniană și de o patină expresionistă în cele două sculpturi care apar în preajma Primului Război Mondial, Zeul războiului și Sfinx. Tema chimerei, a sfinxului, îndelung utilizate ca teme decadente, apar la Paciurea reinterpretate într-un sens ontologic, simbolic-creaționist, care le sustrage sensibilității decadente. Paciurea tematizează prin intermediul chimerelor efortul creației, al materiei, al ideii în încercarea de a prinde formă, o bună parte din chimerele sale fiind surprinse într-un proces de materializare, de (pre)formare din materia
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
care include și o viziune ortodoxistă și tema favorită decadentismului, cea a lui diminutio capitis, o regăsim în pictura Ceciliei Cuțescu- Storck, așa cum Paciurea valorifică în sculptură tema himerei, a sfinxului, scoasă de sub incidența decadentismului pentru a dobândi o dimensiune ontologică superioară. Această zonă a reinterpretărilor unor teme specifice, a metamorfozelor, a deplasărilor, regăsește simbolismul pentru a-l depăși într-un mod constructiv, original. Încetând de a mai socoti simbolismul drept un accident de etapă asimilat artei 1900 și frivolităților ei
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
tablou. Se pot vedea undeva în depărtare un oraș și trei plopi solitari. Reprezintă ei o aluzie la Sfânta Treime? Avem, de asemenea, câteva motive vegetale aproape stilizate în prim plan, și în fundal, un relief eteric. Umanitatea se află ontologic sub semnul indeciziei, al balansului între o opțiune și alta, sub semnul nesiguranței. Momentul alegerii este determinant, și pictorul a ales să-l figureze spațial cât mai simplu cu putință, inserând în tablou câteva elemente-indicii care să conducă lectura de la
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
filozofului nu mai domină din apexul soclului, ci dimpotrivă, este adus ca o ofrandă în consonanță cu un principiu universal ilustrat simbolic de Capul de satir și de Marea carte a lumii. Himera este cea care intermediază între diversele planuri ontologice, ea face trecerea de la o expresie a demoniilor eminesciene, de la beția simțurilor, la forma lor spiritualizată: poezia și înțelepciunea. Am putea spune că în spirit nietzschean, Himera, expresie a inspirației poetice, este cea care mediază între apolinic și dionisiac, care
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
și sfincșii decadenți, a dispărut la Paciurea elementul care le edifica, tensiunea dintre principiul plăcerii și pulsiunile tanatice, care configurau un erotism contrariant, deviant, morbid. Formalismului decorativist, sau ceea ce John Reed definește ca Stil decadent, Paciurea îi opune un formalism ontologic. Sorin Alexandrescu focalizează ceea ce el numește emergența formei, efortul generic, ineluctabil al materiei de a prinde formă, cu mențiunea că acest tip de formalism trecut de teoreticianul român prin grila psihanalizei freudiene, marchează, mai degrabă, o fază finală a simbolismului
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
excepții aceleași, ca și cum sculptorul ar fi ales să reproducă nu un tip, sau, mai degrabă, un arhetip, o față ovală, cu trăsături abia pronunțate, indicând acel preformat sau neformat, stadiu incipient al materiei în căutarea unei forme, explorând propria dimensiune ontologică. Apropierea de sculptura esențializată a lui Brâncuși sare în ochi, putem oricând compara Muza adormită în diferitele ei variante dar și Domnișoara Pogany cu Himera Apei pentru a sesiza similitudinile alfabetului plastic al celor doi artiști. Aceaste figuri evocă o
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
importantă privitoare la raportul masculin-feminin în sculptura lui Paciurea, în comparație cu același raport înregistrat în context simbolist, sau mai bine zis decadent, la sfârșitul secolului XIX. În opinia Ioanei Vlasiu, Paciurea iese din convenția decadentă, acordând preeminență masculinului, ca o categorie ontologică, expresie a unei dominante spirituale. "Pentru Paciurea, fermitatea forței fizice dominată de spirit este apanajul omului în timp ce feminitatea este cântărită cu un ochi foarte critic. [...] Opoziția masculin-feminin, tranșantă și ireductibilă la Paciurea, trebuie văzută în corelație cu simbolismul sexelor care
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
al propriei lor interiorități, bogat în sugestii, sau în cel al unei culturi îndepărtate, o cultură orientală, unde umanitatea dobândește noi valențe simbolice. În acest sens, pictura lui Gauguin din perioada tahitiană devine relevantă prin faptul că întrebările cu caracter ontologic corespunzătoare formulei grecești gnoti seauton, înscrise pe frontonul templului din Delphi, sunt scoase din contextul propriei sale culturi. Ele apar ca rezultat al unei experiențe cu totul noi, întâlnirea cu o altă civilizație. Acest impact extraordinar îl are în Europa
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
are un caracter magic, fiind „o calitate a unor substanțe, de obicei alimentare, cărora li se adaugă pe lângă alte calități. Ea poate fi Însă crescută sau diminuată prin intervenția magicianului, sau trecută la alte ființe - uneori chiar de alt rang ontologic - având Întrucâtva și rol de substanță”. Scăpăratul și bubuitul norilor ce se datoarează biciului de foc și plesnitului Sfântului Ilie sunt purtătoare de semnificații magice. Biciuiți și izbiți, norii se sparg și revarsă apa din ei; descotorosiți de apă și
Magie si mantica in credintele populare romanesti by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Science/1602_a_2911]
-
să surprindă. O orientare diametral opusă a gândirii, și anume esențialismul, a dominat mai mult de două mii de ani tradiția intelectuală occidentală. Esențialismul a primit contururi clare deja în filozofia lui Platon și Aristotel. Ceea ce susține esențialismul este intuiția demnității ontologice superioare a generalului în raport cu ceea ce este unic, individual. Se consideră că natura unui obiect este dată de apartenența la o anumită clasă. Lumea este constituită din clase de obiecte, gândite ca realități discontinue, constante și stabile, adică cu granițe net
Darwin şi după Darwin: studii de filozofie a biologiei by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1366_a_2708]
-
stabile, adică cu granițe net conturate. În tradiția platonică, identitatea unei clase este dată de un arhetip ideal, în cea aristotelică de însușiri esențiale ale obiectelor, opuse însușirilor neesențiale, contingente prin care se deosebesc indivizii dintr-o anumită clasă. Privilegierea ontologică a generalului, ca notă distinctivă a esențialismului, se exprimă prin supoziția că însușirile esențiale, proprii tuturor indivizilor unei clase, au o realitate superioară în raport cu cele neesențiale, care îi deosebesc unii de alții. Primele sunt stabile și determină natura lucrului, celelalte
Darwin şi după Darwin: studii de filozofie a biologiei by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1366_a_2708]