6,523 matches
-
mare, luminoasă, mărginită de coloane, care dădea spre curtea interioară unde, zilnic, se desfășurau antrenamentele. De acolo Manteus îi observa pe cei datorită cărora câștiga grămezi de sesterți. Draperiile de lână colorată erau date în lături, iar înăuntru pătrundea lumina palidă a dimineții ploioase, ce cădea pe statuile de lemn așezate de jur împrejur, reprezentând bărbați în mărime naturală care purtau armamentul de gladiatori. Figurile acelea războinice, teribile în agresivitatea lor imobilă, dădeau încăperii un aer lugubru. Manteus îi făcu semn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
nu fusese îngrozit când gărzile lui Vitellius începuseră să-l bată sau în timpul antrenamentelor cu Hyrpus, când îl chinuiseră loviturile de bici și cleștii? — Povestește-mi despre moarte. Încerc să înving moartea îngrijind bolnavii. E un adversar puternic. Revăzu chipul palid al Velundei pe când o ținea în brațe, moartă. — Moartea... Ce pot eu să-ți spun despre această imensă taină care ne unește cu lumea zeilor? Cui nu-i e teamă de ea? Valerius își lipi obrazul de sac. Proculus îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
speriați. În noaptea aceea, pe când Proculus își punea în traistă puținele lucruri pe care le luase cu sine, gărzile deschiseră ușa cămăruței lui Valerius. Manteus se ivi în prag. — Bravo, Orpheus, îi spuse zâmbind lui Valerius, care stătea pe saltea, palid și obosit. Nu știu pe cine să admir mai mult: pe tine sau pe maestrul tău. — Spune-i lui Valerius că a fost cumpărat de Vitellius. Oricum știe, fiindcă i-am zis eu, îl întrerupse Proculus. — Dar tu de unde știi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
răsuflarea grea a luptătorilor. Înainte ca Titus să-i sară în ajutor, Antonius fu rănit la umărul drept și se prăbuși, dar atacatorii nu izbutiră să-l ucidă. Căzură, înjunghiați în spate de Titus și Errius, în timp ce Antnoius se ridica palid, cu pumnalul în mâna stângă, și alerga în ajutorul celorlalți centurioni, care luptau la câțiva pași de ei. Furibunzi, Antonius, Titus și Errius se năpustiră asupra agresorilor și-i uciseră. Unul singur reuși să fugă. Antonius se întoarse brusc și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ridic și să plec; nu mă interesează ce-ai născocit tu ca să-i omori pe gladiatori. Și acum mai am coșmaruri... Mă chinuie de când am văzut focurile lui Nero... Toți creștinii ăia care ardeau de vii pe cruci!... Închise ochii, palid. Vitellius însă nu-i mai dădea atenție. La un semn al lui, o mulțime de petale albe de trandafir inundă cerul de octombrie și se revărsă asupra arenei. Mulțimea era înnebunită. Toți ridicau mâinile ca să prindă petalele. Zgomotul mulțimii ajungea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
toată vremea asta nu lăsă pe nimeni să intre. Ovațiile soldaților bubuiră ca un tunet. Vestea că Antonius Primus era salvat trecuse din gură în gură. Generalul se ivi la intrarea cortului. Stătea drept, privind mândru în jur. Obrajii lui palizi erau bărbieriți. Când ieși din cort, mulți îl zăriră în spatele său pe Proculus, care se înfășura în paenula albă cu gestul celui care a dus la bun sfârșit o misiune dificilă. Servitorul lui căra sacul cel mare. Aduseră calul. Dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
amfiteatru și se apropie de Valerius. — Sunt o mulțime. Și mulți alții vor să intre. Îi auzi? Zgomotul mulțimii era asurzitor. — Și nu uita că e foarte frig, iar romanii nu sunt obișnuiți cu frigul... Pe ușă pătrundea o lumină palidă. Valerius își înfășura jambiera de piele pe piciorul stâng. Zâmbi cu ură. — Porcul de Vitellius vrea să sărbătorească moartea mea. Mulțimea știe asta și a dat fuga... Știe că Vitellius a vrut ca jocurile astea să fie fastuoase... Marcus îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
putu să se mai ridice. Valerius se apropie și-și lipi vârful pumnalului de gâtul lui Skorpius. Rețiarul se ridică în genunchi cu greu. Câțiva îngrijitori veniră în fugă și-i scoaseră coiful lui Valerius, dându-i la iveală chipul palid. — Ucide-l! strigă Vitellius. Mulțimea începu să strige la unison: — Missus! Toți repetau frenetic cuvântul acela: Missus! — Ești salvat, spuse Valerius. Se uită în jos, spre Skorpius, și îi întâlni privirea disperată, teribilă. — Ucide-l! strigă din nou Vitellius, aplecându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
amuți și se dădu în lături. Își făcu apariția Valerius. — Orpheus... Numele acela trecu din gură în gură. Murmurul mulțimii părea un oftat de ușurare ce se ridica spre cerul întunecat al Romei. — Orpheus! Valerius înainta încet, hotărât. Era foarte palid și strângea în mână sabia scurtă. În urma lui veneau Marcus și Errius Sartorius, plini de sânge, cu armele în mâini. Se lăsase o liniște adâncă. Lumea părea o arenă imensă, în centrul căreia se întâlneau, în sfârșit, Orpheus, marele gladiator
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Deodată se iscă un vânt ce părea să vină din tărâmurile tainice ale lumii de dincolo. În fața lui Valerius se ivi trupul Velundei, străpuns de lovituri de pumnal. O văzu așa cum o găsise la rădăcina frasinului sacru, cu chipul nevinovat, palid și tunica îmbibată de sânge. Văzu apoi trupul lui Salix în arenă, și trupurile tuturor gladiatorilor sacrificați de Vitellius, și pe toți cei uciși în războiul civil. „Acum“, își zise furios Valerius. Răsufla greu, din cauza emoției. Își sprijini vârful sabiei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Școala Nr. 23, Școala Nr. 25. după ce am ajuns aici, dascălul meu fusese învestit director la o altă școală construită de curând, Școala Nr. 37, de unde a și ieșit la pensie. L-am văzut peste ani, din ce în ce mai obosit și mai palid... Era puțin necăjit pe mine că n-am îmbrățișat matematica pentru care, socotea el, aș fi avut oarece înzestrare... „Româna o știm cu toții... doar suntem români!” Am trăit alături de el clipele nostalgice ale despărțirii de școală... Mă gândeam atunci cum
GÂNDURI DIN SUFLET DESPRE CEI CARE AU PUS SUFLE. In: ARC PESTE TIMP 40 ANI 1972 – 2012 by Loredana Ţară () [Corola-publishinghouse/Imaginative/288_a_583]
-
picurul slab al robinetelor din Shahkot. Cădea neagră, din cauza prafului adus din cer și a murdăriei de pe copaci, apoi limpede. Dar mereu mai tare. Întinse mâinile ca să simtă în palme greutatea stropilor, apoi întinse și fața, ținând-o luminoasă și palidă, în orașul închis în inima întunecată a musonului. În timp ce făcea asta, îl simți pe Sampath lovind-o în burtă. Inima îi tresări, prinzând ritmul. O lovea din ce în ce mai tare. Prunul din curte să clătina și trosnea. Ploaia se scurgea prin părul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
acută, Sampath își adună toată puterea. Într-o demonstrație crucială de voință, la care nu asistase însă nimeni, se ridică, alergă în sufragerie și țâșni pe ușa care ducea la acoperiș. Însă și la etaj era la fel de cald. Luna era palidă și semăna cu mucegaiul, ca o pată lipsită de viață în noapte. Nici unul dintre becurile de pe stradă nu funcționa și nici nu avea să funcționeze, după cum știa toată lumea, până la următoarele alegeri locale. Atunci va avea loc o izbucnire de entuziasm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
unui plan cu cinci și zece etape în vederea ameliorării sistemului electric și suficientă tehnologie modernă, așa cum promiteau mereu, să arunce orașul Shahkot și pe locuitorii lui direct în secolul XXI. Sampath se plimba în sus și-n jos, iar strălucirea palidă a pijamalei sale era singurul obiect ce se mișca în noaptea cea liniștită; părea că se mulează perfect pe trupul lui, așa că-și dădea seama că-i va imposibil să se scuture de ea, că va rămâne acolo, agățată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
zdravăn pe dinți sau dacă ar putea umple vreodată golul din burta sa. Coborând treptele înapoi în casă, se întâlni cu Ammaji care tocmai pornea cu bidonul de lapte, cu sariul alb mototolit în jurul ei. Semăna cu o creatură marină palidă, eșuată pe țărm, însemnată de maree, ridată și încrețită. Ammaji se uită la ochii obosiți ai nepotului său. — N-ai dormit? întrebă. Cum o să reziști peste zi? îl ciupi tandru de obraz, în semn de reproș. 3 În curtea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
studiase sfera de lumină mișcătoare aruncată din burta unei sticle goale, pipăise lemnul scrijelit al mesei. Reținuse doar cuvinte ciudate, culese de ici de colo de pe paginile din fața lui. Bucăți de propoziții. Gândul la un râu întunecat străbătând o țară palidă. „O“-ul răcoritor din Columbia, peste care limba trecea la fel de ușor ca peste apă. Urmărise contururile unei hărți care arăta ținuturile savanelor din toată lumea, își trecuse degetele peste șira spinării închipuită de niște munți din atlas, apoi în jos peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
val de rușine pentru fratele ei. — Dă-te jos din copacul ăla - întregii familii îi e rușine, spuse ea cu amărăciune. — Hai, vino jos, Sampath, te rog, exclamă bunică-sa. O să ți se facă rău acolo sus. Uite ce față palidă și trasă ai! Mai bine te ducem imediat la doctor. Și totuși, el rămase tăcut. Privindu-și fiul, Kulfi își simți trecutul revenind în viteză, învăluind-o în amintirea unor vremuri când era tânără, când mintea-i era plină de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
îți scăpa. Lămâi verzi murate, umplute cu nucșoară și chimen, creaturi crepusculare, fierte la foc mic pe lemn de copac parfumat, pește mic de râu, copt în nuci de cocos, orez fiert în aburi cu flori de condurul-doamnei în tulpina palidă de bambus scobit, ciuperci cu lamele galbene sau roșii, cu puncte pe ele, sau dungate. Sampath era cuprins de poftă așteptându-și mesele. Norii de arome împinși înainte și capacele zăngănind ale ceaunelor și tigăilor anunțau măreția mesei ce avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
-l atât de tare pe spion că acesta fu nevoit să dea fuga direct la doctorul Banerjee când ajunseră la bazar, să-i facă un vaccin antitetanos. Era încă devreme. Fumul de la focurile aprinse în gheretele de ceai acoperea soarele palid de iarnă. Băiatul de la Hungry Hop se afla în bazar împreună cu toți vânzătorii, care abia se pregăteau să-și deschidă dughenele, căscând și scărpinându-și burțile între timp. Indiferent de standard, băiatul acesta era cam încet. E drept că avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
mult prea multe femei în familia aia, își zise dezgustată, pe când își croia drum printre mormanele de gunoi și resturi ca să vadă dacă putea cumva să-l zărească pe Hungry Hop din spatele casei. Iar acolo - ah, ce viață minunată - privind palid de la fereastra băii, zări chipul lui. Încă o dată, simțirile îi fură cuprinse într-o cădere ca de derviș, iar sentimentul de calm, atât de puternic cu o clipă în urmă, dispăru ca un abur. Aceeași influență irezistibilă pe care o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
nu mi se pare cea mai prudentă dintre posibilități... Mai târziu în cursul dimineții, se întâlniră cu inspectorul sanitar șef, însoțit de o mulțime de afaceriști furioși și de vânzători care-și petrecuseră toată noaptea scandând sloganuri în jurul bungalow-ului său. Palid și cu răsuflarea întretăiată, coborî din mașină la biroul Colectorului Districtual sub paza șefului poliției, care fusese silit din nou să-și facă datoria. — Am primit proteste din partea tuturor proprietarilor de magazine, domnule, spuse domnul Gupta, informându-l pe scurt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
mine și pentru individul roșcat, cu față de hermafrodit, aflat la două scaune de mine, era scundă, timidă, cu o înfățișare ce amintea de un cățel. Bun, hai să-i aruncăm fetei o privire ceva mai atentă. Pielea albicioasă arăta foarte palidă, izbind ochiul spectatorului, de parcă fata ar fi fost atacată de vreo erupție sau alergie. Avea niște sâni mari, jalnici, încrețiți chiar în mijloc, în timp ce un pliu de carne înconjura befelia înaltă a pantalonilor bleumarin, mătăsoși ca șortul unui sportiv. Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
țigară va aprinde dâra prafului de pușcă până la arsenalul ascuns în pieptul meu. Mi-am pipăit buzunarele și până la urmă tot am aprins una. Zece minute mai târziu mă târam afară din capcana în care eram prins, ca un crocodil palid și pocăit, regretând sincer toate porcăriile și mizeriile pe care mi le turnasem în neștire pe gât ieri noapte. Tocmai mă lăsasem pe spate, slăbindu-mi nodul cravatei și descheindu-mi cămașa, când a sunat telefonul. — John? Lorne Guyland. — Lorne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
tip mare și negru înghesuit între pereții de sticlă și oțel ai unei cabine telefonice. Se chinuia îngrozitor acolo, asta era cât se poate de clar. În timp ce mă apropiam, a bătut de mai multe ori cu palma lui cărnoasă și palidă în metalul încins. Țipa - dar n-am înțeles ce. Pun pariu că la mijloc era vorba de bani. Întotdeauna la mijloc sunt banii. Poate și drogurile sau femeile. În canalele străbătute de cabluri de sub străzi, și pe cărările imateriale ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
film porno turnat pe podeaua subsolului. Nu, totul era cât se poate de civilizat, foarte civilizat, într-adevăr. Fata își aplecase capul, privindu-și curioasă o unghie ruptă. Cascada părului făcea ca umerii mici să pară și mai vulnerabili și palizi. Să fim serioși, Insula nu era locul potrivit pentru contrastele locale. Fata, adolescenta slăbuță, în ale cărei subsuori strânse se iveau cute de forma unui W, mi-ar fi satisfăcut orice capriciu. Fiind ființa care sunt, și nu alta (deocamdată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]