2,654 matches
-
O soacră, considerată de Florin Manolescu o exemplară parodie a literaturii de consum și a celei sentimentale din a doua jumătate a secolului al XIX-lea80. În cazul lor, așa cum spuneam, decantarea riguroasă a componentelor comicului, în special a ironiei de parodie și de satiră, este o operațiune extrem de anevoioasă întrucât glisările și imixtiunile sunt frecvente fiind, de altfel, responsabile de producerea inefabilului caragialian. În esență, parodia lui Caragiale uzitează adesea de ironie și de sarcasm, finalitatea ei fiind, de cele mai multe ori
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
În cazul lor, așa cum spuneam, decantarea riguroasă a componentelor comicului, în special a ironiei de parodie și de satiră, este o operațiune extrem de anevoioasă întrucât glisările și imixtiunile sunt frecvente fiind, de altfel, responsabile de producerea inefabilului caragialian. În esență, parodia lui Caragiale uzitează adesea de ironie și de sarcasm, finalitatea ei fiind, de cele mai multe ori, satirică. În Politica postmodernismului (1997) Linda Hutcheon definește parodia astfel: "o formă de imitație caracterizată de inversiune ironică, repetare cu distanțare critică, care marchează diferențele
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
imitație caracterizată de inversiune ironică, repetare cu distanțare critică, care marchează diferențele mai curând decât similitudinile; joc ironic cu multiple convenții"81. Am selectat această definiție dintr-un șir considerabil de teoretizări ale termenului, pentru a sublinia de la început modernitatea parodiei caragialiene. Motivația actului parodic, înțeles ca proces conștient, ca tehnică prin care se declanșează efectul comic, rezidă la Caragiale nu doar în instinctul ludic deformator, ci și în demersul critic și corector, de reconsiderare și reierarhizare a valorilor. Satiricul sau
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
aceluiași virus. Și atunci parodiază, adică desacralizează, bagatelizează, reduce ludic pseudovalorile la dimensiunile derizoriului, demascându-le. Însă ceea ce sancționează parodic este întotdeauna excesul, exagerarea, deplasările necontrolate pe verticala bunului simț și a bunului gust, discrepanțele dintre aparențe și esențe. Dacă parodiile în versuri presupun o arie referențială restrânsă la cea a literaturii, la nivel macrotextual, lumea comediilor și a momentelor se prefigurează ca o vastă parodie a ontologiei cotidiene burgheze, o replică menită să-i reveleze micimea, incoerența, inconsistența și degradarea
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
necontrolate pe verticala bunului simț și a bunului gust, discrepanțele dintre aparențe și esențe. Dacă parodiile în versuri presupun o arie referențială restrânsă la cea a literaturii, la nivel macrotextual, lumea comediilor și a momentelor se prefigurează ca o vastă parodie a ontologiei cotidiene burgheze, o replică menită să-i reveleze micimea, incoerența, inconsistența și degradarea. De aceea, lumea imaginarului caragialian e una scoasă din țâțâni, e o mascaradă, un carnaval populat de marionete angrenate în mecanismul iluzoriu al "marii trăncăneli
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
istorice. În sfârșit, mai puțin înveninate și mai bine realizate artistic sunt cele câteva poezii în care-l pastisează pe Coșbuc (Idilă), pe Alecsandri (În gondolă, Tricolorul) sau pe Eminescu și eminescianismul (Elegie, Steaua). Esențial însă de reținut, este că parodiile constituie în ansamblul operei caragialiene manifestări ale libertății creatoare, ale spiritului de frondă impulsionat de o conștiință estetică subordonată unui cert simț al valorilor autentice, nu doar simple exteriorizări ale unor invidii literare sau spații compensator-vindicative ale artistului nedreptățit în
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
concrete. 3.5.1. Înspre "labirintul de lentile" Ca model de poznașă desacralizare sau de temperare a pornirii disprețuitoare prin sublimare parodică, I. L. Caragiale deschide galeria scriitorilor pentru care parodia și pastișa sunt forme ale "satirei literare"94: George Topârceanu (Parodii originale, 1916), Marin Sorescu (Singur printre poeți,1964), Mircea Horia Simionescu (ciclul Ingeniosul bine temperat, 1968-1983, în special Dicționarul onomastic și Bibliografia generală), Al. George (Clepsidra cu venin, 1971), Mircea Cărtărescu (Levantul, 1990). Semnificația polemică a discursului parodic este semnalată
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
temperat, 1968-1983, în special Dicționarul onomastic și Bibliografia generală), Al. George (Clepsidra cu venin, 1971), Mircea Cărtărescu (Levantul, 1990). Semnificația polemică a discursului parodic este semnalată, de exemplu, de George Topârceanu care nu ezită să sublinieze nota de creativitate a parodiilor sale "originale" asociate cu veritabile pagini de "critică literară în pilde" vizându-i pe Homer, Al. Depărățeanu, D. Bolintineanu, G. Coșbuc, O. Goga, I. Minulescu, Cincinat Pavelescu, T. Arghezi etc. ale căror stereotipii prozodice și de limbaj, ținând și de
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
și prozatorilor optzeciști (Ioan Lăcustă, Ion Stratan, Mircea Cărtărescu și mulți alții), care se plasau cu deferență "la ușa" sa. Un veritabil "labirint de lentile" dezvăluie textul unuia dintre cei mai apreciați poeți ai nouăzecismului literar, Cristian Popescu. Între sedimentele parodiei din Trebuiau să poarte un nume balada Miorița, poemul lui Marin Sorescu, piesele lui Caragiale -, hipotextul caragialian este liantul care susține atât lumea de hârtie cât și realitatea extralingvistică: " Și pentru că toate astea trebuiau să poarte un nume, un singur
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
iarbă, în care se actualizează prin inversiune parodică vestitul cuplu Don Quijote și Sancho Panza. Interesantă, din această perspectivă, este și piesa lui Matei Vișniec Mașinăria Cehov. Mircea Ghițulescu observa chiar această abilitate a dramaturgului de a exprima prin intermediul parafrazei, a parodiei și a imitației, un pertinent comentariu critic al teatrului cehovian: "Matei Vișniec îl înțelege atât de bine pe Cehov, încât nu doar îl imită, ci îl dezvoltă", inserând în universul dramatic al acestuia temele sale favorite: așteptarea, frica, moartea.96
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
în Curierul Olimpului. O analiză mai detaliată se impune, însă, în cazul piesei Englezește fără profesor, devenită în varianta franceză Cântăreața cheală, despre care se poate demonstra că întruchipează paradigma demersului literar parodic total. 3.5.2. Cântăreața cheală "o parodie de piesă, o comedie a comediei"99 Sintagma "o comedie a comediei", prin care Eugen Ionescu își caracteriza retrospectiv prima sa "antipiesă", relaționează parodia extremă care vizează referenți multipli, cu un tip de comic al absurdului derivat din perceperea distorsionată
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
se poate demonstra că întruchipează paradigma demersului literar parodic total. 3.5.2. Cântăreața cheală "o parodie de piesă, o comedie a comediei"99 Sintagma "o comedie a comediei", prin care Eugen Ionescu își caracteriza retrospectiv prima sa "antipiesă", relaționează parodia extremă care vizează referenți multipli, cu un tip de comic al absurdului derivat din perceperea distorsionată a "tragediei limbajului"100, ilustrată printr-o ingenioasă mise en abyme a noncomunicării. Se știe, din mărturisirile adunate în celebrele Note și contranote, că
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
didactic, dar și cel filosofic, tinzând în definitiv să submineze autoritatea limbajului însuși, căruia i se contestă rolul decisiv în comunicare, prin construirea unui tip de discurs conversațional vidat de sens. Metamorfoza textului ionescian cunoaște o fază intermediară, aceea a parodiei vizând alcătuirea deficitară a lucrărilor didactice sterile, rupte de viață, caracterizate prin artificialitatea exemplelor ce ilustrează inadecvat o vastă informație. Procedeu fundamental pe care se bazează farsa tragică a timpului nostru 101, parodia se definește în general printr-o deformare
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
ionescian cunoaște o fază intermediară, aceea a parodiei vizând alcătuirea deficitară a lucrărilor didactice sterile, rupte de viață, caracterizate prin artificialitatea exemplelor ce ilustrează inadecvat o vastă informație. Procedeu fundamental pe care se bazează farsa tragică a timpului nostru 101, parodia se definește în general printr-o deformare ludică și critică a unei lucrări prestigioase. Cel mai adesea, intertextualitatea parodică presupune păstrarea schelăriei, a construcției originare și modificarea substanței acesteia în scop satiric, fie pentru a supune atenției un conținut aluziv
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
se decantaseră după o bucată de vreme, se mișcară singure, se corupseră, se denaturaseră. Replicile din manual, pe care le copiasem totuși corect, cu grijă, unele după altele, se dereglaseră."102 Intenționat sau nu, multe secvențe din piesă sunt veritabile parodii ale fragmentelor din orice manual de învățat limbi străine, structurat invariabil pe compartimentele sistemului lingvistic și ignorând de cele mai multe ori compatibilitatea exemplelor cu logica, urmărindu-se doar ilustrarea corectă a teoriilor. Astfel, primele replici ale d-nei Smith, care amintesc de
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
succedate într-un ritm amețitor, specific exercițiilor de dicție: "Nu mușca de unde miști, nu mișca de unde muști!", Musca mișcă", "muște mișcați!", "muștele mușcă mușcata", "musca mușcă mușcata ta", "mușca-ți-ar musca mușchiul..."105 sunt secvențe circumscrise acestui nivel al parodiei cu suport didactic. Sfera parodiei se extinde însă la nivelul întregii piese care își devine sieși referent, autorul constatând cu disimulată surprindere că produsul final devenise "o parodie de piesă, o comedie a comediei"106, moment ce marchează deja pătrunderea
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
specific exercițiilor de dicție: "Nu mușca de unde miști, nu mișca de unde muști!", Musca mișcă", "muște mișcați!", "muștele mușcă mușcata", "musca mușcă mușcata ta", "mușca-ți-ar musca mușchiul..."105 sunt secvențe circumscrise acestui nivel al parodiei cu suport didactic. Sfera parodiei se extinde însă la nivelul întregii piese care își devine sieși referent, autorul constatând cu disimulată surprindere că produsul final devenise "o parodie de piesă, o comedie a comediei"106, moment ce marchează deja pătrunderea pe un teren specific avangardei
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
mușca-ți-ar musca mușchiul..."105 sunt secvențe circumscrise acestui nivel al parodiei cu suport didactic. Sfera parodiei se extinde însă la nivelul întregii piese care își devine sieși referent, autorul constatând cu disimulată surprindere că produsul final devenise "o parodie de piesă, o comedie a comediei"106, moment ce marchează deja pătrunderea pe un teren specific avangardei literare. Forma și conținutul sunt deopotrivă afectate, modificările în spirit parodic pornind chiar de la titlu, ales după principiul dadaist al arbitrariului absolut: "Unul
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
mecanica vieții de zi cu zi, omul scăldându-se în mediul său social, nemaideosebindu-se de el"111. Traseul determinativ FlaubertCaragialeIonesco își găsește în acest fragment o justificare convingătoare în similitudinea viziunii critice asupra conformismului universal. În ceea ce privește nivelul superior al parodiei, denigrarea limbajului însuși, "vorbirea pentru a nu spune nimic" este o formulă ce caracterizează perfect tipul de conversație noncomunicativă exersată de personajele Cântăreței chele. În lucrarea Understanding Utterances, Diane Blakemore analizează în capitolul Relevance un exemplu asemănător prin lipsa de
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
ficțional guvernat de o "mare trăncăneală"133 la fel de ineficientă din perspectiva comunicării. De altfel, așa cum vom demonstra la momentul potrivit, aceste aspecte configurează dimensiunea absurdului din paradigma caragialismului, pentru care Eugen Ionescu este, cu siguranță, unul dintre descendenți. În ceea ce privește coordonata parodiei din aceeași paradigmă, ceea ce rezultă din această succintă prezentare a panoramei literare românești de această factură, este importanța de necontestat a textului caragialian, atât ca model, așa cum am specificat și în cazul satirei, cât și ca sursă primară pentru literatura
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
răzbuna adevărul"136. Observăm că această definiție include și departajări tipologice esențiale în cadrul ironiei retorice. În acest sens, Heinrich F. Plett extinde evantaiul de variante ale ironiei, precizând simultan și suprapunerile acesteia peste alte moduri ale comicului. Sunt enumerate astfel: parodia ("ironia livrescă"), carientismul (ironia "ușoară", atașată de d'accueil), asteismul (ironia "urbană"), diasirmul (ironia sinuos arogantă), micterismul (ironia disprețuitoare, "de excludere"), sarcasmul (ironia acerbă, ireconciliabilă), cinismul (ironia înrăită, "canină") etc.137 O altă distincție se poate face ținând cont de
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
derapaje de la aceasta. Însă printr-o astfel de complinire analitică, de împletire a firului Ariadnei din țesătura comicului și a caragialismului, va rezulta mai vizibil instaurarea unei tradiții deloc de neglijat în literatura română. Mai concret, dacă în privința satirei, a parodiei, a grotescului și a umorului, nu se poate susține că doar contribuția lui Caragiale a înrâurit decisiv manifestările comice ulterioare, în schimb, anumite unități distinctive care construiesc mai largi clase din tipologia comicului, poartă indubitabil amprenta caragialiană. Tipuri precum Mitică
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
așa cum rezultă, de pildă, din clasificarea stabilită în Comicologia lui Marian Popa. Cu alte cuvinte, preferăm sintagma "comicul absurdului" pentru a ne referi mai exact la relația dintre cele două concepte care antrenează nu doar subspecia umorului, ci și ironia, parodia, satira și îndeosebi grotescul. Definiția dată absurdului de J. P. Sartre în Situationes "tendința de a judeca un fenomen uman sau istoric excluzând cauzalitatea, relația dintre fapte, întregul"10îl plasează de la început sub semnul comicului care, așa cum s-a constatat
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
O mostră a absurdității în plan lingvistic, ca expresie a noncomunicării, este schița Căldură mare, în care atmosfera caniculară justifică sterilitatea dialogului apropiat de absurd. Pentru sublinierea similitudinilor cu procedeele ionesciene pe care le-am analizat deja în capitolul consacrat parodiei, ne propunem să utilizăm aceleași instrumente de lucru din inventarul pragmatic, adecvate demersului analitic privind eficiența sau eșecul comunicării. Aplicarea conștientă a maximelor conversației formulate de Paul Grice referitoare la relevanța, cantitatea și calitatea contribuției conversaționale, toate subordonate unui principiu
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
hașurată este cea a "amicilor", a "moftangiului" politician sau "savant", a triunghiului conjugal și a "omului mecanomorf"4, iar la cel tematic, interferențe se constată în tratarea temei familiei, în schimb, nivelul stilistic reprezintă teritoriul indivizibil cel mai vast, integrănd parodia, comicul absurdului, caricatura, grotescul, ironia, alegoria, paradoxul, comicul derivat din onomastică, aluzia, concizia, neutralitatea și detașarea, precum și procedeele antiliteraturii. Este necesar să precizăm de la început că nici unul dintre aceste elemente care pot sugera descendența caragialiană a lui Urmuz, nu poartă
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]