3,306 matches
-
călătorie a fost în 2007-vară-toamnă, când eu, Mariana, Alex și Alexia am zburat spre cei dragi. Cu ocazia escalei făcute la Paris, Mariana și Alexia au avut ocazia să respire, precum am făcut și noi, ceilalți, la prima călătorie, aerul parizian. N-au văzut orașul decât de deasupra, din avion, dar aeroportul le-a impresionat profund. După atâtea ore de zbor și o călătorie plăcută, dar plină de emoții intense pentru Alexia care are 6 ani, am aterizat la Narita. Alexiei
Japonia. Mister şi fascinaţie by Floarea Cărbune () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1258_a_2102]
-
alte colțuri ale Americii Latine. Câțiva artiști plastici porniți la diverse intervale din arcul carpatic, Nicolae Grigorescu (mergând de șase ori la Paris), modernul Theodor Pallady (aproape patruzeci de ani în Paris prieten cu Matisse), avangardistul Victor Brauner, alt viitor parizian au fost, împreună cu mulți alții, personalități de legătură între două culturi. Cât despre Brâncuși, stabilit definitiv în capitala Franței, el aducea în sculptura-i de răsunet universal soluții de sorginte românească. În orizont muzical, să-l numim, de asemenea, pe
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
variată, cu vapoare și șlepuri și cu pescari cu multe mici restaurante-bistrouri (cum le spun francezii). Prin Neuilly am intrat În Paris. Reușesc să mă descurc binișor prin noianul de automobile care la ora aceea fugeau spre localitățiile din centura pariziană. Am mers din nou În bulevardul Strassbourg, la vechea mea cunoștință, la hotelul Champagne et Mulhouse. Am stat În Paris trei zile. Cunoșteam ceva din Paris și nu mai Încerc să redau aci cele ce am mai vizitat. Gândul Îmi
30.000 km prin SUA (1935-1936) by Nicolae Cornăţeanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/820_a_1717]
-
a fost anchetat din iulie până în decembrie 1948, iar procesul său s-a desfășurat pe 21 februarie 1949, în incinta penitenciarului Suceava. Din lotul său mai făceau parte Dumitru Moisiu, Petre Tudose, Virgil Lungeanu, Bârsan, Scutaru, Stamate și Gheorghe 'Gioga' Parizianul. A fost condamnat la 15 ani de detenție și transferat la Pitești pe 15 aprilie 1949, într-un lot cu alți cca 80 de deținuți. Repartizat la camera 18, a stat acolo cu Mihai Iosub, Fag Negrescu și Miron Petrovanu
Piteşti: cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureşan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/617_a_1345]
-
până când Lunguleac a fost retras din cameră. La jumătatea lunii martie 1950, Bordeianu a fost mutat la camera 2-parter, împreună cu Oprișan și Iosub, dar și Ieronim Comșa ori Ion Munteanu, veniți din alte camere. L-au găsit aici pe 'Gioga' Parizianul, care era tot vânăt, învelit în cearșafuri ude, și care l-a îndepărtat ferm pe Mihai Iosub, venit să îl întrebe ce se întâmplase cu el. Singurii care au vorbit cu nou-sosiții au fost liderii camerei, îndeosebi Virgil Bordeianu, care
Piteşti: cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureşan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/617_a_1345]
-
Frățiilor de Cruce pe țară, în 1945, motiv pentru care a fost una dintre victimele preferate ale lui Țurcanu. Prin ianuarie-februarie 1950 a fost torturat la camera 3-parter de către Sobolevschi și Prisăcaru, într-o cameră unde mai erau Gheorghe ('Gioga') Parizianul, Ieronim Comșa, Dumitru Bordeianu și Mihai Iosub, ultimii fiind obligați să îl lovească pe Oprișan la tălpi. Comșa a refuzat, iar Oprișan a pretins și el că este incapabil să lovească, fiind sleit de puteri. În fața acestui dublu refuz, doi
Piteşti: cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureşan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/617_a_1345]
-
găsindu-i în cameră pe Constantin Oprișan, Mihai Stuparu, Gheorghe Calciu, Eugen Măgirescu, Constantin Păvăloaie, Virgil Bordeianu, Lică Condurache, Anghel Avram, Hențiu, Ion Soare, căpitanul Nicolae Măgirescu, Florin Munteanu, Paul Caravia, Traian Popescu, Virgil Maxim, Radu Ciuceanu, Aurel Obreja, 'Gioga' Parizianul, Vasile Zotta, Attila Drohobeczky, Petru Duduța și Mândru. Înainte de a fi bătut, Oprișan a venit la el și l-a prevenit că va fi nevoit să îl lovească, spunându-i că va înțelege mai târziu de ce. Viorel Gheorghiță spune că
Piteşti: cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureşan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/617_a_1345]
-
Românii se duc în Occident și rămân tot români. Iar Monica și Virgil erau extraordinar de români. Ei trăiau în căsuța lor de acolo legați de țară, în conexiune cu țara. Sigur că ei citeau și aveau legături cu edituri pariziene, dar, practic, nu fuseseră niciodată integrați, nici măcar în Franța, ce să mai vorbesc de lumea internațională... V.A. : Cred că nu era în intenția lor, în primul rând. A.M.P. : Nu era deloc în proiectul lor. Dar gândiți-vă că
TranziȚia: primii 25 de ani / Alina Mungiu‑Pippidi în dialog cu Vartan Arachelian by MUNGIU‑PIPPIDI, ALINA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/862_a_1581]
-
autodeterminare a popoarelor, a fost favorabil comentat de presa românească, inclusiv în Bucovina. Anii următori au făcut „epocă franceză” și în Bucovina. Elena Văcărescu, Anna de Noailles și Prințesa Bibescu au făcut să strălucească cultura română nu numai în saloanele pariziene, ci și scriind în presa din Bucovina, în cea din Cernăuți îndeosebi. Regina Elisabeta, sub pseudonimul Carmen Sylva, traducea în franceză legendele populare românești și le publica și la Cernăuți, iar regina Maria publica „Istoria vieții mele” la o editură
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
el răspundea prompt intuiției noastre că în arhivele uppsaliene s-ar putea afla epistole ale lui Eliade către Wikander, trimițând la București copiile celor 54 de scrisori adunate cu grijă de corespondentul suedez, epistole mereu scrise de mână, în perioada pariziană pe file de tutun și „à l’encre turquoise”, mai târziu pe file pline, cu antetul tipărit al noii reviste fondate la Chicago, History of Religions, în cerneală sau tuș negru, cu o caligrafie progresiv modificată, mergând până la picturalizarea termenilor
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
Lisabona, Os Romenos, Latinos dos Oriente. 1944 ME: - consilier cultural atașat la Legația română din Lisabona. SW: - membru al delegației Crucii Roșii suedeze, cu misiune umanitară pe Frontul de Est, în Grecia și Turcia. 1945 ME: - (16 septembrie) începutul exilului parizian (1945-1956); ales membru în Société Asiatique, recomandat de Georges Dumézil și de Louis Renou. SW: - (februarie) revine de pe Frontul de Est, din Grecia și Turcia. 1946 ME: - (8 februarie) inaugurarea unui ciclu de conferințe (10) la École Pratique des Hautes
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
vă decideți dacă trebuie să rămâneți sau nu la Chicago! Poți într-adevăr să disperi în Europa, dar nici nu aș putea să mi-i reprezint pe Eliazi ca americani! În pofida tuturor dificultăților, vă integraserăți atât de bine în mediul parizian 1. Unul dintre unchii mei a plecat în Statele Unite la vârsta de 30 de ani, a făcut acolo o frumoasă carieră, dar nu a prins niciodată rădăcini și și-a regretat mereu exilul... Cunosc mai multe cazuri asemănătoare. Nu știam
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
mai prestigioase reviste de istorie a religiilor și orientalistică, History of Religions, Revue de l’histoire des religions, Numen, Temenos, East and West, au ajuns, ca „donație Mircea Eliade”, în fondurile Bibliotecii Centrale Universitare din București. Parte din biblioteca sa pariziană a ajuns, după moartea lui Christinel, în gestiunea Institutului „Sergiu Al-George” din București. XXXVItc "XXXVI" 1. Este vorba de Stig Wikander, „En rumänsk emigrantroman” („Romanul unui emigrant român”), SDS, 5 ianuarie 1956 - vezi și Bibliographie. Exemplarul dăruit de Eliade lui
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
printre oameni simpli, ca un spectator, să o ia la pas și să trăiască pe viu epoca muzicală începută în ’20. Nu în Montmartre, nici în Montparnasse, ci dincolo de ele. Să simtă fumul saloanelor, gustul mâncărurilor, să audă zumzetul publicului parizian, forfota capitalei culturale a lumii, să bea din vinurile și din apa lor, să rătăcească nop- țile sub razele lunii, alături de șobolani, să caute primele estrade pe care se făcuse istorie, să stea de vorbă cu artiștii locului, să-i
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
care o învățase, francezii s-au îndrăgostit de-a dreptul de Cristi, pe care, cum l-au auzit cântând, l-au și asemănat cu marele Tino Rossi. Iar dacă el aflase despre atâția și atâția artiști, a fost și rândul parizienilor să descopere muzica românească, doinele și melodiile tradiționale, romanțele noi, generația lui Cristi și a lui Jean Moscopol, Titi Botez, Ion Luican, Gion și atâția alții. Au aflat despre Fernic și nebuniile sale, despre sutele sale de compoziții, despre textierii
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
adevărat În existența tipurilor umane, psihologice și sociale, așa cum le Întâlnim la marele episcop al romanului care a fost Balzac! Într-o metropolă, profilul tipologic se șterge și se amestecă, provincialii Îi imită, uneori destul de reușit, pe bucureșteni sau pe parizieni, iar aceștia, ce să facă?! Având simțul humorului și pozând, pozând la nesfîrșit, cu ingeniozitate și farmec, Îi imită pur și simplu pe eroii unor romane la modă. (Nu e „ciudat” că marii creatori de tipuri romanești vin din provincie
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
În S.U.A: Toma Pavel, Virgil Nemoianu sau Matei Călinescu. Spirite de excepție toți trei, s-au acomodat „de bine-de rău” la cerințele vieții universitare americane și, dintre ei, mi se pare, Toma Pavel - după ecourile din presa literară pariziană! - a făcut cariera cea mai explozivă, mai comentată. Dar, În ce mă privește, cunoscându-l bine, foarte bine, dinainte, pe Matei! și, prin el, prin mișcarea gustului și a tipului său de a raționa, selecta și analiza, mi-am dat
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
Übermensch, „supraomul nietzschenian”, interpretat În fel și chip, mai ales injuriat sau calomniat, manipulat cu grosolănie de inși sau de ideologii fanatice. Mi se va replica că „nu am voit-o astfel!” și că am reacționat atunci, În fierbintea vară pariziană a anului ’71, din „calcul” sau dintr-un fel de „impuls” cvasi-lucid. E adevărat; nu a fost calcul deoarece nu am exploatat și nu am pregătit această „schimbare la față”, ba, Întorcându-mă la nici un an În țară, părea cumva
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
avut ecoul textelor unor Kadare sau Kundera i-a convins Încă o dată pe criticii sceptici din țară, probabil, că „drumul e fals!”. Autorul, Însă, În binecunoscutul și „nemăsuratul” său orgoliu, a conchis - și conchide și azi! - că Însăși exegeza franceză, pariziană trece printr-o criză a receptării, nu numai a unui autor venit dintr-o zonă culturală europeană marginală și care nu-și pune cu orice preț arta sa În slujba - lădabilă, de fapt! - luptei anti-comuniste, dar și o tot mai
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
remarcat simbolismul „agricol“ al termenului) este un curent cultural care adună scriitorii cei mai importanți ai Începutului de secol, deciși să se lepede de formulele străine și să pună În evidență peisajul și sufletul românesc. În arhitectură, clădirilor de tip parizian ale sfârșitului de secol XIX li se contrapune un „stil românesc“ (Înglobând elemente și motive ale arhitecturii rustice tradiționale), variantă sui-generis de art nouveau, promovată de arhitectul Ion Mincu (1852-1912) și de discipolii lui. Tendința aceasta continuă În perioada interbelică
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
este reprezentat de Ștefan Luchian (1868-1916), strălucitor colorist, inepuizabil pictor al florilor. Numele mari ale perioadei interbelice sunt Gheorghe Petrașcu (1872-1949), autor de peisaje și naturi moarte, inconfundabile prin materia lor densă și totodată strălucitoare; Theodor Pallady (1871-1956), cel mai parizian dintre artiștii români, opusul, s-ar zice, al lui Petrașcu, cu o linie netă, expresivă și ironică și un colorit discret și rafinat; Nicolae Tonitza (1886-1940), ale cărui portrete de copii, nuduri sau peisaje dobrogene frapează prin expresivitatea formelor și
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
Cum rămâne cu „Micul Paris“? Ca orice mit, și acesta este o Îmbinare de adevăr și iluzie. În bună parte, arhitectura modernă a orașului, cel puțin până la Primul Război Mondial, este de inspirație franceză; unele colțuri bucureștene au o alură pariziană. <endnote id="3"/> Să nu ne lăsăm totuși purtați de imaginație. Ansamblul nu e francez. Este, În toate, o lipsă de regularitate care numai franțuzească nu e. Noile edificii coexistă cu construcții tradiționale, unele de tip aproape rural, chiar În
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
orașul, pierzându-se imperceptibil În Împrejurimile lui rurale. Sunt și străzi, precum bine cunoscuta stradă comercială Lipscani (de la Lipsca, vechiul nume românesc al Leipzigului, de unde veneau negustorii cu mărfuri), care păstrează un aspect oriental tipic. Nici lumea nu era chiar pariziană. Ce aveau cu Parisul locuitorii mahalalelor bucureștene — specie intermediară Între sat și oraș — sau acea mică burghezie, ale cărei raporturi foarte aproximative cu cultura modernă au făcut deliciul lui Caragiale? Mai mult chiar, la București se mai văd Încă, inclusiv
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
animat! Departe Însă de Bucureștiul decontractat și vesel de altădată. Lumea e grăbită, nervoasă, nu prea amabilă. Comerțul s-a instalat peste tot. Inițial, micii comercianți au luat În stăpânire trotuarele, cu tarabe improvizate sau mici construcții metalice, numite, foarte parizian, „buticuri“. S-au Înmulțit și restaurantele, cu cele mai diverse bucătării, unde, pentru cine are bani, se poate În sfârșit mânca și bea altfel decât la cantină! S-a Înviorat și viața de noapte. L-am auzit pe ambasadorul unei
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
atât mai mult cu cât lipsesc și fondurile. Macheta Înfățișează un oraș ultramodern, cu turnuri Înalte (având și misiunea de a atenua imensitatea solitară a „Casei Poporului“). Izolat, au Început să apară asemenea edificii, cu fațadele de sticlă, amintind cartierul parizian La Défense, inclusiv pe Calea Victoriei, unde cam contrastează cu ambianța istorică a străzii. De câțiva ani, se construiește mult, Îndeosebi „turnuri“, și cu predilecție În mijlocul vechilor cartiere, tocmai bine pentru a le desfigura: o mare dezordine urbanistică și prost-gust la
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]